CONCEPTUL DE ÎNDUMNEZEIRE ÎN TEOLOGIA LUI DUMITRU STĂNILOAE

 

DESPRE COMUNIUNEA CU DUMNEZEU

 

O carte mai puţin obişnuită în cultura română: CONCEPTUL DE ÎNDUMNEZEIRE ÎN TEOLOGIA LUI DUMITRU STĂNILOAE[1]. Emil Bartoş, autorul cărţii, a avut curajul să plonjeze într-o problemă teologică delicată, el este un evanghelic şi a ţinut să-şi definitiveze doctoratul cu această temă la Universitatea Ţara Galilor în anul 1997, după ce a luat legătura la Oxford cu profesorul Kallistos Ware, teolog ortodox apusean şi dr. Oliver Davies de la Universitatea din Ţara Galilor, teolog catolic. Iată că dialogul creştin se poate armoniza la nivel academic deoarece un teolog protestant evanghelic a studiat conceptul ortodox de îndumnezeire sub coordonarea a doi teologi contemporani, unul ortodox, altul catolic.

Ideea a devenit realitate deoarece efortul a plecat de la cunoaşterea lui Hristos Iisus, de la cunoaşterea lui Dumnezeu şi atunci apropierea de divinitate face posibilă armonia creştină pentru ca mesajul să fie unul despre adevăr şi dragoste, cei doi stâlpi din Biserica lui Hristos, cea invizibilă mai ales.

Decizia aceasta a plecat de la studierea operei lui Dumitru Stăniloae şi de la relaţia personală cu marele teolog şi profesor român din Biserica Ortodoxă. Uneori ne întrebăm dacă Dumnezeu face minuni şi chiar face, există o legătură desăvârşită în creştinism care duce la realizarea oricărei posibilităţi: dragostea!

Sunt câteva aspecte de remarcat:

-       doctrina despre îndumnezeire este una integratoare în teologia ortodoxă răsăriteană ceea ce influenţează întreaga zonă, pe principul vaselor comunicante care funcţionează şi la nivel spiritual. Nu poţi face abstracţie de puterea lui Dumnezeu, în final, asupra oamenilor.

-       Dumitru Stăniloae este unul dintre cei mai importanţi teologi ortodocşi români, acest lucru pune în valoare cultura română în ansamblu şi radiază în arealul creştin universal. Mai mult cunoscut sau mai puţin cunoscut, marele teolog este apreciat şi în apus ca o personalitate ce pune amprenta asupra credinţei creştine.

-       Opera lui Dumitru Stăniloae face legături multiple cu estul şi vestul, acceptă valorile reale care au marcat şi marchează lumea spirituală, duhovnicească. Sunt integrate într-o viziune unică de natură creştină vechile scrieri româneşti cu marile tipare filozofice (Buber, Ebner, Heidegger, Jaspers, G. Marcel), cu teologia profundă universală (Barth, Brunner, Bultmann). Astfel aceste modele i-au oferit sistemul de valori pentru a exprima existenţa concretă a fiinţei umane în univers.

-       Teologia lui Stăniloae a pus în lumină necesitate unei teologii existenţiale, mai aproape de trăire, adică trăirea cu Dumnezeu, depăşind nivelul cunoaşterii prin aparatul teologic. Acest lucru a permis preluarea învăţăturii Sfinţilor Părinţi (Clement, Origen, Dionisie, Ioan Damaschin, etc.) şi integrarea ei în sistemul vizionar al doctrinei creştine, în general.

-       Aplecarea spre patristică a fost dublată de o vastă operă de articole dogmatice care stau la baza teologiei sistematice proprie lui Dumitru Stăniloae.

-       Opera marelui teolog trădează în mod evident o erudiţie ieşită din comun care l-a făcut remarcat ca apologet al creştinismului de natură ortodoxă, istoric, filozof, dogmatician, scriitor… Prin Dumitru Stăniloae cultura română poate sta la cina cea de taină a marilor personalităţi universale, prin opera sa solidă de teologia patristică, teologie modernă, a altor sisteme de gândire contemporană, bazate pe o structură organizatorică riguroasă, aproape matematic exactă…

-       Putem puncta câteva date: rugăciunea curată, viziunea lumii divine, problema vederii lui Dumnezeu, influenţa patristică, energiile divine necreate, teologia luminii, lumea ca dar, omul ca mediator, suflet şi trup, suflet şi minte, caracterul comunitar al chipului, natura umană, unirea lui Dumnezeu şi a omului în Cristos, planul mântuirii, Cristos ca împărat, natura progresivă a răscumpărării, Sfânta Treime ca model al Bisericii, transparenţa Duhului sfânt în revelaţie şi Biserică, lucrarea harului, libertate şi har, sfinţirea…

-       Dumitru Stăniloae a pus în evidenţă paradoxul cunoaşterii în viziunea creştină, lămurind în interiorul acestui sistem posibilitatea de a accede prin paradox la divinitate, ca sistem de lucru cu viaţa proprie în revelaţie şi acţiune. 

Emil Bartoş prezintă pe scurt viaţa şi opera celui care a fost Dumitru Stăniloae, apoi, prin temele abordate în interiorul conceptului de îndumnezeire, pătrunde în esenţa fenomenului, unul tulburător, ca adept a teologiei experienţei, nu a teologiei abstracte. Este relevat misterul întrupării lui Hristos, depăşind limitele evidente ale limbajului şi pătrunderea puterii divine în umanitate la nivel individual şi al comuniunii. Stăniloae combină modelul etic cu cel realist, depăşind modelele patristice, dar plecând de la ele, pentru a se putea <<realiza comuniunea omului cu Dumnezeu şi participarea dinamică la viaţa lui Dumnezeu, prin renunţarea la tot ce nu este Dumnezeu – un proces de urcare şi de comuniune prin care omul poate să atingă “asemănarea divină”>>.

Analiza lui Emil Bartoş este făcută şi din perspectivă evanghelică, acest lucru poate aduce beneficii spirituale evidente, dialogul interconfesional având de câştigat, iar creştinismul reflectând lumina lui Dumnezeu într-o vreme în care lumea cade de la credinţă, conform profeţiilor din Noul Testament.  

Teza aceasta ne arată direcţia în teologia mistică a lui Dumitru Stăniloae, face o sinteză apofatic-catafatic şi deosebirea dintre esenţă şi energii în procesul de îndumnezeire, atinge problema comuniunii omului cu Dumnezeu, bazată pe impulsul şi dinamica Duhului Sfânt, cu legăturile din Biserică.

Este o lucrare academică, dar lectura ei atentă poate da satisfacţii extraordinare, revelaţia personală poate fi pusă în mişcare în lăuntrul fiinţei, slujitorii reali ai lui Hristos vor descoperi esenţa creştinismului şi posibilităţile sale în lumea contemporană măcinată de prea multele sisteme de cunoaştere, dar limitat umane…

Este nevoie de a depune un efort real în studierea cărţii, dar eforul va aduce satisfacţii spirituale evidente. Stilul lui Dumitru Stăniloae este unul dificil, acesta folosea frazele lungi, propoziţii intercalate, remarci în paranteză, referinţe aluzive la perioade istorice distincte, la autori diverşi. Emil Bartoş a depăşit limitele acestui limbaj şi a evidenţiat stâlpii de rezistenţă ai gândirii marelui teolog român.

Cartea a apărut în seria TEZE la Editura Cartea Creştină este dedicată soţiei şi copiilor lui Emil Bartoş, se bazează pe o bibliografie masivă specifică, autorul având meritul de a pune concluzii, evaluări după fiecare temă abordată, limpezind mesajul fundamental al scrierilor lui Dumitru Stăniloae.

Autorul subliniază:

„Revendicând un mod aparte de cunoaştere a lui Dumnezeu, teologia mistică a lui Stăniloae promovează ideea experienţei şi a transformării personale, a mişcării şi a progresului înspre deplina unire cu Dumnezeu. Potrivit lui Stăniloae, teologia este un instrument spre îndumnezeire, legat mai degrabă de contemplare decât de conceptualizare, dar care nu ignoră niciodată strânsa lui relaţie cu filozofia. Acesta garantează, în întreg sistemul teologic a lui Stăniloae, legătura dintre raţiune şi revelaţie, natură şi har, umanitate şi divinitate şi îl echipează cu o metodologie mai echilibrată.”

 

Dumitru Stăniloae a interacţionat, evident, în cultura română cu Iorga, Pârvan, Blaga, Eliade, astfel că avem, prin cartea explicitară şi evocatorie de faţă, o imagine mai completă despre sistemul de gândire românesc, unic la nivel universal, special în actuala conjunctură europeană.

 

 

Constantin Stancu

---

[1] Emil Bartoş, Conceptul de îndumnezeire în teologia lui Dumitru Stăniloae, Editura „Cartea Creştină”, Oradea – 2002, 469 pagini. Seria TEZE. Consilier editorial: Agnes Dragomir. Traducerea: Corneliu Simuţ. Editarea: Anca Curpaş. Coperta şi tehnoredactarea: Marcel Eugen Budea.

Foto: Emil Bartoș