vineri, 9 septembrie 2016

Portret: Eugen Evu. 10 septembrie, ziua de naștere a poetului



Pe Eugen Evu l-am întâlnit prin anul 1996 – 1997, aproape întâmplător, nici     nu-mi aduc aminte conjunctura, probabil la Hunedoara, se lansa o carte fie scrisă de el, fie de Ioan Evu, fratele său. Mi-a propus să scriu la revista Provincia Corvina. Am trimis câteva texte, le-a publicat. Mi-a mai trimis cărţi pentru a scrie despre ele. Am citit, am scris, a publicat cronicile în revistă. Uneori ne întâlneam şi făceam un scurt proiect al viitoarelor numere de revistă, discutam despre viaţă, literatură, Dumnezeu, părinţi, duşmani, artişti. Încet–încet s-a produs efectul vaselor comunicante, adică unele idei se modelau după cuvintele nespuse.
Am primit cărţile sale. Cel mai adesea avea pentru mine un autograf scurt, ca puţină sare, prinsă între cele trei degete de la mâna dreaptă.
L-am prins şi în vremuri mai grele, când a fost revoltat pe cei care i-au furat viaţa.
L-am prins şi în vremuri mai bune, când i-au apărut cărţi.
Am tăcut, uneori, şi el şi eu.
Am scris câte ceva despre Poetul de la Castel, cu floarea lui de lilion.
Cronicile au apărut în revistele Provincia Corvina, Nova Provincia Corvina, Reflex, Citadela, Vatra Veche, Orient Latin, Ardealul Literar, Semne, etc. Multe cronici au fost publicate în revista de cultură „ Agero „ din Germania - Stuttgart - Revista electronică de cultură " Agero " , condusă de domnul Lucian Hetco, un  român care din Germania vedea mai bine decât cei din România.
Eugen Evu a mai fost şi în eroare, pentru că vremurile şi lipsa de fonduri pentru revistă l-au împins spre eroare, dar şi-a revenit destul de repede, depăşind momentul prin scris, prin cărţile despre care a scris, prin viaţa sa …
A ajuns la starea în care scrie încontinuu, convins că tot ce scrie înseamnă poezie, eseu, proză, reportaj, portret, povestire, poeseu, tristeţe, umor, obsesie. Inventează cuvinte, se inventează pe el.
Cine este Eugen Evu ? Poetul de la Castel, e proprietarul spiritual al castelului din Hunedoara. E un poet proprietar de Castel. Nu i-a fost retrocedat, l-a cucerit în momentul când ceilalţi dormeau. El a fost treaz.
Mai aşteptăm o antologie de autor, solidă, pusă în operă chiar de scriitor. Uneori pare că timpul nu mai are răbdare cu Eugen Evu, a căzut în poeseu ca statuile lui Michelangelo în stâncă …

  1. UN CV, ADICĂ…
( text pus la dispoziţie cu amabilitate de Eugen Evu )

  CV Eugen EVU
Note bio/bibliografice, selectiv

EUGEN EVU. Născut la 10 septembrie 1944, în Hunedoara, Transilvania, România. Domiciliu: Hunedoara,  redacţia revistei Noua Provincia Corvina
Autor a 35 de cărţi de poezie, proză, eseuri, jurnale, umor, pamflete. Publicist şi animator cultural în domeniul literaturii, artelor plastice, teatrului. Consilier editorial al mai multor edituri din România şi electronice ( Germania, Australia) După 1990, continuă a fi animator cultural  în domeniul culturii scrise şi artelor plastice ;  Este fondator al  cenaclului Lucian Blaga, şi  al unor  publicaţii săptămânale, editor al numeroşi autori din  spaţiul hunedorean şi din diaspora română. Este căsătorit..
Debut  în presă : 1963, la ziarul Flacăra Hunedoarei, cu poezia „ Dansul albastru”.
Debut revuistic : revista de cultură FAMILIA, 1970 , cu un elogiu de Ştefan Augustin Doinaş
şi în Gazeta Literară – concomitent cu Luceafărul – 1970. ( Cezar Baltag, Ioanichie Olteanu, Nicolae dan Fruntelată...)
Debut editorial : (după  selecţii în antologii de grup , prin concurs, ale editurilor Albatros şi Facla )
„Toate iubirile „ , editura Facla, Timişoara , 1974
Publicat în ţară şi străinătate, în limbile română, germană, croată, engleză, franceză, italiană, maghiară şi spaniolă ( Cuba ) .

MEMBRU AL UNIUNII SCRIITORILOR DIN ROMÂNIA FILIALA TIMISOARA, din 1979. Membru de Onoare al Academiei de Ştiinţe, Literatură şi Arte, Oradea ; Membru Onorific Atestat al” Accademia Internazzionale Il Convivio, din Sicilia-Italia. Fondator  Asociaţia cultural-umanitar-ştiinţifica „Provincia Corvina .Ambasador cultural al regiunii Hunedoara.  Multipremiat literar naţional şi internaţional.(SUA, Italia, Germania,)   Diplomat cu Excelenţă al Judeţului Hunedoara(2005,Deva) „pentru o viaţă’ dedicată culturii şi artei „. Cetăţean de Onoare al Judeţului Hunedoara .(2oo3) Cetăţean de Onoare al Hunedoarei şi trofeul „Cheia Cetăţii”(*2005) Medal for Freedom , A.B.I. U.S.A.(2006)2 Neutropfie- Mexico City. U.S.A. ş.a

În 2003 obţine titlul guvernamental american şi internaţional „THE RESEARCH BOARD OF ADVISORS” pentru activitatea sa culturală, oferit de „The American Biographical Institute”, din Carolina de Nord – STATELE UNITE. Este inclus în Who’s Who American şi în primul Who’s Who in România.Deţine The atestatul internaţional de „Expert în literatură”, fiind inclus în”Internationl Directory of Experts and  Expertize „ ,Statele Unite (A.B.I.) Deţine numeroase  trofee culturale şi diplome de Excelenţă, româneşti şi occidentale.

LAUREAT la concursuri naţionale şi internaţionale (Italia,Germania) ca scriitor,  iar ca metodist consilier sau regizor , cu formaţii cizelate de el: la teatru poetic , teatru scurt , spectacole de poezie şi muzică. Premii literare ale unor reviste din România şi din alte ţări , precum şi la televiziune şi radio , site-uri internaţionale şi reviste pe internet din Germania , Italia , Australia , SUA., Croaţia, Spania, Portugalia, Anglia...

FONDATOR al  publicaţiilor de cultură şi artă şi al unor săptămânale :
·                  „Renaşterea Hunedoarei”, redactor şef- primul săptămânal liber editat la Hunedoara (1990);
·                  „Bufniţa” publicaţie de satiră şi umor – 1991
·                  Revista de cultură şi Artă „Vitraliu Hunedorean”- red. Şef-  (1997);
·                  Redactor fondator al revistei „Constelaţia Dragonului”, Deva 1998
·                  Kilometrul Zero”, revistă de poezie (1997)
·                  „Semne”, revistă de literatură şi artă , Hunedoara (1998);
·                  „Semne”, serie nouă , Deva,(1999) ,  ulterior Semne-Emia
·                   „ Provincia” şi „Provincia Corvina”, revistă de literatură şi artă, ( trimestrială) Hunedoara (1997), în prezent redactor şef.
·                  Din 2005, Revista are serie nouă Nova Provincia Corvina şi este sub egida U.S.R, şi a AsCUS, Asociaţie cultural umanitară şi ştiinţifică.

Redactor al revistei SINTEZE LITERARE,al Soc. Costache Negri, redactor de onoare la revistele Jurnalul de la Paltinis- Sibiu şi revista Vatra Veche ( Târgu Mureş). Redactor la «  Romanian  Vip, USA), redactor pentru România al revistelor «  L’Attualitta » din Roma, Le Muse, din Italia, Il Convivio – Sicilia ş.a

Este consilier cultural al Centrului Zonal Transilvania, Liga dreptăţii, împotriva corupţiei şi abuzurilor din România, din 2005
ACTIVITATE PUBLICISTICĂ amplă în publicaţii naţionale şi externe, pagini de literatură , pamflet , eseuri , reportaje , cronici  literare şi de  artă plastică .

BIBLIOGRAFIE  SELECTIVĂ

1. Toate iubirile, antologie, editura Facla, Timişoara, 1972;
2. Muntele mioritic, versuri, idem, 1976;
3. Umbra norilor, Ed. Bibliotecii judeţene Deva, 1976;
4. Cu faţa spre stea, versuri, Facla Timişoara, 1978;
5.Dragă omule…,poeme,  ed. Culturii Deva
6. Soarele de Andezit, versuri, Editura Militară, Bucureşti 1981;
7. La lumina mâinilor, versuri , Facla Timişoara , 1982;
8. Ţara poemului meu, versuri, Ed. Cartea Românească, Bucureşti, 1983;
9. Aur Heraldic, versuri , idem, 1986;
lo. Incursiuni în fantastica realitate, reportaj (colaborare), Ed. Eminescu, 1986;
11. Ram cu oglinzi, versuri, Facla Timişoara , 1988;
12. Omul de zăpadă, omul de cărbune, versuri pentru copii , Ed. Ion Creangă, Bucureşti , 1988;
13. Aventurile lui Paparudă, povestiri pentru copii, 1996;
14. Miere sălbatică, versuri, Ed. Helicon, Timişoara , 1996;
15. Cartea de sub brad, versuri pentru copii , Ed. Emia, 1997;
16. Strugurii întunericului, versuri, Ed. Helicon , Timişoara , 1998;
17. Elegiile CorvineEvroze, versuri, Colecţia  Biblioteca Provincia Corvina, 1998;
18. Grădinile semantice, versuri, Ed. Emia, 1999(volum aniversar)
19. Plângea să nu se nască, versuri, Ed. Signata, Timişoara , 2000;
2o.Luceafăr din lacrimă, eseuri şi pamflete, editura Signata ,2000;
21. Magnet – Ferestre fulgerate, eseuri, poeme, ediţie bilingvă, Colecţia  Provincia Corvina  (coautor   Magdalena Constantinescu Schlesak -Munchen.
22. Mic manual pentru copiii talentaţi, versuri, Colecţia Revistei Provincia Corvina, Hunedoara, 2001
23. Sărutul cu privirea, versuri, Ed. Signata, Timişoara , 2001;
24. Empatia Divina, eseuri, interviuri, poeme, ediţie bilingvă, româno-germană, în tandem cu Magdalena Constantinescu Schlesak,  Ed. Signata, Timişoara, 2001;
25. Tresărirea Focului vol I- jurnale, eseuri, meditaţii, consemnări, idiosincrazii- Ed. Signata, Timişoara, 2002(604 pagini).
26. Port rănile tale, poeme , editura Cogito , 2003
27. Stăpânul Jocului, versuri, volum aniversar 6o de ani -Bibl. Prov. Corvina”, 2004
28.Rezerva de duioşie, versuri, edit. Viaţa Arădeană,  2004
29.Rezerva de duioşie, versuri, ediţia a doua, edit . Viaţa Arădeană, 2005
3o.Transilvanian  Poems, 40  de  poeme  în limba engleză (trad M. Zavati Gardner şi John Eduard Gardner, Norfolk), U.K.-ed. ApliSoft, 2005
31.Port şi rănile tale, poeme -  ediţia a doua, ed. Călăuza v.b. , 2006

32. Tresărirea Focului vol II- Jurnal de idei - ( Briliantul şi Noaptea”, Cârtiţa pe acoperiş”, Cagule (teatru)  editura Corvin- 2006

33. Purpura iarna, poeme, editura Eubeea, Timişoara, 2006

34 Carte pentru preşcolari - Castelul / in tandem cu Ion Urda, Bibl Provincia Corvina 2007
35. Jurnal de idei / Cartea intalnirilor, 500 pag. editura Polidava
36. Le miroir vert/ Oglinda verde, editura Poetes vos plume PARIS / EDIZIONE BILINGVA, 2008
37. A doua carte a intalnirilor, editura Astra 2008, 900 pagini
38. A treia carte a întâlnirilor, editura Astra 2009, 500 pagini
39. Vânătoarea de curcubee, poeme editura Hestia 2009
4o. Baalamuc/ satire, Polidava 2009
41. Meandre, poeme, Astra, 2010
42. Gnoze şi descoperiri, eseuri , Pro Isis -2010
43. Ochiul Săgeţii, editura Emia, 2010
44.  Inclus în Storia della letteratura – Italia, vol I şi II ( 2008-2009) de  Paulo Borruto şi Maria Teresa Liuzzo..

A selectat şi editat antologia „ Şapte plus unu”, autori hunedoreni ( poezie şi proză)
 A îngrijit şi prefaţat- editat antologia tinerilor poeţi „ Inel de aur fără corb”
A editat antologia selectivă de poezie creştină „ Harfele Harului”- 250 pagini.

              Intre l970- 1989, cucereşte peste 30 de premii naţionale, la poezie, spectacol de poezie şi muzică, texte folk, teatru scurt, teatru pentru copii, şi titluri de Laureat naţional. Premii la festivalurile şi concursurile de creaţie literară, şi la  Televiziunea Română, pentru reportaj literar şi pentru poezie. Îi sunt jucate piesele de teatru scurt” Ultima moarte a lui Manole „ şi „Pluguri sub stele (teatru poetic), la Hunedoara , Cluj Napoca , Arad, Câmpina , Reşiţa, Deva . Numeroase   emisiuni  la Radio  Bucureşti, Cluj şi Timişoara (poezie, interviuri , eseu ) . Ministerul  Culturii îi decernează  titlul de „Cel mai bun metodist cultural „ din judeţul Hunedoara. Din 2008 este pensionat, continuând activitatea culturală şi editorială.


 

CĂRŢI  premiate după 1989 /actualizare 2006 ( selectiv)


Cartea de sub brad, poezie pentru copii, ed. Emia, Premiul Trofeul Micului cititor, Deva
·                  Premiul internaţional NOVALIS, pentru „Grădinile semantice”, la Munchen, Germania
·                  Grădinile semantice, Diploma Specială,  Academia de Ştiinţă, Literatură şi Arte – Oradea, Salonul Internaţional de carte,1999
·                  Grădinile semantice, Premiul Salonului  Naţional de carte, Deva, 1998;
·                  Grădinile semantice, Premiul „Novalis”, München, Germania, 1999;Premiul internaţional „Ricognoscimento Speciale” al Concursului  Internaţional  Giardini Naxox (Italia), la secţiunea „Libro edito in lingua straniera „ 2004
·                  Premiul anului 1998, pentru Elegiile CorvineEvroze, al Fundaţiei „Iancu de Hunedoara”; Premiul Fundaţiei „C. Negri „ –şi Prahova şi Solteris  - Mangalia .
·                  Premiul internaţional”Antonio Filoteo Omodei „ – Giulio Filoteo di Amadeo” – Castiglione di Sicilia –Catania , pentru poemul în limba franceză „Arbores cars „2004 , Italia
Premiul editurii Signata, pentru  cele patru cărţi  apărute în seria Liliput
( Mierea sălbatică, Strugurii întunericului, Plângea să nu se nască şi Sărutul cu privirea”.
·                  Premiul internaţional al Salonului de carte ASLA- Oradea şi al Uniunii Scriitorilor din România, pentru „Tresărirea Focului”, vol. I, jurnal de idei
·                  Premiul Academiei Oradea,  pentru Luceafăr din lacrimă, eseuri
·                  Revista Provincia (formula „Semne”), Premiul de merit pentru „cea mai reuşită formulă de intrare în revuistica românească” – Festivalul Internaţional de Poezie Oradea, 1999 şi Salonul Internaţional de Carte l999
·                  Luceafăr din lacrimă, eseuri, Premiul Editurii şi Festivalului Internaţional Oradea;
·                  Premiul şi diploma de merit pentru activitatea culturală al Municipiului Hunedoara,” pentru renumele adus cetăţii”
·                  Premiul  Asoc. Scriitorilor Germani din Bavaria, Munchen: Premiul de Poezie N O V A L I S, Kreis und Musik, Germania (a doua decernare)
·                  Premiul aniversar Radio Color, „pentru activitate culturală merituoasă”
·                  Empatia Divina, ediţie bilingvă - premiul special la München, October Fest, secţia literatură română.
·                  Magnet – Ferestre fulgerate, ( Blitzende Fenster ) ediţie româno-germană, premiul Fundaţiei Novalis şi al USGermani,  Bavaria
·                  Diplome Speciale şi de Excelenţă acordate de posturi de radio şi TV., precum şi de numeroase fundaţii, instituţii, naţionale şi internaţionale; includeri în antologii.
·                  Diploma de Recunoaştere Onorifică a Asociaţiei Internaţionale de Paradoxism – Universitatea din New Mexico, Institutul Gallup, 2001;
·                  Diploma de  Excelenţă a Fundaţiei „Iancu de Hunedoara”, 2001 pentru activitatea culturală şi revista „Provincia Corvina şi a „Radio Color”;
·                  Atestare a Salonului Internaţional ASLA Oradea, 2001-2002, premiul Academiei;
·                  Titlul de Academician acordat de ASLA – Oradea , Univ Oradea
,Titlul de ACCADEMICO  al Academiei Internazzionale IL CONVIVIO, Sicilia, Italia şi  atestare de promovare ca expert, a literaturii române, în limbile neo-latine .
Premiul special al Bibliotecii judeţene Bihor, pentru „Sărutul cu privirea”, 2001;
·                  Premiul special de Poezie 2001 al Festivalului internaţional EMIA, Deva, 2001
·                  Premiul ASLA şi Salonului internaţional de carte pentru  revista  (Provincia, formula Semne …), -cu motivaţia „ pentru cea mai reuşită intrare în revuistica română contemporană”.
·                  Premiul Academiei ASLA – Oradea, „ Grădinile semantice”- poeme :” pentru merite editoriale deosebite;
·                  Premiul anual de poezie pentru „Sărutul cu privirea”, 2001, al Societăţii Scriitorilor „C. Negri”, Prahova, 2001
·                  Premiul special al Academiei ASLA şi Academiei Româno-Americane „The 27th Annual ARA Congress – 2002 şi Uniunea Scriitorilor din România- pentru „Tresărirea Focului” vol I
·                  Diploma Uniunii Scriitorilor Francezi „Remarcat Euro-poesie”, secţiunea ţărilor din  Est 2002
Diploma de Excelenţă a Editurii „Viaţa Arădeană”.
Palmares(selectiv)
            
.Premiul  internaţional de poezie „Antonio Filoteo Omodei”, I l Convivio, Italia, 2004 la Giardini Naxos
.Premiul internaţional „Ricognoscimento Speciale”, pentru cartea : „Rezerva de duioşie”, Accad Il Convivio -ed. I-a, Giardini Naxos, Sicilia (Rezerva de duioşie)
. ÎI este conferit oficial Titlul de cetăţean de Onoare al Hunedoarei,2004
. Îi este conferit oficial Titlul de Cetăţean de onoare al judeţului Hunedoara, pentru o viaţă dedicată artei şi culturii, Diploma  de Excelenţă a Cons. Judeţean Deva- Hunedoara
. Atestare Consulting Editor, of the American Biographical Institute,N orth Carolina,U.S.A.,2002 (M- Evans)
. Atestare Accademia Internazzionale Il Convivio, Sicilia, Italia, membru al Academiei (Verzella,2004)
. Atestare internaţională A.B.I. SUA,” The Research Board of Advisor Biographical American Institute- Recognise, 2003
. Includere în Antologia neo-latină „Orizzonti di Luce”, Italia, 2004
. Este  inclus în numeroase  Antologii româneşti şi străine .
. Atestare Membru de onoare al Neutrosophy Paradoxism, Institutul Gallup, USA, New Mexico
. Titrare A.B.I. Do Hereby Recognize – 2003
. Premiul de poezie de expresie franceză „Le primtemps des Poetes ,2oo3,Franţa
. Titlul de „Prinţ al Poeziei”, (Prince  of Poettry „) 2004, al Asociaţiei Scriitorilor Hunedoara-Deva
. The World Medal Freedom”,( global distinction,extremly  limited in numer and selection),decernat de American Biorgraphical Institute 2006
.Diploma de Excelenţă a Asociaţiei Române pentru Patrimoniu, Bucureşti, 2005
.  „Expert în literatură „ al International Directory Expeerts and Expertize „ ,A.B.I. Stale Unite .
. Diploma de Onoare „Solteris” ,Mangalia pt. promovarea proiectelor culturale, 2006
. Titlul de „Ambasador cultural al judeţului  Hunedoara „- Cons. Judeţean Hunedoara- Deva
.Trofeul: ” Cheia Cetăţii  a Municipiului Hunedoara”
* Atestare Acad. De Ştiinţă, Literatură şi Artă Oradea,  cu titlul „ membru de onoare”-2006
·                  Expert în cultură şi literatură – A.B.I.- U.S.A.-2006
·                  Nominalizare „Word Medaly Recognize – ABI U.S.A. 2006
·                  Titlu de Excelenţă pentru operă şi promovarea prieteniei – A.B.I. -U.S.A.- 2006
Continuă să editeze, ori să îngrijească editarea cărţilor unor tineri, sau scriitori români  din diaspora .
                . Premiul  de poezie „Il sentiero dei Briganti”  - Napoli, Italia
. Premiul „Medalia de Argint Pur  al Accad  „Francesco Petrarca”la Festivalul concurs internaţional „ Premio d’Orro”, ediţia a întâia-  Capranica- Roma şi titlul de „ Poet al sec.XXI”- 2007
Premio accademica Il Convivio Italia – sezione stranieri 2008
Diploma di merito a G.P.Internazionale di Poseia Simone Lorici 2009-10-10
Atestat consiliere HC Fundazione Thule Cultura di Palermo, 2009
Diploma de Excelenţă a Municipalităţii Hunedoara 2009 pentru 40 de ani de activitate culturală, la 65 aniversarea  de ani.


Desfăşoară proiecte pentru  editatea unor antologii tematice, sau a tinerilor din noua generaţie, pentru continuitatea mişcării literare din zonă şi este animator cultural  în domeniul culturii scrise .

 Îi apar poeme, eseuri, cronici literare şi plastice, pamflete, proze etc.  în revistele :

Poezia, Poesis, Jurnalul literar, Luceafărul, Steaua, Semne, Familia, Astra, Flacăra, Unu, Tribuna,, Convorbiri literare, Orizont, Sinteze literare, Axioma, Hrvastsko Slovo, (Croaţia), cotidiene din ţară, săptămânale diverse, Dacia  Magazin, Provincia Corvina, Vitraliu, Viaţa Românească, Gazeta Literară, Transilvania, L’Agora, (Franţa) IL CONVIVIO, Le Muse) Calabria, Italia, Faklia ,  Eletunk, Eso, Jelenkor (Ungaria, Columna, Aurora, Germania, Viaţa de pretutindeni, Solteris , Casa Lux,  Revista Nouă, Cafeneaua Literară, Eminescu, Confluenţe, Porto Franco, Oglinda literară, Revista Literară Radio Bucureşti, Steaua, Nord Literar, Flacăra, Argeş, Semne, Ardealul Literar, Semne- Emia, Confluenţe, Revista Nouă, Salonul  literar, Cronica, Cetatea Culturală, România Literară, Galattea, (Germania) Orient Latin, L’Agora, Recontres Europeens, (Franţa ), Argeş, Tomis, Ardealul literar, Dacia literară, Arcade, Caiete oradiene, Cenaclul de la Paltinis, Vatra Veche, reviste şi publicaţii diverse din alte ţări. Prezent în Istorii ale Literaturii Române, Dicţionare, antologii şi în „Who’s Who in Romania”, America, Expert literar-cultural, included in Dictionary (USA). Revista internet AGERO- Stuttgart, Romanian Vip, Clipa ( U.S.A.) Românul Australian/ Sydney, „Rencontres Europeennes” –Europoesie (Franţa) antologii de poezie (bilingve)  din SUA, Italia, Franţa, Croaţia, Germania, Anglia, Cuba,…Este prezent pe site-uri din  Romania, Italia, Australia, Germania. Acordă interviuri în cărţi din ţară şi occident, precum şi în numeroase  publicaţii literare şi neliterare, radio şi TV.Colaborează la reviste electronice, între care Agero-Stuttgart (Germania) şi „Il Convivio” (Italia ), Noi, nu - revistă internet  din Australia ) Arcada, Reţeaua literara., Romantica  etc…Antologii > in England, France, Italia, U.S.A.
                 Editează de 14 ani revista de literatură, arte şi deschidere universală Noua Provincia Corvina Internet : Pagina Evu – site pe internet de Rodica Marilena Chiretu; 
etc.