Aniversare Radu Igna - 90

Radu Igna și vâltoarea vieții de zi cu zi

 

În anul 2024, scriitorul Radu Igna împlinește nouăzeci de ani, o vârstă cu impact pentru sine, pentru familie, pentru comunitate. După ce a ieşit la pensie şi-a publicat scrierile, romane sau schiţe, când a dezvăluit în cărţile sale o lume interesantă, profundă, dar dureros de reală.  Ele au stat în manuscris cu mult înainte, de fapt scriitorul a pus pe hârtie, metodic, cu program, multe din textele sale. A avut un calendar literar propriu, l-a urmat, indiferent de conjuncturi.

Radu Igna

Înţeleg că trebuie să te baţi pentru condiţia umană, așa cum ți s-a dat.

A abordat viața dascălilor. S-a străduit să prezinte miracolul cultural din țara Hațegului. A recuperat numeroase valori locale. A prezentat viața în mișcare, călătoriile prin lume: Suedia, Turcia, Anglia. A scris despre prietenii cărților și despre scriitori cu personalitate.

Câteva date despre scriitor:

Numele folosit în activitatea literară : Radu Igna (în acte Rudi Igna). Data şi locul naşterii: 6 noiembrie 1934, Glodghileşti, Hunedoara. Părinţii: Pavel, Lucreţia, ţărani. Studii: Universitatea Bucureşti, Facultatea de Filologie. Profesor de limba română în judeţul Hunedoara, Zam, Haţeg, Sântămaria-Orlea. În prezent pensionar.

Anul primirii in Uniunea Scriitorilor din România: 2003, Filiala Sibiu. Cetăţean de onoare al oraşului Haţeg din anul 2004. Călătorii în străinătate: Anglia, Suedia, Turcia.

Debut: în revista “Orizont”, Timişoara, cu proză scurtă, 1986,  prezentare de Ion Arieşanu.

Premii literare: Premiul Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Sibiu, 2004. Premiul Omnia al U.S.R., Filiala Alba-Hunedoara, 2009. Diploma de onoare a Consiliului Județean Hunedoara, 2011. Trăiește în Hațeg și este mândrul de familia sa, de nepoți, mai ales.

Cărţile: Armonia snack-bar,  proză scurtă, (prezentare pe coperta a IV-a de Ion Arieşanu), Editura Corvin, 2000, Deva; Vâltoarea, roman, (prezentare pe coperta a IV-a de D. Hurubă), Editura Corvin, 2001, Deva;          Cultură si civilizaţie suedeză, note de călătorie, postfaţă de Eugen Evu, Editura Signata, Timişoara, 2002; Nimic deosebit in timpul serviciului meu, miniroman, (prezentare pe coperta a IV-a de Ada Cruceanu), Editura Modus P.H., Reşiţa, 2003; Valea proscrişilor, roman, (prezentare pe coperta a IV-a de Valeriu Bârgău), Editura Călăuza v.b., Deva 2004, premiul Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Sibiu, anul 2004;  Lazăr nu mai vine, proză scurtă, (prefaţă de Adrian Dinu Rachieru), Editura Călăuza v.b., Deva, 2005; Condamnat, roman, Editura de vest, Timişoara, 2007 (prefaţa Gligor  Haşa); Vocaţia culturală a Haţegului, Editura Gligor Haşa,  Deva 2009; Istanbul, un oraş de două continente. Note de călătorie, Editura David Press-Print, Timişoara, 2011 (Premiul USR Filiala Alba-Hunedoara, 2012); Gligor Haşa. Omul şi opera, Editura Gligor Haşa, Deva, 2012; Haţeg. Vremuri şi oameni, fapte şi mărturii, Editura CronoLogia, Sibiu, 2014 (prefaţa Gligor Haşa, postfaţa Maria-Daniela Pănăzan) etc.

Și-a reeditat unele cărți, mai ales romanele și proza scurtă, cu variante și-n limba engleză.  Ține un jurnal despre viața de scriitor, probabil îl va lăsa ca moștenire tinerilor scriitori, cei care vor descoperi mirajul literaturii.

Radu Igna a publicat la Editura Tipo Moldova, Iaşi-2013, o antologie cuprinzând trei romane pe care le consideră reprezentative pentru opera sa: Vâltoarea, Valea proscrişilor, Nimic deosebit în timpul serviciului meu… O antologie care reflectă omul, scriitorul, dascălul…

Este printre puţinii scriitori din România care a avut curajul să abordeze viaţa dascălilor în secolul al-XX-lea, în suprafaţa dură a epocilor contradictorii. Romanele lui despre profesori sunt romane ale conştiinţei care pătrunde dincolo de aparenţe, sparge barierele dintre a şti şi a nu şti. Poate acesta este dilema la care scriitorul s-a străduit să dea răspuns: poţi să cunoști, poţi să nu ai habar. Dar vei plăti preţul dacă nu ştii… 

A avut dragostea pentru oameni şi locuri, a fost mereu atent cu cei din jur şi le-a dat un sfat, o idee, un gând bun. Uneori i-a oprit pe stradă și i-a salutat, le-a spus o vorbă bună.

Romanul său Vâltoarea  e poate unul dintre cele mai interesante din literatura română contemporană. Un roman dens, pânza lui de cuvinte se întinde pe mai mulţi ani. Memoria este provocată la un exerciţiu de rezistenţă prin tema romanului, prin subiect, prin idei.

Discret, a adunat povestiri despre oameni din Ţara Haţegului şi a scris o carte mărturie despre poezia pământului. Erau ani în care culegea în tăcere, discret, mărturii despre miracolul din acest loc de lume. Părea că nu se întâmplă nimic deosebit în timpul vieţii sale, dar erau zile pline în care scria, lăsa ideile să devină romane, cronici, jurnale de călătorie.

A avut și momente mai grele, dar a lăsat un mesaj pentru cei din jur: există soluţii până la urmă. În camera sa de scriitor din Haţeg a pus la cale apariția la o parte din romanele sale, cu mult înainte ca acestea să vadă lumina tiparului. Avea şi are un sentiment al sfinţeniei scrisului. Credea/ crede în puterea culturii de a schimba oamenii, alături de credințele lor. Dorea să prindă esenţa, viaţa la modul sublim. A reuşit.

Cartea sa despre lumea din ţinutul acesta, Vocaţia culturală a Haţegului  e un document important despre oamenii locului şi despre amprenta spirituală a locului în geografia complicată a Europei. Deşi adoră clasicismul e mereu interesat de mişcarea modernă a omului în epocă. Are un simţ deosebit al valorii, vede eroii, oamenii care au de spus ceva lumii, chiar dacă aceştia rămân în umbra anonimatului. Rudi îi vede şi scrie despre ei. Îi vede aşa cum sunt. Creionează personaje, le dă viaţă prin cuvinte pline de viaţă. Are prețuire pentru valorilor creştine, vede sensul într-o lume care părea că nu mai există valori, o lume a tranziţiei în anii nouăzeci, apoi în anii două mii. A ştiut să mobilizeze viziunea cititorilor și iubitorilor de literatură.

A scris câteva cărţi despre călătoriile pe care le-a făcut, a lăsat un mesaj românilor: dacă acolo se poate, se poate şi în România. Călătorii în Anglia, Suedia, Turcia, călătorii de inițiat.

Rudi, cum îi spun prietenii, s-a impus în mod discret dar consistent în peisajul literar al Ardealului. Peste vremuri, haţeganii vor redescoperi Ţara Haţegului şi datorită lui Radu Igna, scriitor şi cronicar, iar cultura europeană va accepta că există o literatură de nişă care aduce echilibru în mintea oamenilor, o literatură reprezentată demn de Radu Igna.

A scris cu multă căldură despre romancieri, despre Cornel Nistea, opera căruia a urmărit-o cu interes, apoi despre Dumitru Hurubă, pe care l-a apreciat ca un bun umorist, penetrant şi creator al rezervaţiei cu zăpăciţi, una de tranziţie... eternă... A avut cuvinte de laudă despre proza scurtă (Oraşul scufundat) scrisă de Ioan Barb, i-a dat câteva sfaturi, l-a lăudat, apoi a scris cu aplomb despre romanul meu Pe masa de operaţie, sau romanul Vadul ars, am schimbat mereu păreri despre literatură, despre viaţă, despre scriitori. Mi-a mărturisit că Eugen Evu a depus un efort considerabil la Hunedoara pentru a scoate literatura zonei în paginile revistelor de cultură, deşi nu l-a înţeles întotdeauna, dar rămâne o personalitate puternică, în viziunea sa...

Autorul are  un fel de epistolă pentru cititor şi pentru locuitorul Haţegului, în cartea sa despre Țara Hațegului, în care pune degetul pe rana istoriei şi spune lucrurilor pe nume: „Eu cred că viaţa noastră are sens atunci când luptăm împotriva uitării”, apelând la un citat din Emilian Ezechil. Dar cuvintele autorului spun cumva mai mult: „Uitarea, ceaţa ce se lasă cu fiecare zi peste ziua ce a trecut”. 

Radu Igna ne prezintă o ţară frumoasă şi spiritul locului ce vine de undeva de departe, străjuită de râuri de munte, de păduri care te învăluie, de muntele care te înalţă doar privind la el. Haţegul are un fel de vocaţie, de cetate de ţară.

Scriitorul a căutat să fie obiectiv, a strâns cât mai multe însemnări, cât mai multe cărţi despre acest loc şi a descoperit că multe personalităţi au pus ceva din viaţa lor, ceva din timpul şi necuvintele lor în cărţi care au reflectat spiritul Ţării Haţegului. Oamenii au fost credincioşi şi, până la urmă, acea zvârcolire de credinţă a făcut să convieţuiască la un loc ortodocşi, catolici, greco-catolici sau reformaţi şi să lase semne că se poate şi altfel, un fel de zonă liberă a credinţei, poate unică pe harta creştină a lumii.

Cartea începe cu acele cărţi care au strâns în cuvinte taina ţinutului, apoi sunt note despre cărţile unor importante personalităţi care au descoperit zona cu interes şi bucurie: Condica Haţegului, după Nicolae Iorga, Haţegul aşa cum apare în Cronica Banatului scrisă de Nicolae Stoica de Haţeg, continuă cu plângerea călugărului Efrem pentru mânăstirea Prislop.

Preocuparea lui Radu Igna pentru zonă a mers mult mai adânc, a prezentat obsesia colonelului Constantin Zagoriţ pentru Ţara Haţegului, locul unde a fost Sarmizegetusa lui Decebal, sau pe strădaniile unui arheolog, aproape necunoscut, care a trăit în vatra Haţegului, Hristache Tatu. El a căutat mărturii despre istoria dacilor aici, la intersecţia marilor bulevarde ale istoriei, sugerând: Hațegului, adevărata Sarmizegetusa. Ideea a fost preluată, ulterior, Gligor Hașa și dezvoltată în cartea cu același titlu.

Eroismul românilor a fost reflectat în istoria unui batalion de vânători de munte, o istorie a militarului român care biruie timpul, vremurile, tradiţia şi moartea într-un mod special.

Epoca din anii 1950 – 1960 este pusă în evidenţă şi în contrast cu marile perioade ale istoriei prin registrele simple ale unui inspector şcolar, spiritul contorsionat al vremurilor apare din procesele verbale ale unor funcţionari care erau presaţi politic să genereze lucruri contrare istoriei. E un mod de abordare simplu şi relevant, viaţa a lăsat urme în marea arhivă a lumii.

Această panoramă a zonei a fost atent studiată de Radu Igna şi ne prezintă esenţa, uneori descoperă lucruri contradictorii şi refuzate de vremuri, prin cărţi aruncate la deşeuri, la topit, le recuperează cu dragoste pentru că era ceva mirific, fascinant: pântecul istoriei unde s-a format poporul român. A prins portretul unui anonim ca Mihai Baiu, ce a lăsat manuscrise în urma sa, mult mai interesante decât scrierile de rutină de astăzi.

      Autorul pune în evidenţă şi operele unor importanţi scriitori care au scris despre zona aceasta, de la Jokai Mor cu povestea mitul lui Faţă Neagră, sau Gligor Haşa care a scris despre tainele istoriei poporului dac, punând, apoi, în evidenţă amintirile silvăşene ale Ceciliei Terezia Bolchiş - Tătaru, ori prezentând mişcarea literară a poeţilor de Haţeg ca Romulus Constantinescu, Ionel Amăriuţei sau Ionel Drăgănescu, Constantin Stancu.

Nu sunt uitate ziarele care au apărut la Haţeg, ca „Arena”, „Columna” sau „Cuvântul adevărului”. Vremuri de profundă căutare a istoriei pierdute.   

Chiar şi fotografii sunt amintiţi, cei care au prins clipa de aur a ţării în fotografii memorabile: Aurel Anca sau Horvath Josef, ori pictorii care au adus un strop de viaţă în culoarea anotimpului de Haţeg precum Gulie Gheorghe sau Vasiloni Drăgălin.

Ca un mit al omului de Haţeg, se evidenţiază Ioan Munteanu, memorandist din zonă,  judecat de puterile vremii pentru că a difuzat Memorandumul Românilor în zonă, într-o vreme grea pentru români, în anii 1892, sub guvernare străină. Eroul, aproape anonim, are doar o cruce în cimitirul din Haţeg, semn că a trăit aici şi a murit demn, că a rezistat procesului politic de la Cluj din anul 1894.Meritoriu pentru Radu Igna sunt acele pasaje extrase din procesul care a avut loc la Cluj, un moment de demnitate şi iluminare a intelectualului român la vreme de cumpănă pentru istoria neamului. Autorul a stăruit mult până să poată ajunge la acele dosare de la Cluj, descoperind, în stilul justiţiei vremurilor, viaţa oamenilor, a memorandiştilor.

Autorul cărţii scrie: „Până când a trăit Ioan Munteanu? Am apelat la arhivele oraşului. Nu există date din acea vreme. A trăit oare pe vremea Marii Uniri din 1918? Posibil. Ar fi împlinit 73 de ani, judecând că s-a născut în 1845. Şi ce s-a întâmplat în viaţa lui de la întoarcerea de la Cluj? Cu siguranţă, nu a fost primit cu urale…”.

Dar cartea aceasta, de aducere aminte şi învăţătură a profesorului pentru elevul necunoscut din România, începe cu un pasaj scris de Ovid Densuşianu: „Drumul ce duce de pe valea Streiului spre Haţeg <<pă su vini>> cum se zice în graiul locului, ori de pe coastele ce ascund Silvaşul se vede desfăşurându-se una din cele mai frumoase privelişti de poezie a pământului românesc”.

Proza scurtă are în scriitor un bun reprezentant. Scriitorul Radu Igna, de exemplu, în volumul de schiţe şi nuvele Armonia Snack-Bar  (Editura Agerpress- 2008, într-o nouă ediţie), ne redă viaţa de veşnică tranziţie de la superficialitatea de fiecare zi la viaţa fără orizont, a individului clasic, aflat pe holul istoriei. Atmosfera din spatele scrierilor este cea a României de astăzi în căutarea unei identităţi pierdute, a oamenilor în cătarea timpului pierdut şi a viitorului mișcat. Cartea este una de umor în felul de a scrie a autorului, dar apare și o undă de tristeţe, ea lasă loc optimismului, adică astăzi e bine, mâine va fi altfel…

Cartea reia scrierile mai vechi ale prozatorului pe care le prelucrează prin filtrul lucidităţii şi a necesităţilor structurale ale unei opere bine scrise, o reevaluare a temelor, ideilor, a personajelor care îşi caută locul într-o lume tot mai abruptă . De fapt volumul are trei părţi: I. Paznic la nuntă ; II. Armonia Snack Bar; III. Lazăr nu mai vine. Aceste părţi pun în lumină universul scriitorului, temele sale principale, curgerea cuvintele din frază în dialog, apoi în luciditatea celui care stă în spatele personajelor şi care ştie că viaţa lor nu are ieşire la mare…

Opera scriitorului merită citită pentru că poezia locului, umorul, memoria ca moștenire, ne fac mai buni, iar un răsărit de soare în aerul rece de munte din Ţara Haţegului developează o lumină ireală peste cei ca au fost, ce sunt, ce vor fi… Un text scurt, percutant, ne aduce în realitatea necesară eroului de tranziție.

Aceasta a fost/ este pasiunea scriitorului pentru Țara Hațegului, pentru oameni, cultură, istoria ca forță a vieții, literatura ca un mare context care ajută la descoperirea oportunităților.

 

Constantin Stancu