Epistola
2 Cor.
6:7-10
Cine sunt şi aş putea să fiu?
Doar El o ştie prea bine,
Sunt omul sau poate un fiu
A Celui ce era, ce este, ce vine…
Şi parcă am fost chemat pe nume,
Şi parcă m-a strigat Cineva,
Şi parcă m-a rupt de lume,
Lumina-i adâncă şi fulgul de nea…
Ca un necunoscut şi totuşi
cunoscut,
Ca un înşelător care spune
adevărul,
Din Cuvântul Cuvânt crescut
Trecând prin vremuri, precum
gerul…
Ca unul care moare, trăind,
Ca unul care trece, venind,
Ca unul întristat, veşnic râzând,
Ca unul viu, purtat de gând…
Mereu sărac, având de toate,
Pe bogaţii lumii îmbogăţind,
Dar de Iisus având parte,
Întinerind, când vremea e-n
colind…
Un om ce nu are mai nimic
Şi totuşi stăpânind toate, totul,
Şi timpul, veacul şi un pic,
Trecând de moarte, depăşind
potopul…
Acesta sunt, eu n-am ştiut,
Dar Iisus o ştie prea bine
Căci m-a iubit şi m-a durut
Cel ce era, ce este, ce vine…
