duminică, 20 octombrie 2024

Salonul Hunedorean al Cărţii, Ediţia a XXIII-a, Deva - 2024

 

Salonul Hunedorean al Cărţii,  Ediţia a XXIII-a, s-a desfășurat în perioada 15 octombrie 2024 – 18 octombrie 2024, patru zile de sărbătoare spirituală. Fiecare zi a fost o zi plină, o zi încărcată de semnificații, semne, sentimente, schimb de idei. Perioadă în care iubitorii de literatură, cunoaștere, frumos au putut să fie mai aproape de cărţi, de scriitori, de edituri şi de bibliotecari. Să se regăsească în paginile atâtor cărți. Tuturor autorilor care au fost prezenţi la salon organizatorii le-au urat multă inspiraţie, succes, lecturi din partea cititorilor în continuare. Editurilor și-n anul acesta au reușit să fructifice manuscrise interesante pe care le-au promovat cu multă căldură, organizatorii au pus la punct un sistem de sonorizare bun, cu impact la publicul prezent, prezentarea evenimentului fiind făcută de domnul Tiberiu Vințan, documentată, alertă, cu disponibilitate pentru colaborare cu participanții. De remarcat numărul mare de cărți dedicate formării personale, documentare, studii, cărți care au tratat/ tratează viața unor personalități, evenimente importante în istoria țării și a lumii. Au fost multe cărți dedicate copiilor, bine realizate, cu desene frumoase, educative.


În data de 15 octombrie 2023, ora 10, la deschiderea evenimentului, a fost entuziasm şi multă lume, mulți tineri, reprezentanți ai organizatorilor, apoi au fost lansări de carte ale unor dintre cei mai cunoscuţi şi apreciaţi scriitori hunedoreni. Programul zilnic a fost între orele 10-20, unele ore au fost mai bine fructificate de iubitorii de carte, în funcție de programul de muncă sau de la școală.

De fapt, în fiecare an, la începutul lunii octombrie, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, organizează cea mai amplă manifestare culturală anuală: Salonul Hunedorean al Cărții. Salonul a fost o manifestare culturală de înaltă ținută, un îndemn la lecturi datorită editorilor, bibliotecarilor, librarilor și scriitorilor care au fost prezenți prin discursurile lor, prin sesiunea de autografe, prin dialogul viu, uneori punctat cu muzică bună... Au participat peste 90 de edituri, peste 50 de scriitori, cu multe cărți în ofertă și promoții pe măsură, o sărbătoare liberă a cărții pentru oameni ocupați.

Dintre oficialități au fost prezenți domnul Costel Avram, administratorul public al județului, din partea Consiliului Județean Hunedoara, Domnul Constantin Fulga, subprefect, din partea instituției prefectului, domnul Ioan Sebastian Bara, directorul Bibliotecii Județene „Ovid Densușianu” Hunedoara-Deva.

Dintre personalitățile prezente la salon putem remarca pe Domnul Vasile Pușcaș, Horațiu Mălăiele, părintele Constantin Necula, scriitorul Aurelian Sârbu, Ionel Bota etc.

Scriitorii hunedoreni au fost prezenți și ei: Paulina Popa, Radu Igna, Camelia Ardelean, Daniel Marian, Elisabeta Bogățan, Nicolae Crepcia, Dumitru Dumitrescu, Doina Bălțat, David Valentin, Constantin Stancu etc. Ei s-au implicat în prezentarea de cărți, în comentarii pe marginea evenimentului, schimb de impresii și autografe, alături de revistele literare.

Din Deva au fost prezente editurile: Accent Media, Călăuza v.b., Cetate Deva, Editura Episcopiei Devei și Hunedoarei, Emia, Karina, Paula, SETRAS, Vultur ZM.

La deschiderea festivă a fost prezent domnul Costel Avram, administratorul public al Consiliului Judeţean, care a avut cuvinte de bucurie la adresa manifestării, asigurându-i pe cei prezenți de sprijinul consiliului județean în realizarea evenimentelor culturale de amploare pe care biblioteca le va organiza, cu impact la public și care să țină cont de interesele iubitorilor de frumos. De asemenea, a avut un cuvânt de salut și încurajare domnul subprefect Constantin Fulga din partea Instituţiei Prefectului, remarcând numărul mare de participanți și edituri prezente.

