Dumitru Augustin Doman: Nimic deosebit în timpul vieții mele, am mai murit puțin…

 

 

Tema abruptă a morții este incitantă pentru un scriitor. Îl provoacă la mărturii, la ziceri cu profunzime. Dumitru Augustin Doman înfruntă provocarea cu mult curaj, se lasă dus de val și scrie o carte cu un titlu profund: Moartea de după moarte…* Cartea a apărut la Iași: Editura Junimea, 2019. Scriitorul are la începutul textului o „introducere în epilog”, un poem despre perspectiva morții: moartea ca un eșec, despre ridicolul morții, despre sfidarea mondială a fenomenului, despre lipsa simbolului în acest proces care toacă timp și suflete. Este o desfășurare de idei, de stări, de disperări, de culmi ale neputinței: „Vrei să afli ce e moartea în timp ce trăiești./ Și pentru că nu poți afla, dai frâu liber imaginației,/ ba cauți și roadele imaginației altora./ Încerci s-o afli în toate religiile,/ dar rezultatele sunt mereu aproximative și contradictorii./ Dar continui să trăiești și implicit să lupți împotriva morții - / conștient sau mai curând din instinct -/ încercând să acumulezi, ca pentru sute de ani,/ bani, putere, notorietate, glorie” (p. 9). Sinceritatea autorului este debordantă, nu-i pasă de efectele fenomenului, nu acceptă limitele. Bazându-se pe cuvintele tocite de mii de oameni care au murit înaintea sa, el sfidează aparențele, neputințele, miracolul și frica. La Doman frica se disimulează în beția vieții trăite pe o plajă, la munte, în piața centrală, citind din alți scriitori, acceptând marile ziceri ale bătrânilor care au privit moartea în față. Există un epilog? Dacă există un început, trebuie să existe și finalul, unul glorios, din care viața va trage toate consecințele.

Moartea este, pentru Dumitru Augustin Doman, și un joc, el se vrea stăpânul absolut, pune la bătaie detenta sa de scriitor, de om simplu, pregătit să lupte până la ultima moarte din moarte. Se întrezărește un nor de fluturi albi, îngeri care vin dintr-o eternitate refuzată, au aripi albastre. Te poți apropia de moarte mergând liniștit ca pe un drum spre casa ultimului și primului domiciliu, ai doar busola lui Dumnezeu. Te bazezi pe democrația stingerii generale, treci prin Arcul de Triumf al Nimicului spre sfera cu enigmă, într-o zi de joi când ești liniștit și fericit… Ca o floare netăiată de vântul serii. 

Scriitorul ne propune poeme în proză pe o temă dată, scurte întâmplări cu oameni obișnuiți, obișnuiți să moară la ora stabilită, textele preluate din scrierile altor scriitori, din operele unor filozofi, din știrile care curg pe fereastră zilnic… Și noi privim apusul. Pasiunea lecturii la Doman este o profesie din care nu poate evada, cuvintele îl asaltează vesele și vestesc moartea prin vocale, prin imprecații.

Cartea are un fir narativ liric, cititorul poate să urmărească telenovela morții până ajunge la finalul în care este inclus cu generozitate.  Cartea se citește pentru că dorești să afli ce se află în moartea de după moarte, ce pregătește autorul, ce pregătește Dumnezeu, ce-ți rezervă fantezia vie a celui ca speră că eternitatea este după colț.

Doman scrie: „Cioran: <<Dacă Noe ar fi avut darul de a prevedea viitorul, e neîndoios că și-ar fi scufundat corabia cu mâna lui>>. Ei, dar mai toate personajele din Vechiul Testament ar fi făcut gesturi asemănătoare, adică sinucigașe, dacă știau ce s-ar întâmpla de pildă în Romania anului 2014…” (p. 80).

Autorul citează din Cioran cu lăcomie, se regăsește în cuvintele acestuia. Preferă poeții care înfruntă moartea, citează din versurile lor. Poemele intră în corpul cărții ca pumnale care eliberează veninul morții: „Poziția creștină a lui Aurel Pantea față de moarte: <<Moartea pentru Tine, Doamne Isuse Hristoase,/ e o chestiune clasată, face parte din inventarul problemelor/ rezolvate. Înainte de a cunoaște febrele ei, sudoarea de sânge,/ pe care Tu ai cunoscut-o, eu Te iubesc, Doamne,/ și cu partea din mine care va muri, cu stratul gros de umanitate,/ cu omul din mine care se va sfârși…>>” (p.94).

Doman numără zilele fără Internet pe o plajă la Marea Neagră și se întâlnește cu apa flămândă de cer și cu nisipul fierbinte. O moarte modernă, spiritul este eliberat de viața mortală din mediul virtual. Temă de poem sărat, din care picură lacrimile scriitorilor care au trecut pe acea plajă.

Eliberat de angoasa povestirii în sine, autorul reține: „Să murim frumos. Noi murim în fiecare zi, odată cu privirea și cu mintea unui prieten, unui cunoscut, unuia care te-a reținut pe retină pentru zece secunde. În fiecare zi moare unul din aceștia. Să fim așadar buni, pentru a muri frumos în privirea și în mintea tuturor celor cu care ne-am intersectat pentru o sută de ani, cincizeci, zece, șapte zile, trei, cinci secunde, una…” (p.111).

Din când în când, Doman redescoperă textul biblic și reține cuvinte care explodează în mintea cititorului: „Într-o jumătate de verset, toată tristețea din poezia lumii: <<Nu vom muri și vom fi ca apa vărsată pe pământ, care nu se mai poate aduna>>” (II Regi: 14:14; p 116).

Brusc, Dumitru Augustin Doman descoperă că moartea nu există: „Citesc un articol intitulat S-a dovedit științific: moartea nu există, articol care începe astfel: <<Robert Lanza, cercetător la Advance Cell Technology, a dovedit prin fizica cuantică faptul că moartea nu există. Când trupul își termină <<bateriile>>, mai rămân 20 de wați de <<energie informațională>>… Hm! Viața veșnică de 20 de wați!>>”.

În postfață, Adrian Alui Gheorghe se lasă provocat de autor și ne prezintă fața nevăzută a morții printr-un poem dedicat faptul cotidian, banal până la capodoperă: omul simplu moare ca un erou în fața plutonului de execuție nevăzut, pus acolo, prin legături primejdioase, de soartă. Unii au parte de o moarte ușoară, alții sunt afectați de bolile vremii, alții se sinucid, alții fug de realitate… „eu cred că au și o înțelegere secretă/ se retrag unul câte unul/ ca să pună ceva la cale/ trebuie să fim un pic mai vigilenți/ că ne trezim una, două/ că au ocupat toată eternitatea/ și nouă nu ne mai rămâne/ decât să tragem mâța de coadă”… (p. 131).

 Cartea are câteva referințe critice privitoare la tema abordată de Augustin Doman, referitoare la moartea noastră cea de toate zilele, susținute de  Gheorghe Grigurcu, Viorica Răduță, Gheorghe Mocuța, Nicolae Coande, Nicolae Turtureanu, Nicolae Jinga, Radu Cange, Gheorghe Truță, Mihai Murariu, Virgil Diaconu, Tudor Cicu, Victor Zorin.

Virgil Diaconu sublinia: „Într-un sens, Moartea noastră cea de toate zilele este un fel de tratat de îmblânzirea morții. Cam aceasta ar fi dogma despre moarte a lui Doman” (p.138).

Scriitorul a făcut o călătorie prin ostroavele morții, ne-a prezentat vedeniile sale într-un stil bref, alert, atins de picăturile traiului de fiecare zi, în timpul vieții lui Dumitru Augustin Doman…

 

 

Constantin Stancu

Decembrie 2019

 

*Dumitru Augustin Doman, Moartea de după moarte, 140 pagini; Colecția: Manuscriptum/ Mousaion; Iași: Editura Junimea, 2019.