Biblioteca: monument sau mausoleu. Biblioteca vagantă
Un cititor poate fi un simplu colecţionar de cărţi - bibliofil sau
biblioman - , sau poate trata cărţile ca pe fiinţe vii, surorile sale, cu care
convieţuieşte de-o viaţă. Astfel, când te plimbi printr-o mare bibliotecă -
Biblioteca Babel... - poţi să te simţi ca într-un mare muzeu, monument ridicat
Culturii; sau te poate apăsa sentimentul ciudat că te afli într-un mausoleu.
Cărţile pe care le (de)ţii în bibliotecă te caracterizează, ele reprezintă cartea ta de identitate culturală
(„spune-mi ce cărţi citeşti, ca să-ţi spun cine eşti”). Spaţiul ei este unul securitzant: te apără de atacurile vieţii cotidiene; sau poate
reprezenta un univers paralel, dacă uiţi de tine, de viaţă – care trebuie
trăită, iar nu citită - şi te cufunzi iremediabil în marea de cărţi; te laşi
invadat, înghiţit. O noapte petrecută într-o bibliotecă publică te poate face
fericit sau te poate terifia, exact ca una petrecută într-un cimitir.
Cartea de pe noptieră –
sau cartea pusă sub cap, să-ţi intre în el în somn! – nu sunt un mit. (De câte
ori n-am avut sentimentul că o carte a „sărit” de pe raft al bibliotecii direct
pe masa de lucru şi chiar la momentul potrivit!) Cărţile au reprezentat
întotdeauna pentru omul raţional o existenţă în sine, escortă existenţială.
Mulţi scriitori, autori - sau numai amatori - de cărţi, de-a lungul istoriei,
şi-au mutat de mai multe ori biblioteca, transportând-o pe apă sau pe uscat, în
lăzi de lemn, ca pe o marfă de preţ. Iată o pledoarie pentru cartea-fiinţă vie:
multe cărţi/biblioteci au fost confiscate (!), altele alungate, sau arse, ultragiate.
Înainte de a ajunge mare scriitor, aproape fiecare
autor a fost mai întâi un mare cititor, fiindcă darul cititului este
indestructibil legat de cel al scrisului. Când vorbim de o bibliotecă vagantă –
călătoare – gândul zboară şi la debarasarea de cărţi, care s-a întâmplat în
toate timpurile. Comuniştii s-au debarasat de cele indezirabile, iar
ex-cititorii de azi, mulţi dintre ei, le donează bibliotecilor publice, le
claustrează în vreo pivinţă, pod; sau le aruncă pur şi simplu la tomberon. Au
mai fost cazuri când unii, după ce au agonisit cu greu rupându-şi de la gură o
seamă de cărţi, s-au trezit „daţi afară” din casă cu ele cu tot de nevasta
„intelectuală” care, la o curăţenie generală, li le-a pus în braţe să facă ce
vreau cu ele. (Autorul acestor rânduri a mai trăit în viaţă ceva, o mare
grozăvie: o bibliotecă abandonată afară în ploaie...).
Remus Veleriu Giorgioni
Scriitor, publicist, eseist, teolog
Foto: Biblioteca Osaka, Japonia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu