Canapeaua pentru liniştea domnului
Matracuciu
„În zilele noastre, când
sinuciderile au devenit aproape o modă pentru reducerea perioadei de
austeritate, a-ţi pune capăt zilelor,
înseamnă a lăsa în urmă exclamaţii de genul:
- Ai
aflat că tâmpitul de Matracuciu s-a spânzurat?”
Acesta este un fragment de la
începutul romanului Aranka-néni sau
Canapeaua cu scârţ[1],
pe care Dumitru Hurubă, important
romancier, îl lansează spre cititor. Se pare că autorul a sesizat că
sinuciderea este astăzi un gest patriotic, omul care pleacă lasă în loc un post
bun pentru un potenţial salariat.
Umorist de forţă şi culoare,
savuros şi cu o fantezie bine temperată, Dumitru Hurubă pătrunde în mintea
cititorului cu o fină ironie despre vremea pe care o trăim, despre personajele care
ne asezonează viaţa, despre soarta individului mediu într-o lume în mişcare,
atinsă de umbra rezervaţiei de zăpăciţi,
tema de bază a scriitorului, temă de forţă şi luciditate.
Personajul principal Matracuciu
Emilian (Miluţ), umil angajat la o întreprindere importantă, locuind în
Bucureşti, trebuie să fie detaşat în Munţii Apuseni, la compania cu renume Anonimul SA, o catastrofă pentru un
bucureştean legat de mediul său. Aventura se declanşează cu intensitatea
interesul democratic şi privat, la această mişcare în peisajul patriei
participă şi colegii, mai ales colegul matrice pentru aceste vremuri,
Figheşanu.
Miluţ Matracuciu locuieşte,
culmea, în capitala ţării, Bucureşti, la Aranka-néni, o femeie tipic ardeleancă
de naţionalitate maghiară, cu ticuri, vorbe şi privire de husar, aparent rece
şi corectă, o antiteză satirică demnă de news
alert...
Cuplul acesta, dinamizat de
prezenţa lui Figheşanu, dau culoare povestirii, personajele participă voioase
la viaţa lor de zi cu zi, abordând tragediile minore în gamă majoră, prilej
pentru scriitor să pună în lumină „cultura” la zi a celui rătăcit în tranziţie. Sunt împinse spre mişcare evenimente umoristice, tipicuri,
vorbe, motive, argumente, tragedii şi comedii specifice epocii de tranziţie de
la comunism la capitalism. Diletantismul, cultura de mahala şi balcon,
şmecheria de piaţa de legume şi nealimentare, cuvintele spuse fără control,
automatismele acide, ratarea pe post de victorie, toate sunt bine redate de
Dumitru Hurubă.
Remarcabilă creionarea femeii, Aranka-néni,
unguroaică cu dichis, formată parcă în spiritul catolic rigid, grijulie şi
atentă la detaliu şi soluţie salvatoare, vorbind într-o limbă specială,
specifică zonei Ardealului, cu expresii maghiare şi valori româneşti, toate
bine închegate în dialog, povestire, poantă.
Canapeaua cu scârţ, e mobilierul
de serviciu, martoră la cele mai profunde reflecţii intelectual-fracturiste ale
cetăţeanului Matracuciu. Întotdeauna scârţ-ul canapelei a fost motiv de
profundă filozofie asupra vieţii, argumentul suprem, motivul pentru care
personajul intră în transa necesară existenţei suprarealiste din provizorat.
„Stând întins pe Canapea, între două scârţâituri,
reflectez… Ei,da, îmi face Canapeaua asta scârţăitoare şi afurisită: mă obligă
să reflectez, să despic firul, să acuz oamenii nevinovaţi, cum ar fi, culmea!,
şeful instituţiei, ministrul, şeful statului, pentru necazurile mele, respectiv
azvârlirea într-un post în cine ştie ce sătuc uitat de societate, de Guvern şi
de autorii actuali de ghiduri economico-practice şi turistice, pe lângă care
romanele science fiction sunt nişte
texte fără cap şi coadă, chiar anodine”.
Aranka-néni,
e proprietăreasa lui Matracuciu, participă activ la viaţa acestuia, ca orice proprietăreasă, are soluţii pentru un
burlac stând cu stabilă chirie, e grijulie ca o femeie matură, căsătorită şi
botezată în biserică.
„Cred că se
observă bine: eu mă înţeleg cu Aranka-néni într-un dialect româno-maghiar
perfect. Ca să nu spun cât de armonios comunicăm când ajungem la capitolul
literatură, domeniu în care proprietăreasa mea este profund şi iremediabil
îndrăgostită”.
Savuroasă
scena în care femeia recită „Luceafărul”, poemul poetului Mihai Eminescu,
dialectul este perfect, de fapt autorul punând în centrul povestirii
superficialitatea unor persoane pentru care cultura a devenit o limbă străină
şi în fapt şi în ipoteză sociologică.
Dumitru
Hurubă surprinde foarte bine atmosfera dintr-o întreprindere de stat, unde
cutuma socială lucrează până la paroxism în ce priveşte incultura. Iată un
anunţ de societate: „Cine mai aruncă în
veceu ceva, chiar şi hârtie igienică folosită, va fi aspru pedepsit!
Conducerea.”
Relaţiile
interumane sunt văzute cu luciditate şi rigoare, cu o umbră de umor: „…am
bârfit cu grijă să nu ne scape nimeni, începând de la directorul-manager, care
îşi înşeală nevasta cu secretara, conform tradiţiei româneşti, şi terminând cu
portarul care fură conştiincios hârtie pentru imprimantă crezând că e hârtie
igienică…”
Lui Hurubă
nu-i scapă nici superficialitatea religioasă a individului în căutarea
eternităţii, preotul neserios şi în căutare de „miracole” financiare este bine
creionat, pendulând între incultură şi şmecherie, cu scene de un umor greu de
egalat în literatura română actuală…
„Calendarul ortodox? Îmi convine! Mi l-am şi imaginat
o clipă: plin de sărbători, cu cruce roşie, cu cruce neagră… Cred că, din punct
de vedere al Calendarului, suntem cel mai creştin şi mai religios popor de pe
glob. Ideal ar fi, ca la fiecare două zile, să fie câte o sâmbătă urmată de
duminică, astfel ca românii, demonstrând lumii că sunt un popor vesel căruia
nu-i pasă de sutele de taxe, tarife şi preţuri aruncate pe capul
contribuabililor”.
Figheşanu e un
personaj-coleg special, aflat în relaţii speciale cu şefa lui, pregătit să
participe la momente romantice şi intime cu orice colegă, având soluţii
perfecte pentru alţii, e prezent în viaţa lui Matracuciu ca un catalizator ce
pune în mişcare reacţiile sociale, prin aluzii, incultură şi superficialitate. El
ştie ceea ce alţii nu pot să ajungă şi să prindă…
Numele
personajelor sunt atent alese de Dumitru Hurubă, o tehnică specifică în
scrierile umoristice, menite să atragă atenţia supra dimensiunii sociale a
catastrofei culturale şi să aducă un zâmbet pe buzele cititorului atras de
povestirea hazlie, de fraza cu tâlc şi trimitere specifică, de cuvintele spuse
inconştient de personaje, convinse că au ceva important de zis! Chiar şi numele
companiei naţionale este unul bine pus în operă, Anonimul SA, o ironie
potrivită pentru că orice întreprindere pe acţiuni e definită ca anonimă, dar
tautologia e bine poziţionată în roman pentru că, se ştie, orice afacere este
controlată de cineva care bine cunoscut, deşi el se vrea anonimul om de afaceri
cu integritate şi generozitate politică, iată doi termeni bine garnisiţi pentru
epoca pe care o trăim…
Umoristul lasă
înadins ca eroii romanului să amestece fără logică lucruri de nimic cu teme
importante ale civilizaţiei, într-un ghiveci ultra-progresist şi sumar… Cuvinte
ca matrice, dex, Afrodita, Pytia, Badea Cârţan, google, anticariat, spici,
stenbai, sandvici, okei, Socrate, se alătură altei grupe de cuvinte, uşor
elastice în minte personajelor: bojoci, euroi, boşorog, hârtie igienică,
siviul, ciocoflender, ţuică de Turţ, organ de ordine, iţari, hingher cu
licenţă, rahitici, naşpa…
Scriitorul are
simţul umorului şi firul povestirii trimite spre lumea de dincolo de poveste,
de societatea în dizolvare spirituală, incapabilă să asimileze noul val de
valori, valori care copleşeşte generaţii de români în căutarea fericirii de
fiecare zi.
Romanul are un
final surpriză, pus în scenă de Dumitru Hurubă cu arta „umorului serios”,
sănătos, care trezeşte mintea de pe urmă a cititorului în căutarea personajelor
ideale care întârzie în provincia de serviciu…
Aranka-néni
poate fi proprietăreasă, femeie în casă, soră, mamă, este o enciclopedie
volantă, personificarea soţiei puse la dispoziţie de UE, uniune menită să ofere
în mod democratic şi fără deosebire de naţionalitate, neveste românilor aflaţi
în tranziţie şi în căutare de fericire pierdută în economia de piaţă…
Iar Canapeaua
se erijează în personaj principal, pe post de psiholog, preot, confident,
terapeut… Scârţâitul este noul limbaj, dacă lucrurile nu merg, scârţâie…
Cum vede lumea
pe Miluţ Matracuciu?
Băiatul lui
Matracuciu, cel care a terminat facultatea pe bază de viţel, curcan, porc, un
prăpădit, cu mintea focalizată pe prostii, înjură, te temi să stai lângă el din
cauza Prealuminatului… o înjurătură ţinea nouă-zece minute… dar nu în
Bucureşti, încă!
În vremuri
curajoase, Dumitru Hurubă ne oferă un roman în care umorul este de bun simţ,
mijloc prin care el aduce cititorului argumente pentru o viaţă liniştită, până
la urmă în Munţii Apuseni nu-i aşa de rău, păcat că nimeni nu ştie numărul la
telefonul lui Avram Iancu (ca să cităm în stil hurubian, despre asta este
chestia zilei)…
Constantin Stancu
