Corespondența între istorie literară și eseu
Elisabeta Bogățan este prezentă în lumea literară cu
poezii, evenimente dedicate poetului Ioan Dan Bălan, prin traduceri, participă
la festivaluri literare și este atentă cu scriitorii care au ceva de spus.
Dedicându-se istoriei literare, a publicat cartea Modelul Omului Mare – Corespondența
către Artur Silvestri, colecția publicistică și eseu contemporan,
103 pagini, la Iași: Editura Tipo Moldova, în anul 2025. O carte interesantă
despre relația dintre scriitori, dinamizată de scopuri comune, de teme intense,
cu impact, nu numai literar, dar și social. Cum soția fostului cărturar, doamna
Mariana Brăescu, a refuzat să cedeze parte din corespondența acestuia (decedat,
2008), Elisabeta Bogățan s-a limitat la propriile ei epistole adresate lui în
perioada 2004-2008, o corespondență bogată, numele cărturarului fiind legat de
numeroase cărți, filme documentare, studii de cultură și istoria culturii,
evenimente culturale, întâlniri cu cititorii, cărți care analizează fenomenul
imobiliar la noi, ca fenomen social cu impact cultural, de civilizație și
cultură urbană. O personalitate în epocă, prin Editura Carphatia a promovat
scriitori, teme, idei, scenarii sociale, recuperare memoriei pe plan spiritual
și a valorilor creștine.
Corespondența pune în evidență preocuparea lui Artur Silvestri
(1953-2008) pentru România Tainică,
una profundă, cu rădăcini puternice, cu energii spirituale nebănuite, cu forțe
care ar putea pune în mișcare personalități de primă mărime, mase mari de
oameni, preocupați să țină pe umeri timpul românesc. A adus argumente, exemple,
cărți. Pe de altă parte, conștient de necesitatea modelelor în societate, mai
ales pentru cei tineri, care nu cunosc în profunzime istoria țării, a pledat
pentru Modelul Omului Mare, făcător
de cultură și prezent prin fapte mari, importante.
Elisabeta Bogățan mărturisește că nu l-a cunoscut înainte
de anul 1989, moment de referință în societatea românească, dar a fost atrasă
de marea disponibilitate a lui Artur Silvestri pentru istoria literară, istoria
gândirii, istoria artelor, istoria credinței, cu accent pe sentimentul profund
românesc al omului de aici, model și pentru modelele universale ale culturii.
Din corespondența trimisă, se simte generozitatea și deschiderea personajului
intrat în istoria contemporană, capacitatea de a pune în mișcare idei înalte,
cu impact, capacitatea organizatorică și deschiderea spre un concept național
necesar în lumea de astăzi, prevestind lipirea României de Uniunea Europeană,
dar bazată pe specificul național. Autoarea scrie: „A știut să răspândească
lumina în jurul său, a propus teme pentru dezbaterea culturală, a susținut
inițiative, a provocat opinii, a sugerat texte” (Cuvânt înainte, p. 5).
Corespondența purtată este oglinda unei activități
intense și marcată de scopuri nobile. Lectura ei îndreaptă spre formarea unui
model necesar în lumea de astăzi, bazat pe muncă, disciplină, credință,
aplicație practică a valorilor asumate, riscul de a primi atacuri din toate părțile.
După lectura cărții, simți cum și-a
asumat responsabilitatea pentru un domeniu marcat de valori înalte, cu riscul
de a mișca tectonic pe susținătorii falsei diversități culturale. Un risc
asumat, probabil că stresul a contribuit și la decesul său, eveniment punctat
prin corespondența inserată în carte.
Înainte de toate, Elisabeta Bogățan a alăturat
corespondenței sale și câteva opinii ale unor oameni de cultură despre Artur
Silvestri: Theodor Codreanu, Zoe Dumitrescu Bușulenga, Adrian Dinu Rachieru,
dar și a Marianei Brăescu, soția cărturarului. Din aceste opinii rezultă
portretul spiritual. Artur Silvestri, o conștiință bazată pe cuvânt și faptă,
un enciclopedist inedit, fantast, un destin tragic, personaj al istoriei,
regretat de soție și colectivul pe care s-a bazat în edificarea evenimentelor
și cărților publicate.
Corespondența pune în valoare legătura dintre cultura
națională și fenomenul globalizării care a marcat/ marchează lumea de astăzi.
Poezia, textele vechi recuperate, texte ziditoare, propunerea pentru Modelul
Omului Mare, au dinamizat corespondența. Atracția pentru esențe, mărturisirea
de credință literară ca tablou de istorie colectivă, așa cum rezultă din opera
și viața unor scriitori, apoi mesajul adresat de unele personalități cu ocazia
evenimentelor organizate de cărturar, sunt temele unei corespondențe dense, cu
accent pe valorile românești trecute, prezente, proiectate în viitor. Elisabeta
Bogățan e fost atrasă în acest vârtej, a reacționat cu demnitate, și-a cizelat
stilul, a propus idei, a marcat momentele de istorie literară. O recuperare a
vremurilor. Sunt creionate momentele Eminescu, Zaharia Stancu, Zoe Dumitrescu
Bușulenga, Raoul Șorban, Nichita Danilov, Mariana Ploae-Hanganu, Cornel
Ungureanu, Nichita Stănescu, Dinu Adameșteanu, Antonie Plămădeală, Dimitrie
Grama, Eugen Evu, Miron Radu Paraschivescu etc.
Sunt pomenite și revistele în format scris sau online, o
muncă aparte la acea vreme: „Ecoul”; „Neamul românesc”; „Monitor cultural”; „O
carte pe zi”; „Analize și fapte” etc., toate reflectând preocuparea la nivel de
instituție, uniune de creație, agenție culturală. Pe de altă parte, cărturarul
este invitat să facă parte din colectivul de redacție a unor reviste în care
era implicată și Elisabeta Bogățan, cum ar fi revista „Confluențe literare
internaționale”, astfel se închide cercul spiritual de colaborări (p. 67).
Corespondența este relevantă din acest punct de vedere, relațiile au avut
puterea de a realiza proiecte importante, implicând scriitori din diverse zone.
Thodor Codreanu nota: „Cred că Artur Silvestri și-a
împlinit misionarismul național. Exemplu său a fost luat de alte publicații
care se difuzează în formă electronică și nu numai” (p. 11). Adrian Dinu
Rachieru a punctat: „Era ușor de bănuit că instinctul epic lucra în ființa
cărturarului. Artur Silvestri avea, neîndoios, <<magia ficțiunii>>…
” (p. 9).
Autoarea cărții precizează:
„Am început corespondența fiind
recomandată de Eugen Evu ca posibil colaborator la numeroasele publicații inițiate
de Artur Silvestri, un adevărat trust media, sub egida ARP (Asociația Română
pentru Patrimoniu), cu ramificații atât în țară, cât și peste hotare. Ca atare,
i-am trimis unele eseuri mai întâi, scrise recent, apoi, stimulată de
corespondența cu el, am scris unele materiale special pentru a i le trimite.
Entuziasmul lui, energia lui, verva lui erau molipsitoare” (p.13).
Pe de altă parte, din corespondența purtată de cei doi,
rezultă și mărturisirea de credință literară, cu implicații pentru mai multe
personalități ale culturii. A fost un demers, probabil special, în care s-au
conturat hotarele literaturii momentului și ale literaturii în general. Pentru
Elisabeta Bogățan literatura este/ a fost „o lucrare asupra sufletului”, având
modele pe Eminescu, Nichita Stănescu, Kafka, Eugen Ionesco, regăsind în Valea
Jiului sau Banat zone de energii nebănuite.
Cartea pune în lumină o serie de proiecte realizate,
cărți publicate care s-au încadrat în zona patrimoniului spiritual, formând un Tablou de istorie colectivă. Printre aceste cărți se află și cele ale
Marianei Brăescu, pendulând între clasicism și actualitate, soția cărturarului,
implicată direct în proiectele acestuia, în fapt, cei doi fiind o „instituție”
de a cultură a vremii. De reținut și semnele lăsate de programele realizate, cu
dimensiuni enciclopedice, valorificarea patrimoniului vechi de carte, pledoaria
pentru conștiința literară a scriitorului, acceptarea riscurilor și a
destinului, uneori tragic, activând între ruinele istoriei. Au fost momente
unice în activitatea ARP, s-au organizat evenimente în care au fost punctate
momentele importante ale literaturii, contribuția unor scriitori la publicarea
unor cărți de referință, cum a fost evenimentul din 27 septembrie 2005, când
s-au întâlnit numeroși oameni de cultură pentru a primi aprecierea cărturarului
prin „CASA LUX”, societatea activând cu succes și ajutând la realizarea unor
publicații. Un moment de generozitate și deschidere într-o societate aflată în
frământări profunde în vederea găsirii ieșirii în istorie. Se puneau numeroase
probleme legate de direcția culturii în fenomenul globalizării, lumea fiind în
schimbare. Corespondența purtată de cei doi marchează momentul prin contribuția
lor la fenomenul literar ca mărturisire de credință, la limita dintre religie
și artă, dintre întrebări care nu s-au pus și răspunsuri venite brusc, din
tsunami-ul social.
Constantin Stancu
*Text apărut în Amfiteatrul literar, nr. 4/2026
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu