miercuri, 29 iulie 2020

Viața în fața timpurilor abrupte: „Trupuri care ard”

Trupuri care ard

 

 

Un copil ţinea pe umeri firavi un adolescent,

iar acesta ţinea pe umerii săi de argint

un tânăr frumos cu un chip de diamant,

tânărul ţinea la rându-i pe umeri un om matur,

cu un chip de aur,

care şi el ţinea pe umeri săi, pe cel bătrân,

cu părul atins de vremuri

şi toţi cei din piaţa oraşului se mirau

cum putea un copil să ţină pe umeri atâtea trupuri,

cum puteau picioarele sale firave,

neînvăţate cu mersul adevărat, să aibă atâta putere…


 

Iar bătrânul acela şi-a desfăcut braţele

ca pe aripi de vultur şi a alunecat în zbor,

se ridica peste cei ce priveau

şi nu înţelegeam că între cer şi pământ

e o cale aşa de scurtă,

doar trebuia să-ţi desfaci braţele ca pe aripi,

să-ţi pregăteşti mintea şi inima,

să priveşti în sus şi să te laşi împins

de suflarea copilului

care stă sub şirul acestor trupuri în echilibru fragil,

şi care, în urma celui ce zboară,

ard…


C Stancu


Poem din vol. Fructul din fruct, 2015

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu