Dumitru Hurubă- 80, aniversare... Skepsis, nu? „L-am cunoscut într-un timp pe care nu-l pot aşeza în spaţiul spiritual al inimii. De fapt, mi se pare că îl cunosc de când este lumea. A existat o clipă în care ne-am văzut şi apoi totul a curs normal, ca între un umorist şi un poet. Adică, doi scribi la Curtea Cuvântului”

 

Dumitru Hurubă - 80 de ani? Skepsis, nu?

 

 

          Dumitru Hurubă își face bilanțul în anul 2024, sunt peste 80 de ani de viață, mulți scăldați în apa literaturii.

Mitică, aşa cum îi spun prietenii, e un prieten adevărat, iar dacă te deplasezi într-un sens contrar, eşti pe contrasens, îţi sugerează că ai intrat în tagma zăpăciţilor de tranziţie, ceea ce este adevărat, dintr-un anumit punct de vedere.

Era o perioadă când el lucra la „Camera de Comerţ şi Industrie”, funcţionar cu umor la butonieră şi de câte ori ajungeam în Deva, ne întâlneam şi discutam despre literatură, despre introducerea falimentului în afacerile celor privaţi, dar mai ales, falimentul la stat, despre întâmplări cu scriitori, despre crime şi flori, ne încărcam spiritual şi el inventa noi definiţii despre lumea în care trăiam.

Acum este pensionar şi încearcă să se pună bine cu Dumnezeu, scriind despre tehnica de a colora mintea cea de pe urmă a românului…

Am înţeles de la Mitică un lucru simplu, dacă priveşti la televizor ai acces la marile idei literare şi intri la idei în ceea ce priveşte lumea. Avea câte un catren pentru fiecare, iar personajele sale aveau idei trăsnite, erau originale pentru că abia au intrat în democraţie şi se bucurau de libertatea de a ieşi pe balcon și la plajă. El a ştiut să dea nume personajelor sale, era un fel de preot mai democrat şi apoi îşi cerea scuze că s-au cunoscut.

Cărțile sale, destul de numeroase, cuprind romane cu tentă umoristică și morală, texte despre marile personalități ale culturii și literaturii, note de lectură asupra numeroase cărți pe care le-a citit, iubit, urât, reluat. A dat un tablou destul de bogat despre literatura din județul Hunedoara, despre cărțile publicate în ultimii patruzeci-cincizeci de ani. Știe multe, ascunde multe după câte o glumă.

Fiecare scriitor abordat are o cheie a destinului, ne putem aminti de opera lui, de viața lui, ne putem reaminti de paradigma vremurilor pe care le-a trăit, amprentele tragediilor și succeselor personale marcând memoria oamenilor.

Despre pictorul Vincent van Gogh, Dumitru Hurubă reține: „Picturile compuse din pete de culori vii păreau să prindă viață pe pânză, se impregnau de un dinamism aparte, ceea ce lipsea din operele contemporanilor. Van Gogh s-a dus și mai departe. În locul copierii formelor exacte, se străduia să exprime senzații și sentimente” (p. 240, în Personalități – cu de-ale lor… - 2023).

 A scris poezie în stil clasic, temele sale fiind actuale, acide, cu iz romantic. Un stil consacrat, dar actual prin mesaj. Eseurile sale vizează complexitatea lumii pe care o trăim, conțin avertismente despre un posibil viitor de unică folosință, un viitor scos la promoție. Mitică a scris literatură, domeniul nu conta, conta lumina vieții în orice text.

L-am admirat pentru pasiunea sa constantă pentru Apostolul Pavel. A dorit să scrie o carte despre faptele acestuia, despre lucrarea acestuia şi aduna mereu material în acest sens. Învăţa şi se dezvăţa de contemporanii săi de la televizor, scriind despre marele om. Sunt sigur că are un manuscris secret despre minunile acestuia, chiar dacă i-a făcut portretul în una dintre cărțile sale…

Scris despre Veronica Micle și Mihai Eminescu, a făcut-o altfel, cu o privire realistă, Mai altfel despre Veronica Micle - 2019.

Cronicarul ne prezintă câteva fragmente din scrisorile adresate de Veronica Micle lui Mihai Eminescu, unele patetice, atins de o iubire intensă, cităm un fragment: „Te vei convinge că din mii de ființe, abia una te poate iubi cum te iubesc eu pe tine; și dacă m-ai ucide, te-aș iubi și în minutele agoniei” (p. 99).

Eminescu i-a dedicat mai multe poezii: Povestea codrului, Povestea teiului, Departe sunt de tine etc., toate legate de prezența femeii iubite. El a scris: „Este Ea. Deșartă casa/ Dintr-odată-mi pare plină,/ În privazul negru-al vieții/ E-o icoană de lumină” (p.48).

Femeia i-a răspuns: „Să pot întinde mâna s-o pun pe fruntea ta/ Încetul la o parte șuvițele le-aș da/ Senină să rămâie, curată ca un crin,/ Icoană de iubire la care mă-nchin” (p. 106). 

          În spatele umorului său, însă, a existat multă seriozitate şi tragism. Simţea tragedia umană mai bine ca oricine, dar ştia că peste mizeriile vieţii se trece cu un zâmbet şi că un pisoi poate fi un personaj principal în drama politicii româneşti şi pentru spectacolul mediatic.

A scris și publicat destul de mult pentru revista „România Literară”, revista scriitorilor din Bucureşti şi din ţară, acolo unde doreau bucureştenii, a scris acele cronici despre spectacolul de la televizor. În momentul în care interesele oamenilor de la revistă nu au mai coincis cu satira din cronicile de tranziţie, când oamenii de la revistă au fost  atenţionaţi că există un scriitor a cărui umor atinge „interesul naţional și siguranța națională”, Mitică a fost cenzurat. Puţini ştiu lucru acesta, în plină democraţie cenzura funcţiona de minune. Era cenzura financiară. E cenzura financiară. În spatele scenei financiare sunt cei care manipulează pentru a rămâne la butoanele de fiecare zi.

Iată ce scria Gabriel Dimisianu despre cronicile de tranziţie:

„De mai mulţi ani, cititorii revistei „România Litrerară” pot întâlni, în pagina penultimă a revistei, rubrica de comentarii TV a prozatorului Dumitru Hurubă: spirituală, acidă, mereu incitantă. Este o fereastră deschisă către spectacolul actualităţii această rubrică, aşa cum ni-l prezintă televiziunile şi cum îl percep personajele mucalite ale lui D. Hurubă: el însuşi, prietenul Haralampy, soţia sa Coryntina s.c.l. Nu este doar o „cronică TV” ce scrie săptămânal în „România Literară” D. Hurubă, ci şi o cronică a vieţii noastre de fiecare zi, prea adesea covârşită de absurd şi de comic involuntar”.

Dar Mitică şi-a pregătit cu nonşalanţă şi tristeţe dosarul său de cadre, o autobiografie de umorist.

Iată ce scrie Mitică despre sine:

„În continuare, precum orice bun şi brav român, am început să scriu versuri. Constatând, însă, în scurtă vreme, că numărul poeţilor depăşea cu mult populaţia ţării, m-am transferat la Departamentul Proză satirico-umoristică unde mai erau câteva locuri libere la Compartimentul „Umor Negru”. La concursul organizat am participat singur clasându-mă al doilea cu coroniţă de scai. Pentru primul loc se punea coroniţa de spini …”.

Dumitru Hurubă are şi avea, culmea, prieteni printre umorişti. Lucru mai rar întâlnit în breasla meşterilor de umor… Mi l-a prezentat pe Cornel Udrea, la Deva, probabil, am primit o carte din care mi-a fost interzis să citez, pentru că eram pasibil să fiu arestat pentru încălcarea drepturilor de autor. Am scris şi despre Cornel Udrea cu sentimentul că Mitică îmi va un martor favorabil. Adevărul este că e o întâlnire cu oamenii de umor e una interesantă, de expediţie în savana literară…

Dumitru Hurubă a lăsat un mesaj interesant în romanul Cobaii, un semn că suntem la mâna istoriei, că ieşirea se face prin dragoste și afecțiune.

El a scris despre scriitorii din judeţul Hunedoara şi nu numai, s-a aplecat cu interes asupra operelor care s-au ivit aici, i-a păsat cumva de fiecare scriitor şi a avut puterea de a se detaşa de cultura de gaşcă, cu sentimentul că are ceva mai important de făcut…

Autorul a avut curajul de a fi unul dintre personajele scrierilor sale, nu a evadat din context s-a simţit solidar cu epoca, cu sine, cu tristeţea …Poate doar la Caravaggio, marele pictor, am găsit acelaşi curaj de a-şi pune capul pe tava condamnatului, pentru ca oamenii din vremea sa să-l poată vedea părtaş suferinţei generale, că este inserat în tabloul vremii de Creator… 

Într-o vreme interesantă, Dumitru Hurubă a dus importante puncte de vedere despre Ţiganiada, atrăgându-ne atenţia că actualitatea lui Ion-Budai  Deleanu este presantă…

A criticat și a fost ironic cu fenomenul Facebook, un loc ideal pentru rătăciții în tranziție. A pus în lumină incultura, oportunismul, obrăznicia, falsul talent.

Despre atmosfera din biroul funcționarului mărunt, cu leafă de la stat sau de la privat, după caz,  umoristul reține:

 

Buni-răi cum suntem, intelectualii biroului nostru formăm un colectiv de oameni ai muncii strâns unit în jurul șefului de birou. Așa se vede dinspre celelalte birouri; în realitate, dacă ar începe un nou război mondial, sau parțial și s-ar distribui arme… Doamne-ferește! (Intelectualii biroului nostru, p. 175, în Scuzați că ne-am cunoscut - 2017).  

 

Oricum, Hurubă ne conduce cu măiestrie prin ţinutul zăpăciţilor de tranziţie…pentru a vedea dacă putem fi și fericiţi…, citându-l cu bucurie… 

 

L-am cunoscut într-un timp pe care nu-l pot aşeza în spaţiul spiritual al inimii. De fapt, mi se pare că îl cunosc de când este lumea. A existat o clipă în care ne-am văzut şi apoi totul a curs normal, ca între un umorist şi un poet. Adică, doi scribi la Curtea Cuvântului.

Dumitru Hurubă explică clar situația scriitorului de astăzi, pendulează între realitate și satiră:

 

…E simplu-simpluț: I-auzi, numai: alo, Editura Smak-Smak? Da? Mersi, dragă, ok… Știți? Am scris și eu un roman și aș vrea să-l tipăresc la dumneavoastră… Sunteți cea mai prestigioasă editură din punctul meu de vedere… Bani, bani ai, domnu romancier? Am. În regulă – trimite textul… Iar în două-trei săptămâni ai romanul tipărit, aranjat frumos… Corectura o faci dumneata, că noi nu avem prevăzut în organigramă post de corector… Ai văzut, vecine? Devin rapid romancier respectabil și respectat… (Roman-frescă, p. 120, în Scuzați că ne-am cunoscut - 2017).

Are și o rugăciune pentru noi:

Tatăl nostru care ești în ceruri

Mai vezi și de-ale noastre adevăruri?

Mai aruncă-ți ochii, Doamne, către noi

Și vezi-ne-adâncirea în nevoi…

…

Părinte bun, de-atâta libertate,

Hoția se numește azi dreptate;

Iar de la Răsărit pân-la Apus

Se vede, peste tot, că josu-i sus; (Marea rugăciune, p. 257, în Skepsis - 2017).

 

Despre politicienii, o profesie la modă, fără a fi inclusă în clasificarea oficială la Ministerul Muncii:

Latră ziua, latră seara,

Poate latră și în vis…

Nemaisuportând povara,

Dumnezeu s-a… sinucis (Politicienii, p. 204, în Skepsis - 2017).

 

 

Din când în când ne mai trimiteam câte un email, ca semn că existăm, schimbam cărţi şi scriem despre cărţi. Dacă aveai o problemă serioasă, avea şi soluţia pregătită.

Glumim, nu?

 

 

Constantin Stancu

*Text publicat în rev. „Actualitatea literară”, august 2024