Istorii de Hațeg. Taina scribului și prietenia. „Constantin Stancu continuă să scrie despre oamenii de cultură din judeţul Hunedoara şi din ţară, despre români aşa cum îi cunoaşte din scrisul lor şi faptele lor în Imperiul European, lista cu numele celor despre care a scris e destul de lungă şi, poate, într-o zi îşi vor aduce aminte de o Ţară în Ţară, de Ţara Haţegului din Ţara numită România, acolo unde, în merii de la Densuş, primăvara, înfloresc biserici şi va fi ca fructul din fruct…”

MUNTELE DIN FEREASTRĂ

(Declarație pe proprie răspundere)

Să scrii despre tine, când muntele este în fereastră şi ţi se pare că eşti mai aproape de Dumnezeu, e destul de dificil, peisajul îţi umple sufletul şi versul.

În Ţara Haţegului a scrie pare un miracol, sunt vremuri şi locuri, sunt oameni care te inspiră şi poemul s-a şi scris singur, ca pâinea în cuptorul ţăranilor, acolo, adânc în satul de sub munte ...

Constantin Stancu  s-a născut în Haţeg, judeţul Hunedoara, adică România, în luna noiembrie 1954 şi pe la vârsta adolescenţei, citind poemele lui Nichita Stănescu din volumul Măreţia frigului a avut, brusc, senzaţia că va fi phoet, deşi părinţii erau oameni modeşti, mai mult munceau fizic, se zbăteau pentru a rezista timpului. De fapt, tatăl a fost muncitor la căile ferate, iar mama frizeriţă, obişnuită cu oamenii şi iluziile lor...

Liceu a fost o lecţie de viaţă, acolo a avut  viziunea că literatura poate deschide o fereastră spre un munte interior, spiritual.

Era în anul 1987, când a terminat facultatea şi a dorit să -  şi anunţe soţia că toate examenele la Facultatea ştiinţe juridice au fost depăşite, a telefonat acasă de la Cluj şi pentru că familia nu avea telefon a sunat la poetul Ionel Amăriuţei pentru a transmite vestea, iar acesta i-a comunicat cu o voce veselă că a câştigat premiul de debut la Editura Facla, editor scriitorul Eugen Dorcescu, cu volumul Fructul din fruct,  în antologia Argonauţii.  A fost ca un premiu, ca o diplomă...

Erau vremuri mai dificile, încercase la mai multe edituri din ţară, dar nu a primit răspuns şi atunci mama sa a luat iniţiativa şi a trimis manuscrisul la Timişoara, la Editura Facla şi se pare că a avut mână bună. Constantin Stancu avea să-şi dea seama că mama lui dacă lua un trandafir uscat din vază şi-l planta în pământul bun din Ţara Haţegului, învia, prinde rădăcină şi avea floare la vremea potrivită, floare mirositoare şi coloare...

Constantin Stancu  nu a fost un scriitor profesionist, nu  a trăit din scris ci pentru scris, avea inima unui scrib uitat într-o ţară târzie. A muncit acolo unde avea un loc şi a câştigat meritul de a semna statul de plată cu sentimentul că şi-a făcut datoria, iar banul câştigat astfel  l-a împărţit cu familia, cu soţia Rodica. Soţia, de altfel, a fost lângă el în momentele grele, în punctele spirituale de schimbare, i-a adus curaj, linişte şi l-a provocat spre noi viziuni, scoţându-l la realitate din provincia lui de cuvinte...

A început prin anii 1997 o colaborare la revista „Provincia Corvina” condusă de poetul Eugen Evu, o colaborare timidă, dar  tot mai intensă şi, brusc, la sugestia prietenilor adună poemele scrise într-un volum şi-l predă la scriitorul Ioan I. Iancu la Timişoara, la Editura Helicon, volumul apărând în anul 1988, purtând titlul  Păsările plâng cu aripi, un titlu care îl urmăreşte şi acum ...

Între timp a scris, a muncit şi s-a format ca om prin cuvântul scris, a prins curaj şi a început să scrie despre scriitorii din judeţul Hunedoara, trist pentru că în general nu se scria despre volumele de poezie şi a dorit să se răzbune prin scris în modul acesta faţă de lipsa de ecou a mediului cultural. Mulţi au afirmat că e critic, dar de fapt era un poet care mai scria un poem pe o temă dată de alţii. În urma acestor cronici a rămas cu o bibliotecă de cărţi şi cu un sertar de scrieri despre prieteni ca: Eugen Evu, Ionel Amăriuţei, Valeriu Bârgău, Ioan Evu, Dumitru Hurubă, Ioan Urda, Mariana Pândaru, Paulina Popa, Romulus Constantinescu, Nicolae Uţică, Rudi Igna, Miron Ţic, Petru Dugulescu, Ionel Drăgănescu şi alţii, dar şi despre marii poeţi ai lumii, poeţi care au luminat timpul şi netimpul continentului, despre oamenii din ţară ca Eugen Dorcescu, Mircea Dinescu, Adrian Botez, Nina Ceranu, Octavian Doclin, Ilie Chelaru, apoi Lucian Hetco, român trăind în Germania ...

În anul 2005 descoperă întâmplător că are o tumoare pe un rinichi, e diagnosticat ca având cancer şi singura soluţie a fost eliminarea rinichiului afectat. Experienţa l-a învăţat că poţi răzbi prin credinţă şi poezie, alunecând cu fiinţa într-o lume delicată a spiritului pur.

După această experienţă a reuşit să adune poemele scrise într-un volum, pe care Nina Ceranu, editor la Editura eubeea  din Timişoara, l-a făcut posibil în anul 2007, purtând titlul Pomul cu scribi, un titlu serios care îl face să se simtă ca un demnitar într-o ţară pură, a esenţelor nerostite, ci doar simţite cu inima şi rărunchii...  

În anul 2000 a descoperit Scriptura şi încet – încet înţelege că până la vârsta de 45 de ani i-au fost ascunse parte din istoria lumii şi a creştinismului, parte din istoria Bisericii, poate chiar de către cei care se numeau profesori, aşa a fost cu aproape toată generaţia sa, o generaţie educată să trăiască fără Dumnezeu, simplu din decret în edict şi din edict în cutumă fără de înger ...

Experienţa de trăire şi şcoala înaltă a lui Iisus s-a materializat în volumul de versuri creştine A privi cu ochii inimii apărut în colecţia „Provincia Corvina” – titlu inspirat de Apostolul Pavel. A fost un volum greu şi uşor, fiind în stil clasic, cu ritm şi rimă, atât cât s-a putut şi fără originalitatea specifică literaturii moderne, a fost oglinda darului primit la naştere, ţipăt şi şoaptă într-o lume în ruină, o carte care l-a depăşit prin mesajul nevăzut...

Dar Constantin Stancu, scrib aşa cum îşi duce numele mai departe, mai are în manuscris şi alte volume de poezie sau proză şi recunoaşte că face parte din Şcoala de la Hunedoara, având ca lider pe Eugen Evu, scriitor şi prieten al poeţilor, autor de antologii de poezie scrisă de poeţi tineri, dornici să publice şi să aibă un cuvânt în cetate.

Interesantă colaborarea la revista electronică „Agero”  din Germania, unde, sub ochiul atent al scriitorului Lucian Hetco, colaborarea a fost fructuoasă şi unde a avut prezenţe prin eseuri interesante, angajate în social şi literatură, a scris pornind de la valorile creştine şi de la valorile culturii române, aşa cum este ea în acest veac de singurătate pe Internet .

Câteva idei scrise în eseurile fragile i s-au confirmat ulterior:  pericolul ca România, ţară membru a Comunităţii Europene, să i se aplice clauza de salvgardare din cauza  problemelor de proprietate în agricultură sau drama românilor în Europa la început de exod, apoi problemele legate de organizarea CNSAS, etc.

Dar cui îi pasă că cineva din provincie are cumva dreptate?

Provincia e o altă Românie, în felul ei de provincie...

Constantin Stancu continuă să scrie despre oamenii de cultură din judeţul Hunedoara şi din ţară, despre români aşa cum îi cunoaşte din scrisul lor şi faptele lor în Imperiul European, lista cu numele celor despre care a scris e destul de lungă şi, poate, într-o zi îşi vor aduce aminte de o Ţară în Ţară, de Ţara Haţegului din Ţara numită România, acolo unde, în merii de la Densuş, primăvara,  înfloresc biserici şi va fi ca fructul din fruct…