Parcă, după toate-acestea, nu ar mai fi nimic de adăugat…
Făcând uz de acest scurt periplu-întoarcere în timp, ideea de la care
am plecat a fost aceea de a încunoştinţa pe actualii interesaţi de omul şi
scriitorul Al. Ivasiuc despre felul în care a fost primită şi comentată opera
sa încă de la debut, de la începuturile sale. Cele câteva citate sunt, cred,
edificatoare, mai ales că le-am extras
din consideraţiile unor voci-autorităţi în domeniul criticii şi teoriei
literare de la noi. Mi se par nu doar semnificativ-profunde pentru fixarea
corectă a imaginii scriitorului în spaţiul literar românesc al momentului – a
doua parte a deceniului ‚60-’70 –, ci
chiar pentru istoria noastră literară, ceea ce s-a şi dovedit în timp.
Într-un context ceva mai larg, cam toţi exegeţii, mai mult sau mai puţin docţi,
au creat în jurul lui Al. Ivasiuc, de fapt individualităţii sale, aura unui
autor psiho-intelectualist cu statut de unicat în universul romanesc al
literaturii române, dacă forţăm puţin lucrurile. Înaintând pe aceeaşi temă a
discuţiei, aproape de la sine se naşte o întrebare, firească: ce s-ar fi
întâmplat cu autorul romanelor atât de comentate – Vestibul, Iluminări, Păsările, Racul etc., dacă un destin indiferent şi nedrept, nu i-ar fi
sfârşit viaţa în seara zilei de 4 martie 1977, când cutremurul a dărâmat peste el blocul Scala? Şi pun această întrebare retorică având în
vedere prolificitatea sa de după debutul din 1967 cu Vestibul, romanul care l-a şi consacrat…
Încă nu împlinise 44 de ani!
Nu ştiu dacă nu e prea mult, dar
pentru o definire şi mai corectă a omului şi scriitorului Al. Ivasiuc, redau un
fragment
dintr-un interviu cu el realizat de Adrian
Păunescu. Mi se pare absolut semnificativ… Spune el:
„Păsările a fost cartea mea cea mai discutată şi, în orice caz, cea
mai citită: s-au vândut vreo treizeci de mii de exemplare. A avut ceea ce se
cheamă succes de public, lucru de care sunt departe de a fi indiferent. Nu cred
că e cartea mea cea mai bună. Unii, printre care şi prietena noastră Dana Dumitriu, preferă Cunoaştere de noapte. Un critic pe care
îl preţuiesc, Liviu
Petrescu, a ales Vestibul.
Cele mai multe sufragii a întrunit Păsările. Ştiu
însă doi oameni cărora le place foarte mult Interval, cartea care a avut cel mai mic succes de public. Este
vorba de nevasta mea, Tita, și de mine însumi. Cred că Interval este cartea care mă
caracterizează cel mai bine. Ilie Chindriş eroul romanului, mă reprezintă în
mare măsură; apare la el una dintre trăsăturile mele dominante: o anumită tentaţie spre construcţia
geometrică. Cine mă cunoaşte ştie că sunt un om total dominat de
propriul temperament, dar visul meu intelectual şi compensatoriu este un vis de
geometru. Aş fi vrut să mă nasc geometru. Aş fi vrut să trăiesc în mediul
quasimonahal al ideilor pure, al adevărurilor univoce. Din nefericire, a
trebuit să aflu că adevărurile sunt interpretabile; asta nu înseamnă că sunt
false sau că toate interpretările sunt bune, dar există întotdeauna o multitudine
de interpretări posibile. A trebuit, de asemeni, să-mi dau seama că la baza
existenţei mele se află o
contradicţie. Există visul meu de geometru şi există un temperament şi un mod
de a fi care-l contrazic, în Interval,
m-am războit cu consecinţele geometriei şi, de fapt, sunt acolo
două personaje care mă reprezintă în egală măsură: nu numai Ilie Chindriş, ci şi Olga. Un vis al
mişcării — şi un vis al rigorii şi al stabilităţii. Această contradicţie
explică în mare măsură şi revoltele mele, şi biografia mea, şi lecturile mele.”
Am citit şi recitit acest fragment de interviu. L-am simţit ca pe o
barieră, o viaţă şi o lume în care nu se permit imixtiuni, o lume dincolo de
care tăcerea respectuoasă este, de fapt, indicată şi benefică.
…Şi câteva referinţe critice: N.
Balotă, Universul prozei, 1976; C. Ungureanu, Proză şi reflexivitate, 1977; N. Manolescu, Arca lui Noe, II, 1981; Al. George, în România literară, nr. 32, 1982; FI. Manolescu, în Cahiers roumains d etudes litteraires,
nr. 4, 1982; R. G. Ţeposu, Viaţa şi
opiniile personajelor, 1983; Tita Chiper-Ivasiuc, în Manuscriptum, nr. 3, 1984; M. Odangiu, Romanul politic, 1984; I. Cristoiu, Lumea literaturii, 1986; Alex. Ştefănescu, Prim-plan, 1987; L. Petrescu, Poetica postmodernismului, 1996; Ioana Pârvulescu, în România literară, nr. 23, 25, 1996; Tita Chiper-Ivasiuc, în România literară, nr. 28, 1998.
Succint, poate
prea succint, acestea sunt cele câteva detalii din viaţa şi activitatea marelui
romancier Alexandru Ivasiuc…
Dumitru
Hurubă
