Trupuri care ard
Un copil ţinea pe umeri firavi un adolescent,
iar acesta ţinea pe umerii săi de argint
un tânăr frumos cu un chip de diamant,
tânărul ţinea la rându-i pe umeri un om matur,
cu un chip de aur,
care şi el ţinea pe umeri săi, pe cel bătrân,
cu părul atins de vremuri
şi toţi cei din piaţa oraşului se mirau
cum putea un copil să ţină pe umeri atâtea trupuri,
cum puteau picioarele sale firave,
neînvăţate cu mersul adevărat, să aibă atâta putere…
Iar bătrânul acela şi-a desfăcut braţele
ca pe aripi de vultur şi a alunecat în zbor,
se ridica peste cei ce priveau
şi nu înţelegeam că între cer şi pământ
e o cale aşa de scurtă,
doar trebuia să-ţi desfaci braţele ca pe aripi,
să-ţi pregăteşti mintea şi inima,
să priveşti în sus şi să te laşi împins
de suflarea copilului
care stă sub şirul acestor trupuri în echilibru fragil,
şi care, în urma celui ce zboară,
ard…
C Stancu
Poem din vol. Fructul din fruct, 2015
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu