CARTEA ȘI BIBLIOTECA... Eseu de Remus Veleriu Giorgioni... Autorul acestor rânduri a mai trăit în viaţă ceva, o mare grozăvie: o bibliotecă abandonată afară în ploaie...

 

Biblioteca: monument sau  mausoleu. Biblioteca vagantă

Un cititor poate fi un simplu colecţionar de cărţi - bibliofil sau biblioman - , sau poate trata cărţile ca pe fiinţe vii, surorile sale, cu care convieţuieşte de-o viaţă. Astfel, când te plimbi printr-o mare bibliotecă - Biblioteca Babel... - poţi să te simţi ca într-un mare muzeu, monument ridicat Culturii; sau te poate apăsa sentimentul ciudat că te afli într-un mausoleu. Cărţile pe care le (de)ţii în bibliotecă te caracterizează, ele reprezintă cartea ta de identitate culturală („spune-mi ce cărţi citeşti, ca să-ţi spun cine eşti”). Spaţiul ei este   unul securitzant: te apără de atacurile vieţii cotidiene; sau poate reprezenta un univers paralel, dacă uiţi de tine, de viaţă – care trebuie trăită, iar nu citită - şi te cufunzi iremediabil în marea de cărţi; te laşi invadat, înghiţit. O noapte petrecută într-o bibliotecă publică te poate face fericit sau te poate terifia, exact ca una petrecută într-un cimitir.

            Cartea de pe noptieră – sau cartea pusă sub cap, să-ţi intre în el în somn! – nu sunt un mit. (De câte ori n-am avut sentimentul că o carte a „sărit” de pe raft al bibliotecii direct pe masa de lucru şi chiar la momentul potrivit!) Cărţile au reprezentat întotdeauna pentru omul raţional o existenţă în sine, escortă existenţială. Mulţi scriitori, autori - sau numai amatori - de cărţi, de-a lungul istoriei, şi-au mutat de mai multe ori biblioteca, transportând-o pe apă sau pe uscat, în lăzi de lemn, ca pe o marfă de preţ. Iată o pledoarie pentru cartea-fiinţă vie: multe cărţi/biblioteci au fost confiscate (!), altele alungate, sau arse, ultragiate.

Înainte de a ajunge mare scriitor, aproape fiecare autor a fost mai întâi un mare cititor, fiindcă darul cititului este indestructibil legat de cel al scrisului. Când vorbim de o bibliotecă vagantă – călătoare – gândul zboară şi la debarasarea de cărţi, care s-a întâmplat în toate timpurile. Comuniştii s-au debarasat de cele indezirabile, iar ex-cititorii de azi, mulţi dintre ei, le donează bibliotecilor publice, le claustrează în vreo pivinţă, pod; sau le aruncă pur şi simplu la tomberon. Au mai fost cazuri când unii, după ce au agonisit cu greu rupându-şi de la gură o seamă de cărţi, s-au trezit „daţi afară” din casă cu ele cu tot de nevasta „intelectuală” care, la o curăţenie generală, li le-a pus în braţe să facă ce vreau cu ele. (Autorul acestor rânduri a mai trăit în viaţă ceva, o mare grozăvie: o bibliotecă abandonată afară în ploaie...).

Remus Veleriu Giorgioni

Scriitor, publicist, eseist, teolog

Foto: Biblioteca Osaka, Japonia