Cărțile, scriitorii, literatura, prietenii = SALONUL de la Deva, 2025. Câteva semne

 

ISTORII DE SALON

 

 

Salonul Hunedorean al Cărții a fost un eveniment cultural de importanță pentru viața județului Hunedoara și eveniment reper la nivel național. Anul 2025 marchează cea de a XXIV-a ediție. Evenimentul s-a desfășurat între 21–24 octombrie, în incinta Deva Mall și a fost organizat de Biblioteca Județeană „Ovid Densușianu” Hunedoara –Deva  cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara. Au participat peste 100 de edituri din toată țara, scriitori, iubitori de literatură, artă, cultură, personalități ale vieții culturale și sociale.

Moderator al Salonului a fost Tiberiu Vințan, om de cultură, editor, scriitor, organizator de evenimente culturale.

Salonul a fost deschis de domnul Ioan Sebastian Bara, directorul bibliotecii județene. Un cuvânt de salut a fost adresat de domnul Costel Avram, Administrator public la Consiliului Județean Hunedoara. Dânsul a transmis urări de bun venit și a felicitat participanții pentru curajul de a rezista prin cultură.

 

Au fost câteva evenimente culturale importante, cu impact asupra vieții culturale și a participanților.

 

În data de 22 octombrie a avut loc întâlnirea cu cunoscutul și apreciatul scriitor Varujan Vosganian, președintele Uniunii Scriitorilor din România, prilejuită de lansarea volumului ,,Dublu autoportret. Memoria unei zile", apărut la Editura Polirom..

A urmat un discurs serios și edificator al domnului Varujan Vosganian, care a vorbit despre rolul cărții și locul ei în viața socială, despre felul în care cultura rămâne uneori singurul sprijin atunci când toate celelalte par să se prăbușească. A lăsat câteva mesaje:

„Gândiți-vă la carte ca la un prieten care vă va răspunde întotdeauna cu iubire atunci când o îndrăgiți.”

„Cartea a rămas întotdeauna.”

 „Când toți ceilalți ne trădează, rămâne cartea, care nu ne va trăda niciodată.”

„Mi-e milă de cărțile pe care nu le deschide nimeni.”

„Cartea este sfioasă, cartea nu te atinge, ea așteaptă să fie atinsă.”

„Cartea este ultimul nostru apărător.”

Au fost atinse și alte teme importante: iluziile spulberate de viață, memoria mișcată privind istoria recentă, locul iluzoriu al oamenilor de cultură în viața socială de astăzi, absența lor din viața publică, rănile nevindecate ale istoriei și frumusețea viselor împlinite.

Un moment aparte al Salonului Hunedorean al Cărții a fost dedicat Editurii Emia, care a sărbătorit 30 de ani de activitate, de bucurii, greutăți și reușite. Editura a fost fondată și condusă de poeta și editoarea Paulina Popa, care a promovat literatura, a publicat numeroși autori și a rămas un reper cultural important pentru județul Hunedoara și țară.

De asemenea, a fost evidențiată revista „Semne” a editurii Emia, fondată în anul 1998, și a marcat apariția celui de-al 100-lea număr, dar și peste 25 de ani de existență neîntreruptă. Un proiect cultural de suflet, care a adunat în jurul său scriitori, critici literari și oameni care iubesc cuvântul scris, evenimente culturale, prezentarea cărților din literatura română.

Doamna Paulina Popa a oferit, din partea Editurii Emia, diplome de recunoaștere a valorii pentru unii scriitori și pentru personalitățile culturale. Printre cei premiați a fost și domnul Sebastian Bara, managerul bibliotecii județene, căruia i-a fost acordat ,,Premiul pentru mecenat pentru dragostea față de carte și susținerea constantă a culturii”. De asemenea scriitorul Ioan Dan Bălan a fost premiat pentru proză (post-mortem), premiul fiind preluat de scriitoarea Elisabeta Bogățan, cea care i-a fost parteneră de viață și.

Au fost sărbătorite și revistele culturale. Revista „Vox Libri”, aparținând de bibliotecă, pentru că s-au împlinit 20 de ani de la publicarea primului număr! Revista a apărut datorită pasiunii  autorilor, editorilor și corectorilor, care, prin munca lor atentă și valoarea textelor, au făcut din revistă un reper pentru cultura județului și pentru frumusețea cărților. De asemenea, Consiliului Județean Hunedoara a sprijinit biblioteca în mod constant de la primul număr. Numeroși scriitori din județ au colaborat la apariția ei, unii au plecat spre alte zări. Amintim: Dumitru Hurubă, Ladislau Daradici, Radu Igna, Eugen Evu, Paulina Popa, Ioan Vasiu, Constantin Stancu, Camelia Ardelean etc. Un rol important de-a lungul timpului l-a avut directorul bibliotecii, domnul Ioan Sebastian Bara, care a colaborat, a organizat și a promovat revista în mediul cultural. A făcut portretele a numeroși scriitori, prezentându-i cu multă căldură și respect pentru operele lor. Revista a prezentat și istoria cărții la nivel universal și județean.

În ziua a treia, moderatorul Salonului, domnul Tiberiu Vințan, în dubla sa calitate de editor și om de presă, a prezentat și cele mai recente volume apărute la Casa de Editură Exclusiv, dar și revista „Amfiteatru literar”, din Valea Jiului, director poeta Mirela Cocheci. Alături de Editura Exclusiv au fost și oameni de cultură și artă din județ și din țară: Elisabeta Bogățan, Mirela Cocheci, Dorel Neamțu, Maria Sângerean-Sibioara, Anca Ciolca, Dumitru Dumitrescu, Mariana Alexandru. Dumitru Gălățan-Jieț, Francisc Nemeth, Sergiu Vințan, Avram Iancu, Aurel Muntoiu, Carmen Pinte, Dumitru Tâlvescu, Camelia Ardelean, Ion Machidon, Mihai Istudor, David Valentin, Gelu Dobrescu, precum și Dumitru Buțoi (președintele UZPR Timișoara) etc.

Tot în ziua a treia, Editura Vatra veche, prin scriitorul Nicolae Băciuț, a prezentat cărțile editurii, revista „Vatra veche”, a prezentat scriitori colaboratori ai revistei. Iată cum a prezentat, în esență, Nicolae Băciuț revista.

 

„Apariția revistei „Vatra veche” în 2009 a fost judecată în fel și chip. A stârnit reacții favorabile, dar a declanșat și adversități pe termen scurt și lung.

Fondarea revistei Vatra veche era reacția firească la ieșirea revistei Vatra de pe traseul care a consacrat-o și la care am lucrat… două decenii (1983 – 2003). A fost un timp al angajării și al atașarii cu toate visele și speranțele, un timp al adaptării la noul mers al lumii.

Dacă am fost adus în redacția revistei Vatra de Romulus Guga, în 1983, în ciuda a numeroase reacții ostile interesate (Dan Culcer vroia să-și aducă iubita/soția – pe Maria Mailat; Vasile Dan a încercat să se întoarcă la „vatră”, fiind mureșean de origine), înseamnă că era nevoie de mine, după ce Romulus Guga îmi urmărise traseul meu echinoxist și, în plus, colaborarea cu revista târgu-mureșeană a trecut prin vămile unor încercări, între care interviurile cu Mihai Beniuc, Adrian Păunescu, Ioan Alexandru, plus interviurile circumscrise „Cununii de Aur”, de la Struga, unde poezia română a triumfat prin Nichita Stănescu.

Totodată, experiența mea de „secretar general de redacție” la „Echinox” putea umple un gol redacțional vetrist, o suferință care se acutiza, răsfrângând asupra lui Romulus Guga o încărcătură de timp, care îl deturna de la scris, după ce a trecut prin poezie și proză, ca să ajungă la teatru, un gen care a început să-l acapareze, mai ales că aducea rezultate rapide și spectaculoase - și la propriu și la figurat.

Vatra devenise spațiul în care am început să mă simt în largul meu, să performez și în contul revistei, al vieții literare mureșene, dar și al meu personal.

Când nu m-am mai regăsit în formula redacțională care trecuse prin mai multe modificări – de la componența redacției și până la formatul revistei, după mai multe amânări, la câțiva ani după plecarea din redacție – forțat de împrejurări (eram și redactor la Televiziunea Română și director la Direcția Județeană pentru Cultură și trebuia să aleg o singură instituție de stat la care să lucrez), am decis să înființez revista Vatra veche, existând precedente, dintre care de notorietate era „Dilema/Dilema veche”, fără alt gând decât acela de a continua în linii mari Vatra lui Romulus Guga, de crea un spațiu publicistic deschis, neînregimentat, neangajat în cumetriile devenite modă în viața noastră literară.

Dorința mea era să refac legătura între Vatra din 1894 și Vatra din 1971 prin Vatra veche, plecând de la programul celor trei grei ai literaturii vremii: Coșbuc, Slavici și Caragiale.

Am dorit ca publicația „mea” să nu fie împotriva revistei de care rămăsesem legat prin fire t(r)ainice, ci să ocupe zonele abandonate sau confiscate de noii redactori. N-am solicitat finanțări nici din bani publici, nici din surse private, am luat totul pe umerii mei - și redacțional și bugetar. Îmi asumasem condiția de „one man show”, exploatându-mi experiența acumulată în presă (între timp, am fost și cadru didactic asociat, la Universitatea de Artă Teatrală din Târgu-Mureș, unde am predate, între altele, și Teoria și practica presei) .

Știam, firește, începând să-mi consum din propriul timp, că realiza-rea unei publicații lunare, de unul singur, însemna un demers cu multe sacrificii.

Am rămas fidel variantei tipărite, dar mi-am adunat și o bază de date cu peste 16.000 de adrese de email, ca să pot distribui revista și în format electronic, pentru că începuseră să se ivească bine zorii presei on line.

Dacă inițial m-am bazat pe un grup restrâns de colaboratori, pe măsură ce înaintam în timp și revista luând avânt, numărul colaboratorilor s-a extins, în țară și în largul lumii. Presiunea colaborărilor era din ce în ce mai mare, deja mulți se solidarizaseră până la fidelizare.

Mi-am impus să nu trec însă de 88 de pagini de fiecare ediție, atât cât am considerat că îmi va permite sumare diverse și cât mai mulți colaboratori.

Avalanșa de texte a început să devină sufocantă, nu aveam de ales decât să fac atractiv fiecare număr pentru cât mai mulți cititori și din cât mai multe categorii de vârstă.

Devenisem eu însumi o instituție, care trebuia să acopere toate problemele redacționale.

Reacțiile erau însă atât mai mult încurajatoare cu cât proveneau de la autorități în materie de presă culturală. Fiecare ridicare de ștachetă mă obliga mai mult și nu mai aveam cale de întoarcere.

Nu mai puteam decât să continui, oricât de greu îmi era la fiecare număr, dar fiecare nouă apariție a revistei îmi aducea atât de multe satisfacții încât simțeam de fiecare dată cum se reîncarcă brusc bateriile, pentru a mă apuca de un nou număr.

După 200 de numere, la care se adaugă încă alte peste 20 de apariții – suplimente dedicate unor personalități de care mă simțeam legat – de la Nichita Stănescu la Ana Blandiana, de la N. Steinhardt la Romulus Guga ș.a.m.d. – pot privi înapoi cu bucuria că inițiativa mea din 2009 a dat roade, că și-a câștigat audiență și prestigiu, că am reușit să contribui cu Vatra mea veche la consolidarea raftului de presă culturală, că am dat posibilitatea unor scriitori să se manifeste fără niciun fel de constrângeri – n-am cenzurat opinii, n-am exclus nicio colaborare care îndeplinea exigențele redacționale.

Oricât aș fi trudit singur, fără solidaritatea celor care au crezut în proiectul meu, n-aveam nicio șansă de izbândă. De ce n-aș spune, de aceea, că Vatra veche nu e doar a mea, ci și a lor, precum și a celor care vor veni după noi și vor dori să privească spre trecut, pentru a-l înțelege în dimensiunea lui culturală, într-o geografie mai degrabă rece, ca să fiu blând, decât susținătoare și promotoare de presă culturală.

Toată gratitudinea mea celor care au crezut în visul meu până când acesta a devenit și propriul lor vis.

Nu voi înceta să visez atâta vreme cât nu voi fi singur” (mesajul se află postat și pe contul de Facebook Nicolae Băciuț.

Au fost prezentate mai multe cărți ale editurii:

Nicolae Băciuț, Sacru și profan în Țara Sfântă;

Nicolae Băciuț, Muntele Athos din Muntele Athos. Meteora via Bizanț;

Nicolae Băciuț, Evadarea din vis, poeme;

Lidia Pop, Dincolo de cicatrici;

Doina Pologea Berceanu, Virgil Mailat. Povestea regelui berii din România;

Ilie Șandru, Patriarhul Miron Cristea;

Simona Mihuțiu, Speranța nu urcă niciodată cu liftul, teatru etc.

De asemenea, a propus asistenței romanul Traficantul de cărți, de Constantin Stancu, prezent la această lansare. Despre carte au vorbit Radu Igna, scriitor, autor a mai multor romane reprezentative, promotor cultural.

A vorbit și poetul și cronicarul Daniel Marian despre roman, prezentând un text de suflet.

Scriitorul Constantin Stancu a vorbit despre romanul său; în esență:

„Romanul Traficantul de cărți reprezintă un mesaj legat de lumea în care trăim și-n care oamenii au început să-și schimbe modul de a privi literatura, cultura, abandonând cartea pe suport de hârtie, cultura migrând spre o lume virtuală în care mesajul este consolidat în format electronic, ceea ce sociologii numesc „demența virtuală”.

Un iubitor de cărți, după o viață de om, se trezește cu o bibliotecă imensă, cărțile invadând apartamentul său. Ajuns la vârsta pensionării, dorește să transmită cărțile spre alte persoane, pentru ca fiorul proaspăt al cunoașterii să atingă inimi și minți libere. Încearcă să vândă cărțile pe preț minim sau să le doneze în piața de legume și flori, la presupuși iubitori de cultură și cunoaștere (intelectuali, preoți, pastori, profesori, primari, anticariat etc.).

În fundal există o poveste de iubire între el și o femeie iubitoare de lecturi, de cărți, de frumos, abandonată de soțul ei plecat la muncă în străinătate. Întâlnirea dintre ei provocată o aventură cu accente lirice, dramatism, întoarcere în trecut, salt în viitor.

Finalul povestirii este unul specific vremurilor prin care trăim, afectate de violență, căderea culturii („cancel culture”), dar cărțile pe suport de hârtie au o viață a lor, greu de ucis, fenomenul migrează în zone neprevăzute, cu accente de marketing cultural și management al prezentului. 

O carte simbol pentru timpuri înclinate, vânzătorul de cărți este martorul trecerii de la o epocă la alta, de la un fel de a face cultură și a păstra mesajul dintre generații, la o altă epocă modelată de Megatendințele care ne afectează, care nu țin cont de dorințele și iluziile noastre.

Dar iubirea stă în spatele oricărei povestiri. Căsătoria devine improbabilă, noua epocă este prea agitată, dar oamenii se întâlnesc în situații neprevăzute care le schimbă perspectiva. Se caută dincolo de reguli și conveniențe.

În fundal: cartea, povestea, destinul, biblioteca personală și publică, cultura migrând spre propagandă și facil.

Cei inițiați nu abandonează terenul cultural, mențin traseul povestirii, fiecare poveste adăugând viață la viața cititorului, secretul unei cărți bune”.

Cu generozitatea cunoscută, Nicolae Băciuț a prezentat pe Dumitru Tuhuț, poet discret și sensibil. Despre poezia lui Dumitru Tuhuț a vorbit și Daniel Marian.

După aceste prezentări, s-au acordat autografe pentru cărțile prezentate.

De asemenea în a treia zi a Salonului Hunedorean al Cărţii a avut loc un eveniment special, acordarea de premii unor „scriitori de mâine” prin Editura Zorio din Bucureşti, reprezentată de Petre Crăciun, preşedintele Filialei pentru copii a Uniunii Scriitorilor, a premiat câteva eleve din Deva, care s-au remarcat prin talentul literar.

 

În ultima zi a Salonului, de la ora 16:00 a avut loc o după-amiază de poezie cu actorul și scriitorul Dorel Vișan. De la ora18:00 a fost prezent pe părintele Constantin Necula, care își lansat noua carte la Deva.

Volumul „Izvoare privind Evul Mediu românesc. Țara Hațegului în secolul al XV-lea, vol. II (1475–1500)” a fost prezentat de domnul George Vasile Dâncu, managerul Editurii Şcoala Ardeleană, în lipsa academicianului Ioan-Aurel Pop, Președintele Academiei Române, care a evidențiat forța mesajului istoriei, prin  aducerea laolaltă a unui număr mare de dovezi din secolul al XV-lea referitoare la Ţara Haţegului – o contribuţie puternică pentru lumina istoriei locale.

Salonul Hunedorean al Cărții, ziua a început și s-a terminat într-o atmosferă plină de lumină și bucurie. De-a lungul orelor, standurile au fost vizitate atât de copii – curioși, zâmbitori, atenți la povești și ilustrații –, cât și de adulți care au răsfoit noutățile editoriale și au redescoperit plăcerea întâlnirii cu miracolul din cartea tipărită.

 

A consemnat Constantin Stancu ©