Octavian Doclin / Ada Cruceanu - DOCLINIADA (IV) - referințe critice - Viața din poeme, literatura din zicerile prietenilor

VATRA VECHE, NR. 7/2018 - SUPLIMENT - SCRIITORI DIN CANADA... Sumar, lecturi, scriitori cu pasiune, literatura română fără frontiere!

Lecturi libere:
https://constantinstancuscrib.wordpress.com/reviste/vatra-veche/

VATRA VECHE, NR. 6/2018. Sumar, lecturi, un colț de Rai, elogiu poemului

A apărut revista VATRA VECHE 6/2018 Din sumar: Un colţ de Rai, de Nicolae Băciuţ/1 Eminescu universalul (Dumitru Copilu-Copillin), de Mihai Cimpoi/3 Aşteptare şi creaţie la Eminescu, de Bianca Andreea Cătană/4 Poeme de Răzvan Ducan/5 Satul românesc, de Dan Puric/6 Poeme de Nicolae Băciuţ/6 Vatra veche dialog cu Veronica Pavel Lerner, de Nicolae Băciuţ/7 Poeme de Eugen Evu/8 Eseu. Răsucirea (N. Steinhardt), de A.I. Brumaru/9 Se ne mai (re)amintim de Zaharia Stancu, de Dumitru Hurubă/10 Corespondenţa lui Dimitrie Stelaru, de Gheorghe Sarău/12 Poeme de Adam Puslojic/13 Posteritatea lui Daniel Drăgan, de Nicolae Băciuţ/14 Încă micăţii, de Daniel Drăgan/14 Vitrina. Istoria ca viitor (Ana Blandiana), de Răzvan Ducan/16 Temporalitatea în lirica Anei Blandiana, de Daniel Kiţu/17 Cronica literară. Abecedarul luminii (Dumitru Ichim), de Livia Fumurescu/19 Trăiește-ți propria epopee…(Adrian Botez), de Constantin Stancu/20 Răzvan Ducan şi peisajul liricii patriotice, de Mircea Daroşi/23 O dulce şi amară vină (Valentina Becart), de Victoria Milescu/24 „Esențele tari în sticluțe mici se țin” (Grigore Carmen Tania), de Mihaela Meravei/25 Elogiul jocului existenţial (Adela Conciu), de Daniel Marian/26 Istorie şi destin (Iuliu Ionaş), de A.I. Brumaru/27 Satul paralel (Gheorghe Secheşan), de Daniel Luca/28 Povestind vei dobândi (Nicolae Suciu), de Răzvan Ducan/29 Edenul de lângă noi (Mirela-Ioana Borchin-Dorcescu), de Constantin Stancu/31 Suflete de cerneală (Delia Simona Creţu), de Mirela Laurenţiu/33 Scrisorile destinului (Emilia Amariei), de Girel Barbu/34 Decebal Seul a recidivat !, de prof. Gh.Dolinski/35 Scrisoarea şi salvarea prin scris (Gheorghe Sarău/Dimitrie Stelaru), de Nicolae Suciu/36 Un document tulburător (Isif-Mihai Stupinean), de Nicolae Băciuţ/38 Iustin Handrea – Istorie şi destin (Gheorghe Dărăban), de Florin Bengean/39 Luna în oraşul blestemat (Dănuţ Ungureanu), de Mărioara Novac/40 Radical din doi (Nicolae Băciuţ), de Răzvan Ducan/41 Cărţi în seria “Europa Erlesen”. Moldau/Moldova, de Mircea M.Pop/43 Iaşi/Iassy/44 Proză românească în revista „die horen”/45 O antologie de proză şi poezie despre România/46 O antologie de proză românească contemporană/47 Mihai Diaconescu, tendinţa actuală..., de R. Subţirelu/48 Documentele continuităţii. Transilvania, starea noastră de veghe, de Ioan-Aurel Pop/49 La „Majoratul” României. Din învățăturile preotului Moruşca Matei (1890-1979) către nepotul său, de Radu Şerban/50 Mitropolia Ortodoxă Română a Basarabiei, de Stelian Gomboş/52 De la studiul istoric, la eposul eroic, de Ionel Popa/53 Poeme de Emilia Amariei/55 Mihai Eminescu şi Basarabia, de Gicu Manole/56 Drum la Cernăuţi, de Darie Ducan/57 Convorbiri duhovniceşti cu Î.P.S. Ioan, de Luminiţa Cornea/59 Amvon. Iubirea milostivă..., de Gheorghe Nicolae Şincan/60 Icoana din suflet, de prof.dr.Lucretia Bogdan/61 Poeme de Ioan Groşescu/62 Starea prozei. Libertatea de a fi normal, de Nicolae Suciu/63 Poeme de Ion Răşinaru/64 Biblioteca Babel. Albert Camus – către o sociologie a revoltei, de Iulian Chivu/65 Mapamond. Japonia – Note de călătorie, de Mihai Posada/67 Asterisc. Primăvară cu semnificaţii la paralela 38, de Silvia Urdea/68 Tangoul bătrâneţii, de Nicu Doftoreanu/69 Manualul omului. Prin puterea cuvântului.., de Traian Dinorel D.Stănciulescu/70 Ancheta „Vatra veche”. Prima casă, de Gheorghe Andrei Neagu/71 Prima casă, de Alexandru Jurcan/72 Poeme de Nicolae Vălăreanu Sârbu/72 Itinerarii. Insula celor frumoși și bogați, de Gabriela Căluțiu Sonnenberg/73 Arhiva sentimentală. Eugen Buzoianu, de Nicolae Bucur/75 Poeme de Gheorghe Cutieru/76 Starea prozei. Amintire din liceu, de Dumitru Hurubă/77 Poeme de Camelia Ardelean/78 Maxime şi aforisme noi, de Nicolae Mareş/79 Teatru. Streptease la Bazin, de Cristian Stamatoiu/80 Cinematografia lui Călin Netzer, de Milena Munteanu/81 Literatură şi film. Pielea rece și sângele albastru, de Alexandru Jurcan/82 Semnal. O istorie culturală a nebuniei/82 Licăr de solitar peste ape, de Tania Nicolescu/83 Lumea lui Larco, de Vasile Larco/84 De la un clasic citire. Marin Sorescu/84 Strigături şi epigrame de Nicolae Mătcaş/85 De la „Vatra” veche, la noua „Vatra veche”/86 Curier/85

Lecturi pe situl constantinstancuscri - https://constantinstancuscrib.wordpress.com/reviste/vatra-veche/

Viitorul și oglinzile. Lăsați primăria să vopsească sensul giratoriu și gloria...

FINAL CU FRUCT CARNIVOR

    Îndrăgostit de o statuie,

la intersecţia străzilor lucrurile au o viteza constantă

         în deplasarea spre haos,

                     în vitrine de formula unu

 fructul carnivor pregăteşte seminţe flămânde,

         galbenul e o culoare potrivită,

                     viitorul în spatele oglinzilor,

                     poate începe licitaţia,

         pregătiţi-vă impozitul pentru visele ce le veţi visa,

         lăsaţi primăria să vopsească sensul giratoriu

și gloria,

      poate începe licitaţia,

                     între oglinzi paralele apare individul pliabil,

 în servieta diplomat,

                        el, îndrăgostitul de o statuie oarba...

C Stancu

Puțină fericire cu Geo Galetaru. „Gustul amar al fructelor fericirii se descoperă cu fiecare anotimp, cu semnele efemere, cu fiecare lacrimă, cu toate miracolele din oglinzi, cu momentele care trec rapid şi se impregnează în materia semnelor. Fulgerul este fără glas, ziua are priorităţile ei, toate vin şi pleacă, neputinţa zilnică, ora este străină în alb abandon...”

Banalul aparent la Geo Galetaru

Geo Galetaru* ne propune o călătorie spre fericire în volumul de versuri Fericirea ca o dimineaţă ploioasă**, Floreşti, jud. Cluj: Editura Limes, 2016. Le fereastra fiecărui poem se derulează peisajul prin câmpia vieţii.

Este poezia unui poet matur, stăpân pe ritual, pe vers. Fericirea este ţinta omului, abia la maturitate se pot vedea piscurile. Este puţină tristeţe, plouă. E dimineaţă, dar este un alt început. Cunoaşterea prin literatură este atrăgătoare, gustul final este unul amar. Trecutul a oferit semnele pentru un alt ţinut, pentru locul acela, de el se va apropia. 

Volumul este structurat pe două nivele: Cireşe amare şi Trecutul ca un semn. Cititorul va prinde mesajul, Geo Galetaru foloseşte, aparent, fraze uzuale, de fiecare zi. Dincolo de banalul aparent există filozofia de viaţă a unui om care se bucură şi de gustul amar al fructelor care vin pe ramura existenţei. Cartea este şi un manual de supravieţuire în vremuri de criză, în spaţio-timpul fiecăruia este loc mereu pentru fericire, valoare, integritate. Fulgerele credinţei luminează cerul poemului. Istorii speciale se prefac în miracole.

Gustul amar al fructelor fericirii se descoperă cu fiecare anotimp, cu semnele efemere, cu fiecare lacrimă, cu toate miracolele din oglinzi, cu momentele care trec rapid şi se impregnează în materia semnelor. Fulgerul este fără glas, ziua are priorităţile ei, toate vin şi pleacă, neputinţa zilnică, ora este străină în alb abandon...

Poemele sunt de diamant, dure, nu acceptă prelucrarea, poetul ne oferă siguranţă într-un domeniu al efemerului.

Aş putea spune un adevăr

cu care să vă opresc în loc. Altădată

mergeam pe un drum peste care cădea o nemaipomenită

ninsoare, mergeam de un milion de ani şi

drumul nu se mai sfârşea. Cădeau pereţi

în stânga ţi-n dreapta, ca nişte

gladiatori învinşi de o fericire ocultă.

Aş putea spune despre camere că nu se deschid,

despre impasul păsării când ajunge aproape de nori.

Nici nu mai ştiu când m-am întors acasă

şi-am găsit viitorul plângând pe prag

ca un copil străin (Aş putea spune, p. 9).

Poemele au o structură agreată ca stil postmodern, versurile, iată, sunt ale unui poet matur care ştie că viaţa are un preţ şi că viitorul poate creşte din noi, depinde de noi, totul este să cunoşti drumul spre casă, să mergi pe drumul corect, să ai răbdare, să poţi duce luptele, să accepţi limitele.

Trecutul ne oferă semnele celuilalt timp, există o pasăre de lumină, o iarbă fără nume, malul celălalt, o aceeaşi lumină, o cheie ruginită, bucuria ca spectacol, teama de insule, apropierea iernii, un alt pământ. Semnele vin din relaţia cu Dumnezeu, poetul nu o spune direct, se simte cum glisează spre cer pe un drum propriu.

Poemele transmit stări speciale, spaima este oprită pe prag, pentru trupuri nu mai este loc. Se poate trece de uşa aceea mimând candoarea, e cineva la capătul privirii care tace, care ştie.

Versurile au forţă, transmit un dinamism spiritual profund, este mişcare în fiecare poem, viaţă din plin şi lumină.

„cineva îţi numără eşecurile/ le înghesuie/ într-o boabă de piper” (Va veni şi iarna, p. 141).

„pe urmele caligrafiilor de catifea/ un nasture în groapa cu lei” (Moment, p. 155).

„când treci dincolo,/ năvoadele susură ca/ micile apocalipse/ ale zăpezii” (Cum zboară, p. 165).

„vorbeşti despre trădări/ şi grupa sanguină a fratelui/ care nu te mai recunoaşte” (Trecutul ca un semn, p.166).

Geo Galetarul nu se sperie de teme, de idei, nu le caută, se lasă găsit de momente şi întâmplări pe care le converteşte în poeme finale. Banalul intră în istorie, bucuria desluşeşte paradigma:

artistul cu pruncul de mână, ehei, imagini

dintr-o esenţializare a derutei.

o bucurie ca un picnic, ca un autostop reuşit.

numărul creşte ardoare, numărul vânează pielea,

plânsul tău e o pată de sânge pe fereastră.

ar mai fi un cuvânt ca un tăiş defoliat,

o înţelepciune avidă de semne tăcute. (O bucurie ca un picnic, p. 167).

Poetul este stăpân pe limbaj, nu există blocaje, versul curge liber, zbură în poeme cu toate aripile. Complexele au fost depăşite, viaţa este şi bucurie cu toate că fericirea presupune şi tristeţe, destrămare. Poeme au fost consideraţii esenţiale despre existenţă, frazele s-au transpus în poeme.

Volumul este o lecţie despre cum se scrie poezie, cum stările pot da semne şi oglinzi carnivore. Chiar dacă uneori banalul se furişează în pasta zicerii, saltul se face şi poemul se rupe din timp. Este soluţia pentru fericirea cea de toate zilele...

Geo Galetaru ne prezintă pe ultima copertă cărţile sale, le enumără simplu, fiecare titlu are greutatea lui. Istoria unei vieţi, experienţele depăşite, un timp strict între 1981 cu Inefabila ninsoare şi anul 2015 cu Mesagerul obscur. Aventura se derulează cu Alfabetul mirării (1987), Colivia de aur (2009), Lecţia despre îngeri (2010), Utopia umbrei (2010) etc.

Am sugerat câteva titluri din cele 26 de cărţi, tot atâtea trepte, tot atâtea fructe amare. Fericirea vine într-o dimineaţă ploioasă, ajutată de memoria fulgerului...

Despre poet s-a mai scris. Reţinem câteva note de substanţă: „E lesne decelabilă la Geo Galetaru obsesia neantului, a umbrei, a amurgului. A disoluţiei, în fond. Însă, contradictorie osmoză, specifică (şi) marilor romantici, există şi obsesia zborului, a înălţării, a eliberării (de altfel, termenul ‘'pasăre'' apare frecvent în poeziile sale). Autorul preferă totuşi aria nebuloasă, crepusculară, acolo unde palpabilul şi irealul se aglutinează în forme inedite, rezultând imagini surprinzătoare, nu o dată şocante.'' (Alexandru Moraru, Alternanţe, „Orient Latin”, X, 2003, nr. 3-4).

Constantin Stancu

* Gheorghe Galetar (pseudonim literar: Geo Galetaru) poet, prozator. Născut la 8 septembrie 1947, com. Cenad, jud. Timiş. Studii: Şcoala generală din comuna Cenad, Liceul Teoretic din Sânnicolau Mare, Facultatea de Filologie de 5 ani (secţia română-franceză) a Universităţii din Timişoara (absolvită în 1972). Ocupaţia: profesor de limba română şi limba franceză până în anul 2013. Debut: în revista „România literară”(1969), debut susţinut de Ion Caraion. Debut editorial: în volumul colectiv Popas între poeţii tineri, îngrijit de Victor Felea (Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1974). Colaborări la revistele: „Luceafărul”, „Amfiteatru”, „Viaţa Românească”, „Orizont”, „Familia”, „Tomis”, „Orient Latin”, „Poesis”, „Ardealul literar şi artistic”, „Semenicul”, „Reflex”, „Sud”, „Semne”, „Paralela 45”, „Anotimpuri literare” etc. Membru al USR, filiala Arad (din 2011). (Sursa: Uniunea Scriitorilor Arad).

** Geo Galetaru, Fericirea ca o dimineaţă ploioasă, Floreşti, jud. Cluj: Editura Limes, 2016.

Ana Blandiana și prospețimea poemului. „Ana Blandiana a fost premiată de Uniunea Scriitorilor din România, de Academia Română, este imediat recunoscută de public, scriitorii o consideră demnă reprezentantă a poeților care marchează o epocă. Inspiră și convinge. A fost tradusă în numeroase limbi străine, poemele ei au circulat înainte de 1989, a fost cenzurată, s-a bucurat de o admirație sinceră. Cel mai mare premiu primit este chiar poezia sa”

Ana Blandiana este cunoscută în istoria literaturii ca o poetă remarcabilă, cu un discurs poetic original și cu o poezie care marchează mintea cititorului. Are impact. Numele ei este un pseudonim preluat de la numele satului unde s-a născut mama sa. Numele real este Otilia Coman, născută la 25 martie 1942 sub zodia harului. Tată ei a fost preot și a fost tratat în regimul comunist ca dușman al poporului, cu efectele specifice vremii. Toate acestea i-au marcat viața.

Suferința s-a revărsat în poezie, în cărțile scrise. Sensibilitatea a ajutat-o să convertească energiile negative în poeme cu înaltă ținută estetică. Modul ei de a privi lumea este unul special, se miră de miracolele din peisajul vieții, are darul de a prinde totul în imagini proaspete. Are un organ special pentru a prinde noul cu fiecare tablou, cu fiecare zicere. Această sensibilitate îi permite să reziste agresiunii pe care o poate produce materia asupra spiritului. O transmite prin poezia sa, cititorul se întâlnește cu o lume mirifică, dezbrăcată de tabuuri… Mesajul ei este proaspăt, un copil în Rai descoperă miracole sub curcubeie…

Propune întrebări, miracole, lucruri sub pielea tigrului, mereu în salt. Lucrurile curg simplu, de la sine, nu intervine în fluxul narațiunii lirice, din contră, stimulează curgerea spre cititor. Amintiri din alte vieți o asaltează, viața este o călătorie printr-un peisaj luat așa cum este, fără modificări. Viața înseamnă capacitatea de a depăși etapele, bucuriile, tristețea.  

La marele spectacol din poezia sa participă elementele naturii: ploaia, fulgerele, vântul, aerul, animalele îmblânzite de frumos. Frumusețea în sine, radiind din formele primare. Poeta se integrează creației, nu o refuză, o presupune…

Poezia de dragoste implică cititorul, poemele au o arhitectură proprie, specifică, cuvintele dansează în piața centrală, cuvinte nu au importanță prin ele, au importanță în dinamica narațiunii lirice. Poezia de dragoste are încrustată în carnea ei metafore blânde, frumoase prin prezență.

Se simte prezența femeii în discurs, nu o ascunde, o potențează. Cititorul este atras de magma poemului, căldura dragostei radiază mereu. Imaginația ei pune probleme existențiale, implicit teologice, întrebările explică  starea, sunt suficiente prin delicatețea lor. Cititorul nu este agresat… Parabolele au forță, nu sunt complexe, din contră sunt expresive și aduc bucurie.

Ana Blandiana a propus un stil în literatura română, s-a impus prin poezie pur și simplu, natural.

Cândva arborii aveau ochi,
Pot sa jur,
Știu sigur
Ca vedeam când eram arbore,
Îmi amintesc ca mă mirau
Ciudatele aripi ale pasărilor
Care-mi treceau pe dinainte,
Dar daca pasările bănuiau
Ochii mei,
Asta nu îmi mai aduc aminte.
Caut zadarnic ochii arborilor acum.
Poate nu-i vad
Pentru ca arbore nu mai sunt,
Sau poate-au coborât pe rădăcini
În pământ,
Sau poate,
Cine știe,
Mi s-a părut numai mie
Si arborii sunt orbi dintru-nceput...
Dar atunci de ce
Când trec de ei aproape
Simt cum
Mă urmăresc cu privirile,
Într-un fel cunoscut,
De ce, când foșnesc si clipesc
Din miile lor de pleoape,
Îmi vine sa strig -
Ce-ați văzut?... (Cândva arborii aveau ochi).

E aici un miracol, o mișcare a materiei care se bucură de existență, e conștientă de fluxul vieții…

Trec dintr-o viața intr-alta
Mângâind ușor
Coama leului somn
De la intrare,
S-a obișnuit cu mine
Cu veșnica mea dispariție in zori,
Cu veșnicele mele întoarceri
Crepusculare.
Înfrântă, uneori
Nu mai reușesc sa ajung pana la el.
Atunci se scoală,
Îmi prinde capul in dinți
Cu duioșie
Și mă târăște încetinel.
Alteori
Nu mai știu sa mă întorc din vis.
Atunci pornește după mine
In labirint,
Îmi dă de știre
Răcnind
Ca mă va salva (Între lumi, fragment).  

Taina vieții este bine prinsă, între labirint și lumea lină a somnului, sub o forță magică, greu de controlat. E o prezență în spatele fiecărui poem. Un Dumnezeu care pune lucrurile în mișcare. Poetul se bucură, femeia tresare între două lumi…

Ana Blandiana a fost premiată de Uniunea Scriitorilor din România, de Academia Română, este imediat recunoscută de public, scriitorii o consideră demnă reprezentantă a poeților care marchează o epocă. Inspiră și convinge. A fost tradusă în numeroase limbi străine, poemele ei au circulat înainte de 1989, a fost cenzurată, s-a bucurat de o admirație sinceră. Cel mai mare premiu primit este chiar poezia sa. Un fenomen irepetabil în viața unui om. Un dar…

O rugăciune din partea poetei:

Sa stau culcată-n zăpadă
Cu brațele larg desfăcute,
Închipuind o nespus de frumoasă
Cruce de somn
Dinadins,
Pe care doar îngerii ar merita
Să se răstignească
Pentru păcate făcute
În paradis.
Alb fără margini
Și liniște neînceputa,
Nori destrămați în flori
Troienindu-mă lin,
În timp ce lacrimi fierbinți
Se nasc sub pleoapele-nchise
Si-gheată înainte de-a curge
Din vise.

Amin (Rugăciune).

Constantin Stancu