DRUMUL SPRE CASĂ LA EUGEN DORCESCU
Poezia lui Eugen Dorcescu este una care ne atrage prin acel ceva care face
diferenţa dintre poezia-poezie şi poezia ca manea. Virgil Nemoianu scria despre
Eugen Dorcescu, folosindu-se de o pană de înger, următoarele: „ Dorcescu trebuie socotit drept unul dintre
cel mai însemnaţi şi m ai valoroşi poeţi actuali ai literaturii române, de fapt
unul dintre relativ puţinii poeţi adevăraţi care funcţionează în ultimele două
decenii la Dunăre şi Carpaţi.”
Despre poezia sa, poetul zice: „
…poezia mea explorează spaţiul, mai puţin
frecventat, dintre subconştient şi conştiinţă”.
Sorina Iovanovici- Jecza şi Olimpia Berca au scris o carte de
crestomaţie critică despre „Poezia lui
Eugen Dorcescu” , Editor Fundaţia
Interart Triade, Timişoara – 2009. De la început se observă că cele două
autoare preferă un titlu simplu, adevărat şi corect despre poezia unui importat
poet contemporan. Sunt evitate titlurile venite din zona publicitară pentru a
atrage atenţia, deoarece seriozitatea şi profunzimea poeziei, viaţa
scriitorului în sine, ca scrib inspirat, au impus o luare de distanţă faţă de
tratarea facilă specifică criticii actuale care încearcă să impună nume. La
Eugen Dorcescu impune opera, ca efect al experienţei de cunoaştere prin poezie,
ca incursiune în abis, iar numele apare încrustat în vers şi acea parte
nevăzută a poeziei, care impune.
Chiar dacă, la început, poetul a
avut un vers strict literar, cu vagi trimiteri spre sensurile lumii, în prezent
el a reuşit o operă de o adâncime a zicerii de excepţie, mai ales datorită
smereniei în faţa adevărurilor fundamentale pe care le-a receptat şi transmis
mai departe ca dar de viaţă.
Privind la prietenii care au
scris despre Eugen Dorcescu, în afara celor care au semnat crestomaţia, putem cita
pe Valeriu Anania, Constantin Stana,
Alexandru Ruja, Virgil Nemoianu, Iulian Boldea, Graţiela Benga, Maria-Diana
Popescu, Olga Alexandra Diaconu, Mircea Lăzărescu, Ilinca Ilian, Constantin
Stancu. Toţi aceştia sunt din zona respectului pentru poezie ca ritual de natură spirituală profundă,
nu fac parte din lotul Dâmboviţa neapărat, dar citesc, iubesc poezie, se bucură
de poezie şi acesta este lucrul cel mai important cu putinţă. Poezia este
pentru ei un mod de ieşire în larg …
Cartea conţine câteva opinii
zise de Cornel Ungureanu, Gheorghe I.
Tohăneanu, Laurenţiu Ulici, Adrian Popescu, Adriana Iliescu, Ion Pachia
Tatomirescu, Virgil Nemoianu. Opiniile sunt scurte şi corecte, dezvăluind o
lume a poeziei prinsă în versuri de Eugen Dorcescu şi acea speranţa pentru altceva, incursiunea în cunoscutul
necunoscut, reverenţa pentru viaţa spirituală, curajul de aborda limitele
metaforei şi metametaforei.
Cititorul poate recepta şi
câteva mărturii ale scribului şi avem o bio-bibliografie destul de completă
despre aventura în abis a poetului, călătoria eremitului, de fapt.
Sunt câteva trimiteri spre omul
de cenuşă, spre cel care culege alge, sau prinde epistole cu inima, planarea
vulturului nopţii, penumbra metaforei şi faptul că poezia este de inspiraţie
divină la Eugen Dorcescu, sau cel puţin poetul aplică modul acesta de fiinţare
prin literatură, ca formă a credinţei concrete şi vizibile, expresie a
credinţei interioare şi a bucuriei.
În mod cert cei care au scris
despre eremit, au înţeles că Eugen
Dorcescu este o stare a poeziei române contemporane şi o ieşire a ei în lumina
universală, a epistolelor importante ale umanităţii. Drumul poetului în
literatură e un drum spre esenţe, cutremurător, tragic, marcat de marile
simboluri ale existenţei, călătoria spre paradis şi plonjeul în abis.
Deşi în ultima parte a creaţiei
sale Eugen Dorcescu a abordat temele biblice, e remarcată maturitatea
artistului care ştie să se pună în vehiculul versului adevărat. Conştient că
poezia în general, este, într-un fel, la limita ei posibilă, Eugen Dorcescu se
întoarce la rădăcini, la valorile creştine, la temele Scripturii, la cuvântul
care te cercetează şi nu la cuvintele cercetate. Abordarea temelor biblice: Psalmii, Eccesiastul sau alte asemenea, impune celui care acceptă
acest demers o disciplină spirituală de excepţie, cuvântul divin presupune o
rânduială în toate şi o maturitate de excepţie care trece dincolo de canoanele
obişnuite ale literaturii. Poetul a reuşit, iar reuşita lui este o biruinţă
asupra morţii spirituale, asupra superficialităţii, asupra diletantismului.
Până la urmă cu poezia nu este de joacă şi trebuie să fii stăpânul versului
scris şi zis, pentru ca resorturile interne ale ideii să nu te plesnească peste
umerii şi să frângă posibilele aripi ale omului.
Valeriu Anania scrie despre
scrib: „Am deschis cartea, am citit
primele pagini şi de îndată mi-am dat seama că autorul – un mare meşteşugar al
stihului învăţat să zboare cu aripile larg deschise – nu se mulţumeşte să
versifice textele biblice, ci le re-creează în măsura limbii române
contemporane şi la dimensiunile talentului autentic al unui scriitor modern.”
Iar Valeriu Anania ştie ce înseamnă Biblia, a tradus-o, a predicat-o, a înţeles…
Cartea de crestomaţie cuprinde
şi dialoguri cu poetul, relevante pentru cei interesaţi, pentru cei care vor să
cunoască poezia ca zicere de sus, răspunsurile sale ne dau o lumină intimă
despre intimitatea poeziei şi despre ideea care luminează sufletul. Înţelegi că
artistul trebuie să rămână artist, că nu trebuie să fie un acrobat, că el
descoperă sensuri şi că luminează vieţi.
El zice: „ Aşadar, tot pentru mine, dar, de data aceasta, în calitatea mea de
entitate spirituală, acasă înseamnă Împărăţia,
precum şi, pe durata vieţii pământeşti, Cartea în care am aflat că Împărăţia
există, şi că, dacă mă voi arăta vrednic, , mă aşteaptă, poate, mă va primi
cândva. Cuvântul înseamnă cel mai sigur şi consolator acasă.” Mântuirea în
sensul limbii koine, greaca veche, întoarcerea acasă asta înseamnă, mântuire…
Carte este importantă pentru
registrul scribilor, Eugen Dorcescu este prins în ea ca o entitate care
străbate veacul pentru a spune, iar cuvântul scris arde, iar arderea aceasta
este una care vindecă rănile lumii, rănile tale, cetitorule …
Constantin Stancu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu