BLESTEMUL, CA JOC ÎNTRE PARADIS ŞI PĂCAT
Ovidiu Vasilescu pare preocupat
de jocul destinului în viaţa oamenilor, de marile povestiri care marchează
epoci, zone, ideologii, credinţe, trăiri, eşecuri, sfidează geografia şi
conflictele politice… În ciclul Blestemul[1] sunt prinse trei
povestiri care au legătură una cu alta, dar care pot fiinţa independent: Jocul destinului, Paradisul nefericiţilor,
Cybill. Editura „Călăuza v.b” a reuşit performanţa de a lansa trilogia spre
cititor, iar autorul de a prezenta un ciclu bine temperat din viaţa Europei,
Americii, chiar şi din România, trecând prin timpuri diferite, prin epoci
distincte şi interesante, o paralelă între viaţa de altă dată şi prezent,
dintre viaţa prinsă între reguli bine stabilite şi libertatea de a lega destine
dincolo de limite, hotare, explicaţii.
Urmărind viaţa familiei Tunner, titlul trilogiei pare
justificat, până la urmă blestemul este cel care impulsionează mişcarea, cel
care schimbă oamenii şi lasă întrebări, răspunsurile fiind implicit date prin
viaţa lor. Blestemul planează nevăzut, dar devine vizibil în momentele nodale
ale existenţei personajelor.
Ovidiu Vasilescu este preocupat
de familie, simte că există un secret în cuplul bărbat-femeie, că vremurile
modelează fiecare relaţie, că există ceva nescris care se repetă cu fiecare
iubire: Gerhardt şi Helga, Wolfgang şi
Sabrinne, David şi Cybill.
Relaţia începe, am spune acum,
academic, prima pereche respectă tradiţia familiilor bune, educate, el şi ea
îşi vorbesc cu respect, apoi relaţia pare să se degradeze, iar în ultima
instanţă devine tensionată. Vremurile se schimbă şi ele, dacă fundalul iniţial
este unul clasic, viaţa familiei începe în Hagenau – Germania, apoi peisajul
istoric este altul, Budapesta, ori Franţa, iar în final Sighişoara – America.
De la viaţa de boemă, la viaţa plină de tensiune marcată de neînţelegerile
dintre Germania şi Franţa, apoi viaţa modernă trepidantă, din Vietnam în
Statele Unite ale Americii, apoi în lagărul comunist.
Părintele lui Gerhardt, Tunner
cel bătrân şi-a ucis comandantul, iar de aici blestemul care se întinde asupra familiei. Totuşi Tunner devine o
familie importantă, membrii pun pe picioare o afacere care în perioada de
început a capitalismului are succes. Generaţia care urmează însă pierde
din energii, Wolfgang pare risipitorul,
superficialitatea îi marchează viaţa şi o marchează şi pe Sabrinne, devenită
soţia sa, el pare a nu înţelege responsabilitatea individului în faţa epocii,
Budapesta devine paradisul nefericiţilor, lumii îi scapă esenţa, relaţia dintre
oameni s-a degradat din momentul în care lumea caută noi soluţii. Şi totuşi
cineva mai crede în grădini acolo în marele oraş, în freamătul lumilor există
oameni preocupaţi să realizeze parcuri unde verdele, apa, soarele, natura ne
atrag atenţia asupra leagănului omenirii… Dar Wolfgang nu vede asta, nu are
ochi pentru asta…
În acest timp Germania este
atinsă de fenomenul economic, Anglia devine un imperiu puternic, America
stăpâneşte lumea, în România stăpâneşte dictatura, libertatea este blazonul sub
care blestemul se realizează contorsionat şi generos. Uneori bărbaţii mor brusc, femeile rămân
văduve, Cybill este frumoasă şi tainică, are puteri paranormale, urmaşii îşi
văd părinţii în ultimele zone din viaţă, bolnavi, neputincioşi, cu toate că
altădată erau puternici, frumoşi şi curajoşi, moştenirea este una spirituală şi
una materială, povestea familiei capătă note tragice, până la falimentul
afacerilor şi falimentul personal, dar scriitorul caută să dea sens destinelor,
jocul este unul misterios până la urmă. În ultimul roman acţiunea se petrece pe
două planuri: în Vietnam unde moartea pluteşte în aer şi în România unde
dictatura comunistă are reguli neînţelese, libertatea este un concept straniu,
biruit de puterile paranormale ale Cybill-ei şi de stăruinţa oamenilor de a
ieşi din jocul brutal al destinului, prinşi în plasa de păianjen a birocraţiei
specifice regimurilor totalitare.
Pe tot parcursul povestirii, în
aparent liniară, Ovidiu Vasilescu pune în lumină miracolul dragostei, relaţiile
din cuplul principal sunt prinse de secretele atracţiei dintre bărbat şi
femeie, sunt modele pe care le exploatează cu interes, uneori în stil modern,
pentru a atrage cititorul, alteori în stil clasic pentru a-l educa, apoi în
stil literar pentru a realiza atmosferă, reuşeşte astfel să dinamizeze
acţiunea, lumea este mult mai complexă decât istoria în sine a lumii, individul
este atins de cădere şi căderea îl trezeşte la viaţă, urmaşii caută să ducă
moştenirea mai departe, dar vremurile se schimbă, ceva scapă inevitabil minţii
oamenilor.
Iată câteva pasaje:
„Helga dispăru în baie unde stărui un timp relativ scurt. Ieşi proaspătă
şi radioasă, îmbrăcată într-un capot de casă din mătase subţire. Strâns la
mijloc cu un cordon, halatul scotea în evidenţă fiecare linie a trupului ei de
amazoană îmblânzită. Gerhardt o sărută pe gâtul bronzat şi cu regret se retrase
în baie. Cupele erau deja pline şi lângă fiecare cupă stătea câte un trandafir…”
– Jocul destinului.
„În fond, Sabrinne dorea să fie ceva mai femeie cu el, să fie mai pe
placul neastâmpăratului, să o iubească mai mult, atât de mult încât să nu mai
aibă nevoie de altele. Voia să fie sigură că el, trişorul acela frumos şi
seducător, o iubeşte cu adevărat.” – Paradisul
nefericiţilor.
„Fără voia mea, mă simţeam puternic atras de Cybill. O forţă
necunoscută, o pasiune nemaiîntâlnită, mă atrăgea magnetic către făptura ei, cu
aer când lumesc, când mistic. Eram din ce în ce mai curios să-i ascult
povestea. Peste toate, însă, o doream atât de mult!” – Cybill.
Trilogia are meritul de a scoate
la lumină întâmplări neprevăzute, aproape ireale, dar care marchează viaţa
familiilor: crima ca şoc, în urma unei activităţi criminale neobişnuite pentru
Hagenau, este omorât Ludwig, tatăl lui Gerhardt şi vizitiul acestuia, un alt vizitiu
este muşcat de un cal, scrisori neînţelese pe care le primeşte şi le ascunde
Wolfgang, mirarea Sabrinnei, David trece prin clipe de coşmar în Vietnam, iar
Cybill suportă jocul destinului în Transilvania, sub presiunea sistemului
dictatorial, cu o luciditate evidentă şi o premoniţie care o marchează şi îi
marchează pe cei din jur. Apoi, la Budapesta, unul din personaje este peisagist
de grădini, evenimentul pare real, dar metaforic privind lucrurile, scriitorul
pune pe tapet ideea eden-ului, acel eden după care alergăm fiecare, ţinta
generaţiilor, edenul din care am fost alungaţi, pentru a reveni cumva
artificios, pe picioare proprii, dar depinzând de conjunctură, de prieteni, de
rude… Scrisorile familiale au un rol important în povestire, ele demonstrează
necesitatea comunicării între membrii familiei, necesitatea legăturilor
profunde, care ţin de structura intimă a fiinţei. E un model creştin de
comunicare, pornind de la epistolele bisericeşti, oamenii ţin legătura cu
Dumnezeu şi unii cu alţii. Scrisul are ceva etern, scrisul e şi terapie, un joc
subtil spiritual necesar în societate…
Iată un fragment de scrisoare: „Sper să mă crezi că peste tot, pe unde am
fost, te-am dus de mână, în mintea mea, dar simt că trăiesc o dragoste
neîmpărtăşită! Oare de ce nu-mi spui că măcar nu poţi să mă iubeşti ori că
dragostea mea nu-ţi este suficientă? Măcar atunci totuil s-ar limpezi cumva!”
– (Scrisoare transmisă de Sabrinna lui Wolfgang)
În mod evident, Ovidiu Vasilescu
valorifică experienţa din viaţa sa, dorinţele proprii, suferinţa eroului David
în Vietnam pare a fi suferinţa deţinuţilor români în perioada de început a
dictaturii comuniste, apoi lumea reconstruită într-un sat aparent anonim din
Germania este dorul după o lume stabilă, apropiată de natură şi oameni, marcată
de regulile civilizaţiei adevărate, ori unele pasaje de dragoste par a fi
trăite de autor, dar puse, mixat, în întâmplările eroilor. Din când în când se
fac trimiteri la marile impulsuri sociale şi politice ale vremii, în mod
concret, pentru a desena cadrul istoric în care se mişcă personajele şi pentru
a da culoare acţiunii în sine, care devine credibilă prin fondul pe care se
desfăşoară dialogurile, descrierile de natură, relaţiile dintre oameni şi
zidurile dintre aceştia, în acelaşi timp. Gerhardt este atent cu angajaţii săi
şi cu slujitorii, Wolfgang este distant, rezolvă problemele personale şi de
familie cu detaşare şi fără să fie prins în jocul destinului, de aceea destinul
îl marchează, David are momente în care nu înţelege, Helga trăieşte un vis
frumos cu ochii deschişi. Sabrinne are tentaţia coşmarului. Pe de altă parte
scriitorul poartă cititorul dintr-o parte în alta a Europei, anticipând un
continent unit în care oamenii trec dintr-un sistem în altul, uşor, în căutarea
destinului. Începând cu secolul al XIX-lea şi până la jumătatea secolului al
XX-lea, timpul se dilată şi se contractă, după evenimente, de la naştere la
moarte, la boală, sau la succesul în afaceri, iar nunta este punctul fix al
fericirii posibile, apoi luna de miere a mirilor, semnul că fericirea este
aproape de noi mai mult decât credem, călătoria mirilor în Europa miraculoasă
pe care ţăranul român nu o cunoştea la vremea aceea, un spectacol al boemei, o
explozie spirituală feerică, fără scop, dar care va avea efecte în viitor în
viaţa personajelor în mod subtil, ceva le erodează existenţa…
Cu siguranţă, Ovidiu Vasilescu a
reuşit să ne ofere un roman captivant, semnificativ şi puternic. Lasă
cititorului impresia că lumea este locul în care individul poate să-şi joace
destinul cu plăcere, paradisul e posibil, precum grădinile Budapestei, că
iubirea nu are hotare, iar familia pare a da siguranţă societăţii prin miracol,
dragoste, curaj.
Când a scris romanul, autorul a
avut în minte modelul clasic, precum Forsyte
Saga de John Galsworthy, model care dă stabilitate literaturii universale
ori locale. Preluând aceste modele şi
mixându-le modern dar cu accente clasice, scriitorul oferă cititorului o
lectură interesantă, iar criticului literar şi istoricului câteva noduri şi
oglinzi, dovedind că literatura română poate scoate la lumină un roman
structurat corect şi solid, departe de vulgaritatea din lumea afacerilor cu
telenovele, ori cu acele uşoare cărţi de navetă. Legenda iniţială curge prin
viaţa a patru generaţii, în final, istoria se naşte sub ochii cititorului.
Dramele au parteneri surprinzători, din culturi diferite, lumea pare a fi
legată într-un joc unic, invizibil. Moartea este legătura dintre destine, nu
desparte, ci potenţează viaţa, oferă noi reguli şi mărturii, fără trivialitate,
doar cu posibilitatea regenerării.
Ovidiu Vasilescu are un cuvânt
de întâmpinare la începutul trilogiei, notează:
„Credem, cu convingere, că cititorii îşi vor forma o idee mai clară cu
privire la ceea ce înseamnă destin, dacă el există ori nu, vor înţelege mai
bine ce înseamnă un spirit evoluat care ştie să lupte contra obscurantismului,
vor căpăta o viziune proprie a ceea ce înseamnă solidaritate, perseverenţă,
devoţiune, dragoste şi, nu în ultimă instanţă, vor înţelege ce-i aceea
compasiune…”
Constantin Stancu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu