CARTEA ÎNTÂLNIRILOR CU EUGEN EVU... Un semn în timp, scriitori, cărți, revista „Nova Provincia Corvina” și fenomenul literar de la Hunedoara

 

ÎNTÂLNIRILE LUI EUGEN EVU CU SINE

 

Eugen Evu îşi continuă povestea operei sale şi a vieţii sale în A DOUA CARTE A ÎNTÂLNIRILOR, pe care a pus-o în circulaţie în seria CORVINA – 2008, o serie familiară autorului, pe care a promovat-o şi a susţinut-o ca element de valoare în Hunedoara şi în această zonă de ţară numită Transilvania.

Cartea continuă experienţele anterioare cu prima carte a întâlnirilor, o saga despre scriitor, despre scriitori, despre operele lor care fecundează epoca, despre viaţa de artist sau de poet într-o vreme în care consumismul a luat locul terapiei împotriva stresului şi a insuccesului spiritual personal al individului.

Cartea este una masivă, aproximativ 900 de pagini şi condensează un fragment de istorie literară românească într-o vreme când indivizii  par preocupaţi de fenomenul politic, de aportul a firmă sau de şmecherie de Carpaţi. Eugen Evu, însă, insistă şi demonstrează că există o viaţă profundă în zone uitate de autorităţi, de ziarişti, de politicieni, o viaţă care are o valoare importantă pentru sufletul românesc de pretutindeni şi care rămâne. Deci existăm prin poemele noastre, prin eseurile cu ieşire la marea literatură, prin obsesiile care ne împing spre Europa cea cu adevărat civilizată, prin ezitările noastre, prin drama tranziţiei eterne, prin drama spirituală care a marcat generaţia din anii 70-80, prin bucuria de a scrie şi de a citi, de a sculpta sau de a picta …

Cu răbdare şi multă atenţie, dar cu un simţ deosebit al valorii autorul surprinde viaţa de zi cu zi a multor scriitori români sau străini, dar şi viaţa sa, laboratorul sau otrăvit de existenţă şi purificat prin  poem. Probabil că în acest ciclu de scrieri Eugen Evu depăşeşte bariera proprie, renunţă de cenzura individului care îşi propune să scrie o operă de excepţie şi realizează antologia poemului românesc contemporan, aşa cum îl vede pe fundalul consumismului de ocazie, sub ţipătul lumii, trădându-şi credinţa.

Aceste întâlniri l-au marcat pe scriitor şi pe prietenii săi, pe poetul Eugen Evu şi pe duşmanii săi şi ai literaturii, e cronica riscului la poet, riscul să rămână anonim într-o vreme când lumea este în mişcare, punând în lumină acceptul omului de cultură pentru întâlnirea de seară din paradis …

Autorul defineşte întâlnirile  ca o antologie jucăuşă cu invitaţii săi empatici la o cină de cuvinte, sub presiunea Mâinii lui Dumnezeu care stă pe capul poetului neascultător, sub influenţa lecturilor navetiste, din lipsă de timp, sub culorile făgăduinţei la artist, sub ironia hărţuirilor textuale, sub insistenţa misionarilor de tot felul, sub iluminări sau căderi, sub speranţa că există prieteni pretutindeni. Rămâne amintirea întâlnirii ca o pată de sânge pe coala albă de scris,  cronica evului pentru această generaţie de oameni care au atins alte planete şi moartea instantanee ….

Mai mult de cât în celelalte cărţi autorul pune accentul pe lumea nevăzută, pe lumea spiritului ca aură a universului prin care fiinţa umană poate comunica nestingherit cu semenii, cu piatra, cu iarba, cu multele cuvinte pierdute în cosmos, ca planete ce dau echilibru …

Redescoperă mintea umană ca producătoare de minuni spirituale capabile să zguduie materia inertă, acele lucruri care ţin fiinţa umană legată de păcat.

Redescoperă memoria ca vehicul spre infinit, sau creierul ca o cupă din care fiinţa bea dulceaţa revelaţiei, sau amarul uitării definitive …

Şi ca să concluzionăm cu unul din citatele folosite de scriitor: „ „Omul este mai mult decât ceea ce are impresia că este” – Esoteria.

Întâlnirea începe cu o invitaţie la castel, o metaforă pentru Cetatea lui Dumnezeu în versiune modernă şi concretă totodată pentru autor, un loc în care se petrec marile ceremonii ale scribului.

Autorul îşi provoacă invitaţii la dialog, le aşteaptă revelaţiile, ori versul, ticăloşia sau revelaţia, pune întrebări ca aceasta: „Ce anume distruge în om şi ce anume înalţă prin sentimentul puterii ?” Întrebare se adresează politicianului Iuliu Winkler din judeţul Hunedoara, dar merge şi la preşedintele SUA, ori Rusia …

Eugen Evu le propune invitaţilor săi poeme inedite scrise sub presiunea timpului şi a informaţiei zilnice, poemul ca ştire de serviciu în contradictoriu cu televiziunile de orice fel care ne oferă gumă de mestecat pentru ochi, iar poemele propuse de autor au tăria lor de a marca fiinţa: „O mie de nume, cu jale / şi mari bucurii, laolaltă, / Suport amintirii vieţii tale / - Aceeaşi, şi totuşi o altă …/ Rămâi din lumina înaltă / Subţire să dăinui ! / … De nuntă auzul îmi saltă / Spre gloria numelor tale / O mie de nume”  - Pierderea numelui.

Dar Eugen Evu are bucuria de a se întâlni cu poeţii tineri, cu cei care îşi caută destinul ascuns în poemele nescrise încă, le dă şansa să vorbească în cetate, să aducă idei, să propună legea versului care aduce revigorarea sufletului, le este prieten: Elena Raluca Weber, Ada Ionescu, Ioana Cosmina Bolba …începe cu cei care vor veni, e întâlnirea cu viitorul, într-un fel …

Apoi, autorul, ca Scrib la Castel,  atrage atenţia asupra operelor unor oameni importanţi pentru Transilvania: Liuca Bolchiş – Tătaru, Elena Daniela Zgonea, Rodica Chireţu, Gellu Dorian, Eugen Dorcescu, Olga Ştefan, Arian Botez, Lucian Hetco, Mariana Pândaru, Dumitru Hurubă, Radu Igna, Raul Constantinescu, Ioan Evu, nu uită pe cei care au lăsat amintiri: Valeriu Bârgău sau Iv Martinovici, pictori ca Radu Roşianu, şi mulţi alţii… ori oameni de cultură din străinătate care au fost disponibili la scrierile românilor: Maria Tereza Liuzzo, Linda Bastide, Santiago Montobbio,  Maria Rosa Gelli, etc.

Cu fiecare pagină descoperim noi scriitori care au ceva de propus lumii, care au o poveste importantă ca fenomen al memoriei ce zguduie nepăsarea, Eugen Evu are ureche pentru cuvintele care aduc har cititorului: învingem ploaia norocului, la margine ochiului vine îngerul auriu, somnul ca stare de veghe, îmblânzirea fiarei din om, amintirea paradisului, mister ce ni se-ascunde când se-arată, simboluri şi mesaje pe stâncă, arta ecologică,  microcipul de serviciu, romanticul hunedorean, paradoxismul ca mod de viaţă, valea proscrişilor, ora care nu există,  frumosul care trăieşte în noi, poemul tradus de computer, clona, răbdarea substanţei care naşte o nouă dimensiune …  

Cartea întâlnirilor pare a continua, e lăsat loc de întâlnirea de după, din departele aproape …

Aceste scrieri personale şi ale altora au trecut pe la redacţia revistei Provincia Corvina, sau Nova Provincia Corvina, adică prin apartamentul poetului la Hunedoara şi, mai dramatic, prin mintea sa de cronicar al evului, care este atent când lacrimile cad în sus…

Orice întâmplare din cartea aceasta are, evident şi esenţial,  legătură cu realitatea mai mult decât cu manipularea practicată în aceste vremuri, manipularea individului prin scrisul altuia, e o carte eveniment şi istorie pentru cei care vor veni, o carte deschisă, care trece de hotarele României la modul spiritual şi care ne demonstrează că existăm prin spirit, că memoria noastră bate şmecheria, ura, neiertarea şi ne cheamă la comunicare, pentru a ne cunoaşte mai bine şi pentru a-l cunoaşte pe cel cu o mie de nume, că nu există ziduri între scriitor, pictor, zugrav, copist, fotograf, om de ştiinţă, teolog, filozof sau corector, între viaţa de artist şi viaţa de familie, că zidurile cad cu fiecare poem scris  …

Scriind această carte, adunând scrierile altora, Eugen Evu recunoaşte sincer că opera sa a fost una deschisă pe orizontală şi pe verticală şi că datorează celor care scriu adevărat multe lucruri, le datorează timpul furat cu fiecare cuvânt pe care l-a primit în memoria sa ca pe un dar …şi ca să-l parafrazăm pe Florentin Smarandache prezent în carte : „ aştept ceva contradictoriu, cu multe antiteze pentru antologia paradoxistă  următoare”…

 

Constantin Stancu