Scriitor original, a cărui operă, aproape încheiată, a
absorbit
lecturi fundamentale, talent uriaş, probitate morală,
căutare de sens şi
de sine, dar şi revelaţia Sensului suprem în relaţia
cu sinele, căi
nenumărate de existenţă în universuri spirituale, nelimitate,
prin
transcendenţă, trăire mistică şi religiozitate,
„Poetul Eugen Dorcescu se
integrează… în tipologia persoanei
umane, a cărei definiţie a conturat-o
şi a enunţat-o chiar Domnia Sa: «Persoana umană este
acel individ
uman, purtător de excelenţă, care trăieşte pentru un
ideal, care este
animat nu doar de sentimentul, ci şi de cultul
valorilor şi care are
necesităţi spirituale conştientizate»” (Marian-Cătălin
Ciobanu).
Chiar dacă adaugă vârstei sale de acum un an ce
încheie opt
decenii de viaţă (a se vedea în Miscellanea o laudatio cu titlul
Eugen
Dorcescu după al 79-lea ocol al Soarelui şi la primii paşi în cel de-al
80-lea,
semnată de Ion Pachia-Tatomirescu), chiar dacă şi-a
valorificat strălucit
talantul, deceniu după deceniu, desăvârşindu-şi toate
proiectele
existenţiale – în creaţie, în dragoste şi în credinţă
– ilustrul Poet român
este, în continuare, „un drumeţ pe Calea regală”
(Florin Corneliu
Popovici), pe „drumul său (fără întoarcere) spre
Tenerife”. El se
îndreaptă, zi şi noapte, spre Dumnezeu. Nu este orice
fel de drumeţ, ci
unul cu vocaţia valorii, a metafizicului, a
infinitului, a eternităţii,
solidar acelor veneraţi THE HAPPY FEW..., în rândul
cărora şi-a găsit
de mult locul.
„Clipă (de fericire), rămâi!”
Ani mulţi, senini, cu rod bogat, cu sănătate, cu
„credinţă, nădejde
şi dragoste”, IUBITE MAESTRE EUGEN DORCESCU!
Mirela-Ioana Dorcescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu