Naşterea Domnului ca pescuire
minunată
„Hristos se naşte slăviţi-L
Hristos din ceruri, întâmpinaţi-L!”
După căderea dela
faţa lui Dumnezeu omenirea a intrat într-o fază de întuneric orbecăind pe
cărările morţii, aşa cum relatează psalmistul: „Poporul cel ce umbla întru
întuneric... în latura şi în umbra morţii” (Isaia 9, 1). Această omenirerătăcea
fără direcţie pe o mare bântuită „de
viforul ispitelor” cum afirmă o cântare de la slujba înmormântării.
În această situaţie
Dumnezeu a decis „la plinirea vremii” (Galateni 4, 4), potrivit expresiei Sf.
ap. Pavel, să-i trimită lumina mântuitoare: „lumină va străluci peste voi”,
potrivit aceleiași proorociri vechi testamentare (Isaia 9, 1).
Sf. IoanTeologul
explică motivul pentru care Dumnezeu a rânduit acest lucru: „Atât de mult a
iubit Dumnezeu lumea încât pe Fiul Său cel unul născut L-a dat ca oricine crede
în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică (Ioan 3, 16). Această afirmaţie
despre dragostea lui Dumnezeu pentru lume trebuie înţeleasă în sensul ei cel
mai profund şi autentic, în sensul explicației augustiniene care zice că măsura
dragostei este a iubi fără măsură. Aşa ne iubeşte Dumnezeu pe noi. Căci nu ni se
spune că Dumnezeu a iubit lumea foarte mult; ni se spune că „atât demult... încât...”
Expresia „foarte mult” poate indica măsura: când spui însă: „atât de mult
încât”... e ca şi cum ai spune: încât n-am cuvinte să pot exprima sau încât pot
face orice sacrificiu. Şi sacrificiu a făcut Dumnezeu rânduindnaşterea Fiului
Său cel unulnăscut din veci, iar în timp din Sf. Fecioară Maria.
Vorbind de
naştere spre sacrificiu trebuie precizat aici că Naşterea Domnului nu poate fi
discutată decât în perspectiva a ceea ce
are ea în vedere: mântuirea lumii. Acest lucru implică răstignirea, moartea şi
învierea Sa. Aşa cum Învierea nu poate fi despărțită de cruce şi moarte, la fel
Naşterea nu poate fi înţeleasă în mod adecvat decât în legătură directă cu
moartea pe cruce şi cu Învierea.
Dumnezeu L-a
trimis pe Fiul Său în lume ca pescar, ca să prindă lumea rătăcită, în curs de
scufundare, în mreaja dragostei divine spre mântuire. Deci Naşterea Domnului
este naşterea Marelui Pescar, a pescarului divin venit să prindă nu peşti, ci oameni,
exact aşa cum avea să le spună Iisus mai târziu primilor ucenici. „Veniţi după
Mine şi vă voi face pescari de oameni” (Matei 4, 19). Şi, desigur, înainte ca Sf.
Apostoli să prindă oameni în mreaja lui Hristos, a trebuit ca El să-i prindă în
mreaja Sa. Şi i-a prins. Prin cuvânt, căci învăţa mulţimile fiind în corabie şi
apostolii au putut asculta şi realiza că nu aveau în faţă un învăţător
obişnuit, dar şi prin minune, căci după ce s-au trudit toată noaptea şi n-au
prins nimic, la porunca Domnului să meargă mai la adânc, au prins aşa de mulţi
peşti că abia mai încăpeau în corăbii. Aşa i-a prins Iisus pe ei, căci zice Sf.
Evanghelist că după aceea „lăsând toate au mers după El” (Luca 5, 1-11).
Aşadar Iisus s-a
născut ca primul pescar, nu de peşti, ci deoameni, şi ceea ce El a făcut i-a
învăţat şi împuternicit şi pe ucenici să facă. În principal două lucruri: să vorbeascăconvingător,
cu putere şi să facă minuni. Vorbirea cu putere le-a fost promisă de Domnul
când le-a zis: „Veţi lua putere venind Duhul Sfânt peste voi şiÎmi veţi fie Mie
martori în Ierusalim şi în toată Iudeea şi în Samaria şi până la marginea
pământului” (Fapt. Ap. 1, 8). Şi una dintre dovezile acestei puteri a cuvântului
a avut ca urmare faptul că la Cincizecime, în urma cuvântării lui Petru, s-au
botezat ca la trei mii de suflete” (Fapt. Ap. 2, 41).
Cât priveşte
minunile, însuşi Iisus mărturiseşte cu privire la ucenicii Săi: „Iată v-am dat
vouă putere să călcați peste șerpi şi peste scorpii şi peste toată puterea vrăjmașului
şi nimic nu vă va vătăma” (Luc 10, 19).
Că Iisus s-a născut
pentru a pescui lumea din marea păcatului, că s-a dovedit a fi un expert în
meseria şi în tainele pescuirii se vede de la bun început, de când „creștea şi
se întărea cu Duhul” (Luca 1, 80; 2, 40). Un exemplu grăitor îl reprezintă
întâmplarea din templu când copil fiind, la 12 ani, Iisus citea scripturile şi
le interpreta astfel că toţi rabinii care erau acolo şi-L ascultau „se minunau
de priceperea şi derăspunsurile Lui” (Luca 2, 46-47).
Mai târziu, după
ieşirea la propovăduire în public, după Botez, Iisus, prin învăţătura Sa şi
prin minunile pe care le făcea a pescuit mulţimi după mulţimi peste tot, în
oraşe şi sate, pe străzi, în sinagogi, şi chiar în pustie.
Pescuirea
minunată a apostolilor a avut loc după ce Iisus i-a spus lui Petru să mâne
corabia la adânc (Luca 5, 4). Prin felul cum vorbea Iisus atingea adâncul
inimilor ascultătorilor Săi, acolo unde este foarte greu să ajungi şi acolo
unde poate chiar ascultătorii Săi nu ştiau să ajungă. El însă le deschidea
inimile şi acolo se petrecea minunea.
Deaceea mergeau
după El aşa cum nu s-a mai văzut cu nici un alt rabin dinainte sau din timpul Său.
Prin cuvântul
Său, Iisus sensibiliza lumea la nivel logic, de înţelegere a mesajului Său, iar
prin minuni, la nivel psihologic.
Pe de altă parte,
Naşterii lui Hristos îi corespunde naşterea omului nou în Hristos.
Pentru Fiul lui
Dumnezeu întrupat naşterea în timp din Sf. Fecioară Maria este o a doua naştere
după cea din veci din Tatăl. Aplicată la nivelul condiţiei umane, această a
doua naştere îi oferă omului şansa să se nască din nou, din apă şi din Duh –
căci Sf. Duh a avut un rol fundamental în Naşterea Domnului din Sf. Fecioară –
aşa cum Iisus i-a spus fariseului Nicodim în convorbireanocturnă cu el (Ioan 3,
13-17).
În aceastăconvorbire
Iisus este foarte clar când vorbeşte despre imperativulnașterii „de sus” şi
„din Duh”, ambele expresii însemnând acelaşi lucru.
Deci Domnul
Hristos se naşte pe pământ prin puterea Sf. Duh, la Botez Duhul Sfânt Îi
confirmă prezenţa înainte de începutului activităţii Sale publice, Sf. Duh se
coboară la Cincizecime peste Sf. Apostoli şi îi „naşte” din nou în ziua când
s-a întemeiatBiserica Mântuitorului nostru, iar aceasta este locul unde se săvârșesc
Sf. Taine întemeiate de Domnul Hristos, inclusiv botezul, adică taina nașterii
omului din apă şi din Duh.
Naşterea lui Hristos
şi de asemenea naşterea omului nou în Hristos şi în Biserică are menirea de a redeștepta
în sufletul omului dragostea de Dumnezeu, dorul de Dumnezeu care potrivit Sf.
Părinţi este calea sfințeniei.
Cum am văzut,
Naşterea Domnului, a Pescarului divin, nu poate fi separată de moartea şi
învierea Sa.
Pescarul prinde
peştele iar acesta murind devine hrană spre viaţa omului, aşa cum zicea Domnul
despre grăuntele de grâu care numai dacă va muri va aduce multă roadă, adică o
nouă viaţă (Ioan 12, 24).
În Naşterea lui
Hristos omul pescuit în mreaja divină trece ca şi Mântuitorul prin aceleaşi
faze: moarte şi înviere. Acest lucru este confirmat de Însuşi Domnul când la
Cina cea de Taină a poruncit. „Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul Meu”, „Beţi
dintru acesta toţi, acesta este sângele Meu” (Matei 26, 26-27), apoi, încă şi
mai explicit când Iisus a precizat: „Dacă nu veţi mânca trupul Fiului Domnului
şi nu veţi bea sângele Lui, nu veţi avea viaţă în voi. Cel ce mănâncă trupul
Meu şi bea sângele Meu are viaţăveşnică şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi”
(Ioan 6, 53-54). Cu alte cuvinte în Hristos şi în Biserică, prin Sf. Euharistie
omul cel vechi moare, moare păcatului, se naşte din nou şi se înnoiește în viaţa
de veci.
Aşadar, prăznuim Naşterea Domnului ca pe o chemare la mântuitoare
participare la planul lui Dumnezeu de restaurare a omului şi a lumii, asumând
marele eveniment ca pe un început de drum pe care-l facem pe calea Împărăţiei
urmându-L cu credincioșie pe Cel pe care-L şi propovăduim şi-L cântăm:
„Hristos se
naşte, slăviţi-L / Hristosdin ceruri, întâmpinaţi-L!”
Theodor Damian
FOTO: Alba Iulia
