O clipă cu El - pot fi şi o mie... Pe topoganul Cerului

 

Duhul Sfânt la amiază

 

 

Duhul Sfânt ne cercetează,

Blând ne învaţă Cele de Sus,

În miez de noapte, sau la amiază,

Amintindu-ne Cuvântul - Iisus... 

 

 

Duhul e lângă noi, cu pace,

În credincios umbrește luminos,

Ne vorbeşte mereu şi când tace,

Înălțându-ne dintre umbrele de jos...

 

Mijloceşte cu dragoste, cu tărie,

Ne convinge de lumea eternă, vie,

O clipă cu El - pot fi şi o mie,

Înflorind iarba smerită din glie...

 

Ce dragoste mare, ce har deplin,

Să fi umplut cu Spiritul Sfânt,

Când Da-ul e da, mereu si amin,

Te leagă de Cer, te înalţă prin cânt...

 

Este împreună cu Tatăl,

Legat şi de Fiul Cel înviat,

E chiar lângă noi, iată-L,

Ne-a limpezit locul, prea curat...

 

Un porumbel se roteşte-n tării,

Un vânt ce mişcă anii şi sufletul,

Undelemn ce vindecă pe cei vii,

Pecete care sfințește şi cugetul...

 

Avem o nădejde, avem o arvună,

Duhul pregăteşte lumea mai bună,

La început şi la sfârşit e Cuvântul,

Ne naşte, ne judecă, ne spală gândul... 

 

C Stancu ©

Silvia-Gabriela Almăjan: Eugen Dorcescu, UN ECRIVAIN PAS COMME LES AUTRES, la Timișoara: Editura Eurostampa, 2022. Demnitatea scriitorului într-o lume abruptă

 

DESPRE DEMNITATEA SCRIITORULUI

 

 

Silvia-Gabriela Almăjan scrie: „Tocmai am isprăvit o lectură fabuloasă: Îngerul Adâncului. Pagini de jurnal (1991-1998) de Eugen Dorcescu. O lucrare, pur și simplu, monumentală, apărută la Editura Mirton din Timișoara (537 de pagini)”, textul este preluat din cartea Eugen Dorcescu, UN ECRIVAIN PAS COMME LES AUTRES, publicată la Timișoara: Editura Eurostampa, 2022. 

Se remarcă sintagma „lectură fabuloasă”, un jurnal care a captat interesul și lumea autoarei. După cum notează în carte, Silvia-Gabriela Almăjan l-a cunoscut pe scriitorul/ scribul Eugen Dorcescu, personalitatea acestuia producându-i o impresie aparte.

Cartea dedicată omului și artistului face legătura între generații. Este principalul merit al autoarei. Ea a perceput obligația de a lansa o punte între generația ei și generația celor dinainte, una de ținută și care a pus accentul pe valoare, pe impactul spiritualității asupra cititorilor și a societății în ansamblu.

Cartea are mai multe capitole, abordează opera scribului Eugen Dorcescu, analizează poezia acestuia, proza memorialistică, ne prezintă un dialog cu omul din spatele cărților, eruditul care vede prin timp mișcările produse de cuvintele atinse de har. Avem o scurtă prezentare a operei scriitorului, cu trimiteri la alte cărți de critică sau istorie literară apărute de-a lungul timpului. Bibliografia este cuprinzătoare, cărți care au avut impact asupra cititorului român sau străin. Când atinge problema poeziei, autoarea remarcă unele volume profunde: Agonia caniculei (2019), Biblice (2021), dar și antologia Nirvana. Cea mai frumoasă poezie (2015).

Jurnalele sunt bine analizate și cititorul are ocazia să intre în laboratorul unui scriitor de „linia întâi” ( Îngerul adâncului – 2020; Adam - 2020). Toate au ca final ideea de perspectivă pentru cei inițiați, o revedere după frângerea istoriei (Ne revedem după Apocalipsă), o temă profundă și marcantă, imposibil să fie ocolită de oameni, judecata ține lumea în echilibrul istoriei.

În prefața cărții, domnul Livius Petru Bercea, editorul, notează: „Doamna Silvia-Gabriela Almăjan realizează astfel, poate voit, poate nu, un complex portret al artistului, al omului și al intelectualului Eugen Dorcescu, un gest demn de subliniat și de apreciat” (Maturitatea unui debut editorial, p. 11).

Cu alte cuvinte, intrarea în lumea literară se face cu seriozitate, pasiune, profesionist. De altfel, autoarea mulțumește celor care au inițiat-o în acest demers literar, inclusiv lui Eugen Dorcescu, doamnei Mirela-Ioana Dorcescu, cea care scris în detaliu despre opera scriitorului, atrăgând atenția asupra valorii acestuia și asupra impactului produs de literatură în societate.

Răspunzând întrebărilor lansate de autoare, referitoare la cărțile publicate care-l reprezintă, Eugen Dorcescu afirmă: „Fiecare în parte și toate la un loc mă reprezintă destul de bine. Totuși, cred că antologiile Nirvana. Cea mai frumoasă poezie și Biblice, dar Îngerul Adâncului sunt cărțile identității mele adevărate, profunde. Și alături de ele, Elegiile de la Carani, care ilustrează, intuitiv, imaginativ, artistic, definiția (poetică și ea, dar, la rigoare, inclusiv conceptuală) pe care am dat-o ființei în volumul Elegiile de la Bad Hofgastein: <<ființa-i sinteza de nepătruns dintre viață și moarte>>” (p. 27).

Observăm luciditatea artistului, puterea de a lansa autocenzura asupra cărților sale, nu se lasă surprins, nu lasă garda jos și acceptă drumul său în viața și literatură. Temele sale preferate: ființa, viața, moartea, relația omului cu Dumnezeu, impactul iubirii asupra vieții, frumusețea naturii ca efect al frumuseții Creației, limitele omului în fața istoriei, capacitatea de a rezista în fața abisului, contemplarea absolutului, întrupat în Omul Iisus. Eugen Dorcescu rămâne ancorat în adevărul revelat, în armonia care se naște în coliziunea dintre cer și omul de pământ, fragil și, totuși, puternic.

Cartea de față este un fragment de istorie literară, un demers critic și o promovare a literaturii solide, cu teme ample, esențiale. Simbolul, așa cum l-a văzut și explicat Eugen Dorcescu, este prezent, analiza făcută, exemplele fiind pertinente prin chiar opera maestrului. Legătura cu Biblia, operele marilor creatori din literatura universală și scriitorii importanți din literatura noastră, este evidentă și Silvia-Gabriela Almăjan pune accentul pe aceste poduri care leagă tărâmuri diverse și importante.

Zenovie Cârlugea remarca într-un text dedicat cărții de față: „Ar fi vorba, aflăm mai către sfârșit, despre o <<Școală de literatură EUGEN DORCESCU>>, <<înființată la 15 iunie 2021, la inițiativa tinerească, generoasă și nobilă a Doamnei Profesoare Mirela-Ioana Dorcescu>>, un fel de <<Salon literar>>, cum zice poetul, având drept țel <<cunoașterea și aprofundarea marii literaturi române și universale, în general, și, în special, studiul detaliat și promovarea, cu obiectivitate, profesionalism și respect pentru valoare, a creației lui Eugen Dorcescu>>.”

Cu siguranță, autoarea va scrie în viitor texte mult mai profunde dedicate literaturii, acest exercițiu de admirație și analiză a operei unui poet important  i-a dat posibilitatea de a pune în lumină temele importante ale literaturii, aflată cumva sub aripa nevăzută a profesorilor care i-au imprimat demers.

Silvia-Gabriela Almăjan (n. 8 noiembrie 1976) este profesoară de Limba și literatura română, a absolvit Facultatea de Litere, Istorie și Teologie a Universității de Vest din Timișoara. Născută în zona Banatului, la Bocșa, județul Caraș Severin, este activă la Școala Gimnazială Rama și are o pasiune evidentă pentru fenomenul literar de la noi, scriind prefețe, cronici, eseuri în diferite reviste.  

Și-a exersat talentul în volumul colectiv Despre opera lui Eugen Dorcescu și Eugen Dorcescu în „Timișoara”. Volum omagial 80, dovedind că are capacitatea de a se lansa în analize complexe și serioase.

Ea scrie: „Mereu auzim afirmații referitoare la timpurile incerte în care trăim. Tuturor ne este foarte greu să ne obișnuim, să ne adaptăm la noile situații (de pericol, de urgență, de alertă), să ne conformăm restricțiilor impuse. De multe ori mi se întâmplă să observ reacții neașteptate din partea unor semeni”…

Apoi remarcă: „În ciuda situației incomode, sfidând parcă toate condițiile pandemice, scriitorul Eugen Dorcescu rămâne foarte activ în plan literar: reușește, nu doar să scrie și să publice, ci, mai mult, să adune în jurul Domniei Sale o întreagă colectivitate” (p.163).

Omul și vremea sa, omul depășind limitele epocii în care a trăit, prin mărturie…

Scriind despre poezia lui Eugen Dorcescu, autoarea remarcă arhitema (canicula)  volumului Agonia Caniculei (2019), frământările și căutările poetului într-un univers în care s-au pierdut sensurile, dar în care există un punct stabil, Dumnezeu. Punctul din care se poate manifesta ființa, prin cuvinte, fapte, viziuni.

Reținem, în final, o remarcă a scriitorului, așa cum i-a mărturisit-o autoarei cărții de față: „Dreptul la o moarte decentă, creștinească, e mai de preț decât, să zicem, dreptul la vot. Nu există o mai mare și mai nobilă faptă de caritate decât aceea de a ajuta un semen să moară demn și în pace” (p.34).

Avem, deci, o carte în care generațiile s-au întâlnit în spirit, apreciere reciprocă, fără obligații, fără taxe, dar pregătite să plătească prețul pentru a menține ființa curată și sub aripa divină, mereu.

 

 

 

Constantin Stancu

Text apărut în rev. „Vatra veche”, nr. 5/2022

Revista „Ardealul literar”, nr. 3-4 (90 - 91)/ 2021. Semnal, sumar, semne literare cu Mariana Pândaru - Bârgău. Frumusețea artei și puterea cuvântului brodat

 

LUNA IUNIE: SĂRBĂTOAREA IDENTITĂȚII CREȘTINE... Fapte, oameni, trecut și suferință, viitor și speranță

 

Vă sugerăm câteva fapte specifice pentru a sărbători identitatea creștină în luna Iunie a fiecărui an:

1. Vă recomandăm să vizitați locurile și obiectivele care atestă identitatea noastră creștină: mănăstiri, bisericile și catedralele vechi, monumentele istorice creștine, semnificative pentru identitatea noastră creștină.

2. Vă recomandăm să vizitați locurile istorice unde a fost reafirmată prin diverse metode și mijloace identitatea noastră creștină, de exemplu clădirile în care au fost tipărite Evangheliile, iar apoi Biblia în limba română, dar și orașele cu o rezonanță creștină deosebită pentru România cum ar fi Alba-Iulia, Blaj, Iași, București, Suceava, Voroneț, Putna, Timișoara și multe altele.

3. Vă recomandăm să vizitați temnițele comuniste în care au fost torturați și chiar omorâți preoți, pastori, intelectuali creștini și creștini de rând care s-au opus procesului de ateizare a României, închiderii bisericilor și a lăcașurilor de închinare. 

 

4. Vă recomandăm să dedicați timp pentru a lectura cărți și materiale, să vizionați filme care atestă identitatea noastră creștină și sacrificiul enorm al părinților noștri pentru a păstra valorile și identitatea creștină, a noastră, a tuturor.

5. Vă sugerăm să postați și să distribuiți online fragmente din materialele duhovnicești ale marilor poeți și scriitori creștini ai României, printre care Mihai Eminescu, Octavian Goga, Lucian Blaga, George Coșbuc, Traian Dorz, Costache Ioanid, Ioan Alexandru și mulți alții.

6. Vă recomandăm să aduceți în atenția publicului contribuția enormă a creștinilor declarați ai României, cum ar fi Traian Vuia ori Constantin Brâncuși, la dezvoltarea științei și culturii europene și mondiale.

7. Vă sugerăm să participați la slujbele religioase în număr cât mai mare la începutul fiecărei veri, împreună cu familia, copiii și nepoții voștri.

8. Sugerăm organizarea de seminarii și simpozioane speciale care să discute identitatea noastră creștină, istoria creștinismului, persecuția creștinilor (prezentă ori trecută), relevanța creștinismului pentru democrație, stat de drept, moralitate publică și drepturile omului, relevanța valorilor creștine pentru lumea de azi, relevanța creștinismului pentru știință și pentru marile provocări cu care se confruntă societatea globală contemporană.

9. Vă recomandăm întruniri speciale de familie în care să vă reafirmați în fata copiilor voștri identitatea creștină, la cină, la sfârșitul zilei, într-o atmosfera festivă cu flori și cu Biblia deschisă pe masă.

10. Vă recomandăm să puneți pe panouri publicitare și să lipiți pe ușile și ferestrele firmelor voastre și în alte locuri vizibile, postere privind Luna Identității Creștine.

11. Celor care poartă simboluri creștine le recomandăm să le poarte deasupra hainelor, la vedere.

Luna iunie este luna în care adolescenții și tinerii din întreagă lume sunt ademeniți să îmbrățișeze ideologii, perspective și stiluri de viață contrare creștinismului și valorilor creștine.

Dragi creștini, nu putem fi ori sta nepăsători față de agresiunea anti-valorică la care sunt supuși copiii noștri în luna iunie a fiecărui an. Este practic imposibil să intram pe internet în luna iunie fără ca ochii să nu ne fie izbiți de un nou material de propaganda în favoarea unor identități nenaturale, nesănătoase, imorale și contrare creștinismului. Se impune deci să clarificam și să reconfirmăm în mințile noastre și ale generației tinere importanța, relevanța și actualitatea creștinismului.

Vă chemăm să facem acest lucru de acum înainte în fiecare iunie din an sărbătorind Luna Identității Creștine!

 

Alianța Familiilor din România

Luminița Huniade și luminile Egiptului... Impresii și trăiri dintr-un pelerinaj de șapte zile... Un semn din ciclul „Cărțile Hațegului”

 

Jurnal de călătorie din infinitul celor șapte zile

 

 

Luminița Huniade este o bună traducătoare, pasionată de literatură, de valorile spirituale, istorie, credințele lumii, de călătorii. Are un simț aparte în ce privește latura spirituală a vieții. A publicat o carte despre călătoria de șapte zile în Egipt, un pelerinaj care i-a marcat lumea interioară. Titlul cărții este semnificativ: Egiptul, o poartă spre infinit*, carte a apărut la Editura David Press Print din Timișoara, în anul 2022. Un titlu profund, indică spre o lume cu deschideri în trecutul omenirii și cu un pas spre viitor, un loc de trecere dintr-o lume atinsă de luminile cunoașterii. Mesajul este cu impact: Impresii și trăiri dintr-un pelerinaj de șapte zile.

Jurnalul spiritual în sine este dublat de scurte și profunde remarci culturale legate de Egiptul antic, de lumea de astăzi, de impactul piramidei spirituale asupra ființei. Cele șapte zile, un număr simbol, sunt trepte pentru trăiri aparte, de întâlniri cu misterele și miracolele petrecute aici, trecutul având impact în lumea civilizată. 

Această vizită reprezintă un punct de reper pentru viața autoarei, dincolo de evenimentele petrecute într-un timp scurt, se profilează un fenomen aparte: recuperarea memoriei de la început de lume, afectată de curgerea istoriei. Jurnalul are un moto din Isaia 19: 19-20: „În vremea aceea va fi un altar pentru Domnul în țara Egiptului și la hotar va fi un stâlp de aducere aminte pentru Domnul. Acesta va fi pentru Domnul oștirilor un semn și o mărturie în țara Egiptului. Ei vor striga către Domnul din pricina asupritorilor și El le va trimite un mântuitor și un apărător care să-i izbăvească”. Citatul pune accentul pe punctele de rezistență ale omului în fața destinului, în meandrele istoriei.

Călătoria ne arată impactul pe care fostul Imperiul, printre primele coagulate în istorie, în fața unei societăți tribale aflate în vecinătate. Imperiu a acumulat putere, cunoștințe, cultură, tehnică, sisteme religioase, o economie cu forță care a produs bunăstare, a generat liniile de putere ale societății organizate, în general. Istoria Egiptului este un reper pentru istoria lumii și pentru istoria viitorului, oglindă pentru posibile imperii…Civilizația Nilului s-a format în jurul fluviului miracol, el a asigurat resursele materiale ale existenței, a propulsat societatea spre noi aspirații.

Punctul de tensiune se evidențiază în sistemele religioase separate: credința în mai mulți zei și credința în Dumnezeul Unic – politeism și monoteism.

Această contradicție a avut impact, autoarea marchează evenimentele și constată, acut: lumina leagă părțile în lumea spirituală. Trăirea este marcată de un poem aparte, încărcat de suflet și miracol: „Să ne bucurăm de lumina/ care curge liberă,/ precum copilul care/ își lasă părul în vânt./ Dincolo de atingere. De formă și gând/ este liniștea și cântecul ei primordial” (p. 14 și Ultima copertă). Lumina este semnul punte între lumi. În fond, sunt acei oamenii care au credință, o credință care transcende realitatea imediată, cu formele complexe și nesigure. Este meritul autoarei de a reține esența și de a arăta taina porții.

Întâlnirea cu piramidele din Egipt îi atrage atenția asupra fiorului interior: ”Acela care știe să-și stăpânească inima sa, posedă împlinirea tuturor învățăturilor” (p. 15, Papirul Insinger, VIII, 3). La ieșirea din piramidă, Luminița Huniade reține:„… Marea piramidă, un locaș al luminii care face trecerea la dimensiuni superioare ale conștiinței” (p.16). Sunt prezentate cititorului obiectivele turistice vizitate, autoarea o face într-un limbaj curat, direct, sincer, emoționant. Există rădăcini care nu s-au stins în nisipul greu al timpurilor.

Descoperim în carte viața creștinilor în antichitatea târzie, oameni singuri, în pustiu, legați de Creator, au apărut mănăstirile ca loc de refugiu și rezistență spirituală. Căderea Imperiului Roman a dus la revitalizarea creștinismului în sistemul politic al vremii. Unii dintre ei, speriați de corupția din societate,  s-au retras din lume și au creat o civilizație aparte. Au dat un nou impuls relației om - Dumnezeu, arta creștină a avut de câștigat: icoane, cântece, povestiri cu tâlc, apariția copiilor după cărțile sacre, s-a cimentat doctrina creștină coptă etc. În paralel, au apărut și miturile care au atins mintea și inima oamenilor. Mituri cu bătaie lungă. S-a revitalizat vremea în care Iisus și Familia Sfântă au fost Egipt pentru a se împlini Scriptura. Temele majore ale creștinismului au căpătat putere și Egiptul a oferit doza de fascinație și bucurie.  Luminița Huniade notează: „Între mănăstire și peștera sfântului Paise este un coridor. Aici a trăit monahul în rugăciune. Se spune că l-a căutat Sfântul Efrem Sirul, care ar fi stat în acest locaș o săptămână. Înainte ca Efrem să intre în peștera lui Paise, a înfipt toiagul la intrare. La plecarea acestuia, toiagul a înfrunzit, a prins rădăcină și apoi s-a înălțat copac, care se află la intrarea în mănăstire. Vechimea acestuia este foarte mare și poartă numele de <<Copacul Sfântului Efrem Sirul>>”.

Legendele au făcut parte din istoria Egiptului, autoarea transmite explicațiile primite în timpul excursiei, una dintre ele se referă la cea a Creației, legată de Nut, cerul (p.72).   

De remarcat obiectivele vizitate, printre acestea se remarcă și Muzeul Egiptean din Cairo, obiectiv imens, cu multe artefacte recuperate de-a lungul timpului. Ele dovedesc bogăția istoriei vechi. Emoția este intensă, Luminița scrie un poem atins de fior: ”Fie ca așa cum Lumina Soarelui cunoașterii/ te-a dus spre orizonturile/ Adevărului, iubirii, păcii/ nesfârșite,/ Lumina Sa să fie revelată/ tuturor oamenilor./ Fie ca noi toți să ajungem/ la cunoașterea strălucirii divine,/ a păcii infinite, a armoniei și/ Înălțării” (p. 95). Explicațiile autoarei sunt edificatoare, ele reflectă viața în Egiptul antic, misterele, civilizația care fascinează prin taine și căutări infinite.

În altă parte, statuile comandate de Faraonul Amenhotep al III-lea în cinstea domniei sale, fascinează prin măreția transmisă de om privitorului, una dintre ele „fluieră”. Reținem: „Conform unei povești statuia din partea nordică emitea un sunet, de parcă fluiera. Oamenii vremurilor credeau că vor avea noroc dacă auzeau cântecul statuii, considerând că este plânsul lui Memnon. Sunetele ascuțite se datorau dilatării rocilor, dând astfel naștere legendei <<Colosului Cântărilor>>”.

Jurnalul de față ne prezintă și viața de azi din Egipt, modul cum egiptenii își apără și folosesc istoria ca pe un vehicul spre fascinație, obiceiuri legate de mâncăruri (ceapă, cereale, măsline, smochine, curmale etc.) cazare, ospitalitate, paza turiștilor (necesară în aceste vremuri complicate în care religiile separă oamenii). Istoria devine dinamică, vechile taine se multiplică și devin tot mai complexe și atrăgătoare. Timpul le conferă valoare, iar autoarea ține să sublinieze și să transmită emoția ei. Partea spirituală, evident, are importanță și dă valoare textului, îl înnobilează. Astfel, legenda lui Maat are un rol aparte în judecarea sufletelor, principiile de adevăr, echilibru, moralitate, justiție, revin în actualitate îndemnând omul de astăzi la mai multă responsabilitate față de viața sa. Conform legendei, pana acesteia se afla pe cântarul care cântărea inima defunctului, înainte de a fi primit în Regatul lui Osiris, în Paradis. Cântărirea inimii punea în evidență viața trăită a omului, realitatea vizibilă și invizibilă în care a ființat.

Sunt multe obiective vizitate: Biblioteca din Alexandria, Farul din Alexandria, Valea Regilor, mănăstiri legate de viața unor sfinți consacrați în istoria creștinismului, mormintele faraonilor, deșertul ca impuls spiritual, Canalul de Suez, Cairo – capitala cu punctele de atracție etc.

Cartea are o bibliografie care dă credibilitate textului și întărește susținerile. Sunt cărți de mare valoare care dau indicații legate de viața Părinților deșertului în Egiptul vechi (sec. al IV-lea), viața și activitatea faraonilor, date legate de istoria temelor, ideilor și credințelor religioase, despre bisericile Egiptului de pe vremea Familiei Sacre și până în prezent; cărți dedicate legendelor și miturilor care au făcut din acest loc o poartă spre o altă istorie, cumva pierdută, cumva regăsită, prin dreptul fiecăruia de a călători în lume. Lumea care ne așteaptă. Sunt enumerați istoricii și scriitorii care au reținut aceste comori, de la Ion Miclea la Mircea Eliade, la dr. George Hart sau Luis T. Melegar Valero etc. Printre ultimele obiective vizitate se află și mănăstirea Sfântului Sergius, este un semn subliminal transmis fiului ca moștenitor al valorilor spirituale.

Luminița Huniade și-a luat rolul în serios și a ne-a pus la dispoziție un jurnal de călătorie inițiatic prin vechile taine ale istoriei, alături de familia sa (Adrian, soțul; Sergiu, fiul) și alți iubitori de spiritualitate. Cartea este o reușită prin sinceritate, emoție, rigoare, seriozitate, toate atinse de o lumină „furată” din viața de zi cu zi a celor care au trăit la limita deșertului, alături de porțile luminii. Apare și tentația poeziei, la limita dintre liric și rugăciune, reflex al celor trăite intens în cele șapte zile. Un poem din carte redă mirajul: „Chiar dacă noi/ vedem dor Unghiuri,/ Întregul este în Tot/ și în Toate./ Privește mai adânc în inima ta/ Și mă vezi pe mine ” (Marea Piramidă, p.19).

 

Constantin Stancu

 

*Huniade, Luminița, Egiptul, o poartă spre infinit: impresii și trăiri dintr-un pelerinaj de șapte zile, 118 pagini, Timișoara: David Press Print, 2022. Colecția Jurnal de călătorii, prefața Adrian Huniade; concepția artistică a copertei și tehnoredactare: Daniela Florian și Loredana Bradea.

Text apărut în rev. Boema, nr. 159/2022. Red. Petre Rău

Ionel Necula despre poezia lui Adrian Botez... Tărâmuri...

 

 ADRIAN BOTEZ – ”CAVALERUL FĂRĂ LEGE”, AL PROZODIEI ROMÂNEȘTI

 

      Nu este prima dată când bunul meu prieten, scriitorul Adrian Botez, mă surprinde cu isprăvile sale literare, ieșite din tipicul obișnuit și greu de integrat într-un cadru exegetic omologat. Îl cunosc bine, de mulți ani - și-i urmăresc, cu consecvență, prolificitatea prestațiilor sale beletristice. Frecvența aparițiilor  sale, în vitrina cu noutăți literare, este așa de fluidică, încât depășește, cu mult, ritmica și bugetul de timp,  ce le-am consacrat lecturii cărților,  cu care confrații mă onorează.

      Ultima carte pe care Adrian Botez mi-a trimis-o - TĂRÂMURI (poeme și prozopoeme...boeme) - Editura Rafet, Rm  Sărat, 2022 -  este la fel de ciudată, ca și altele, primite anterior. Este o culegere cu de toate : versuri, prozopoeme, haiku-uri  -  structurate, însă, în  patru diviziuni distincte. Prima dintre ele este rezervată Poemelor Stafii, în care autorul caută imaginea cea mai apropiată de reflecție și simbolistica propice rostogolirii gândului, în abisul meditației metafizice: ”tai Crăcile Uscate ale Sentimentelor/ mele Caline - altoiesc Gândurile mele - cu/ Mlădițe Minuni: RAZE/ DIVINE// sap adânc/ abisul - dureros (până la/ pierderea Conștiinței de Sine!) - la RĂDĂCINILE COPACULUI/ VIEȚII ȘI  MORȚII...// totul -degeaba: / în fiecare clipă a/ Zilei - bate - arid:/ MIEZUL NOPȚII... ” (MUNCI DE PRIMĂVARĂ). 

      Nu este deloc simplu să lecturezi o carte semnată de Adrian Botez. Pentru un cititor obișnuit cu modalitatea clasică de exprimare  poetică, poemele poetului i se par, probabil, bizare -  prin substanța lor lirică, dar chiar și prin forma de dispunere a versurilor. Asemeni ”CAVALERULUI FĂRĂ LEGE”, interpretat de Raf Vallone, din cunocutul film italo-francez, nimic din canoanele omologate,  în prozodia clasică, nu se regăsesc, în prestațiile lui Adrian  Botez - dar asta n-o face din neștiință (...la un moment dat, se specializase, cu succes, în haiku și sonetistică  –   specii poetice extrem de rigide, prozodic !), sau din refractarism -  ci pentru că  DĂ UN ALT ÎNȚELES CREAȚIEI LITERARE. El nu are nevoie de reguli omologate, pentru că le are pe ale sale, mai potrivite pentru genurile cultivate. Se vede bine că, din  cunoscutul binom eminescian - minte și inimă - privilegiază primul termen, că emoția, afectivitatea, sentimentul – pălesc, în fața bisturiului rațional ! -  și că pasiunea se supune raționamentului silogistic. Autorul știe să-și controleze temperamentul și dorințele, iar  rațiunea  nu  se  lasă  păcălită  de  dogoarea  inimii.

      Sigur, dezechilibrul se mai atenueazî în diviziunea a doua a cărții, cea consacrată rubaiyatelor , deși ”CAVALERUL FĂRĂ LEGE” nu se dezminte, nici în această formă de dispunere lirică -  și, ca un TRUVER ÎNVOLBURAT, în pofida cursului originar, conferit  de persanul OMAR KHAYYAM - rațiunea, împănată cu sensuri biblice, continuă să-și subordoneze pornirile emoționale și să conducă barca destinului omenesc : ”Am vrut să fiu Curat în Suflet - nici Falșii  Prieteni - nici Păduchi.../ Când merg în  munți - Crist și cu mine - ne așezăm pe-Același  Trunchi:/ e-atâta Liniște în Floare - atâtea Păsări ne vorbesc!/ Crist și cu mine  - unul altui -  ne arătăm Rănile - FIRESC!” (Reciprocitate).

    

      Bineînțeles că același ”CAVALER FĂRĂ LEGE” poate fi regăsit și în  partea a treia a cărții, cea consacrată prozopoemelor, jocurilor de copii sașìi  -  alcătuiri sui generis -  la granița dintre scheci,, reflecții și poeme în proză - greu de încadrat într-un  anume gen literar.  Autorul a găsit forma ideală, prin care Spiritul trece din TEZĂ, în ANTITEZĂ  -  și se combină în SINTEZĂ, pentru a-și arâta îngrijorările (și revoltele...), față de ideea unui presupus Guvern Mondial, față de Noua Ordine Mondială,  față de derbedeii obraznici (”poponarii”) și față de alte moravuri (extrem de dubioase !), ale lumii ”evoluate” (?!) de azi – dar, în același timp,  sugerează, cu convingere,  nevoia de Pocăință (...discretă, a fiecărui individ în parte... - ...și, mai cu seamă, în domeniul AXIOLOGICO-ARTISTIC !) – Pocăință, dacă nu mistică, măcar lucidă și SINCER-AUTOREFLEXIVĂ.

      Cartea se încheie cu un bogat CV, din care se pot reconstitui liniile configurative ale profilului său de autor prolific și inconfundabil, pe care îl creditez, ”cu asupra de măsură” !

 

 

Ionel NECULA

Tecuci / ROMÂNIA

 

LANSARE DE CARTE: CEASUL IUBIRII, CU MARINA ALMĂȘAN... Femeia și bărbatul îmbrăcați într-o melodie... Deva, 10 iunie 2022, Biblioteca Județeană „Ovid Densușianu”...

 

Revista „DISCOBOLUL” a fost declarată cea mai bună revistă literară în anul 2021!

 

Luni, 30 mai 2022, la Târgu Jiu, în sala Teatrului „Elvira Godeanu”, a avut loc Gala Premiilor anuale ale Uniunii Scriitorilor din România, la care au participat personalități marcante ale culturii române.

Revista „DISCOBOLUL” a fost declarată cea mai bună revistă literară în anul 2021, de către Asociația Revistelor, Imprimeriilor și Editurilor Literare.

 

În cadrul Galei Premiilor Uniunii Scriitorilor din România, ARIEL (Asociația Revistelor, Imprimeriilor și Editurilor Literare) a acordat Premiul „Revista Anului 2021”, pentru cea mai bună revistă literară și pentru cea mai bună carte, respectiv revistei DISCOBOLUL, singura publicație culturală cu caracter permanent din județul Alba.

 Cei care au colaborat/ colaborează/ vor colabora la revistă sunt scriitori de primă mână, istorici și critici literari care ne onorează, inclusiv scriitorii din Filiala Alba-Hunedoara a Uniunii Scriitorilor din România.

 Revista Discobolul se înființa, la Alba Iulia, în anul 1990, avându-i ca membri fondatori pe Aurel Pantea, Eugen Curta, Cornel Nistea, Mircea Stâncel, Nicolae Drăgan, Emil Scrieciu și Iacob Mârza. După o întrerupere de câțiva ani, revista își reia apariția în anul 1997, colectivul redacțional fiind format din scriitorii Cornel Nistea, Mircea Stâncel și Eugen Curta, în calitate de redactori, alături de poetul, profesorul și criticul literar Aurel Pantea, în calitate de redactor șef, și avându-l ca director onorific pe universitarul Ion Pop.

Revista „Discobolul” este una dintre cele mai importante reviste de cultură din țară. Apare la Alba Iulia sub egida Uniunii Scriitorilor din România și este susținută de Consiliul Județean Alba, Consiliul Local al Municipiului Alba Iulia, Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba. A fost înființată în anul 1990 și a avut apariții constante, de valoare.

Redactor șef al revistei este poetul Aurel Pantea, unul dintre cei mai importanți poeți de azi, de multe ori premiat de USR pentru cărțile sale reper în literatură. De-a lungul timpului și-au mai adus contribuția la apariția revistei prozatorul Cornel Nistea și poetul Mircea Stâncel, precum și alți scriitori importanți ai Filialei Alba-Hunedoara a USR.

Director de onoare este domnul prof. dr. Ion Pop, unul dintre cei mai valoroși poeți de astăzi, membru corespondent al Academiei Române, personalitate a culturii de azi. 

Revista susține poezia de valoare, publicând numeroase poeme de referință din creațiile unor importanți poeți contemporani, cunoscuți, prezențe active la evenimentele de ținută ale culturii.

Revista susține mai multe rubrici referitoare la cărțile apărute, la scriitorii care au punctat timpurile literaturii. De asemenea, în paginile revistei se pot citi cronici de întâmpinare asupra cărților scriitorilor de astăzi, dovadă că literatura română este bogată, dinamică, cu impact.

Cititorul a putut și poate citi în premieră fragmente din romanele lui Cornel Nistea sau fragmente de jurnal, transmise de scriitori valoroși.

De reținut rubrica „Piața cărților” susținută de Mircea Stâncel, recenziile prezentate formând pagini de istorie literară autentică. De-a lungul timpului, revista a susținut numeroși scriitori aflați la începuturile activității, evenimentele ulterioare demonstrând că aceștia sunt și scriitori originali, cu operă importantă. Promovarea tinerelor talente a însemnat și promovarea noului val din literatura de astăzi. Revista a deschis uși pentru mulți poeți, reper în istoria literaturii.

De remarcat, în mod special, susținerea marilor evenimente care s-au desfășurat la Alba Iulia sub conducerea Uniunii Scriitorilor din România: Zilele Romanului Românesc Contemporan sau Gala Poeziei Române Contemporane – Lista lui Manolescu, Festivalul Internațional de Poezie „Lucian Blaga”, Lancrăm, jud. Alba. Poemele publicate, datele despre evenimentele care s-au desfășurat au demonstrat/ demonstrează că la Alba Iulia avem o școală literară cu principii consolidate, solide, menită să promoveze creații de valoare, cu deschidere spre viitor.

Temele susținute de revistă au fost importante: poezia religioasă, poezia străină, portrete de scriitori, anchete literare, exilul și literatura, carnete culturale, semne despre alte reviste de cultură, literatura foștilor deținuți politici.

De remarcat și rubrica de eseu religios, prezentă sub semnătura domnului George Remete, cu teme și idei pertinente și inedite din teologia universală.

Revista „Discobolul” reușește să țină trează atenția iubitorilor de literatura prin toate rubricile sale, promovând creații de valoare, dinamice și penetrante.

*Foto: Redacția revistei...

Sursa: Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba Iulia.