Literatura și impactul social

 

Poezia canonică românească – Întrebări și răspunsuri

(O anchetă inițiată de revista „Cafeneaua literară”, nr. 66/2019 și Virgil Diaconu – rubrica Arte poetice)

 

1.     Lista canonică: 100 de poeți români în 100 de ani (1918-2018), denumită pe scurt „Lista poeților canonici români” sau „Lista”, este un demers important și necesar. Propune o bază de dezbatere pentru lumea literară și pentru iubitorii de cultură. Sondează un domeniu literar și unul social, la fel de importante ambele.  Avem un document pe baza căruia se poate discuta, comenta, argumenta și trage concluziile necesare. Comentariile sunt necesare pentru că atrag privirile cititorilor asupra unor opere importante care reflectă viața socială românească de-a lungul timpului și pun în lumină viața spirituală viabilă a individului aflat sub vremuri. Comentariile au un impact pozitiv deoarece atrag păreri diverse, atrag viziuni de viață diverse, pun în joc paradigma literaturii în lumea de azi. Fără literatură societatea ar fi fără perspectivă.

2.     Cei chemați să decidă asupra „Listei” sunt persoane avizate în cea mai mare măsură, dar efectul este unul subiectiv. „Lista” reflectă viziunea lor despre literatura română, credințele lor, speranțele lor, limitele lor. Putem trage câteva concluzii:

a)     Fenomenul literar este mult mai bogat decât cel surprins în fotografia de moment al demersului și pare a nu fi fost gestionat corespunzător.

b)     Lista acoperă neajunsurile din literatură, capacitatea slabă de a gestiona gama largă a cărților apărute, personalitatea poeților care au scris, viziunea diversă implicată în aceste opere.

c)      Lista nu are în vedere cărțile apărute în format electronic, operele publicate în diferite domenii virtuale și această autolimitare are efecte pe termen lung. Viitorul constituie un mod de inspirație la fel precum prezentul fotografiat în „Listă”. Lumea se schimbă brutal și rapid sub ochii noștri.

d)     Nu sunt programe (soft) speciale pe calculator pentru analiza de ansamblu a fenomenului literar fotografiat de actorii decidenți. Probabil au refuzat acest instrument necesar la data publicării listei, …și necesar pe viitor.

e)     „Lista” acoperă unele lipsuri din fenomenul literar: absența agentului literar, a managerului de proiect literar, maschează interesul factorului politic în fenomen, factor care pune la dispoziție resursele necesare apariției unor cărți pe criterii pur subiective, ideologice etc.

f)       Probabil că au fost omise unele persoane care au analizat fenomenul literar de-a lungul timpului, analiști generoși și pasionați. Exemplu: Ion Pachia-Tatomirescu autorul cărții Pagini de istorie literară valahă de mâine, vol. I-II-III-IV, Timişoara: Editura Waldpress, 2015-2017 – peste 1700 de pagini; Maria-Daniela Pănăzan cu Poezia religioasă românească – O istorie comentată, 2013; Daniel Corbu cu Generaţia poetică ’80 în cincisprezece portrete critice (Junimea, 2000), Intimitatea publică a poeziei – şapte eseuri despre comportamentul liric (Princeps Edit, 2002), Postmoder­nismul pe înţelesul tuturor (Princeps Edit, 2003), Generaţia poetică ’80 şi rostirea postmodernă (Princeps Edit, 2006), Neoavangarda românească – vol. I şi vol. II (Feed Back, 2008), Escale în Panteon (Princeps Edit, 2012). Câteva exemple…

g)      Schimbările majore din domeniul cunoașterii general umane impun cunoștințe complexe de sociologie, filozofie, teologie, științele de frontieră, cunoașterea megatendințelor din lumea de azi. Toate aceste pretind ca agenții decidenți să „vadă” esența unor creații literare care au profunzime și mesaj, opere care să intre în categoria literaturii profunde… Acest lucru este tot mai rar în lumea literară de azi, care se bazează mai mult pe domeniul universitar, marcat de un anumit conservatorism și păstrarea pozițiilor câștigate. Viața a luat-o înainte cu optimism… 

h)      „Lista” are o anumită slăbiciune, a fost propusă de sus în jos. Cine va avea curajul să scoată din ea un anumit scriitor și să propună un altul?  Este o lovitură de marketing literar pe termen imediat și, poate, mediu. Pe termen lung, intrăm într-o altă paradigmă…

3.     „Poet canonic” reprezintă o unitate de măsură a dimensiunii literare a momentului,  reflectată în opera sa. „Canonul” reprezenta o unitate de măsură (o trestie de aur) necesară cândva la construcția Templului de la Ierusalim, această unitate s-a transformat într-o dimensiune spirituală umană menită să „măsoare” Ierusalimul Ceresc (vezi Apocalipsa) sau în alte zone ale culturii. Orice poet original este un poet canonic. Opera sa este unică și poartă amprenta inspirației, modelată de o logică lirică unică. Ca atare, canonul din listă are o dimensiune voit „divină”, construită de agenții decidenți pe baza propriilor lor criterii, trecătoare în bună măsură. Demersul legat de „Listă” împrumută regulile din religiile de bază prin care un grup de oameni, considerați de elită, stabilesc persoanele care pot fi incluse în canon pe baza regulilor prestabilite și considerate „divine” de „concilii”, formate prin presiunea timpului care nu mai avea răbdare. În bună parte, regulile sunt efectul unor acumulări teoretice viabile, reguli care, însă, pot, la un moment dat, să fie utilizate în sensul dorit de agenții decidenți. A exclude posibilele reajustări este contraproductiv. Un exemplu de poet canonic este Mihai Eminescu, dar sunt și alte exemple: Nichita Stănescu sau Marin Sorescu.

4.     Sunt poeți care nu au fost incluși. Un exemplu evident este poetul Eugen Dorcescu, poet cu o bogată operă literară, cu o viziune abisală despre literatură, cunoscător al valorilor biblice în detaliu. A ajutat la traducerea modernă a Bibliei (2004), din punct de vedere al limbajului, alături de Pf. Bartolomeu Anania. Cunoaște termenii ebraici vechi, sensul lor, cunoaște sensul unor termeni din limba greacă veche, opera sa reflectând în profunzime poezia Creației. Este cunoscut în mediul literar european și apreciat în mediul literar de limba spaniolă ca un poet important, imediat după Lucian Blaga. Este un exemplu. Pentru astfel de poeți trebuie să ai ureche, cultură bogată și să stăpânești termeni conceptuali de bază din cultura universală. Cunoscând bine scrierile marilor profeți, Eugen Dorcescu „vede” cursul istoriei altfel decât majoritatea analiștilor literari.

5.     Peste mai mulți ani megatendințele își vor face efectele pe deplin. Lista va suferi modificări, timpul va impune acest lucru. Vor fi programe pe calculator care vor ajuta mult agenții decidenți. Se va cunoaște în detaliu fenomenul literar, editurile vor impune noi reguli, mânate de interese specifice afacerilor. Mediul virtual, cu bibliotecile imense, bogate, va da o altă imagine de ansamblu asupra literaturii. Critici curajoși vor pune în lumină aspecte omise în prezent. Cu siguranță, Uniunea Scriitorilor din România va avea o bază de date bogată pe internet cu toți poeții care au publicat cărți, cu opera acestora, cu referințe critice cu alte aspecte demne de reținut. Vor exista analiști ai fenomenului literar plătiți pentru munca lor în mod academic, pentru a putea lansa în spațiul public aprecieri obiective. Probabil că un poet va ști câte persoane i-au citit opera, din ce straturi sociale, ce aprecieri a primit, care edituri se interesează de manuscrisele sale, care sunt criticii literari care au avut plăcerea să lectureze cărțile sale, care sunt aprecierile pozitive, cele negative și cărțile vor fi analizate în diferite concursuri naționale, fără a mai apărea intermediarii care pot distorsiona fenomenul… Mega-datele vor costa, însă, uniunile de creație, editurile, criticii literari vor trebui să se recalibreze în acest sens.

6.     Lista are valoarea ei documentară și poate fi modificată. Ar trebui ca periodic să apară astfel de liste, cu posibilitatea de a fi comentate, generate din mai multe direcții. Filialele USR ar trebui să aibă propriile liste… Fenomenul nu trebuie minimalizat, din contră, ar trebui susținut prin comentarii și variante de discuție. Ar trebui implicați profesorii de limba și literatura română, bibliotecile și bibliotecarii, chiar slujitorii bisericilor care pot da o linie în ce privește viața spirituală a românilor, pentru că literatura înseamnă viață și arată amprenta identității noastre culturale într-o lume tot mai diversă, care se tribalizează. Se va comenta mai mult despre cei care au lansat „Lista”. Poeții din „Listă” sau cei care ar putea fi incluși vor fi marginalizați prin efectul de marketing literar. Poate ar veni propuneri din partea Academiei Române, poate ar veni variante din partea unei catedre de specialitate de la vreo universitate din țară preocupată de fenomenul social al literaturii…

Marile companii de programe pe calculator testează programele colaborând cu diverse companii din domeniul productiv sau al serviciilor și pe urmă sunt lansate în pachete atractive, cu marchetingul de rigoare. Câștigă toată lumea, în final… Sigur, un demers complicat pentru care nu avem resursele necesare.

Sau ele chiar există și nu le vedem?

 

 

Constantin Stancu ©

Revista „Lumea colecționarilor” , nr. 1-2/2025. Semnal, câteva semne

 Sursa: Sergiu Găbureac

Aurelian Sârbu - ÎN ARENĂ

 

ÎN  ARENĂ

 

se spulberă norii veacului

lumina îmi crește prin alt întuneric

       și-n alte rotiri de astre

zei hohotesc și mă împing în jocul lor

              și-n coridă

        și-n încăierări fratricide în Colosseum

 

port panglică neagră la frunte

        după gândul lăsat ucis prometeic

        la nașterea mea oprită în om

 

s-au năpustit apele și pârjolul focului

        peste așezările minții mele sfidătoare Înalților

 

 

Aurelian Sârbu

 

Scriitorul și vremea sa: VARUJAN VOSGANIAN

 CÂTEVA DATE DESPRE VARUJAN VOSGANIAN

 

Varujan Vosganian s-a născut în data de 25 iulie 1958 la Craiova, România. Este economist, poet, politician, eseist, matematician, președintele Uniunii Armenilor din România de la reînființarea acesteia în 1990 și președinte al Uniunii Scriitorilor din România din 26 iunie 2024.

Între anii 2005-2024 a deținut funcția de prim-vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor.

 Cărțile sale au fost traduse în peste 20 de limbi străine de circulație.

Este de origine armeană, cu rădăcini semnificative în istoria acestei etnii.

Vosganian și-a petrecut copilăria și adolescența în orașul Focșani, unde se stabiliseră bunicii lui după tată.

După finalizarea studiilor medii la Liceul „Alexandru Ioan Cuza” din Focșani, a absolvit Facultatea de Comerț din cadrul Academiei de Studii Economice din București (1982, ca șef de promoție) și Facultatea de Matematică din cadrul Universității București (1991).

Obține în 1998 titlul de doctor la Academia de Studii Economice din București, cu o temă privind reforma piețelor financiare.

După absolvire și până decembrie 1989 Vosganian a lucrat ca economist la Centrala Berii și Vinului din București.

Între anii 1978-1991, a predat cursuri la Școala duminicală de limbă, istorie și cultură armeană din București.

Vorbește fluent limbile armeană, engleză, franceză, italiană și spaniolă.

Este căsătorit cu Mihaela Vosganian, profesor universitar, compozitoare de muzică simfonică și are o fiică, Armine, actriță și regizor de film.

Implicarea politică a lui Vosganian începe odată cu Revoluția din 1989. A participat la Revoluția din decembrie 1989.

În februarie 1990, devine membru în Consiliul Provizoriu de Uniune Națională (CPUN), ca reprezentant al comunității armene. În același an, se reînființează Uniunea Armenilor din România (UAR), al cărui președinte a fost ales și a continuat.

A reprezentat minoritatea armenilor în Parlamentul României ca deputat în două legislaturi (1990-1992, 1992-1996), îndeplinind în această calitate funcțiile de lider al Grupului Parlamentar al Minorităților Naționale (octombrie 1992 - decembrie 1995), membru al Consiliului Minorităților Naționale (din 1993) și, de asemenea, membru în Comisia economică, în Comisia pentru drepturile omului, culte și problemele minorităților naționale (1990-1992), membru în Comisia pentru politică economică, reformă și privatizare și în Comisia specială pentru avizarea propunerii legislative privind minoritățile naționale și comunitățile autonome (1992- 1996).

A fost membru activ în Parlamentul României în mai multe legislaturi, ministru în Guvernul României.

Premii literare: premiul „Cea mai buna proză a anului” pentru volumul „Statuia Comandorului”, Uniunea Scriitorilor București (1994);

Premiul internațional de poezie „Nichita Stănescu”, Chișinău (aprilie 2006); Premiul „Cartea anului 2009” pentru romanul „Cartea șoaptelor” acordat de revista „România literară” (2009);

Premiul „Cea mai buna proză a anului”, revista Convorbiri Literare (2009); Premiul „Ion Creanga” al Academiei Romane (2009);

Premiul „Cea mai buna proză a anului” pentru romanul „Cartea șoaptelor”, revista literară Viața Românească (2010); Premiul „Cea mai buna proză a anului” și „Premiul cititorilor” pentru romanul „Cartea șoaptelor”, revista „Observatorul cultural” (2010);

 Premiul „Cea mai buna proză a anului” pentru romanul „Cartea șoaptelor”, revista literară Argeș (2010);

 Trofeul Mihail Sebastian pentru romanul „Cartea șoaptelor” și Premiul „Tristan Tzara” pentru poezie, conferit de revista multiculturală Niram Art în colaborare cu ICR Madrid (2010);

 Marele Premiu ANGELUS, Premiul Cititorilor „Natalia Gorbanevskaia” și Premiul pentru „Cea Mai Buna Traducere”, în cadrul Galei Premiului Literar al Europei Centrale ANGELUS (2016);

 Alte: Premiul de Excelență pentru contribuția la dezvoltarea Pieței de Capital din România, Bursa de Valori București (2005);

 Premiul Special pentru suportul adus dezvoltării Pieței de Capital din România, Bursa de Valori Sibiu (2005);

 Premiul Academiei Române pentru contribuția la dezvoltarea științei și culturii românești (2006);

Doctor Honoris Causa al Universității „Vasile Goldiș” din Arad (2006); Medalia de aur pentru cultură, oferită de Guvernul Armeniei (2006, 2013); Ordinul „Nerses Shnorhali”, oferit de Catolicosul Bisericii Apostolice Armene (2006) „Ordine della Solidarieta Italiana”, din partea Președintelui Republicii Italiene, Giorgio Napolitano (2008);

Ordinul „Cavalerul cilician”, oferit de Catolicosatul Marii Case de Cilicia (2008);

„Crucea Sfântului Andrei”, oferită de Patriarhia Română (2008);

Medalia ”Movses Khorenatsi”, oferită de Președintele Armeniei, Serj Sargsyan (2011) etc.;

Publicații:

Jurnalul de front, articole economice, București, Editura Staff, 1994; Contradicțiile tranziției la o economie de piață, București, Expert, 1994; Reforma piețelor financiare din România, Iași, Editura Polirom, 1999.

Literatură:

Șamanul Albastru, București, Editura Ararat, 1994;

Statuia Comandorului, București, Editura Ararat,1994;

Ochiul alb al reginei, București, Editura Cartea Românească, 2001 (poezii, volum selectat pentru Jubileul Asociației Traducătorilor de Literatură Americană, Chicago, 2002);

Iisus cu o mie de brațe, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 2004 - poezii;

Cartea șoaptelor, Editura Polirom, Iași, 2009.

Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri, Editura Polirom, Iași, 2013 Cartea poemelor mele nescrise, Editura Cartea Românească, 2015;

Copiii războiului, Editura Polirom, 2016;

Patimile după Gödel, Editura Polirom, 2020;

Povestiri despre oameni obișnuiți, Editura Polirom, 2022.

Cărțile i-au fost traduse în mai multe limbi străine, având succes și fiind reprezentative pentru literatura română în străinătate.

Date ample pe wikipedia, la adresa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Varujan_Vosganian.

 

Note:

Constantin Stancu

CARTEA... Poveste neterminată, poveste cu gravitația în dinți

 

Cartea

 

Minunea este să descoperi în bibliotecă, în levitație,

o carte veche, uitată acolo acum o sută de ani,

poate chiar mai mult, minune este și gravitație cu dinți.

