P r o l o g
N-a fost cu
neputinţă. N-a fost greu.
Aseară am vorbit
cu Dumnezeu.
La fel de clar,
de simplu, de senin,
Cum ai tăifăsui
cu un vecin...
E drept că El
tăcea. Sau, mai curând,
Iradia în
fiecare gând,
În fiecare
şoaptă şi impuls,
În fiecare
zbatere de puls.
Doar eu grăiam.
Şi iată că, treptat,
Discursul în
tăcere s-a mutat,
Tăcerea s-a
umplut de sens şi ţel,
Tăcerea era
drumul către El.
Aşa-I vorbeam.
Spunându-I tot, deschis,
Aşa-I vorbeam :
Abis lângă abis.
E p i l o g
De-atâta timp,
în lumea de himere,
În lumea
iluzorie, şi eu
Am rătăcit.
Asemeni lui Orfeu,
Crezând în a
cuvântului putere.
Crezând şi
totuşi nu. Căci, mai presus
De vorba noastră
vană şi firavă,
Resimt Cuvântul
răstignit în slavă
Şi-mpurpurat pe
crucea lui Iisus.
Încât, sătul de
idoli şi eroi
( Eroi când în
prim-plan, când în eclipsă ),
Pun jos condeiul
laic. Scrieţi voi !
Ne revedem după
Apocalipsă.
23
1. Acum, că Domnul e păstorul
meu,
Oare de ce voi duce lipsă eu ?
2. Odihnă-mi dă, păşunile sunt
verzi,
Cu ape liniştite şi livezi.
3. Îmi întremează sufletul. De
rău
M-absolvă, căci ador Numele Său.
4. O, Doamne, chiar când calc a
morţii vale,
N-am teamă, că-s sub paza mâinii
Tale.
Pasul mi-l laşi să treacă şi să
meargă,
Strunindu-mi-l cu înţeleapta-Ţi
vargă.
5. Atunci când toţi vrăjmaşii
sunt de faţă,
O masă-mi pui Tu,
dis-de-dimineaţă.
Capul mi-l ungi cu mir din cel
mai fin,
Paharu-mi se revarsă de prea
plin.
6. Aceste negrăite bucurii
Întreaga viaţă mă vor însoţi.
Voi locui în Casa Domnului
La nesfârșit, prin îndurarea Lui!
Eugen
Dorcescu
Fragment
din Biblice, Ed. Marineasa, Timișoara, 2003
DESPRE EREMIT
Pe Eugen Dorcescu l-am cunoscut
în anul 1987, în biroul său de redactor şef la Editura „Facla” din Timişoara.
Lucra la cartea Argonauţii, o
colecţie de volume în miniatură a celor care doreau să scrie, să fie poeţi,
debutanţii, în căutarea lânii de aur. A reţinut din scrierile mele placheta de
debut Fructul din fruct, antologia debutanţilor apărând în
anul 1988.
Discuţia a fost una directă, solidă şi corectă. Scriitorul a dorit să-mi
transmită implicit un mesaj: eşti responsabil de fiecare cuvânt pe care îl
scrii. Poate nu le-am înţeles eu pe toate atunci, dar ulterior am înţeles că
editorul nu a intervenit într-un fel asupra textului scris de mine, ceea ce
trebuie să apreciez şi acum, este un compliment făcut unuia care urma să
pornească la drum, un compliment care valida textul şi omul, mai ales.
Ulterior am descoperit prin librării volumele de versuri din ciclul ce se
va numi Biblice, un ciclu necesar pentru Eugen Dorcescu şi pentru literatura
română. Era deja după anul 1989,
totuşi un an reper în ce priveşte manifestarea poeziei la poeţii români.
Am citit cu o anumită curiozitate acele cărţi, texte biblice versificate de
Eugen Dorcescu, mi s-a părut straniu şi cumva degradant pentru un poet adevărat
să apeleze la versificările unor cărţi vechi, care oricum intraseră în dogmă.
Din nefericire pentru mine, la acea
dată nu am citit şi nu am studiat Scriptura.
Deci, nu aveam cum să înţeleg.
Ulterior am corespondat cu Eugen Dorcescu, Internetul a deschis posibilităţi reale de comunicare şi am
beneficiat de principiul vaselor comunicante, adică nivelul de comunicare s-a
echilibrat şi descoperirile au venit treptat. După ce am început să citesc şi
să studiez Scriptura, am înţeles
demersul scriitorului Eugen Dorcescu şi poate titlul unui volum de versuri
scris de mine a fost Pomul cu scribi,
pornind de la realitatea scrisului trăit în mod profund, văzând şi în poet unul
dintre scribii care se ţin cu ambele mâni de ramurile pomului cunoaşterii
binelui şi a răului .
Eugen Dorcescu mi-a transmis în format electronic volumele sale, poate prin
anii 2007 - 2008. Am fost puţin nedumerit, dar am înţeles că opera trebuie
încredinţată direct oamenilor, aceasta fiind poruncă divină, textul scris se
încredinţează omului şi cartea nu este un obiect de decor, de pus pe raft, în
biblioteca amenajată modern sau clasic. Era, poate, cea mai profundă apreciere
pe care o putea face o persoană despre mine. Eram de încredere, adică.
Înţelegeam. Sau începusem să înţeleg.
Eugen Dorcescu mi-a dat o scurtă recomandarea pentru a putea deveni membru
U.S.R., adică puteam să acced în breasla
scriitorilor, eram scrib cu legitimaţie şi misiune.
Recomandarea sa a fost una exactă şi utilă, dar dincolo de cuvinte am
înţeles că harul ce ţi-a fost încredinţat trebuie să aducă şi mai mult rod.
Păstrez recomandarea sa ca un act de descoperire mai curând decât ca un demers
administrativ. Am apelat la dânsul pornind de la Fructul din fruct, ceea ce a început a avut un fel de ieşire prin
cer, era o destinaţie posibilă.
Când scriu despre Eugen Dorcescu gândesc la cele profunde, la călătoria
iniţiatului, o călătorie necesară şi pregătitoare.
Din păcate, literatura modernă nu pune accentul pe cunoaşterea iluminată şi
pe necesitatea iniţierii prin scrierea operei, ca un mod de salvare prin
cunoaştere şi revelaţie.
De reţinut la scriitor, profesionistul devine un simplu scrib, Eugen
Dorcescu reia ritualul iniţial al scribului care stă aplecat peste pergament şi
scrie cuvintele care trebuie, nimic în plus, nimic în minus, cu simplitatea
măreţiei.
Rescriind textul biblic cu migală, opera devine ştiinţa adevărului, formulă
matematică de fixarea eternităţii în cuvintele ce ni s-au dat în limba română.
Dincolo de textul scris de Eugen Dorcescu există abisul aşa cum omul limitat percepe nelimitarea lui Dumnezeu, dar
totul devine posibil când ai o relaţie cu Dumnezeu în modul acesta.
Eugen Dorcescu, prin opera sa, lansează o provocare pentru scriitori, opera
scrisă ca mod de purificare prin cuvinte pentru a descoperi Cuvântul. Iar
Cuvântul are atâtea posibilităţi de a vedea cu ochii inimii încât abisul poate
fi chiar pe o stradă la Tenerife, numărul 7.
Cine doreşte să citească o poezie care să-l înveţe cum să călătorească spre
alte zări, va citi Eugen Dorcescu, va accepta provocarea şi va putea vedea
destinaţia reală.
C Stancu
