AMANŢI DE TRANZIŢIE
( ATENŢIE SE FILMEAZĂ )
La Editura Eubeea – Timişoara, 2008, Dumitru Hurubă ne propune un roman
scurt despre o lume în tranziţie într-o Românie aproximativ contemporană, cu un
titlu insolit, cum îi place să afirme: AMANŢII GAIŢELOR CU CAP DE STRUŢ. Titlul
pare ciudat pentru scrierile actuale, dar lămuritor pentru cititorul dornic de
umor şi de întâmplări demne de o telenovelă, cu fraze puse cu şurubelniţa şi „ cheia franceză „ pe buzele personajelor care îşi cerşesc identitatea
de la autor şi de la cititor, în acelaşi
timp.
Viaţa unei familii care îşi caută
celebritatea în lumea mare a blocului comunist, cu mai multe etaje, care nu
ajung la cer, sugerând familii peste
familii, familia Călindrosu, dominată de Bunica Parmenia, un personaj scos din
arhivele bune ale societăţii româneşti de tranziţie de la comunismul de piaţă
la capitalismul de bloc, din buna tradiţie care începe cu Anton Pann, trece pe
la Caragiale şi pe la Tudor Muşatescu şi pe la ceilalţi umorişti de calitate,
emblematici pentru literatura română din toate timpurile.
În mod intenţionat autorul îşi „ închide „ personajele într-un imobil cu mai multe etaje
pentru a opera asupra secvenţei de viaţă la românul uitat de marea privatizare,
de fondurile europene, de ingineria financiară, un individ împins la o viaţă
compusă metodic şi insistent de emisiunile de televiziune, zvon, bârfă,
povestirile necesare, şmen, trădări mari din dragoste, copii în căutarea
părinţilor, primari uitaţi pe scara blocului, artişti de ocazie şi activişti de
sindicat în locul activiştilor de partid de altă dată…
E blocul
construit în vremea comunismului, cu etaj şi bacon, cu şifonierul în baie, cu
debaraua în bucătărie, cu bucătăria în care învaţă copii - elevi, din care
evadarea este imposibilă, afară e capitalismul sălbatic, condus din umbră de
marii amanţi ai politichiei …
Romanul ne redă lumea văzut prin
ochii unui adolescent intrat în viaţa adevărată cu diplomă de liceu – Iozof
Beldiţă şi a surori sale, Claudiţa, crescuţi în umbra bunicii care s-a
sacrificat pentru viitorul lor, dar care, culmea, avea amant, aşa cum o bârfea
şefa bârfelor de pe scara de bloc, pentru a împlini un destin desenat la o
cafea de văduvele de profesie ale tranziţiei, pentru că bărbaţii erau plecaţi
la birtul din colţ, ocupaţi cu problemele mari ale vieţii: paharul de alcool şi
cărţile, mita şi traficul de influenţă, ei care li se pare că fac în felul
acesta lumea ca lume.
Indivizi formaţi de ideologia
comunistă pedalând în gol într-o lume capitalistă, fără orizont, pregătind
generaţia de adolescenţi care vor să devină medici, profesori, oameni cu
facultate, bazându-se pe sacrificiul celor în vârstă, o generaţie a doua oară
sacrificată de urmaşi…
Trădările din dragoste fac
deliciul romanului, amorul de telenovelă, dragostea de vodevil ca ieşire la
marea civilizaţie, sunt motive pentru aceşti oameni de a evada din monotonia
existenţei, amanţii sunt la orice etaj al blocului, pentru orice vârstă,
familia pare în derivă, fără credinţă, îmbogăţindu-se din furtul zilnic de la
serviciu, din reţetele ieftine ale gospodinelor trădate, din economiile bunicilor, din norocul devenit mod
de viaţă, din credinţa înlocuită de mit…
Dumitru Hurubă are puterea de a
vedea dincolo de fapte, de oameni, de personaje tristeţea unei vieţi în derivă,
fără identitate, refuzând cultura, bazându-se pe circ, pâine şi circ, o reţetă
preluată din programele politice de tranziţie, de orice fel, uzuale la români.
În fapt, personajele de la bloc imită personajele din parlament, din minister,
de la primărie, din emisiunile de televiziune şi duc o viaţă de împrumut, dar
frumoasă pentru că aşa doresc vecinii de apartament, şeful de scară sau şeful
de sindicat.
Fraza autorului e fină, atinsă de
piperul umorului, lăsând prin
sugestie loc la marile drame şi comedii ale vieţii: „ În orice caz, aşa linişte bruscă n-a mai fost pe palierul nostru exact
de la inundaţia de la parter când Neagrancerugurii a fost găsită dormind jos
lângă recamier, îmbrăţişată cu vecinul – preot de la etajul patru pe care
nevastă-sa îl dăduse dispărut cu trei zile înainte”.
Scriitorul analizează atent
fenomenul bârfei ca fenomen de viaţă la români, zvonul care devine realitate şi
care marchează destine prin lipsa vieţii adevărate, care pune în mişcare
familii întregi, apoi oraşul, care afectează pe tineri sau bătrâni, care devine
un mod de viaţă „ civilizat „ ca la televizor, ca în lumea bună, fără modele
viabile.
Este analizat procesul de
învăţământ cu adolescenţi iubind ca în
filme, cu profesori care au nevoie de dragoste şi cuceresc adolescente, cu un
eros de duzină care ţine loc de maturitate, dar aşa e frumos, lacrimogen, ca în
serialele bune de mii de episoade care au marcat viaţa unor generaţii după anul
de graţie 1989, telenovela de serviciu care a luat locul propagandei,
telenovela ca loc de respiraţie zilnică, un fel de propagandă de doi lei,
studiu ştiinţific de mâna a doua.
„ Ce notă ? În primul rând noi nu prea aveam habar de chestiunea în cauză.
Răspunsese bine ? Spusese o tâmpenie ? Însă, fiind uniţi la greu, ca
întotdeauna şi exemplu de solidaritate pe tot liceul, am strigat în cor:
- Unsprezece ! Unsprezece, dom. Profesor, cu felicitări …
- Bine, mă domnilor elevi, aveţi dreptate: merită nota maximă … Da, spune,
domnişoară elevă: de unde ai ştiut ?
- De la Bunica, a răspuns ea cu hotărâre şi seninătate…”.
Frământările personajelor se
rezolvă într-un mod ciudat, destinul lor pare atins de umor şi dramă în acelaşi
timp, bunicul evadează în SUA, colonelul este descoperit colaborator al
securităţii, dar fapta e ambiguă, pictorul ajunge în Veneţia, singur, fără Bunica Parmenia, bârfitoarea se retrage
la ţară pentru a continua povestea de amor cu un preot, Bunica s-a mutat la
amant, la o vârstă la care aşa ceva nu există, cei doi adolescenţi se
realizează frumos ca în telenovelă, numele personajelor atrage atenţia asupra
vieţii lor de tranziţie, iar orice
asemănare cu personaje reale a celor din romanul lui Dumitru Hurubă este
absolut întâmplătoare, cum, de altfel, susţine şi scriitorul …
Autorul începe aşa:
„Mă gândesc să scriu o poveste frumoasă, romantică, lacrimogen –siropoasă,
precum o telenovelă sud – americană, în care majoritatea membrilor familiei
noastre plâng, în frunte cu Bunica Parmenia”.
Iată esenţa: publicul vrea un
personaj central, Bunica, care dă putere povestirii, farmec şi dragoste de
viaţă, lumea vrea ceva frumos, aşa ca în filme, vrea un final bun şi mult
zâmbet, pentru că România, nu-i aşa, munceşte şi are nevoie de distracţie, de
amanţi, de struţi, de gaiţe, de fraze inventate şi de trădări, multe trădări: telenovela e o dragoste care doare, dar pe
care nu o poţi abandona pentru că doare şi mai mult …, după cum o defineşte
Dumitru Hurubă.
Romanul face parte din categoria
celor de umor, un umor de calitate, care atinge fenomenul social în România, pune
în evidenţă maturitatea scriitorului şi tristeţea sa, în acelaşi timp, parodia
este evidentă, zâmbetul luminează fraza, dincolo de întâmplări scriitorul
aşteptă o nouă ocazie să ne atragă într-o lume din care fuga înseamnă trădare,
lipsă de patriotism, după modul de a gândi al amanţilor, aducându-ne aminte de celelalte scrieri ale lui Dumitru
Hurubă: Carte de colorat mintea, Un
scorpion pe contrasens, Scuzaţi că ne-am cunoscut, Balamucul, dragostea mea,
Cronici TV din vremea zăpăciţilor de tranziţie, Noryna…
Constantin Stancu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu