Îngerul adâncului - O noapte furtunoasă... Eugen Dorcescu și jurnalul unei conștiințe. Vremuri trecute, vremuri viitoare

Miercuri, 8 mai 1991

Am fost aseară la Teatru, la O noapte furtunoasă. Ce

batjocură! Un adevărat scandal! Am plecat la pauză. Numai

obscenităţi. Nu mă mir de regizor, probabil un veleitar, un

nenorocit ce vrea să pară interesant. Mă nedumerește că s‐au

găsit actori care să accepte o asemenea rușine. Câteva exemple de demenţă (sau de cinică sfidare): încă din primele momente, Nae Ipingescu fuge, ţinându‐se de burtă, undeva în culise, la toaletă, desigur. Ceva mai târziu, Dumitrache, Ipingescu și Chiriac fac, chipurile, pipi, pe scenă, executând gesturi elocvente. În tot acest timp, în camera de sus, în pat, se află Veta, în poziţie ginecologică.

Ziţa apare și ea, în chiloţi, acoperită cu un voal transparent.

Coboară Veta, în chiloţi și sutien, vorbește cu Chiriac,

așezându‐se pe scaun, cu mișcări sacadate. Își miroase ciorapii.

Încalecă apoi pe Chiriac, acesta o duce sus, în odaie, se vâră

amândoi în pat, strigând, gemând, în vreme ce o găleată, atârnată într‐un scripete, descrie mișcări copulatorii. Încă ceva: Ziţa, așa dezbrăcată cum era, se strecoară la pieptul lui Spiridon, sub palton, și se leagănă amândoi, în picioare, oftând, scrâșnind, după care Ziţa, lăsându‐se pe vine, se uită la trupul lui Spiridon și‐l admonestează șăgalnic: „Năzdrăvanule!” Adică: „... ești în erecţie!” Cum ziceam, am plecat la pauză, stârnind, probabil, iritare. Dar n‐am mai putut îndura. Am decis să nu mai calc în Teatru până nu se primenește protipendada specifică. Aşa înţelege ea libertatea de expresie? Este chiar așa de... năucă? Sau, tacit, perfid, discreditează, cu bună știinţă și înciudată intenţie, pomenita libertate, cu tot cu revoluţia ce a adus‐o, terfelindu‐le, jignindu‐le pe amândouă? Jignind, totodată, grav, impardonabil, bunul simţ public, prestigiul Teatrului, desfigurând o piesă celebră din patrimoniul naţional, insultând memoria unui mare scriitor clasic... Rânjind: „Aha! Vreţi libertate de expresie? Vă dau eu o libertate de expresie de n‐o s‐o puteţi duce! Vă momesc la Teatru și vă fac să roşiţi, două ore, pe banii voștri!” Oricum ai privi lucrurile, e un sabotaj. Poate inconştient, poate neintenţionat,

poate doar pervers, poate generat de prostie sau de

tembelism, dar, ca efecte, tot sabotaj rămâne. Alături, la acelaşi

balcon I, se afla actorul Vladimir Jurăscu. În sală erau regizorul

Emil Reus, Valentin Silvestru și mulţi alţi oameni de teatru. Nu

aplaudau. Am întâlnit privirea consternată a lui Vladimir Jurăscu.

În spate, cunoscutul Profesor și om de cultură Erich Pfaff

comenta, revoltat, în picioare, cu voce tare, gesticulând, trivialitatea, grobianismul acestei interpretări scenice. O interpretare genito‐urinară și fecaloidă. O infamie, exact în selectul, aristocraticul Teatru timișorean...

Iar azi‐dimineaţă aud la Radio Timișoara că a fost un mare

succes! Bravo nouă! Așa ne trebuie, bată‐ne norocul de faliţi!

Eugen Dorcescu

Fragment din Îngerul adâncului – pagini de jurnal (1991-1998), Timișoara: Ed. Mirton, 2020.