Pluta Meduzei
Poetul lasă poemul să navigheze
în contra curentului,
ca peştii spre izvoare,
Internetul este un mare ocean
care trebuie străbătut,
toţi ştiu că-l traversează, simt
asta, se bucură în plină mişcare,
nu este niciun port, doar poeme
în mişcare.
Prietenii, barbarii, cărătorii de
bagaje,
văzătorii comentează poemul,
parcă ar fi al lor,
pun idei, gânduri, sensuri cu
piper,
admiră sexul poemului, ori abstinenţa
metaforei,
el creşte, devine Pluta
Meduzei...
Undeva, poetul suferă de sete,
priveşte apa amară şi sărată,
poemul nu-i mai aparţine, nu
aparţine nimănui,
este unul fără autor, traversează
totul, nimicul...
C Stancu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu