CÂND VORBEŞTE COPILUL ISUS ÎN TEMPLU
ISUS este cartea lui Jacques Duquesne apărută la
Editura HUMANITAS, Bucureşti, 2006, în traducerea lui Petru Creţia şi Sorin
Mărculescu. Pe coperta ultimă a cărţii autorul se confesează şi arată că este
mai fericit după ce a scris cartea. Din afirmaţia sa rezultă că a înţeles că
Isus nu şi-a dorit moartea, a acceptat-o.
A accepta moartea a fost, dar ca să fim mai exacţi ESTE, o mărturie venind la Fiul lui Dumnezeu despre
ADEVĂR.
Autorul mai adaugă în confesiunea sa, aproape surprins, că
mesajul Evangheliei este despre bucurie şi libertate. Iar fuga de păcat este
iubirea duşmanului, o cale poate mai grea.
Despre Isus s-au mai scris cărţi. Se vor mai scrie,
subiectul ESTE infinit precum ESTE Dumnezeu. Impulsul de a scrie despre El pare
unul de neoprit pentru că aduce fericire. Ea vine din interior şi se
declanşează la atingerea blândă a cuvântului.
Autorul Jacques Duquesne s-a documentat şi a depus efortul
de prezenta o fotografie luminoasă despre o persoană atât de apropiată încât
provoacă misterul în fiinţa umană şi schimbă vremurile, cu o simplitate care
refuză simplismul, dar care declanşează cele mai complexe fenomene din istorie
pentru om, pentru că istoria s-a răsucit
la impactul cu această Persoană.
Deşi de formaţiune catolică, autorul a depus efortul de a
se documenta din direcţii suprinzătoare, de la teologi, la istorici, de la
Biserică la Biserică, dovedind că subiectul nu încape într-o doctrină
spirituală strictă şi că El a venit în lume pentru toţi, dar se apropie de cei
care îl acceptă şi-L caută.
Cartea începe cu un subiect relevant, un copil faţă în
faţă cu învăţătorii din Templu şi se termină cu moartea şi învierea, trimiţând
la temele universale ale creştinismului, ca naşterea LUI, la martorii
Crăciunului, la Botezul ca vestire dată de Isus lumii, trece prin modalitatea
de alegere a unei strategii pentru o veste deplină şi a oamenilor ca purtători
de mesaj. Apoi semnul vinului la Cana, cartea continuă cu o tratare a minunilor
, mesajului divin, atingând lumea de la Ierusalim şi poziţia Mântuitorului faţă
de Templu, apoi cartea capătă o linie clasică necesară: Cina cea de Taină,
Procesul şi Moartea şi Învierea la un loc.
Cartea are anexe bogate referitoare la izvoarele
creştinismului şi ale fiecăruia care crede, note şi mulţumiri.
Autorul Jacques Duquesne are tentaţia de a trata subiectul
din punctul de vedere al intelectualului, în mod elevat, cu studiu şi lacrimă,
cu labirint şi miracol, vrea să ştie cât mai mult şi de ce, vrea să aducă argumente
logice, care merg până la limita unde este necesară credinţa, la limita unde
contrariile par a se anula, dar acolo abia încep să se releve. Într-un fel se
autolimitează într-un subiect care este infinit, dar este o carte care asigură
un anumit documentariu despre Persoana Isus, unul util, argumentat ştiinţific
şi deschis, după ce ai citit te mai gândeşti la subiect şi te apropi de El, de
Mântuitor, ca fiinţă vie, sferică, ce nu încape în universul plan al cărţii,
care trăieşte în tine, cauţi Scriptura şi Evanghelia şi descoperi că vrei o
relaţie cu Isus.
Dacă faci greşeala de a te limita la citirea cărţii, te
limitezi ca persoană actuală, ca ins, ca zidire creatoare.
Autorul mulţumeşte celor care l-au ajutat şi înţelegem că
această carte este demersul unui colectiv care s-a finalizat în Franţa în anul
1994, iar la noi a apărut în 2006, timpul pare că are secrete pe care nu le
bănuim, subiectul Isus străbate timpul deci, merge pe jos prin lume în
continuare, acolo unde unii creştini nu mai vor să meargă, Isus este viu deci
în istorie şi leagă oamenii nu prin tratate, ci prin dragoste.
Autorul scrie în finalul cărţii: „ Istoria nu poate spune
dacă Isus a rămas viu sau dacă, dimpotrivă, a murit efectiv la 7 aprilie 30.
Ceea ce se poate spune totuşi este că s-a peterecut ceva în acele zile, un
eveniment care, răvăşindu-i pe bărbaţii aceia şi pe femeile acelea, a răvăşit
întreaga lume. „
Este afirmaţia unui intelectual depunând efortul de a ştii
şi de transmite mai departe, foloseşte în mod eronat timpul trecut - s-a
petrecut -, de fapt, trebuia să scrie SE PETRECE, i-a lipsit curajul, a lipsit
ceva ca să ducă realitatea învierii în eternitate, aşa cum de fapt ESTE.
Totuşi trebuie să reţinem din capitolul Copilul şi învăţătorii confesiunea
autorului:
„Cartea de faţă urmăreşte un scop foarte simplu. Să
povestească viaţa lui Isus în chipul cel mai complet, mai limpede, mai
respectuos şi, de ce nu, mai viu cu putinţă, ţinând seama de ultimele rezultate
ale specialiştilor de tot felul, sau de ultimele ipoteze”.
Când cineva scrie o carte despre Isus trebuie să ţină
seama mai ales de părerea lui Isus, care este viu: „veţi cunoaşte adevărul, şi
adevărul vă va face slobozi”. (Ev. Ioan 8 : 32)
Editura Humanitas a dorit o carte document despre Isus şi
a reuşit cu un efort intelectual remarcabil sub coordonarea lui preot Vasile
Răducă, având ca redactor pe Vlad Russo.
Lumea are nevoie de credinţă şi speranță în continuare.
Şi asta se trăieşte.
Constantin Stancu
vara, 2006.
