Adrian Botez: Ghilotină în toiul zăpezilor

GHILOTINĂ ÎN TOIUL ZĂPEZILOR

s-au ghemuit

zilele – simţind pururi – în aer

saltul de panteră neagră – al

nopţii       

străjerii – la Porţile

Cetăţii – mult adânc au

adormit : fiecare sforăitură de-a

lor :  regesc

mit

orbii chefuiesc – de parcă

toţi au privit – dintr-odată - ţintă – drept în

soare – şi-acum – cu ochii-nchişi extatic

sărbătoresc – indiferenţi la

poziţia Porţilor : li s-a şoptit – cu

nădejde – de foarte  - foarte sus – că ei au scăpat

sorţii – că sorii

pe Apa Sâmbetei – toţi

s-au fost dus...

nebunii lunateci sunt

mult mai prudenţi : toarnă – într-una

păcură – sub orice

podeţ – şi – în general – de-i chemi – îţi

răspund că – hă-hă-hă – dintotdeauna ei sunt

absenţi

...numai  - biet - omul normal

nu scapă să vină la

mal – să dea seamă – cu însuşi

capul lui – de fiece

îngheţat val : mereu îşi

aşteaptă  - -nchinat  - terorizat - în toiul

zăpezilor - doar

Călăul şi

Satrapul – precum şi Coşul

de Nuiele-al

Ghilotinei – ca să mai

presare-ntr-însul  încă o mână de

alb rumeguş :  la aproapea - Cumplita

Cădere – să nu i se vatăme

cumva – Doamne fereşte

Scalpul...

***

Prof. dr. Adrian Botez