Blestem basarabean... Voicu Lăzăruț și memoria cea de toate zilele... „Cartea nu este o carte de aventuri, este o monografie a unor familii, este cartea care ne prezintă lumea prin ochii celor care au trăit-o în perioade de criză și-n perioade de liniște, sub arcadele credinței creștine”

 

Jurnalul din jurnalul unor migranți

 

Voicu Lăzăruț este pasionat de istoria contemporană văzută prin ochii unor oameni care au suferit de pe urma evenimentelor destul de cunoscute. El își asumă o viziune subiectivă cu pasiune. Suferința înnobilează ființa umană, dar deschide și noi perspective sociale și spirituale. Cu narațiunea BLESTEM BASARABEAN (Deva: Tipografia Guttenberg, 2019), o monografie a unei familii extinse, o saga reală și pătrunzătoare despre românii de lângă noi, autorul continuă această dramă extinsă a vremurilor noi și vechi. Curajul său este evident, ne prezintă lucruri știute și neștiute despre familiile unor basarabeni care fost obligați să migreze în România și în alte zone ale lumii, împinși de forțele unor sisteme sociale diferite, aflate la limita dintre occident și orient, la granița unei țări afectate de comunism, de fascism, de capitalism, globalism economic etc. Povestea se derulează în mai mulți ani, începe din vremea celui de al Doilea Război Mondial și continuă până în epoca actuală, marcată de regulile globalismului economic, cu multe digresiuni și cu un remember care se impune mereu. Sunt fapte dure, contradictorii, de la agonie la extaz lumea se modelează prin eroii din carte, sub ochii lor, pe spinarea lor de oameni obișnuiți.

Cartea este în fapt o repovestire a evenimentelor consemnate de rudele sau de Margareta Morar, un fost bun specialist în domeniul programelor complexe de calculator, om de bază cândva la Centrala Minereurilor Deva. Autorul a cunoscut-o, femeia i-a fost șefă și a lucrat în colectivul coordonat de ea. Ea a lăsat mărturie un blog pe care a postat multe narațiuni din lumea basarabeană. Viața Margaretei Morar a fost cumplită, a avut și mari satisfacții profesionale în perioada comunistă, lucru mai rar, dar specialiștii aveau un loc a lor în sistem. Jurnalele mamei sale, doamna Fenea, au stat la baza narațiunii lui Voicu Lăzăruț, de asemenea, el a empatizat cu basarabenii și a înțeles drama lor, plus blogul doamnei Margareta Morar. Atenția acordată de autor întregii povestiri este meritorie, el reînvie vremuri care au fost și pe care generația actuală nu le cunoaște sau le cunoaște puțin. Ruptura dintre generații și stilul de viață trăit a dus la acest decalaj spiritual în viața românilor. Faptele basarabenilor fac parte din istoria recentă care a ars pe pământul românesc.  

Cartea ne prezintă jurnalul domnișoarei Fenea Fecla Movilă, ținut de prin anul 1926, o  proză intimă, cu multe detalii despre Kilia-Nouă, despre comunitatea de români basarabeni din zonă. Domnișoara scria cândva: „Simt și acum plăcerea de atunci, când în acea seară m-am refugiat la malul Dunării, unde am călcat cu plăcere pe nisipul fin și fierbinte de la malul Grindului nostru sau pe scândura bărcii de la vârful lotcii noastre pescărești, care ardea și mirosea urât, de la soarele la care era expusă vechea noastră barcă pescărească aflată acolo de mulți ani” (p. 17). Localitatea avea un miraj aparte, Dunărea o înnobila, activitatea intensă a oamenilor făcea istoria mai agreabilă, fluviu curgea prin localitate și prin inimile lor. Era un loc unde se ciocneau civilizațiile mânate de interese comerciale, de destin, de credințe. Jurnalul reține: „Dunărea ne-a dat bogăție, distracție, griji, pericole, o prosperitate generală, dar EA își lua jertfele de marinari, locuitori, agricultori, pescari, într-o natură luxuriantă, lină sau periculoasă, iar în apropierea Deltei se făcea ca această apă să fie o binecuvântare  pentru viața tuturor românilor de pe cele două maluri ale Dunării. O minunăție a naturii, o prosperitate dată de Dumnezeu pentru viața concitadinilor mei de sute de ani” (p. 34).

Ultimul război mondial a adus ruptura în istoria, în geografia, în comunitatea de basarabeni din zonă. Suferințele au năvălit peste oameni, boli, bombardamente, jafuri, nedreptăți, destine frânte, oameni în mișcare spre o Românie dominată de marile puteri sau spre gulagul sovietic. Suferințele au marcat viața familiilor, au fost boli crunte, violuri, oameni morți, oameni alungați, oameni în căutarea destinului. Unii au rezistat impactului, alții s-au prăbușit și împreună cu ei au căzut averi, afaceri, rude apropiate, tradiții… Au fost, cum scrie Lăzăruț, dorințe, blesteme, suferințe, moarte și speranțe…

Mâna lui Dumnezeu la lucru în viața basarabenilor, darurile lor naturale, meseriile acceptate de nevoie, puterea de a rezista, i-a dus la liman, și-au construit o viață departe de Kilia, aproape de români. Unii au reușit să se afirme și în străinătate, în Canada sau în occident, mânați de vântul istoriei care i-a împins la margine de imperii. Au fost „migranții de acasă”, cei care au făcut din pământul românesc o Basarabie spirituală, una care să-i țină în picioare. Ei au trăit cu senzația că rușii au decis soarta Basarabiei pentru mulți ani, imperiu era/ este aproape de zona de trece dintre o lume și alta.

Monografia familiilor de basarabeni este presărată cu portretele unor bărbați atipici, rezistenți, capabili să învingă capcanele istoriei, credincioși, atenți la glasul sorții. Căpitanul de marină Ioan Plămădeală este acel erou din umbră, care a învins sistemul comunist, a reușit să evadeze din zona dictaturii în occident împreună cu familia, a cunoscut tristețea, aventura, eșecul, a biruit. Inteligența lui l-a ajutat în momente de cumpănă și i-a oferit șansa de a cunoaște lumea și a se implica în afaceri de tot felul. Personajul merită un roman special, povestea lui spectaculoasă este una tipică pentru regimul dictatorial care s-a instalat în România în perioada 1945-1989.

Simatoc, un mare fotbalist basarabean, a reușit într-o lume ciudată, în lumea sportului. S-a impus prin talent, printr-o nebunie frumoasă, a jucat la mari echipe de fotbal din Europa, inclusiv la Barcelona, înaintea lui Gheorghe Hagi sau Gică Popescu, vedete ale generației de aur (1986-2003) în fotbalul românesc . A fost un personaj remarcabil, cu plusuri și minusuri, a iubit intens și a avut succes acolo unde puțini au reușit. Portretul lui iese din normalul de fiecare zi, este personajul care a trecut prin zidul dintre Est și Vest într-o perioadă cruntă.

Un alt personaj ciudat, aflat sub aura puterii strămoșilor, este un inginer basarabean care a avut curajul să-l semneze pe Lenin pentru a salva militarii basarabeni aflați pe frontul în care au fost implicată Armata Bolșevicilor în anii 1917, într-o perioadă de confuzie suprareală. 

Într-o stare de revoltă, sentiment care i-a marcat mereu pe basarabeni, este prezentat în carte portretul lui Wiston Churchill, personalitatea care influențat istoria din Estul Europei, inclusiv pe cea a românilor din Basarabia. Revolta este dusă până la limita adevărului istoric, alături de Stalin și Roosevelt, la Yalta, când marile puteri și-au impus voința, imediat după finalul ultimului război mondial. Așa a rămas România în sfera de influență sovietică…

În cuprinsul cărții se face o analiză personală a evenimentelor istorice, inclusiv a Revoluției din Octombrie, plus alte alegații. Intrând în această zonă, autorul riscă unele concluzii care nu au întotdeauna fundament socio-istoric, dar este un autor incomod care îi place mult să intre în meandrele istoriei, să pluseze. Nu o face numai în această carte. A făcut-o și în alte scrieri precum Viața după dosar (2015) sau În umbra fricii (2016), pentru a aminti doar de câteva scrieri. Memoria este materia primă a cărților lui Voicu Lăzăruț, de aici și o doză de subiectivism dar și de curaj literar mai greu de pipăit în zilele noastre.

Evenimentele din cărțile sale se petrec pe fondul războaielor mondiale, ale Marii Uniri, ale Revoluției, pe fundalul marilor tragedii și pe fondul marilor trădări. Fiecare are dosarul său în arhivele istoriei, pare să afirme autorul.   

Și, totuși, iubirea aduce echilibru în viața oamenilor, ea îi adună la masa istoriei sub forme și-n locuri pe care personajele nu le-au bănuit.  

Fraza curge simplu, avântat și scriitorul face trimiteri la starea personajelor, la epoca pe care ele au trăit-o. Lăzăruț are plăcerea de a povesti, de a explica vremurile în stilul său, se vede mereu la Terasă, undeva în orașul istoriei, are pe tăblia mesei dosarele eroilor, stă la până să apară eroina care pune punct și o ia de la capăt. Pe alocuri este simplist și un aer de ziar de succes străbate tablourile prezentate. Personajele au curajul de a spune adevărul așa cum îl văd ele, la limita dintre literatură, jurnalistică, politică, eseu, epistolă și dramă.  

Cartea nu este o carte de aventuri, este o monografie a unor familii, este cartea care ne prezintă lumea prin ochii celor care au trăit-o în perioade de criză și-n perioade de liniște, sub arcadele credinței creștine.

Voicu Lăzăruț scrie în cartea sa: „Personajele din acest volum vor purta, ca o cruce, destin, talisman, un blestem de existență, provocat de fugă sau de migrație. (…) Și migrația nu s-a oprit nici până în ziua de azi și nici nu s-a limitat la România, că generațiile aceste de „blestemați și dezmoșteniți” își vor lua viața în piept și cu… minte se vor transforma, dar, încă vor supraviețui pe alte plaiuri, după durerea, puterea lor și blestemele suferite, pentru a arăta Lumii un triumf apoteotic a vieții românilor” (p.14).

Un jurnal în jurnal la care Voicu Lăzăruț ia parte, alături de personajele sale pe care le-a admirat pentru o perioadă, sub umbra fricii de uitare.

 

Constantin Stancu