Radu Igna: Nimic deosebit în timpul serviciului meu... „Într-o singură zi se schimbă vremurile, apare lupta pentru scaunul libertăţii, nimic nu se întâmplă în mod deosebit, aceeaşi oameni se luptă pentru putere, îşi spun domnule, ei, tovarăşii legaţi prin legea nevăzută a căderii libere. În toată această agitaţie de sfârşit de lume, este şi colegul Ion, profesor care se simte bărbat, el continuă adulterul început într-o altă epocă, cu atenţie şi energie, ca activitate de bază în noua epocă”

PROZATORUL RADU IGNA SAU 

PUTEREA DE A VEDEA DINCOLO

Există vremuri în care nu se întâmplă ceva deosebit, există vremuri în care, totuşi, se mai petrec unele lucruri importante, care ne schimbă vieţile, aşa, pe nevăzute.

Radu Igna, scriitor sensibil, atins de puţină tristeţe, cu o străduinţă demnă de remarcat pentru redarea unor evenimente pe care noi, românii,   le- am cam  pus sub preş, fugind de lipsa păcii interioare, atent la memoria noastră cea de toate zilele, scriitorul retras în cărţile sale şi-n regretele sale, iese din nou în mijlocul nostru cu mini romanul Nimic deosebit în timpul serviciului meu.

Se pare că şi scriitorii au un timp al lor, dincolo de timpul civililor din secolul al – XX – lea sau al – XXI –lea, un timp special când se schimbă epocile, oamenii, destinele, morţii… Este un timp special, care iese din timp, un timp în care se pierd identităţile. Această scriere a fost încurajată de publicaţiile  REFLEX, din Reşiţa, în anul 2003.

 A  trebuit să treacă o revoluţie peste noi, pentru ca să ne reamintim de propriul destin. Romanul redă marginea de timp dintre un veac şi altul, 22 decembrie 1989, dată semnificativă pentru români, de referinţă pentru cei în viaţă, încă, pentru că va veni o vreme când urmaşii noştri nu vor mai ştii niciodată că a existat un veac de singurătate, o epocă purtând numele unui singur om, călcându-se în picioare restul de oameni…

Radu Igna abordează evenimentele din perspectiva zilei de 21 decembrie 1989, atunci lumea nu se schimbase, mentalităţile erau  neatinse de libertate, activişti de partid  „luptau “ pentru un  „viitor strălucit“, oamenii erau de pază pentru a se apăra de oameni, profesori, ingineri, medici veterinari, păzeau o idee moartă de mult, printre ei se rătăceşte necunoscutul, în timp ce miliţienii dorm în post, femeile cu talent de primar se zbat între sarcini de partid şi adulter... Arma de pază este la vedere, cei mulţi sunt anonimi, restul aşteaptă, simt aerul de liberate, rememorează vremuri trecute, obiceiuri,miroase a praf de puşcă etc.

 Adrian Nedelcu, un profesor dintr-o localitate uitată din România, se zbate între simţul datoriei şi evadarea din cercul strâmt al istoriei. Este de pază şi nu ştie unde, în timpul serviciului său nu se întâmplă nimic, formalismul este obişnuit, el continuă să se deplaseze la serviciu cu aceeaşi  bicicleta, trece prin istorie pe bicicletă, nu-l vede nimeni ca om în sine, doar ca obiect.

Într-o singură zi se schimbă vremurile, apare lupta pentru scaunul libertăţii, nimic nu se întâmplă în mod deosebit, aceeaşi oameni se luptă pentru putere, îşi spun domnule, ei, tovarăşii legaţi prin legea nevăzută a căderii libere. În toată această agitaţie de sfârşit de lume, este şi colegul Ion, profesor care se simte bărbat, el continuă adulterul început într-o altă epocă, cu atenţie şi energie, ca activitate de bază în noua epocă.

“O perdea neagră s-a aşternut afară, în faţa geamului, ştiu că afară cad însă fulgi mari, că vremea confuză din ultimele zile s-a schimbat“. Acesta este stilul lui Radu Igna, un stil curgător, descriind lucruri simple într-o manieră profundă. Fraza descrie vremurile. Povestirea este totuşi lipsită de o anumită tensiune, scriitorul doar consemnează faptele, curat, fără mari pretenţii. Cred că peste vreme, scrierile lui Radu Igna se vor descoperi, pentru că ele redau fidel vremurile. Uneori ne este ruşine de ce a  fost înainte, dar acolo este viaţa noastră, plină de sensuri.

Titlul romanului este uşor ironic, dar revelatoriu, pentru unii nu s-a întâmplat nimic, pentru alţii încep alte vremuri.  Dar oamenii nu se schimbă peste noapte, ei  sunt aceiaşi, de aici începe drama adevărată. Un profesor anonim este arestat, fiind confundat cu un securist, iar fost activist de partid comunist are o piatră în inima sa: “Orice va fi, oricum va fi, zicea Mirescu, avem conştiinţa împăcată că ne-am făcut datoria. Am muncit zi şi noapte ca să facem o ţară nouă. Le-am construit fabrici, le-am dat locuri de muncă, blocuri cu apartamente, i-am instruit prin şcoli, nu le-a convenit, vor altceva. Îi priveşte. De condus nu vor putea conduce fără noi “. Aici este drama unui popor, gândul virusat de politică… Poate de aceea nu s-a întâmplat nimic deosebit. …doar eroul principal al scrierii  mai are o şansă: pensionarea şi aceea o mare căutare în eroare vremii.

Dar cine mai are răbdarea să caute viaţa unui om în marea cădere liberă?

La Haţeg, retras în memoria unui dascăl de ţară,  Radu Igna continuă să scrie, pentru că aşa se roagă cei care au tristeţea prelungită din timpul serviciului…

Uneori scriitorul are curajul să treacă pe o bicicletă demodată prin faţa adolescenţior prinşi între un veac şi altul, adolescenţii, elevii eterni dintotdeauna…

                                                                  Constantin Stancu

*Foto: Radu Igna, Maria-Daniela Pănăzan Lorinczi și Mihai Lorinczi. Hațeg, 2015...