(continuare)
DUMITRU HURUBĂ
Să ne mai
(re)amintim de…
A.E.BACONSKY
Moto:
„…Lăsaţi nebunii
să umble singuri căutând o lume
mai albă pentru moartea lor, lăsaţ-i
nepedepsiţi şi liberi: fiecare
cu masca lui întâmpinând la ţărmuri
Apusul Magic, fiecare-n iarnă
strigându-şi falsul nume
în timp ce rugineşte
pe vechi blazoane, cel adevărat.”
(În golul dintre făpturi, din vol. Fluxul
memoriei, 1987. pp. 1990-1991)
Înregimentaţi sub egida unui conservatorism acut-proletcultist,
mulţi autori ai vremii – ne aflăm la începutul deceniului 60-70 – au privit suspicioşi spre drumul literar deschis
de Baconsky, de fapt o primă deschidere… periculoasă chiar spre un postmodernism
greu spre imposibil de convieţuit împreună cu realismul socialist aşezat în
fruntea tuturor bucatelor literare.
Aşadar, alarmă!
În această ordine de idei, simt nevoia, normală şi
explicabilă, să apelez din nou la Acad. E. Simion pentru a-mi argumenta
afirmaţiile, căci scrie Domnia sa: „…un
poet (Baconsky, n. D.H.) despre care
se vorbeşte azi foarte puţin. Ca să nu spun aproape deloc. „Optzeciştii“ nu
l-au revendicat printre modelele lor, ei renunţă programatic la formele de
seducţie ale lirismului înalt, iar „fracturiştii“ („douămiiştii“) şi, în
genere, postmoderniştii îl ignoră cu desăvârşire.” (id.). Afirmaţia implică
o realitate deosebit de gravă şi cu… bătaie peste graniţa Revoluţiei din
Decembrie 1989 când furia cârcotaşilor denigratori se dezlănţuie, însă fără a
conştientiza o veridicitate de care doar forţând prosteşte lucrurile se putea
face abstracţie.
Teoretic, acest duel între taberele pro şi
contra creaţiei baconskyene, declanşat ca urmare a marii schimbări de macaz în lirica
poetului clujean, prefigurată odată cu apariţia volumului Fluxul memoriei (1957),
se va manifesta oarecum… nehotărât, fiindcă Baconsky îşi va menţine statutul de
autor controversat agreat tot mai mult de noile generaţii de scriitori, în timp
ce unii critici literari, cu spatele asigurat de ideologia comunistă vor continua
să-l denigreze… Demonstrând o putere de muncă impresionantă, el îşi continua
activitatea literară, fie prin scrieri de inspiraţie proprie, fie prin traduceri.
Astfel, întorcându-mă la… cronologia faptelor: în anul 1962, traduce şi publică
romanul Marea călătorie, de Jorje Semprun; tot în 1962 va începe să
publice timp de trei ani în revista Contemporanul, eseuri despre
mişcarea literară universală în secolul XX, ciclu purtând titlul semnificativ Meridiane,
Faptul că în luna octombrie a aceluiaşi an, într-o dezbatere organizată de
Uniunea Scriitorilor, Baconsky prezintă referatul intitulat: Situaţia
poeziei universale contemporane, constituie o dovadă în plus a
preocupărilor poetului, concretizată în volumul de traduceri Meridiane,
publicat în 1965. În anul următor – 1963 – el publică volumul Poeţi
şi poezie, cu un Cuvânt înainte propriu, în care
spune, ca un fel de… profesiune de credinţă: „E o pledoarie (Cartea, n. D.H.) împotriva
singurătăţii şi a palorii crepusculare drapată în rafinament, împotriva
artificiului care tinde să disimuleze inconsistenţa printr-o supralicitare a
tuturor iluziilor de superioritate, împotriva epigonismului deghizat, obişnuit
să ignoreze marea şi glorioasa tradiţie a poeziei, nesocotind marmura statuilor
şi preferând să maimuţărească profilul înaintaşilor, după formele labile şi nearticulate ale umbrelor proiectate pe
caldarâm.” (A.E.Baconsky, Cuvânt înainte, la vol. Poeţi
şi poezie, Editura Pentru Literatură, Buc., 1063, p. 9). E greu să-l
recunoaştem pe autorul multpomenitului volum de veersuri Fluxul memoriei, de ex.?
Absolut deloc! Ideea se consolidează înaintând spre altă carte de referinţă, Cadavre
în vid (1968). Însă, până atunci, să mai notăm că, în 1964, Baconsky
publică o traducere din Mahābhārata, una dintre cele mai importante epopei ale Indiei antice… Un an mai târziu, în 1965, Baconsky forţează parcă lucrurile
printr-o activitate deosebit de intensă pe toate planurile, astfel: publică
volumul Fiul risipitor, în februarie este ales membru în Comitetul de
conducere al Uniunii Scriitorilor; februarie-aprilie: călătoreşte în Austria,
Paris, Italia, Belgrad…; începe colaborări cu versuri şi eseuri în publicaţi
străine, precum: Neues-Forum (Austria), Les Cahiers de’Herne (Franţa), Die
Presse (Austria), Aksente (fosta R.F.G.), care, pe
genuri de creaţie, continuă şi în 1966, după unii comentatori ar fi vorba despre
pregătirea unei antologii din creaţia proprie care va fi şi publicată în 1967
sub titlul Fluxul memoriei, în care sunt incluse şi multe inedite. Tot în
anul respectiv, după volumul de poezii menţionat, Banconsky publică volumul de
povestiri Echinoxul nebunilor, în care predomină atmosfera unei alegorii
cu străvezie trimitere spre societatea unde trăiesc şi activează persoane şi
personaje reprezentative, chiar dacă ele reprezintă categorii sociale ilustrând
o lume cu viaţă lipsită de demnitate, dar integrate perfect în atmosfera
generală a cărţii… În aceeaşi notă de
bogată activitate, în 1968 A.E.Baconsky publică două volume de însemnări
de călătorie sub titlul comun Remember, o parte dintre acestea
fiind republicate nouă ani mai târziu sub titlul Remember, fals jurnal de
călătorie (Editura Cartea Românească, Buc., 1977) „DE CE FALS JURNAL?”,
întreabă retoric Baconsky într-un scurt preambul, „Pentru că, răspunde el, autorul nu se mai simte în stare să
caligrafieze un jurnal de călătorie – şi paginile de faţă o ilustrează, lipsite
cum sunt de echilibrul şi seninătatea, dacă nu şi de sănătatea prezumată a
gestului.” (p. 5). Din cuprinsul acestui an, trebuie să mai reţinem o
informaţie extrem-extrem de interesantă/importantă, şi anume că Baconsky începe
un serial de emisiuni radiofonice sub un generic semnificativ „Meridiane
lirice”, cu prezentare de mari poeţi ai lumii, în traducerea sa şi cu
recitaluri aparţinând unor importanţi actori români. Această… producţie de
traduceri (de fapt, imagini-eseu) va intra în alcătuirea celebrului volum „Panorama
poeziei universale contemporane” (1973), conţinând aproape 1000 de
pagini…
Ca an
important în activitatea literară a lui Baconsky, trebuie să subliniez ca fiind
vorba despre 1969 când îi apare volumul de versuri intitulat deloc pe placul
autorităţilor şi cenzurii, şi de care aminteam ceva mai înainte, Cadavre
în vid, pentru care, în anul 1970, i se acordă, totuşi, premiul Uniunii
Scriitorilor… Aşa cum se poate constata, din cronologia ultimilor aproximativ
10 ani, el dovedeşte o putere muncă extraordinară, aceasta dacă ne gândim şi la
faptul că, în 1971, cunoscuta şi apreciata revistă Magazin, îi acordă spaţiu
în paginile sale – la interval de două săptămâni – pentru o rubrică de
însemnări de călătorie, pe care o va susţine până în 1974. În această ordine de
idei, ar fi nedrept să nu remarcăm că Baconsky făcuse o reală pasiune pentru
literatura despre călătorii, dacă avem în vedere o scurtă retrospectivă…
Această părere este întărită şi de faptul, un argument în plus, că, stabilit în
Germania pentru un an, la invitaţia Academiei ţării respective (februarie,
1972), el întreprinde numeroase călătorii în Germania, Suedia, Austria, Belgia
şi Olanda… Şi, în sfârşit, la Editura
el publică masivul volum „Panorama poeziei universale contemporane”
(1973), pentru care este distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor… Pentru
activitatea sa prodigioasă, în anul 1974, Baconsky este invitat în Germania la
sesiune de comunicări organizată de Academia germană şi dedicată întregii sale
opere, fenomen petrecut în Berlinul de Vest, în luna decembrie, 1974… Un an mai
târziu, el publică un album bilingv (româno-englez) de reproduceri din
picturile lui Botticelli, în cunoscuta şi prestigioasa colecţie „Clasicii
picturii universale”.
Dumitru Hurubă
(va continua)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu