De curând a ieșit de sub tipar volumul „Arcade peste timp”, Editura
Stef, Iași. Cu mențiunea că volumul de față apare în proiectul
editorial „Să ne cunoaştem istoria – Călan”, înițiat în 2010, specific
că articolele prezentate în cuprins au fost publicate, perioada 2011 –
2017, în reviste ca „Arhive Hunedorene”, „Vox Libri”, publicație a
Bibliotecii Județene „Ovid Densușianu” Hunedoara - Deva, „Lada de Zestre”, revistă de cultură și civism a Asociației Călan 1387, „Viața medicală”, săptămânal al personalului medico-sanitar, „Poezia”,revistă a Uniunii Scriitorilor din România sau în diverse publicații online. Excluzând articolele cu caracter științific publicate în reviste de specialita.
În cuprins sunt reproduse doar acele materiale, cele mai multe
optimiste, de opinie, informare, editoriale, în mare parte din
spectrul cultural - istoric.
În prefață semnează cunoscutul jurnalist hunedorean Nicolae Stanciu:
„Când am fost contactat de domnul Daniel Lăcătuș, neobositul căutător de perle prin fumul și cenușa flăcărilor - pe care le socoteam de nestins - Călanului, la care voi reveni obsesiv, chiar dacă ar părea un loc comun, demonetizat datorită îndelungatei folosințe, am răspuns prompt: Da! Fără să-mi dau seama dacă pot onora invitația de a scrie câteva rânduri despre Oameni ai Călanului...
A scrie despre o lume pe care am cunoscut-o pasager, mai mult prin
câteva personalități locale întâlnite și reliefate din întâmplătoare
prietenii, ori în documentări gazetărești, mi se pare acum, aștrenând
aceste rânduri/gânduri, o responsabilitate riscantă.
Voi risca însă și voi începe prin a-mi reaminti ținuta, grija cu care
pășea scriitorul Ionel Amăriuței, intrând în biroul Secției Cultură-
Învățământ-Tineret-Sport a ziarului regional; sfiala cu care se adresa redactorilor, teama de a nu produce deranj într-o încăpere pe care dânsul o considera, ne dădeam seama, un loc de creație. Am invocat această amintire pentru că Ionel Amăriuței este expresia
personalizată, umanizată a simbiozei între Poezie și Siderurgie, dacă vreți.
Cu mențiunea că Poezia mai trăiește... Sigur, Ion Arieșanu o spune cuhar: „Făcea naveta la Călan unde lucra īn uzină la un panou de
comandă. Īntre fum, flăcări şi uzură fizică, el naviga solitar prin
cunoaştere şi scris spre pragurile poeziei. Scria, elegiac şi sceptic,
poemele propriei singurătăţi, o sinucidere lentă dar sigură a fiinţei.
Singura sa lumină o reprezenta unica īncăpere a garsonierei sale, un
fel de cetăţuie intimă pe care, din puţinii bani cāştigaţi, printr-o
trudă uriaşă, şi-o īnfrumuseţase cu obiecte rare şi picturi, cu
porţelanuri şi cărţi preţioase”. (Portret liric, īn „Orizont”, 27
aprilie 1999).
Fără a mă abate de la sumarul acestei lucrări a domnului Lăcătuș, careadună între coperte personalități trăitoare în Călan din afara sau
puțin lateral de cultura scrisă a poeților și prozatorilor locului, mă
simt obligat, din respect și îndatorire gazetărească, să-l reamintesc
pe domnul Silviu Guga. În accepțiunea mea, omul de litere Silviu Guga este exponentul de maximă luminozitate, situat deasupra câmpului literar feritl din Călan și împrejurimi... Împrejurime fiind chiar și Deva. Care, iată, oraș cu orgolii mari, capitală de ținut, bla-bla, un fel buricul județului nu are și orgoliul de a întreține vie o flacără creatoare. Sub forma unui cenaclu, unei reviste, unei publicații, care să strângă laolaltă harul pribeag al unor individualități chiar bine conturate, dar vizibile și expuse doar ocazional.
În „Arcade peste timp” am reîntâlnit oameni pe care i-am cunoscut, pe care am avut șansa, onoarea să-i fi întâlnit. Cum a fost chirurgul
Constantin Isac. Cu care, în afara Spitalului din Călan, ne-am
întreținut la un pahar de șampanie cu prilejul unor jubilee de la
absolvire ale soțiilor noastre, ambele farmaciste, foste colege de an
la IMF Cluj. Și dacă bine îmi aduc aminte, tot prin doctorul Isac am
reușit să-l cunosc pe doctorul Teodor Caba. La vremea respectivă, o
personalitate destul de controversată, pentru unii chiar incomodă,
datorită faptului că era practician, și nu unul oarecare, ci temeinic
atestat, al acupuncturii.
Stabilit la Sibiu, și devenit o notorietate în materie, doctorul Caba
păstrează stimă Călanului, cum vedem în acest citat: „În cele din
urmă, am fost convocat la Consiliul Naţional de Ştiinţă şi Tehnologie şi acolo mi s-a dat voie să practic medicina într-o clinică din Călan, în judeţul Hunedoara, un loc foarte drag inimii mele. Homeopatia şi acupunctura s-au dezvoltat în perioada comunistă după ce am convins cu greu oficialităţile că, prin intermediul lor, nu numai că redăm sănătatea oamenilor bolnavi, dar aducem şi importante economii Statului, uşurând cheltuielile cu medicamentele. Cred că argumentul finanaciar a fost decisiv.”
Criza de spațiu nu-mi permite o relatare a unui episod... comic, dacă nu ar fi simptomatic și chiar originar al ipocriziei sociale actuale, legat de cunoștința cu directorul Combinatului Victoria Călan, Adolf Drucker. Reținem însă că: „Victoria” Călan îşi onora numele! Iar Dolfi Drucker „patrona” nişte ingineri tineri, la vremea aceea, înalt calificaţi şi demni de toată stima. Iosif Jakab, Leontin Mateşoi, Candin Trifan şi... Memoria îmi joacă feste.
Flăcările Călanului au fost stinse. Nu discutăm dacă e bine sau rău.
Dicutăm aici despre realitatea că Flăcările Spiritului,
cutural-artistice ale Călanului sunt de nestins! Oameni luminați
poartă făclia creației și iubirii de frumos mai departe, peste
timpuri. Ceea ce fac și aceste Arcade.”
Din cuprins: Flăcările spiritului; Cuvântul autorului; Preludiu; Ioan
Opriș. Rezistența prin credință; Gheorghe Muntean, primul poet creștin din Călan; Influenţa tradiţiilor şi a obiceiurilor populare în poezia creştină. Zona Călan; Forma gravă a antisemitismului în perioada interbelică (zona Călan); Chirurgul Constantin Isac; Doctorul Donțu; Teodor Caba, om de ştiinţă al anului 1987; În acea zi de treisprezece; Eminent inginer, membru de onoare al Academiei Române, ctitor al unui lăcaș de cult din Călan; Adolf Drucker, cel mai decorat director al uzinei din Călan; Singura personalitate din Călan decorată cu Ordinul Meritul Cultural; Centrul experimental de zbor cu planorul de la Călan (1948); Ada Orleanu, „25 de ani în fundul ţării, la Călan”; Amintiri despre doctorul Nagy Jenö: „îmi aduc aminte de el ca de un sfînt”;
Asociaţia Sportivă „Metalosport" Călan; Orașul Călan, ani la rând în elita șahului național; Rolland (Kabat) Julieta – Maria, o viață în
slujba baletului; Cine este ctitorul mai multor lăcașuri situate în
zona Călan, acuzat de spionaj?; Familia Wollner; Familia Grausam;
Destine frânte; Prigoana comunistă. Cazul Berevoiescu, şofer la Uzina Călan; Gimnastă din orașul Călan, în topul celor mai buni sportivi în 2014; Orașul Călan are un nou cetățean de onoare; Cine sunt cei nouă cetățeni de onoare ai orașului Călan?; Liderul mişcării Oastei Domnului, poetul Traian Dorz, prigonit de autoritățile comuniste din Călan; Preoți din satele Strei și Strei-Săcel (Călan), sfințiți în urmă cu 255 de ani; Cercul de arte plastice al muncitorilor din Călan (1956); Artiștii populari ai orașului Călan; Mișcările de protest de la Uzina Călan (1929 – 1933); Situația Casei de Cultură din Călan; Carol Muntean. O viață în slujba fanfarei; Ioan Brânduşescu (originar din Călan), fost şofer, timp de 12 ani, al inginerului Victor Naghi; Povești și legende urbane pe Valea Streiului, la Călan; Știați că....
