Lecturi în pandemie: Gulaș cu ardei iuți... Migranții își fac de cap!

Deodată, în ușa restaurantului a apărut un tip bine legat, solid, cu o privire hotărâtă, cu blugi și giacă la modă, cu umeri largi. Jude a înțeles că acesta era sârbul. Omul s-a apropiat de masa lui, vorbea limba română, lucru care l-a speriat pe Ioan Jude, nu se aștepta. Omul s-a așezat la masa lui, pe un scaun liber. I-a întins mâna, mare cât o lopată, o mână de sportiv.

-        Spune-mi Sârbul, tu ești agentul meu. O știu, mașina din parcare e a ta, numerele… Nu te

speria, vezi, vorbesc destul de încet. Nu ne înregistrează aici, știu eu zona.

-        Da… te așteptam. Eu zic să ascultăm „Submarinul galben”, merge?

-        Poate, îți propun „Dancing Queen”, ce zici?

Amândoi au zâmbit, așa au schimbat parolele de contact, Guru l-a instruit pe Jude în această privință, nu era de joacă. Mai erau și ofițeri sub acoperire în această afacere. Cei doi se priveau, încercau să citească fiecare ce se întâmplă.

-        Iau și eu un gulaș, e bun aici.

Sârbul făcu semn către femeia de la bar, aceasta veni la el, avea același zâmbet și același mers. Probabil că se cunoșteau, Sârbul a mai fost pe acolo. Jude le-a surprins privirile, ceva era între ei. Omul i-a comandat un gulaș, o cafea, o apă minerală și o porție de clătite. 

Văd că te cunoaște…

-        Ei…, răspunse străinul. Suntem pe traseu, ne cunoaștem în trecere, lumea bună se adună!

Dar tu? Cum a fost drumul? Ai „colivia”?  Jude înțelegea că întreba de pachetul cu pașapoarte false.

-        Am…

-        Nu te jena, așa e în lume acum. Trebuie să-i ajutăm pe cei care vin peste noi, îi plasăm mai

departe, spre alte zări, la noi… nu e de trai. E război hibrid, cum scriu ziarele.

-        Bine zici, lumea se mișcă și noi…

-        E o afacere, nu te teme, pe Guru l-am plătit eu, am fost Capitală, știi nu ne jucăm, dacă nu

venea „colivia”, era de rău…

-        Îl știu pe tip ca om serios, eu doar…

-        Știu despre tine multe, nu ne jucăm. Vii de la Vadu Ars, pe vremuri am lucrat cu voi. Aveați

marfă bună, uzina voastră era tare. Ultima livrare de la voi nu am plătit-o. Nu mai puteam. Ne-au bombardat americanii, știi? A fost prin anii 90, ne-au ciuruit. Au rupt țara, voi ați avut noroc, ați scăpat! A fost o campanie de presă prin occident, cine a putut să oprească valul? Eram prea mici…

-        Cu ce preț? Da, uzina a fost tare, am trăit bine acolo, i-a răspuns Jude.

-        Uite, vine tanti cu ciorba, cafeaua o beau la urmă.

Omul a început să servească din castronul cu gulaș. Mâncarea era gustoasă, avea un gust iute, bucătarul de aici punea multă paprica, ardei iuți, era trăsnet. Îi plăcea felul aceasta, era picant.

-        Acesta mergea cu un pahar de vin, spuse Sârbul. E trăsnet. Dar, acum… Am tăcut că mi-era

foame, dar e bună rețetă. Nu o fac la ceaun, la ceaun e mai tare! Clătitele au să-mi ia din iuțeală.

-        E bună, răspunse Jude. Merge, și prin Ardeal se servește destul de mult gulaș, dar și

mămăligă se servește cu sarmale… Mămăliga noastră e cunoscută, iar sarmalele… Vezi, vine și Prințul Charles pe la noi, din Anglia, știi…

-        Da, sarmale. Îmi plac. Noi… circulăm pe bază de rețete, știi… Prinții au alte cărări.

-        O, da…, suspină Jude.

Omul mânca cu poftă, scoase o foaie de dafin din gulaș și o puse în farfuria suport a castronului, se șterse pe degete cu șervețelul de pe masă și continua să mănânce.

-        Nu-ți place dafinul!

-        Multe nu ne place, dar le înghițim…

După ce termină de mâncat ciorba aceasta groasă și gustoasă, omul împinse castronul spre centrul mesei, întinse mâna după ceașca de cafea, bău o înghițitură, apoi își tună un pahar cu apă minerală. Bău cu poftă, se șterse la buze și-l privea pe Jude. Se vedea pe fața lui că i-a plăcut. Probabil regreta că nu putea să bea un pahar de vin.

-        Vinul altă dată, domnule, zise Jude.

-        Da, da, poate ai dreptate, să nu ne grăbim, dar mergea pentru regie…

Jude avea răbdare. Îl privea și aștepta ca omul să mai vorbească despre el. Înfuleca la clătite cu poftă.

-        Uite cum stă treaba, eu iau „colivia” și plec primul, banii ți-i las pe bancheta de la mașină…

-        Da, obiectul e acolo și, sigur, pleci primul, e mai igienic, nu?

-        Da, da… M-am cam moleșit, gulașul a fost bun și cald…  

-        Ca ospătarița, nu?

-        Ei, altă dată. Nu vă lăsați, rezistați, cum ziceam am cumpărat de la voi marfă bună, acum… Pe

noi ne-au rupt, păcat de țară, era faină. Acum suntem mai multe țări, nu trebuia, sper ca voi să rămâneți întregi. Vor face jocuri, marile companii au interesele lor, marile puteri au resurse, își fac jocul…, ținut Sârbul să sublinieze.

-        Da, dar ce folos, economia ni s-a dus, ori la fier vechi, ori cu bombardamentele, tot aia e…

Jude îl privi cu interes. Războiul este economic, acum și migranții care vin spre Europa de peste tot, e tot un război… Unul dur, armele sunt oamenii!

-        Da, e un război, câștigă tot șefii. Doar ei organizează valul acesta, migranții vin cu bani,

călăuzele costă, actele costă… Pe urmă, toate costă. Boșii umflă potul, noi, ce mai rămâne, nu-i așa? Și pe voi v-au dorit rupți, în nouăzeci la Târgu Mureș a fost prăpăd, noroc că ați rezistat. Totul a fost pus la cale…

-        Da, nu e de joacă. Oricum războiul cel tare este economic, trăim și noi din resturile de la

masa bogaților, nu crezi? Am citit mărturiile unui scriitor important despre evenimentele de atunci, le explica clar și am înțeles că…

-        Ești deștept, îi zise Sârbul. După ce termin cafeaua, ieșim la mașina ta, facem schimbul și tu

vii la loc, mai comanzi o cafea, atât ai timp, de o cafea și pe urmă te duci unde îți este drumul. Mă bucur că te-am cunoscut. Ești de treabă, nu uita să-ți pui fermoar la gură, că nu e bine să povestești ce gust are gulașul. Până la urmă, ca la gulaș, rețeta este secretă, nimeni nu divulgă cantitățile de alimente ce se pun în ciorbă.  Să-ți zic rețeta: „Se face din pulpă de vită, cartofi, ceapă, usturoi, unt, roşii decojite, piper, paprica dulce şi iute, neapărat, sare, foi de dafin, puţin oţet, ardei iuţi, o linguriţă de făină şi două linguri de smântână. Tradițional și pe felie. Se pune untul să se înfierbânte în cratiţă, ca unguroaicele, şi se prăjesc pe rând bucăţile de carne, cât să prindă  culoare, ca ungurii. Se adaugă ceapa, usturoiul şi se lasă să se călească împreună cu carnea. Se adaugă paprica, sarea, frunzele de dafin, oţetul, roşiile decojite şi apă fierbinte şi se lasă la fiert. La foc mic, o oră şi jumătate, ca la femei. Ardeii iuţi, tăiaţi în felii mici se adaugă în gulaş după o oră de fiert, iar la sfârșit se pun şi cartofii. Făina se amestecă cu puţină apă şi se adaugă în gulaş, la fel ca şi smântâna”. Ce zici? O pui pe Angela să o prepare?

Jude tresări, nu știa de unde cunoștea omul numele soției sale... Era prea exact. Rețeta a fost doar condimentul care i-a pus lui Jude răbdarea la încercare. Acesta zâmbi, înțelegea că era o amenințare voalată, că așa se practică. Abia aștepta să se termine totul. Sângele îi urca în obraji. Sârbul zâmbea și-l privea.

-        Ți-a plăcut gulașul?

Jude nu i-a răspuns, știa că era o amenințarea subtilă, probabil tipul a lucrat în serviciile secrete, sau pe firme de pază și protecție. L-a însoțit la mașina sa, a scos pachetul din torpedo, i l-a dat. Sârbul a lăsat plicul cu bani pe banchetă, nu a mai zis nimic și a dispărut pe autostradă. El a reintrat în local, a mai comandat o cafea. Era tensionat la maxim, aproape nu a vorbit cu ospătărița, a privit-o tâmp, se gândea la ale lui. Trebuia să se întoarcă la Budapesta, să-l ia pe Bill, să ajungă la Vadu Ars. După ce a terminat cafeaua, s-a dus la autovehicul său, a luat plicul, l-a cântărit în mână, era destul de greu. Spera să nu aibă probleme cu toată afacerea aceasta.

„Doar n-o să fac hemoroizi de la gulaș?! Iute tare, ardeii de aici sunt rapizi!”

C Stancu

Fragment din romanul Migranți fără bagaje, Ed. Limes, 2019