Puțină fericire cu Geo Galetaru. „Gustul amar al fructelor fericirii se descoperă cu fiecare anotimp, cu semnele efemere, cu fiecare lacrimă, cu toate miracolele din oglinzi, cu momentele care trec rapid şi se impregnează în materia semnelor. Fulgerul este fără glas, ziua are priorităţile ei, toate vin şi pleacă, neputinţa zilnică, ora este străină în alb abandon...”

Banalul aparent la Geo Galetaru

Geo Galetaru* ne propune o călătorie spre fericire în volumul de versuri Fericirea ca o dimineaţă ploioasă**, Floreşti, jud. Cluj: Editura Limes, 2016. Le fereastra fiecărui poem se derulează peisajul prin câmpia vieţii.

Este poezia unui poet matur, stăpân pe ritual, pe vers. Fericirea este ţinta omului, abia la maturitate se pot vedea piscurile. Este puţină tristeţe, plouă. E dimineaţă, dar este un alt început. Cunoaşterea prin literatură este atrăgătoare, gustul final este unul amar. Trecutul a oferit semnele pentru un alt ţinut, pentru locul acela, de el se va apropia. 

Volumul este structurat pe două nivele: Cireşe amare şi Trecutul ca un semn. Cititorul va prinde mesajul, Geo Galetaru foloseşte, aparent, fraze uzuale, de fiecare zi. Dincolo de banalul aparent există filozofia de viaţă a unui om care se bucură şi de gustul amar al fructelor care vin pe ramura existenţei. Cartea este şi un manual de supravieţuire în vremuri de criză, în spaţio-timpul fiecăruia este loc mereu pentru fericire, valoare, integritate. Fulgerele credinţei luminează cerul poemului. Istorii speciale se prefac în miracole.

Gustul amar al fructelor fericirii se descoperă cu fiecare anotimp, cu semnele efemere, cu fiecare lacrimă, cu toate miracolele din oglinzi, cu momentele care trec rapid şi se impregnează în materia semnelor. Fulgerul este fără glas, ziua are priorităţile ei, toate vin şi pleacă, neputinţa zilnică, ora este străină în alb abandon...

Poemele sunt de diamant, dure, nu acceptă prelucrarea, poetul ne oferă siguranţă într-un domeniu al efemerului.

Aş putea spune un adevăr

cu care să vă opresc în loc. Altădată

mergeam pe un drum peste care cădea o nemaipomenită

ninsoare, mergeam de un milion de ani şi

drumul nu se mai sfârşea. Cădeau pereţi

în stânga ţi-n dreapta, ca nişte

gladiatori învinşi de o fericire ocultă.

Aş putea spune despre camere că nu se deschid,

despre impasul păsării când ajunge aproape de nori.

Nici nu mai ştiu când m-am întors acasă

şi-am găsit viitorul plângând pe prag

ca un copil străin (Aş putea spune, p. 9).

Poemele au o structură agreată ca stil postmodern, versurile, iată, sunt ale unui poet matur care ştie că viaţa are un preţ şi că viitorul poate creşte din noi, depinde de noi, totul este să cunoşti drumul spre casă, să mergi pe drumul corect, să ai răbdare, să poţi duce luptele, să accepţi limitele.

Trecutul ne oferă semnele celuilalt timp, există o pasăre de lumină, o iarbă fără nume, malul celălalt, o aceeaşi lumină, o cheie ruginită, bucuria ca spectacol, teama de insule, apropierea iernii, un alt pământ. Semnele vin din relaţia cu Dumnezeu, poetul nu o spune direct, se simte cum glisează spre cer pe un drum propriu.

Poemele transmit stări speciale, spaima este oprită pe prag, pentru trupuri nu mai este loc. Se poate trece de uşa aceea mimând candoarea, e cineva la capătul privirii care tace, care ştie.

Versurile au forţă, transmit un dinamism spiritual profund, este mişcare în fiecare poem, viaţă din plin şi lumină.

„cineva îţi numără eşecurile/ le înghesuie/ într-o boabă de piper” (Va veni şi iarna, p. 141).

„pe urmele caligrafiilor de catifea/ un nasture în groapa cu lei” (Moment, p. 155).

„când treci dincolo,/ năvoadele susură ca/ micile apocalipse/ ale zăpezii” (Cum zboară, p. 165).

„vorbeşti despre trădări/ şi grupa sanguină a fratelui/ care nu te mai recunoaşte” (Trecutul ca un semn, p.166).

Geo Galetarul nu se sperie de teme, de idei, nu le caută, se lasă găsit de momente şi întâmplări pe care le converteşte în poeme finale. Banalul intră în istorie, bucuria desluşeşte paradigma:

artistul cu pruncul de mână, ehei, imagini

dintr-o esenţializare a derutei.

o bucurie ca un picnic, ca un autostop reuşit.

numărul creşte ardoare, numărul vânează pielea,

plânsul tău e o pată de sânge pe fereastră.

ar mai fi un cuvânt ca un tăiş defoliat,

o înţelepciune avidă de semne tăcute. (O bucurie ca un picnic, p. 167).

Poetul este stăpân pe limbaj, nu există blocaje, versul curge liber, zbură în poeme cu toate aripile. Complexele au fost depăşite, viaţa este şi bucurie cu toate că fericirea presupune şi tristeţe, destrămare. Poeme au fost consideraţii esenţiale despre existenţă, frazele s-au transpus în poeme.

Volumul este o lecţie despre cum se scrie poezie, cum stările pot da semne şi oglinzi carnivore. Chiar dacă uneori banalul se furişează în pasta zicerii, saltul se face şi poemul se rupe din timp. Este soluţia pentru fericirea cea de toate zilele...

Geo Galetaru ne prezintă pe ultima copertă cărţile sale, le enumără simplu, fiecare titlu are greutatea lui. Istoria unei vieţi, experienţele depăşite, un timp strict între 1981 cu Inefabila ninsoare şi anul 2015 cu Mesagerul obscur. Aventura se derulează cu Alfabetul mirării (1987), Colivia de aur (2009), Lecţia despre îngeri (2010), Utopia umbrei (2010) etc.

Am sugerat câteva titluri din cele 26 de cărţi, tot atâtea trepte, tot atâtea fructe amare. Fericirea vine într-o dimineaţă ploioasă, ajutată de memoria fulgerului...

Despre poet s-a mai scris. Reţinem câteva note de substanţă: „E lesne decelabilă la Geo Galetaru obsesia neantului, a umbrei, a amurgului. A disoluţiei, în fond. Însă, contradictorie osmoză, specifică (şi) marilor romantici, există şi obsesia zborului, a înălţării, a eliberării (de altfel, termenul ‘'pasăre'' apare frecvent în poeziile sale). Autorul preferă totuşi aria nebuloasă, crepusculară, acolo unde palpabilul şi irealul se aglutinează în forme inedite, rezultând imagini surprinzătoare, nu o dată şocante.'' (Alexandru Moraru, Alternanţe, „Orient Latin”, X, 2003, nr. 3-4).

Constantin Stancu

* Gheorghe Galetar (pseudonim literar: Geo Galetaru) poet, prozator. Născut la 8 septembrie 1947, com. Cenad, jud. Timiş. Studii: Şcoala generală din comuna Cenad, Liceul Teoretic din Sânnicolau Mare, Facultatea de Filologie de 5 ani (secţia română-franceză) a Universităţii din Timişoara (absolvită în 1972). Ocupaţia: profesor de limba română şi limba franceză până în anul 2013. Debut: în revista „România literară”(1969), debut susţinut de Ion Caraion. Debut editorial: în volumul colectiv Popas între poeţii tineri, îngrijit de Victor Felea (Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1974). Colaborări la revistele: „Luceafărul”, „Amfiteatru”, „Viaţa Românească”, „Orizont”, „Familia”, „Tomis”, „Orient Latin”, „Poesis”, „Ardealul literar şi artistic”, „Semenicul”, „Reflex”, „Sud”, „Semne”, „Paralela 45”, „Anotimpuri literare” etc. Membru al USR, filiala Arad (din 2011). (Sursa: Uniunea Scriitorilor Arad).

** Geo Galetaru, Fericirea ca o dimineaţă ploioasă, Floreşti, jud. Cluj: Editura Limes, 2016.