Bucurii
simple, florile...
(Mariana Pândaru, Cartea
florilor / The book of flowers,
Editura Destine Literare, Canada şi Editura Călăuza
v.b., Deva, 2014;
trad. în limba engleză: Muguraş Maria Petrescu,
fotografii Nicolae Jianu)
Agresată de mişcările produse în anotimpul poeziei de
azi, Mariana Pândarul se întoarce la frumuseţea de început a lumii, la flori.
Prin volumul Cartea florilor / The book
of flowers, apărut în anul 2014, poeta ne chemă la o plimbare prin grădina
cu poeme, versurile din fiecare poem sunt dedicate florilor: macul, floarea
soarelui, crinul, păpădia, trandafirul, liliacul... Cu răbdare, cu atenţie, ea
se străduieşte să lase pe Dumnezeu să vorbească prin fiecare floare, cu migală,
cu pasiune. Sunt câteva versuri care lansează florile la o paradă a modei
inedită, fiecare din ele are o personalitate aparte, umblă în vârful
picioarelor prin iarna iluziilor noastre. Intră în tablouri eterne. Culori,
miresme, alte romanţe dintr-un anotimp special. Iubirea este sugerată,
întoarcerea la natură este necesară, limbajul, în albastru sau galben, face
lumea mai frumoasă. Experimentele sunt depăşite, femeia îşi impune rigoarea
modestiei, cuvintele înmiresmate, peisaj dintr-o lume năzuită.
Cele două edituri, Editura Destine Literare şi Editura
Călăuza v.b., au investit în această carte pasiune, poemele sunt în limba
română şi în limba engleză, fotografii bine realizate, o carte reuşită
editorial, ca o bijuterie muzicală, cu deschidere spre universalitate. Limbajul
simplu, atent, caută profunzimea din mesajul adus cu fiecare floare, provoacă
destinele, lansează liniile de forţă ale materiei care se vrea poezie. Limbajul
evită blocajele, se destinde ca un arc, degajă energii.
Deşi sunt texte dedicate florilor, toate alcătuiesc
poemul cel mare, din grădina care atinge umbra unei femei frumoase, care
declanşează iubirea, înţelepciunea. Cartea este un poem fără sfârşit, unul care
poate continua cu fiecare primăvară. Poeta a investit sentimente în versul
miresmat, balanţa înclină mai mult spre înţelepciune, spre liniştea interioară.
Ea s-a împăcat cu lumea prin florile care o protejează în geometria culorilor
proaspete.
Cu fiecare floare se petrece o aventură discretă, o
istorie irepetabilă, o trădare care marchează miracolul.
Admirând cartea, cititorul descoperă odiseea în
albastru care dinamizează cu tandreţe istoria unei zile: sângerie lumină,
supusă nobleţe, trompetă de înger, frumuseţe regală, lumina dulce-amăruie,
sunet albastru, o deschidere spre lume, flăcări violete, pleoapa dimineţii,
amintiri şi cuvinte, o punte între cer şi pământ, iubiri neîmpărtăşite, explozie
a luminii solare în grădină, frumuseţea înmugurind în ramuri...
Zămislită în ape tulburi
la răsăritul soarelui
Floarea de
lotus iese-n lumină –
arătându-şi splendoarea...
Şi ca un miracol
la căderea nopţii
se retrage-n adâncuri... (p.48)
Aventura se termină toamna, crizantema este floarea de
aur, o floare care se dăruieşte luminii solare, simbolul maturităţii, la
capătul călătoriei privirea şi inima se încălzesc. În spatele risipei descoperi
viaţa unui om, împăcat cu sine, raiul devine posibil... Laleaua vine din
grădina Paradisului, a fost semnul florii divine. Volumul de versuri ne
prezintă imagini ale florilor în oglinda poemului, arhetipuri în roua memoriei.
O femeie ştie ce daruri doreşte o altă femeie, ce pasiuni nasc florile în viaţa
aspra a bărbatului.
Un joc de copii, unul de oameni mari, bucuria poetei
în lanul de floarea soarelui?
Bucurii simple în lume vesteşte crinul...
Constantin
Stancu
Mai, 2015