 

Din paginile ei se va ridica un bărbat

care-ți va face semne cu mâna dreaptă,

cea care a depins meșteșugul de scrie cuvintele,

îți va explica destinația călătoriei sale,

codul său genetic unde s-a semnat Dumnezeu.

 

Uimit, de te întrebi cum a căzut lumea în tranșee,

cu pământul în gură și iluzia că brazda de pământ

te va apăra de săgețile iernii din mintea rece a generalilor.

 

Există viață dincolo de tranșee,

chiar în cartea aceea veche,

înțelegi că ai fost ales cu forcepsul,

cu efort scoți în lume o căpățână fragilă.

 

Te dor tâmplele și sufletul,

falimentul este în registrele grefierului de la capătul lumii.

 

Intri în relații cu cei din tranșee,

le vorbești despre moarte ca despre o altă viață,

mai reușită, cu ritualuri perfecte.

 

Te vei naște după dorință, după rugăciunea din care

alunecă rumegușul pe mâinile tale.

 

E duminică, soarele-i o umilă monedă în mâna văduvei

care a dat totul pentru o cărămidă în zidul de apoi.

 

La final, închizi cartea și privești copertele de aur și

închizătorile delicate și ferme

precum oasele peștelui care l-a înghițit pe Iona.  

C Stancu, Hațeg ©

 

 

Doina Pologea Berceanu, VIRGIL MAILAT. Povestea regelui berii din România... Istorii de ieri și de azi cu Editura Vatra veche, 2025

 

Radu Ulmeanu, poetul cu soarele pe umeri... Poezia în timpuri înclinate

 

Poetul, mai șmecher decât destinul

 

Radu Ulmeanu ne oferă volumul de poeme De ce arde soarele, unul dens, apărut la Editura Grinta din Cluj-Napoca, în anul 2023. Este o recuperare a unor poeme scrise în anul 1977, prezentate cititorului cu generozitate și deschidere. Textele sunt susținute și de imagini ale sculpturilor realizate de Valentina Boștină, în aceeași perioadă, cu o încărcătură artistică certă, revelatorie. Acest remember este semnificativ din mai multe puncte de vedere: avem un poet adevărat, dedicat lucrării sale în lume, valorile literare sunt evidente, generația de astăzi poate înțelege ce însemna un poet ancorat în viață, dincolo de propaganda oficială a vremurilor, care impunea scriitorilor o conduită conformă cu ideologia epocii, o „modă” impusă.

Titlul este aparent obișnuit, dar în legătură cu poemele publicate are o altă dimensiune, una a lucidității lirice și existențiale, a pasiunii constante pentru poezie, energia care pune în dans universul său, original și deschis, soarele care revarsă luminile. Agitația utilă a materiei în Soare se transmite a tot ce este viu pe Pământ. De aceea arde soarele? El pune în mișcare sistemul său de unică folosință, pentru o emanație universală. Rezistența prin poezia de felul acesta este una veridică și ne arată că sensul în istoria literară depinde de relația poetului cu omul dedicat, cu arta ca formă dinamică de a genera procese generatoare de frumos. Presiunea epocii se simte în unele poeme, apar ușoare sentimente de dezamăgire, dar proiectul poetului își continuă linia. Era normal ca atmosfera din epocă să-l atingă, energia luminii din literatură însă dă volumului valoare. Poeziile rezistă între linia lirică și imprecație, depășind dezamăgirile de moment.

Temele sunt consistente, arborescente, ating limite și margini, au la bază motivele culturii universale, de la miturile egiptene, asiatice la cele greco-romane, la elemente de creștinism. Mitologii urbane și actualizări ale vremii, din perioada armatei, din călătorii veridice și imaginare, din religiile păgâne ale vremii, fâșii de idei, dialoguri, mituri construite de oamenii în mers prin viața lor. Iubirea ardentă, specifică vârstei, cu accente de revoltă, dă direcție unor poeme, revine pentru a masca dezamăgirile, sentimentele negative, cum ar spune un poet, evită „ruina unui samovar”…

Volumul debutează cu un poem semn: La Babilon. Mitologia Babilonului a influențat multe opere de artă, religii, a modelat creștinismul, a readus speranța într-o lume ocupată. Tabloul este descris cu realism și luciditate: „Și am găsit cetatea Babilon/ plesnind de veselie și gudron/ înmiresmată ca-n Apocalipsă/ târfă de lux intrată în eclipsă” (p. 15). Poetul, prin mijloacele poeziei, descrie exact atmosfera din istorie și din istoria prezentului pe care-l trăia. O muzică păgână, coruri ale oportuniștilor religioși, cu instrumente luate din tehnica muzicală și din cea a creșterii animalelor, unele de jertfă, cu eroi care au devenit umbre pe culoarele istoriei. Personajele pot fi mereu actuale, evadează din timp, se reciclează în fiecare epocă pe treptele căderii în abisul puterii.  Poetul e și el prezent: „…M-am dus și eu la Babilon să plâng/ cu pasul meu molatic și nătâng,/ cu sufletul bolnav și răpciugos,/ ca Iov de trist, ca luna de frumos” (p. 18). Un poem construit cu migală din resturile istoriei, un peisaj pentru poetul treaz, fără beția gloriei de moment.  Nu cred că un astfel de poem ar fi putut apărea în epocă, e actual și acum, liniile existențiale se mențin în ciuda demitizărilor de orice fel.

Am putea reține, din economia volumului, faptul că lumea e bolnavă, aflată pe o pantă, pe drum de ceață, că exodul poate reveni, la fel spectacolele vremii. Există un ou al lumii, o umbră fericită, un infern asumat, un nebun în peisaj, o lume promisă, sonete care modelează realitatea, arta, iubirea. În toate există o poveste, în relația dintre ea și el, o viață eternă, un sistem care ar trebui să interzică poeților accesul la lumină, o patrie, o muzică, o muză, copii care plâng, poezia în clipe aspre. De aceea arde soarele, el generează lumini, îmbracă poeții în sonete și iubire, dezbracă femeile frumoase de ipostazele unui timp fals, eroii de miturile impuse.

Ultimul poem, Delirul, aduce o religie a existenței crude, trecând prin labirinturile vremurilor. Te poți crede nebun pentru că: „Nu e așa că totul în jurul tău e o spumă? Un vârtej, o mișcare de electroni care-l scaldă pe Dumnezeu?” (p. 225). Poetul simte suprarealitatea, totul se mișcă, e undă și electroni, sub paradigma lui Zenon, o dinamică ce scapă omului limitat. Concepțiile asupra lumii sunt luate sub beneficiu de inventar, lumea reală, lumea iluzie, lumea canibală, o lume fără timp și spațiu, o realitate care doare ca o rană: „Celor care stați la jumătatea drumului/ și spuneți că sunteți deja la capătul lui. Drumul, de fapt,/ nu există. Numai convențiile voastre vorbind despre el./ Negându-l pe Dumnezeu cu trufie” (p. 226).  

Poetul stă în mijlocul lumii, în punctul acela unic și vede delirul omului limitat, încercând să măsoare ceea ce nu se poate măsura, dar are trufia de a afirma că el știe, de fapt mascând fricile necesare. Un poem construit cu migala celui care poate fi dezamăgit de vremuri, de arta proprie, de bolile existențiale, dar care are bucuria de a vedea dincolo de marginea poemului… Este tehnica sa de a învinge timpul mundan care… nu există… În fond, fiecare poem poate genera un timp al său!

Fiecare poem are o cheie, una care oferă cititorului mirajul poeziei, chiar dacă unul subiectiv, dar cu liniile culturale științifice, acolo unde știința este artă și arta este știință, chiar linii religioase.

Soarele este o prezență care marchează tablourile lirice și existențiale, el este lumina, luminile: „Vei putea oare să hotărăști acum/ în care ev să mai răsară vreun soare,/ când sufletele noastre sunt un subțire parfum/ și caută noaptea de vânt născătoare” (p. 19). Sub un cer uriaș și solemn vin zăpezile, viața, anotimpurile…

Raportul Dumnezeu / Om este văzut din perspectivă creaționistă, generații sub pecetea divină: „Să uiți că nume ai și Dumnezeu,/ că ești un soi ciudat de minereu/ din care iese al-nopții-obscur metal,/ substanța unui univers letal” (p. 40).

Dragostea este o boală sacră, poetul surprinde momentul la o vârstă acută, își vorbește, vorbește iubitei în dinamica unui sentiment copleșitor: între atracție și ură, carnea femeii se învață cu bărbatul, gura femeii îl constrânge pe iubit, aproape blestem al prezenței abisale, o zbatere de fum , de foc, toate pun în mișcare viața din mările ancestrale din care ne-am ivit: „Atinși de boala sacră, lumina lăudând,/ murim ca niște păsări, pe-un colț suav de gând” (Atinși de boala sacră, p. 55).

La vârsta cruntă a tinereții, bărbatul poartă oul lumii în mâna dreaptă, semn al puterii creatoare a omului, acolo sunt „germenii preafericitei lumi”. Din acest ou se ivește un univers, chiar ființa apare sub cer: „Îmi purtam crucea spaimei și-a îndoielii/ și luminam, primind gravitația aștrilor” (Purtam oul lumii, p. 66). O imagine a creației privită spre galaxiile aflate la îndemână, vizibile, acoperind alte galaxii invizibile.

O dedicație patetică, într-o lume a ideologiei atroce, poezia are sensul ei în patrie: „Toate poemele pe care le scriu le scriu pentru țară”…(Pentru țară, p. 73). Dragostea pentru țară e abisală, nu se descrie prin „gogoșile din gazete”, epocile de falsă exaltare „au fost epoci de crimă”. Radu Ulmeanu declară: „Mi-e frică să scriu direct despre patrie,/ ar fi cum aș cânta în urechile mamei un cântec erotic”. Este o revoltă împotriva falsului patriotism, împotriva celor care au făcut o afacere din a „cânta” țara, patria are o dimensiune înaltă, el și-o asumă prin poezia sinceră, imperfectă, dinamică în temele și ideile ei, cele care aduc un tsunami în ființa unui poet dominat de propria poezie, apăsat de metaforă și realism dureros, dar respirabil, asumat.

Arta înseamnă suferință, acceptarea unui drum abrupt, uneori periculos, cu sens abscons inițial, dar care se descoperă cu timpurile poetice asumate: „Din momentul când ai început să scrii, ți-ai asumat infernul” (Ți-ai asumat infernul, p. 95). O afirmație aparent curajoasă, dar este tragică, literatura lumii o probează cu Hamlet, Faust, Eminescu, toți „se azvârleau cu capul în gropi metafizice,/ rupându-și picioarele și gâtul,/ înghițindu-și strămoșii/ deopotrivă cu urmașii născuți și nenăscuți/ și dispărând cu toți împreună”.  Efectul? „Îți mai rămăsese de trăit moartea” (p. 96), mai „șmecher decât destinul”, dar era acolo, „în aerul rarefiat”…

Poetul are darul de a alătura cuvinte, stări, elemente ale culturii, părți din existență, sentimente divine, ramuri de gând, toate formând realitatea poemului, una între iluzie și durere. Formele sunt clasice, cu ritm și rimă,  în unele locuri, altele luate din poezia modernă, angajată spre o existență crunt de reală. Fiori de romantism aspru, sonete ivite sub gânduri ardente, simboluri peste semnele realismului dureros. Sunt influențe din alte ramuri ale artei. Sculptura, amintind de Brâncuși (Oul lumii), de cea bazată pe cinetică; din documentare despre știință și cosmogonie; din teatru (zicerile, dialoguri lirice); din pictură (Babilonul, Apocalipsa, Turnul Babel) etc. Există o legătură cu poezia românească, amintind de Philippide, Arghezi, Nichita Stănescu, Eminescu…

Iubirea revine în poeme scrise, este o forță care pune în mișcare lumea, ființele, galaxiile: „Ca să pot iubi cu adevărat ar trebui să fii făcută din antimaterie” (Antimaterie, p. 121). O mângâiere cu destinele, o lipsă fragrantă de univers, perechea ar putea „dispărea”, bucurându-se astfel că există… O privire lucidă asupra lumii, acceptarea contrariilor ca soluție de evadare din timp.

La Paris, privind Sena, poetul inventariază istoriile lumii, hronicul obraznic ar fi greu de scris, izvoarele pot seca, religiile ar putea fi mult prea liberale, cunoașterea va fi goală sub „eterne revoluții”, „lumina taumaturgă” va atinge epocile tot mai absurde (Hronic obraznic, p.129).

Sunt multe tablouri prinse în aceste poeme strânse sub aripa unui poet clasic de rebel, recunoscător pentru existență, pentru poezie, pentru suferință și absurdul în care se mișca, un climat „de trăsnet prăbușit din senin” (Toast, p.178). Prin acest toast dedicat lui Dumnezeu, poetul pare să se fi împăcat cu sine pentru că a participat la marea beție, cu esențele tari ale poeziei și existenței: „Voi bea pentru oasele noastre/ din care-ți vei face brățări, coliere, tacâmul obișnuit,/ căci sufletul ne-am convins că nu e,/ iar beata mea carne și-a celorlalți,/ carne de bărbat și femeie, cea pentru care se fac/ toate nebuniile lumii,/ se va-ntoarce-n țărână, pe ea nici măcar tu/ nu vei putea fi stăpân” (p. 176).

Volumul este unul compact, făcut pe o țesătură deasă, aspră și delicată, în același timp, iar imaginile sculpturilor incluse între poeme aduc consistență mesajului, stărilor, culorii poeziei. Adrian Țion în prefață susține că toate aceste recuperări au un cod special, unul care ne permite să privim spre eternitatea poeziei, pornind de la un timp concret, pe care-l putem atinge cu privirea: „Cam aceasta e fresca trăirilor și mărturisirilor pre versuri tocmite ale poetului Radu Ulmeanu la 31 de ani, învârtejit, descumpănit, dezamăgit și vesel totodată, pregătit să ia în nări aerul înălțimilor. Sunt anii în care își ducea cu destul stoicism <<destinul mătăhălos în spinare>>, ca mulți alții” (p.13).

Definiția poetului, însă, vine din poezia sa: „iar eu nu sunt decât un om după ce am trăit aproape o viață,/ și-am scris aproape o poezie întreagă” (Aproape o poezie, p.224). 

 

Constantin Stancu

*Text publicat în rev. „Plumb”, nr. 7/2025

 

Revista „Plumb”, nr. 220 (iulie)/2025. Semnal, sumar, raftul de cărți, greutatea literaturii în cetate

 

Revista „Discobolul”, nr. 328-329-330/2025. Semnal, sumar, semne literare

 

SEMNAL – REVISTA „DISCOBOLUL”, nr. 328-329-330/2025

 

Numerele 328-329-330 (apr.-mai-iun.) ale revistei de cultură „Discobolul”, editată de Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba, sub egida Uniunii Scriitorilor din România.

Revista „Discobolul” - 300 de pagini de proză, poezie, cronici și traduceri, jurnal, teme la alegere, piața cărților, exegeze, dialogi theologiae, caseta cu parodii.

Se promovează literatura de calitate, dialogul critic și spiritul cultural autentic, oferind cititorilor poezie, proză, eseu, critică literară, interviuri și pagini dedicate traducerilor. Din cuprins: LUCIAN BLAGA – 130, jurnal - Gheorghe Grigurcu, comentarii critice – Ion Pop, Nicolae Oprea, Iulian Boldea, Ovidiu Pecican, Mircea Popa, Mircea Bârsilă, Ion Buzași, Monica Grosu, Sonia Elvireanu, Rodica Gabriela Chira, Ana Sârghie, Lucian Scurtu, poeme – Mircea Stâncel, post-factum de Al. Cistelecan, roman – Gheorghe Schwartz, proză – Cornel Nistea, Dumitru Augustin Doman, Gorghe Jurcă, poeți douămiiști: Toni Chira, Savu Popa, Silvan Th. Stâncel, Marcel Vișa, traduceri – Gheorghe Vințan, scriere creativă – Mihai Barbu.

Revista „Discobolul” s-a înființat, la Alba Iulia, în anul 1990, avându-i ca membri fondatori pe Aurel Pantea, Eugen Curta, Cornel Nistea, Mircea Stâncel, Nicolae Drăgan, Emil Scrieciu și Iacob Mârza. După o întrerupere de câțiva ani, revista își reia apariția în anul 1997, colectivul redacțional fiind format din scriitorii: Cornel Nistea, Mircea Stâncel și Eugen Curta, în calitate de redactori, alături de poetul și criticul literar Aurel Pantea, în calitate de redactor șef, și avându-l ca director onorific pe universitarul Ion Pop. Revista beneficiind și de o foarte bună receptare critică la nivel național. Numărul curent a apărut sub îngrijirea echipei redacționale formată din: redactor-șef: Aurel Pantea, secretar de redacție: Mircea Stâncel, redactori: Ioan Buzași, Ioana Cistelecan, Georgeta Orian, Cornel Nistea, Adriana Teodorescu și culegere computerizată: Petronela Pașca.

Revista poate fi consultată la Secția Periodice a Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba, cât și pe site-urile Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba, www.bjalba.ro, și al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Alba-Hunedoara, https://www.usr-alba.ro/.

 

Silviu Guga ne demonstrează că mai există incredibile iubiri și o prăpastie la dispoziția cititorului: „Dragostea e o prăpastie în care dacă te arunci trebuie să înveți să zbori”

 

Când scriitorul își invită cititorul să se arunce-n prăpastie…

 

Silviu Guga este un scriitor experimentat, ancorat cu pasiune în existență. Iubirea este o temă mereu actuală, iubirile incredibile constituie un magnet pentru cititor. O poveste veche, actualizată, atrage și declanșează curiozități. Cu romanul Incredibile iubiri*, publicat la Editura Limes din Florești/ Cluj, în anul 2024, autorul ne propune mai multe povestiri în aceeași poveste, toate coagulându-se într-un roman solid.

Acțiunea se petrece în trecut, într-un sat din Ardeal, în momente delicate, într-un timp al pătrunderii noilor tehnologii ale civilizației în această zonă de lume. Și temele sunt multiple: iubirea, efectele tehnologiei asupra unei comunități, relațiile dintre femei și bărbați, relațiile dintre români și oamenii care fac parte din cadrul minorităților naționale, relațiile dintre oamenii locului și cei care au migrat, educația tinerilor, impactul religiei asupra comunității, disputele dintre generațiile succesive într-un sat, importanța culturii, ieșirea din anonimat. Temele nu sunt explicite, sunt implicite, împletite cu acțiunile principale și secundare. O țesătură fină, existența amplificată de iubirile care domină sufletele. Autorul a avut răbdare cu personajele, a intrat în mintea lor, a avut răbdare cu sine, cu cititorul aflat imediat după colțul povestirii. 

În satul de pe malul Streiului, își face apariția Augustin Toader, inginer, pregătit și dispus să introducă energia electrică și canalizarea apei, plus apariția radioului, într-o gospodărie la inițiativa și cu resursele Zenoviei, personajul lipsă din prezentul acțiunii. Dar personajul este mereu pomenit în acest prezent, însă, ea a fost plecată din localitate în străinătate, la Praga, în vremuri acute. Timpul este revolut, prin anii 1922, ani prinși în ceața vremurilor. În casă se află mama cu fiica ei, tânără femeie, domnișoara, plus Vetuța, slujnica gospodăriei. Inginerul fascinează femeile prin personalitatea lui, prin abilitățile sale, printr-o prezență viguroasă. Această povestire parvine scriitorului printr-un jurnal și prin scrisorile lăsate de tânăra femeie, ajunse prin intermediul lui Matei, prietenul scriitorului, căsătorit și el cu Ligia, la Constantina, nașa acestuia. Scriitorul își ia sarcina să construiască din aceste texte vechi un roman, să cizeleze povestea, să nască legenda.

Domnișoara se îndrăgostește de domnul Toader, deși el pare destinat mamei acesteia, mai apropiat de vârsta femeii mature.

Tânăra nu ține cont de conjunctură, se îndrăgostește de Gusti/ Augustin, își povestește dragostea. Evident, în joc este un erotism acut, construit în mintea ei de tablourile vieții. Povestirile colegelor din pension, bârfele din sat, curiozitatea vârstei, atracția provocată de pulsul vieții, visele erotice, povestea Zenoviei, căsătorită cu Vasile, iubită și violată de Mihaly, un tânăr maghiar ajuns în sat la vremea iubirilor. Povestea Zenoviei declanșează impulsurile domnișoarei, mereu în căutarea momentului potrivit pentru a gusta din fructul oprit. Zenovia este un arhetip pentru ea, este oglinda din trecut care oferă perspectiva prezentului. Are și un potențial logodnic, pe Septimiu, dar iubirea pentru domnul Toader domină ființa tânără, deschisă ca o floare în dimineața vieții. Finalul este surprinzător, cititorul va descoperi misterul, iubirea este incredibilă în numeroase variante, atracția dintre bărbat și femeie fiind mereu magnetul care a pus în mișcare istoria, comunități întregi, drame, legende, mituri, lacrimi nevindecate…

Scriitorul pătrunde în mintea tinerei, se mișcă lejer printre dorințe, șoapte, gesturi, stratageme, minciuni, povești vechi și noi.

În prolog, scriitorul trăiește și el, pe principiul vaselor comunicante, o iubire incredibilă pentru soția prietenului său, care și el trăiește o poveste, parțial secretă, alături de nașa sa.  Cercul se închide și se deschide mereu, finalul/ finalurile, așadar, sunt deschise, cititorul poate opta pentru oricare variantă. Scriitorul se joacă de-a misterul, de-a iubirea, de-a povestea incredibilă, de-a istoria…

Aceste iubiri desfășurate circular, în timp și spațiu, în generații diferite, pun în evidență istoria destul de recentă: modernizarea satelor din Ardeal, influența străină în acest loc, șocul produs de schimbările tehnologice, conservatorismul oamenilor în fața noului, talonat de curiozități justificate, de mentalități și tradiții… În sat va exista mereu un personaj, aici nana Rafila, pregătită să susțină povestirile, cea care pricepe misterul trecutului, chemările prezentului, spaimele viitorului. Vetuța, slujnica, este catalizatorul vieții de zi cu zi, știe să țină gospodăria cu brațele ei. Mama domnișoarei se descurcă optimistă cu noile inginerii.

