Tiberiu Lăpădătoni: Biblia ca literatură (Studii de filologie biblică). „Sunt abordate cărţile bibliei, aşa cum apar astăzi cititorului, fiecare cu mesajul ei, cu scopul pentru care apare în Scriptură, sunt explicate alegoriile. Este analizată Apocalipsa din punctul de vedere al canonului teologic, epistolele pastorale ca stil şi mesaj, procedeul vorbirii în pilde, poezia specială ebraică sau limba aramaică, limbă universală la data scrierii textului biblic” (fragment din cartea Arhivele de la Hațeg)

Tiberiu Lăpădătoni abordează în manieră riguroasă textul biblic, din perspectivă filologică, în cartea Studii de filologie biblică, carte apărută la Editura „Sitech” – Craiova, 2013. Tiberiu Lăpădătoni este născut în Valea Dâljii, judeţul Hunedoara la data de 22.XI.1949, este profesor gradul I, traducător. Masterat în: Comunicare interculturală şi traducere profesională, Universitatea „Hyperion” Bucureşti, 2008-2010; Master of Religious Education, Covington Bible Institute, Rossville, Georgia, SUA, 1992-1996; Master of Ministry, 2005-2009 şi Doctor of Religious Education, 1996-2000, Covington Bible Institute, Rossville, Georgia, SUA, preocupat de teologie.

Cartea de faţă este o carte care ajunge la profunzimea zicerii Scripturii, scrisă atent cu bucurie şi cu talent didactic. Cartea abordează stilistica biblică, limba, vocabularul, canonul, procedeele folosite, limbile în care a fost scrisă iniţial această monumentală carte, unică în viaţa lumii, numele sau numerele folosite în text, semnificaţiile profunde şi teologice ale naraţiunii biblice.

Autorul este atent şi la nuanţele educative care sunt necesare în viaţa creştinului, oferă informaţii pertinente sau sfaturi de viaţă pentru cititorul interesat de mesajul biblic.

Sunt abordate cărţile bibliei, aşa cum apar astăzi cititorului, fiecare cu mesajul ei, cu scopul pentru care apare în Scriptură, sunt explicate alegoriile. Este analizată Apocalipsa din punctul de vedere al canonului teologic, epistolele pastorale ca stil şi mesaj, procedeul vorbirii în pilde, poezia specială ebraică sau limba aramaică, limbă universală la data scrierii textului biblic.

Sunt prezentate, pe rând, alfabetul limbilor în au fost scrise cărţile, gândirea biblică specială şi evoluţia ei în timp, cuvântul din perspectiva diferitelor limbaje, logosul – esenţa mesajului creştin şi termen consacrat în teologie, afirmaţia profundă: „cuvântul s-a făcut trup…”.

Cititorul poate afla câte ceva despre istoria scrisului, despre cărturarul care poate răspunde necesităţilor lumii, chiar o istorie a calendarului din punct de vedere practic şi teologic.

Sunt redate, cu pasiune, citatele, alegoria, fericirile, etc.

Cartea acesta, destul de aridă în felul ei, scrisă şi din perspectivă academică, este structurată pe mai multe planuri:

1.    Studii de filologie biblică

2.    Studii de lingvistică biblică

3.    Cuvântul

4.    Logosul

5.    Istoria scrisului

6.    Prin încercări spre biruinţă

7.    Alte aspecte stilistice

Autorul ne oferă şi câteva date bibliografice menite să prezinte viaţa frământată a filologului în faţa vieţii şi a provocărilor reale, contactul cu literatura de specialitate din vest sau din tezaurul teologic. Din acest punct de vedere zicerile lui Tiberiu Lălădătoni aduc ceva nou în domeniu pentrucă studiile sale pun accent pe textul biblic ca resursă spirituală certă şi serioasă, evitând cumva tradiţia ori mitul popular, la îndemâna unor teologi în căutarea spectaculosului.

Despre Cântarea cântărilor, o carte preferată de mulţi creştini, uneori greu abordabilă ca mesaj, Tiberiu Lăpădătoni scrie:

„Formularea interpretării alegorice în sensul creştin se întemeiază, aşadar, pe caracterul tipic al Vechiului Testament, pe faptul că sinagoga este privită ca un tablou preînchipuitor al Bisericii creştine şi, mai ales, pe faptul că în Noul Testament sunt multe texte în care căsătoria este înfăţişată drept simbol al raportului lui Christos cu Biserica (vezi Matei 9:15; Ioan 3:29; Matei 22:1-10; 21:2-9; Efeseni 5: 22-23 şi altele)”.

Un interesant capitol este dedicat poeziei ebraice biblice pentrucă aceasta cuprinde o treime din Biblie, ea edifică legătura ideatică de gândire ca: paralelismul membrelor, gândul care poate fi repetat în formă sacră, sau care poate fi anticipat. Înţelepţii bibliei au folosit poezia ca mod suprem de comunicare şi exprimare a vremurilor şi a sufletului omenesc în mari încercări. Autorul analizează extinderea poeziei biblice, istoria interpretării poeziei biblice, paralelismul membrelor, paralelismul intern, sinonimic, antitetic, sintetic sau formal, precum şi cel divers, sau paralelismul extern, apoi metru poeziei ebraice, tehnicile folosite, strofa poeziei şi alte aspecte interesante.

Surprinzător este studiul dedicat cuvântului, nuanţele pe care le are, sensurile şi dinamica în text, cuvântul ca agent al comunicării adevărului, a lucrurilor care zidesc cititorul şi care poate schimba viaţa oamenilor, declanşând naşterea din nou, trezirea…

„Prin cuvântul Său spus profeţilor, Dumnezeu Se face cunoscut oamenilor, arătându-le preocuparea Sa continuă pentru comportamentul moral pe care trebuie să-l dezvolte, şi mai puţin se urmăreşte o descoperire a unei ordini supranaturale mistice, pe care gnosticii pretind că o posedă. Chiar dacă există destule ocazii în care astfel de ordine supranaturală este descoperită, a se vedea Isaia 6 şi Ezechiel 1, aceasta este subordonată mesajului cu încărcătură morală”.

Tiberiu Lăpădătoni în studiului dedicat „logosului” (cuvânt) face o analiză riguroasă a mesajului creştin, a funcţiilor acestui cuvânt special (în viziunea noastră logosul rămâne aşa, logos) pentrucă are putere manifestată prin capacitatea de a judeca sau purifica, sau de a schimba viaţa omului obişnuit, mundanul.

Cartea acesta se adresează specialiştilor, filologii ar trebui să ţină cont de experienţa specială pe care o emană analiza textului divin, este şi o lecţie dură pentru curentul postmodernist care se mişcă incontrolabil în spaţiul literaturii, demonstrând faptul că vechi sunt multe dintre „noutăţile” poeziei sau prozei actuale, unii redescoperă ceva ce   s-a scris cu mult timp înainte, ori pendulează în planuri pe care nu le stăpânesc, difuze.

Stilul autorului este unul prea didactic, dar cititorul răbdător va avea de câştigat ceva mai mult decât filologie în sensul strict al cuvânt, va redescoperi cuvântul care este activ în viaţa omului… Ar fi trebuit ca el să abordeze studiile mai atrăgător, mai dinamic, dar a fost preocupat de mesajul crud, de rigoarea didactică şi de teama de a nu se abate de la canonul creştin.

Cartea este o reuşită din perspectivă academică, poate fi consultată de criticii sau istoricii literari pentru a înţelege că literatura de influenţă sacră nu este o joacă, este partea importantă a literaturii, cu o tradiţie şi experienţă specială, care iese din tiparele normale. Cu alte cuvinte, limbajul poate răni inimi, dacă nu îi prinzi dinamica şi sensul.

În final, există metalimbajul, ieşirea din istorie şi intrarea în textul din substanţele divine…

Constantin Stancu