Un moment aparte a fost susținut de Editura Vatra Veche din Târgu Mureș, prin directorul Nicolae Băciuț, care a prezentat cărțile publicate de editură și cele ale scriitorului hunedorean Dumitru Hurubă, omagiat la împlinirea vârstei de 80 de ani, un portret de scriitor așa cum apare în volumele publicate cu generozitate și în cartea eveniment Dumitru Hurubă – Omagiu 80.

De asemenea, Editura Emia a prezentat cartea scriitorului Aurelian Sârbu „Niciodată Ithaca”, alături de alte publicații de valoare ale scriitorilor din județ

Un moment de mare emoție, în cadrul întâlnirilor cu personalități invitate la actuala ediție a Salonului Hunedorean al Cărții, a fost oferit de omul de teatru, scriitorul și artistul grafic Horațiu Mălăele. Publicul prezent la Salon în seara zilei de 16 octombrie a avut prilejul să-l cunoască în situația de scriitor  și ilustrator talentat. Horaţiu Mălăele, îndrăgit actor, regizor, scriitor şi caricaturist a susținut patru dintre cărţile sale: „O poveste cam ciudată și alte două povestiri” „Poezii și vorbe-n vânt”, ,,Tehomir” şi „Tristețea ploilor”, lansate și la Deva. Cei prezenţi s-au bucurat ascultând povestirile despre viața de actor, despre cărţile sale şi recitând din scrierile sale cu mult aplomb, talent, expresivitate.

În prima zi, începând cu ora 18 a fost prezent domnul prof. univ. dr. Vasile Puşcaş, un reputat istoric, cercetător, membru corespondent al Academiei Române, expert în relaţii internaționale, diplomat. Au fost prezentate cele trei cărţi semnate de domnul Vasile Pușcaș: „Istoria din cotidian” , „Românii în Uniunea Europeană” și „România și lumea în schimbare”, lucrări apărute la prestigioasa Editură Şcoala Ardeleană din Cluj-Napoca.

S-au dat mai multe răspunsuri la întrebări pe care ni le punem despre soarta noastră în vremurile complicate și complexe al lumii de azi, despre momentele definitorii din istoria contemporană, cărţile prezentate tratează teme, idei, paradigme de mare actualitate.

Remarcăm şi lansarea cărţilor a două personalităţi ale credinței creștine, teologi și slujitori ai Evangheliei: părintele Constantin Necula şi preotul romano-catolic Francisc Doboş. Lume multă, interes, încărcătură spirituală a doua zi, începând cu a ora 18:00, când s-a lansat volumul comun al celor doi invitaţi „Împăcarea cu tine însuți” , iar apoi şi cartea părintelui Constantin Necula: „În ziua aceea. Predici și meditații la Duminicile din Evangheliar”. S-a dovedit că denominațiunile creștine pot construit punți viabile între oameni, între oameni și Dumnezeu.

În ziua a patra, a fost prezent medicul toxicolog, șeful Secției de Toxicologie de la Spitalul Clinic de Urgență București, domnul Radu Ţincu, pentru lansarea cărţii „Învinge dependenţa“ care tratează o temă de mare interes, o carte utilă pentru multă lume, cu idei pertinente pentru toți cei care au suferit sau suferă de dependența de droguri. Temă de actualitate care afectează o parte a societății, cei dependenți putând afla multe din soluțiile viabile pentru a se elibera de presiunea aceasta, care le afectează viața.

Sâmbăta s-a organizat o excursie cu reprezentanții editurilor participante la Salon, cu acest prilej dânșii au putut cunoaşte câteva dintre obiectivele istorice, turistice şi culturale din patrimoniul naţional aflate pe teritoriul judeţului Hunedoara. S-au vizitat Muzeul Aurului de la Brad, Panteonul Moţilor din Ţebea, Casa-Muzeu „Avram Iancu” din Baia de Criş, Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din Ribiţa, Casa memorială „Crişan”, Mănăstirea Crişan şi Cetatea Deva. Peisajele minunate și buna dispoziție au punctat cele patru zile de evenimente culturale și au lansat promisiunea unei reveniri în zona culturală a județului și de alte dăți.

Au fost prezenți și jurnaliștii, ei au realizat reportaje, fotografii, scurte filme documentare. Fotografiile și filmele sunt prezentate pe contul de Facebook al bibliotecii și pe contul de Youtube, de asemenea.

Zilele cărții libere într-o țară cu oameni ocupați…

A consemnat Constantin Stancu Hațeg ©



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu