Semnele prezentul văzute prin ochii unui gazetar
Nicolaie Arsenie lansează o idee
incomodă: „Fără Ieri nu e Mâine”.
Sunt șaizeci de articole publicate în presa vremii, între anii 2009 – 2019. Prezentul
este filtrat prin prisma trecutului și deschis spre un viitor năzuit. Sunt
articole care au densitatea eseului, atent scrise. În ele se simte pulsul zilei
și farmecul vieții. Uneori nu ne place știrea care marchează vremea, alteori nu
o observăm, jurnalistul este prezent și ne-o semnalează. El punctează evenimentul
și comentează, cu mijloacele care-i sunt la dispoziție, secretul care ne
afectează pe toți. Există o hărmălaie de fond care acoperă ideile. Se înfiripă
ideologia zilei, paradigma universală, pasiunile de moment, interesele care ne
afectează pe toți. Peisajul informațional se mișcă repede, noi informații își
fac loc în mintea omului simplu, majoritatea oamenilor nu prinde esența. Apar
frustrări, iluzii necenzurate, aplauze. Există
totdeauna o valiză cu aplauze.
În cartea Fără Ieri nu e Mâine*, apărută la București, Editura Semne, în anul 2019, jurnalistul ne provoacă la luciditate. Chiar de la început, autorul a pus ca moto mai multe citate din Mihai Eminescu. Punctăm unul: „Prezentul e o clipă și viitoru-i lung”. Suntem atenționați că întâmplările de astăzi au mai fost actuale, că în viitor ne vom reîntâlni cu vechi paradigme, că ideile care au tărie vor reveni în memoria oamenilor.
Nicolaie Arsenie este unul dintre
jurnaliștii care au în sânge documentarea, el este dispus să investigheze vechi
tomuri, publicații oficiale, cărți care au marcat vremurile, jurnale în care
unii au plătit pentru mesajul lor. Este
atent la vorbele oamenilor care au contat, la personalitățile care au plusat în
vremuri de criză sau în vremuri de avânt. Chiar de la început el are un apel
pentru cititor, pus pe prima pagină: „Celor
mai multe din problemele fierbinți aflate pe scena politică și socială și
asupra cărora mi-am rostit și eu părerea de cetățean, le-am descoperit cu
surprindere corespondențe de o similitudine extraordinară în paginile cărții de
istorie deja scrisă”.
Articolele au fost publicate în
„Flacăra lui Adrian Păunescu”, iar activitatea, alături de poetul cunoscut, l-a
împins spre un profesionalism demn și implicat.
Tranziția a produs drame importante
în România, din păcate. O serie de evenimente sunt învăluite într-un ambalaj
specific vremurilor, unul de camuflaj. Adevărul se lasă găsit cu greu. Tensiunea
dezideratelor se simte în fiecare zi, speranțele se susțin prin alte speranțe.
Problemele care s-au înfiltrat în
corpul societății românești și l-au afectat, au mai fost active și în alte
perioade istorice, inclusiv în perioada regalității și a aplicării unor
principii constituționale agreate între cele două războaie mondiale. De
observat importanța timpului în abordarea aspectelor sociale, Ieri și Mâine sunt scrise cu literă mare, ceea ce exprimă legătura
culturală dintre epoci diferite. La jurnalist acest principiu este dovedit și
de sursele pe care le folosește, mai ales surse obiective, publice. El apelează
la buletinele oficiale, la studii sau proiecte cunoscute, ori cărți care au
marcat epocile, la arhivele oficiale, certificate. De asemenea, invocă ideile
sau viziunile unor personalități vizibile ale societății.
În articolele sale, Nicolaie Arsenie prezintă o realitate crudă, din care a eliminat ideile preconcepute, curentele de opinie partizane, părerile vădit subiective. Corupția a mai făcut obiectul unor dezbateri în lumea politică și a jurnaliștilor, ea a măcinat societatea de-a lungul vremurilor. Jurnalistul este preocupat de problemele autonomiei regionale și ale descentralizării, de modul de organizare socială, de viața din Capitală. Ideea unui oraș model în Europa a frământat generații de români, iar unele personalități au dat tonul prin viziunea lor modernă, deschisă civilizației. O atenție deosebită o acordă învățământului și conținutului acestuia, citând din personalitățile vremii, inclusiv problema privind nevoia examenelor de bacalaureat.
El remarcă „furtul” de idei la
unii politicieni sau chiar la Ceaușescu, dictatorul însușindu-și multe din
proiectele viabile legate de dezvoltarea țării, demontând mitul care s-a
construit înainte de 1989 de propaganda comunistă, agresivă și părtinitoare
până la anularea unor modele anterioare. Sunt și alte probleme pe care le putem
aborda în carte, mândria sau trădările în serie la politicieni, precum și
influența nefastă a unor interese străine în țară, contrare interesului nostru.
Sunt puse în evidență slăbiciunile oamenilor politici, subiectivismul lor,
agresivitatea partidelor, mereu dispuse să încalce regulile democratice de-a
lungul timpului, inclusiv între cele două războaie mondiale.
Când scrie despre faptele de corupție,
autorul notează: „Situațiile relatate mai
sus, aflate nu din surse sau de la DNA, ci din dezbaterile unei singure
săptămâni parlamentare de-acum optzeci de ani se confundă lesne cu întâmplările
din ziua de astăzi, cu deosebirea poate că prezentul apare indiscutabil mai
generos, și ca frecvență și ca dimensiuni, în astfel de fapte” (p.10).
De asemenea, este taxat fostul președinte
Ion Iliescu în vremea când s-a opus reluării construirii Canalului
Dunăre-București, o temă intens dezbătută de politicienii vremii, pe motivul că
ar fi fost o inițiativă comunistă. În vara anului 1929, însă, Parlamentul
României a luat în discuție aceste probleme, un proiect lansat de prof. dr.
inginer D. Leonida. Aspectele economice au fost în atenția parlamentarilor și a
celor implicați în proiect, remarcându-se eficiența investiției. Au fost
implicate personalități precum: Șt. Ciceo-Pop, Virgil Madgearu, Pamfil Șeicaru,
Vintilă Brătianu etc. Și, ca un făcut, în orizontul acelor ani, apăruse încă un
proiect pe aceeași temă, la inițiativa lui Alexandru Davidescu.
Pe de altă parte, Ion C Brătianu,
referindu-se la descentralizare, susținea în anul 1867, într-o circulară
transmisă prefecților din țară: „Această
autonomie exercitată cu inteligență, va face din fiecare județ o unitate
puternică, și toate împreună vor face din România un Stat tare și asigurat prin
singurele sale mijloace” (p. 28).
Când abordează problema viziunii
democrației în țară, jurnalistul apelează la un document vechi, apărut în 1848,
cu titlul Dorințele partidei naționale
din Moldova, susținut de Mihail
Kogălniceanu în cuvântul de început. Documentul puncta, la acea vreme, principiile
care ar fi putut sta la baza unui stat național modern, unele actuale și
astăzi, cu uzualele corecturi de formă, și nu de fond.
Cartea abordează multiple teme,
idei, proiecte, multe care frământă încă societatea românească. Prin anii 1940,
filozoful și publicistul Nae Ionescu scria: „Demagogul ieftin, plevușca vieții politice, deschide fereastra ca să
audă ce se strigă în stradă, - atunci când de cele mai multe ori el însuși și-a
trimis oamenii să strige… pe când omul de stat, de cele mai multe ori în
dezacord cu strada, se găsește aproape totdeauna în acord firesc cu ritmul
vieții naționale, pe care îl promovează…” (p.81).
În unele capitole, jurnalistul
surprinde fragmente de viață autentice, așa cum a primit un dosar voluminos
semnat de un personaj emblematic, Mihai Bădescu, anonim pentru multă lume, dar
pasionat de viața din Capitală, jurnalist ocazional. Amintirile sale din strada
George Călinescu au un parfum aparte, sunt autentice și creionează atmosfera
din cartierul bucureștean. Politicianul pitoresc este creionat în personajul
„Fiul mahalalelor”! (Un gazetar din alte
vremuri, pp. 94-105). Secvența ar merita un roman, baza acestuia este
oferită de mărturiile acestui gazetar pasionat de lumea de altă dată a
Bucureștiului.
De asemenea, descrierea
activității fostului primar al Capitalei, Emanuel Protopopescu-Pache, aduce în
lumină problemele vechi și noi ale marelui oraș, sugerând soluții, proiecte,
viziuni, un oraș mai curat și apropiat de natură.
Prezența lui Nicolae Iorga în
capitolele cărții, prin cuvântările sale în parlament, demonstrează că istoria
ne poate fi aliată sau ne poate oferi multiple lecții de demnitate
națională.
Șirul lung de personalități care
apar în carte, pe ideile cărora se bazează jurnalistul, „sursele” de nădejde și
exemple de pasiune pentru problemele românilor, relevă o deschidere aparte spre
democrație, libertate, sănătate morală, dezbatere în societate sau în parlament.
Suntem purtați de-a lungul țării, în
modul acesta istorii vechi și noi sunt puse în evidență, iar viața românilor
este arătată ca bogată și, de multe ori, originală, bazată pe sacrificiu.
Faptul că jurnalistul apelează la
ideile lui Mihai Eminescu, poet național, dar și jurnalist de seamă, potențează
viziunea celui care a făcut din meseria sa o pasiune adevărată. Nicolaie
Arsenie transmite cititorului mesajul său, citând pe ultima copertă: „Totul e val și ce e val ca valul trece, dar
valul revine, viața omului și viața omenirii nu stau pe loc, și mare amăgire
trăiesc aceia care cred că lumea începe cu ei și nu văd că în această
necontenită curgere de fapte și întâmplări care alcătuiesc viața – viața omului
și a societății -, subzistă totdeauna un filon repetitiv, sub pecetea căruia
multe lucruri vechi arată ca noi…”.
Avem o carte complexă în care
jurnalistul a pus ceva din speranțele sale, a reluat în cuvinte uzuale marile
teme care ne privesc pe toți. Articolele prezente în carte au tăria eseului, a
notelor social-istorice necesare și originale. Citatele la care a apelat dau
culoare mesajului și îl fac pertinent, refăcând atmosfera unor întâmplări care
ne privesc și la care am fi putut lua parte.
Constantin Stancu
Martie 2021
*Nicolaie Arsenie, Fără Ieri nu e Mâine, 248 pagini, București: Editura Semne, 2019.
Sursa: Vatra veche, nr. 6/2021 - Nicolae Băciuț
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu