Cândva a trecut prin Țara Hațegului... „Cândva Nichita a trecut prin Ţara Haţegului, a trecut ca un zeu care merge pe jos prin propria viaţă. A prins harul acestor locuri, le-a pus într-o poesie puţină în felul ei, dar multă în spirit, mare cât bugetul unui oraş ca Haţegul, ca Hunedoara, pe zece ani împreună , dar cine să înţeleagă că poetul nu este lup şi nici frunză căzătoare?...” Lecția lui Nichita: Nu suntem noroi!

Cândva Nichita a trecut prin Ţara Haţegului, a trecut ca un zeu care merge  pe jos prin propria viaţă. A prins harul acestor locuri, le-a pus într-o poesie  puţină în felul ei, dar multă în spirit, mare cât bugetul unui oraş ca Haţegul, ca Hunedoara, pe zece ani împreună , dar cine să înţeleagă că poetul nu este lup şi nici frunză căzătoare?...

La primirea premiului  acordat la Struga, ca poet important, Nichita lăsa în testamentul său vorbitor şi fierbinte:

„Aici, în catedrala Sfânta Sofia, prin încoronarea unui om care visează şi gândeşte în limba română, se adevereşte, încă o dată, spiritualitatea plină de dor şi dumnezeiască a poporului român”.  

Cu alte cuvinte: punct -  cine poate înţelege va înţelege...

Totodată atunci Nichita mărturisea: „Să nu uităm însă naşterea cuvântului ca fiinţă vie care este produsul cel mai sublim al omului”.

Înainte de  a pleca dintre  noi Nichita a scris  :

„Să  ningă peste noi cu miei doar astăzi / să ningă inima din noi / Noi niciodată nu am fost noroi...”, iar ultimul vers  - „plecat dintre ele”, repetat de trei ori, ca–ntr-o înviere, pentru că nu suntem noroi, noroi, noroi...

Opera  poetului a fost ca un fel de învăţătura  pentru fiul său rătăcitor prin cuvinte.

Poate aceasta este şi menirea poesiei, de a purifica cu duh curat ...