Sunt descrise obiceiuri vechi, parastasul, rolul preotului în sat, muncile din gospodării, mâncăruri la dispoziția personajelor, cântece vechi de dragoste, tradiții care au ținut comunitatea unită, tablouri vechi, cu valoare morală și familială, icoane, biserica din sat, centrul lumii, râul care traversează câmpuri și vieți etc. O lume reînviată de aceste iubiri, mereu incredibile, adică greu de crezut, de acceptat ca fiind reale și posibile, dar care fac istoria să funcționeze. Un personaj afirmă: „Dragostea e o prăpastie în care dacă te arunci trebuie să înveți să zbori” (p. 133). În fond, și bunicilor le plăcea să sărute… 

Un personaj îi sugerează scriitorului, personaj și el în roman: „Am remarcat că a citit cu mare atenție scrisorile și a sesizat câteva aspecte interesante de care eu trebuie să țin seama în roman. Să nu mă mărginesc numai la iubirile erotice, cât ar fi ele de incredibile, să subliniez iubirea Zenoviei pentru satul de unde a plecat în lume și iubirea lui Augustin Toader pentru electricitate. Îmi recomandă unele amănunte, chiar dacă par a întrerupe narațiunea, să le păstrez că sunt documente istorice” (p. 220).

Stilul scriitorului este explicit, se folosește de personaje, mai ales de domnișoara îndrăgostită, pentru a desfășura firul narațiunii într-un limbaj comun, dar pătruns de fiorul vieții. Lasă finalul deschis, orice se poate întâmpla. Povestirile se nasc unele din altele, iubirile, erotismul și jocurile vin și pleacă, cititorul este mereu curios până unde merge misterul.

În sistemele religioase și morale, unui bărbat îi este interzis să abordeze și fiica și mama acesteia în același timp, păcatul atrage, e dulce, aduce însă efecte dure, greu de cuantificat în timp. Asta dă forță povestirii, o face mai credibilă, jocul de-a acțiunea principală și secundară are greutate. Sunt și scene erotice descrise amănunțit, viața are prețul ei, asta face romanul vandabil, parte din marketingul literar la modă, mai ales în literatura universală. Plus forța femeii, ea domină acțiunea prin energii subtile, tablouri nevăzute etc. Asta atrage cititoarele, dar și bărbații marcați de efectul incredibil al narațiunii. Scriitorul nu se ferește de realități private, ele reprezintă materializarea visului, a dimensiunii sufletești, traiectoria hormonilor în trupuri de femei și bărbați. Această relație, bărbat-femeie, este una dintre cheile puterii în lume, mari cuceritori au căzut sub ghilotina iubirii, mai ales a celor incredibile.

Silviu Guga are abilitatea să explice romanul, închizând cercul narațiunii în propriul său destin. În fond, a trăit cândva într-un sat din Ardeal… Cartea este dedicată bunicilor scriitorului, Ieronim și Raveca, Gheorghe și Dorina. Este o recuperare a timpului în netimpul iubirilor incredibile. Autorul scrie: „Să nu credeți însă că eu am reușit să dau valoare literară unor scrieri cu valoare documentară. Nici vorbă. Textul cărții este cel al scrisorilor. Și iar mă întreb dacă n-am să fiu acuzat că mă dau drept autor doar prin faptul că adun între două coperți ce au scris alții, făcând doar unele cosmetizări și acestea poate cu un „rimel” nepotrivit” (p.8).

 

Constantin Stancu

*Text publicat în rev. „Algoritm literar”, nr. 1-2/2025.

 

*Silviu Guga, Incredibile iubiri, roman, 225 pagini, Florești: Editura Limes, 2024. Colecția romanului românesc al secolului al XXI, cu o notă de mulțumire adresată sponsorilor anonimi și revistelor care au publicat fragmente din roman. Autorul a mai publicat romanul Băiatul din două lumi și eseuri, Guvernat de memorie.

 

Revista „Algoritm literar”, nr. 1 - 2/ 2025. O revistă de cultură și artă, apare sub egida Uniunii Scriitorilor din România. Semnal, sumar, anotimpuri literare

 

A apărut numărul 1-2/2025 al revistei „ALGORITM LITERAR”, sub egida Uniunii Scriitorilor din România. In acest număr semnează nume de prestigiu din literatura română: Silviu Guga, Ileana MĂLĂNCIOIU, Gheorghe Grigurcu, Radu Ciobanu, Stefan Borbely, Felix Nicolau, Mircea Moț, Mioara Bahna, Ioan Radu Văcărescu, Marian Drăghici, Daniel Lăcătuș, Mihai Posada, Daniel Mariș, Andreea Zavicsa, Ioan Barb, Daniela Toma, Constantin Stancu, Cătălin Neghină,Nache Mamier, Costel Nedelcu, Cristian W. Schenk, Nicolae Munteanu, Anda Mihaela Miroiu, Simona Radu, Ion Negrilă, Laszlo Varga, Dumitru Sârghie Mitif, Mihaela Hasu Bălan.

Proza, poezia, eseul, note de lectură, cronici de întâmpinare, plonjon în miezul unui poem. Un semn despre literatura română de astăzi cu Ioan Barb și Silviu Guga.