Eseul și vremurile de azi
Vine o vreme
în viață când ne evaluăm locul în lume, evaluăm lumea în care am fost captivi,
evaluăm sensul spre viitor, apreciem meandrele trecutului. Dumitru Hurubă este
un umorist important, a scris destul de mult, cărțile sale au prins nebunia
vremurilor. A pus și diagnosticul: Rezervația
cu zăpăciți de tranziție…
Scriitorul
este și un moralist serios, bazându-se pe principii solide, verificate în
istorie pe piele proprie de mari personalități, începând cu Apostolul Pavel și
continuând cu Eminescu sau Caragiale. A fost dedicat literaturii, a scris
despre scriitorii din vremea sa, despre scriitorii care au dus pe umeri
tradiția bună, cea solidă, care contează. Titlurile cărților sale sunt
relevante: Carte de colorat mintea, Bate
vântul prin cămară, Skepsis, Filiala Casei de Nebuni, Biroul dușilor de-acasă
etc.
Prin cartea Având în vedere…(microeseuri), publicată
la Editura Limes în anul 2020, autorul ne prezintă oglinda vremii în care
trăim, se apleacă asupra valorilor care susțin literatura de azi. Analizează
inflația de cărți apărute în ultimii treizeci de ani la noi. Face operația
spirituală a revistelor literare, a aglomerației de pe fesbukul nostru cel de toate zilele, locul unde au parcat mulți
intelectuali, uitând de autocenzură. La suprafața evenimentelor, ca-ntr-o black hole (gaură neagră în univers),
se văd multe cărți, dar în profunzime dispar și mai multe. Autorul redescoperă
graba unor intelectuali care nu mai
dau atenție regulilor gramaticale, morale, sociale, care se îngrămădesc pe
locul îngust al gloriei rezervate generației de azi.
Analiza se
bazează pe lecturile din literatura clasică, pe studiile unor sociologi
renumiți, pe bunul simț. Există aici un fenomen: teroarea bunului simț care
indică temperatura unei culturi.
Dumitru
Hurubă observă ruptura cruntă dintre generații, lipsa de coerență a literaturii
aflate sub presiunea faptelor, a intereselor, impostura practicată cu meserie,
mediocritatea care pare să devină regulă. El pune în evidență ruptura dintre
scriitor și societate, frângerea relației scriitor cititor, poluarea mesajului
și căderea științelor comunicării, inclusiv căderea criticii literare, atât de
necesare în libertatea accesată în această vreme. Eseistul ne arată noile
curente în literatură: „alambicuri lirice” și alte nebunii la modă, lansate
precum pantofii de damă.
O atenție specială o acordă fenomenului de negare în bloc a literaturii consolidate înainte de 1989, a abandonării unor opere clasice scrise în acea perioadă, opere care s-ar încadra în canonul normal al unei culturii. Motivele, mai ales cele ideologice și politice, nu rezistă totdeauna, în spatele acestor cărți aflându-se opere importante, valide, menite să prezinte viața și existența oamenilor sub presiunea vremurilor. Negarea nu poate fi făcută în bloc doar pentru motivul că generația de scriitori apărută după această dată are dreptul la „gloria” de moment a zilelor așa-zis libere. Pe Dumitru Hurubă îl interesează firul roșu, firul conducător care străbate creația literară indiferent de perioadă, scriitorul fiind și el sub vremuri. Negarea e privită ca stil eronat de existență, dusă la limitele ei maxime; și care afectează viața socială.
În ultima
parte, el face scurte portrete literare, subliniază prezența literaturii în
straturile ei profunde: Otilia Cazimir,
Liviu Rebreanu, Valentin Silvestru, George Călinescu, Alexandru Vlahuță
etc. Ca un supliment, arătându-ne că viața e frumoasă și densă, că există
valori care contează, ne prezintă iubitele lui Eminescu, de fapt iubirile care
au dinamizat literatura și vremurile…
De remarcat
la Dumitru Hurubă stilul în care scrie eseul, este apropiat de cititor, îi
scrie de parcă ar fi în fața lui, uneori mustră, alteori are un umor care
potențează ideile, le face mai accesibile, ori este ironic sau ludic. Trimiterile
sale la alte texte, fie literare, fie sociale, au consistența celui care a înțeles
fenomenele.
Punând
accentul pe necesitatea înțelepciunii, el reține: „Întreaga evoluție a vieții
în general și a fiecăruia în particular, se va desfășura sub auspiciile unei
ambiguități perfect gândite cu scopul de a deruta și de a reconstitui noua structură
psihică a individului ca bază de plecare pentru aderarea și integrarea sa,
chiar cu entuziasm, în marea familie emanată din mariajul dintre UE și Globalizare” (p. 35).
Cartea pe
suport de hârtie are un destin aparte, fenomenul apariției unei cărți e descris
cu umor și acuzator, în sfera imposturii la modă: „Literatura, din punctul de
vedere al autorilor-nulități, al celor care umplu rafturile librăriilor și
bibliotecilor cu volume-inepții, nu este altceva decât o prostituată de care
pot să profite toți cei care au bani, care se prezintă cu <<capodopera>>
la editură și anunță cu aroganță: doamna editură, am mai scris un volum, al
șaptesprezecelea… Ai bani?, îl întreabă editura. Am. Perfect: în două săptămâni
ai cartea! Afacerea e încheiată rapid, iar produsul-maculatură se aliniază
frumos lângă celelalte surori gemene într-ale nonvalorii preafericindu-i pe
autorași” (p. 21).
Când scrie
despre mediocritate, Dumitru Hurubă pune degetul pe rană: „Tot mai mulți
autori, lipsiți de un minim, și necesar grad de cultură și de individualitate
literar-artistică, devin peste noapte adevărați maeștri, ocupă funcții în
sistemul cultural fără să le merite, redactori, redactori-șefi de reviste literare,
rod al evoluției spectaculoase adăstând pe la foste Poșta redacției… funcții
prin Ministerul Culturii. Tot ei fac parte din jurii, chiar naționale, împart
premii importante la alte… valori, de nivelul creației lor” (p. 43).
Este citat
Erich Fromm, sociolog și filozof important al vremurilor: „…există (…) semne
foarte perceptibile ale decepției și ale insatisfacției oamenilor în ce
privește modul lor de viață; ei fac eforturi să recâștige puțin din
individualitatea lor pierdută și din productivitatea lor” (p.36). Astfel,
autorul punctează necesitatea unei vieți sociale sănătoase, menită să dea
perspectivă existenței, într-o perioadă de trecere de la o epocă la alta.
În capitolul
Și… mai literare!, descoperim
scriitori uitați, marginalizați de sistemul literar și social actual, dar care
au spus lumii lucruri de valoare și au o mărturie trainică în ce privește
identitatea noastră. De exemplu, Otilia Cazimir poate fi marginalizată pentru
colaborarea cu sistemul în anii 50, activând pentru Editura „Cartea Rusă”, un
demers la modă în vremea aceea, dar când privim fenomenul mai atent, descoperim
că ea a tradus din Gorki, Tolstoi, Cehov etc. A transmis cititorilor operele
unor mari scriitori în limba română, oferind o perspectivă densă asupra vieții
oamenilor, aflați în împrejurări dramatice. Aceste opere, fac parte, până la
urmă, din literatura universală, iar conjunctura a oferit șansa pentru un
scriitor să contribuie la lărgirea perspectivei asupra lumii în care au trăit
înaintașii noștri.
Pe de altă parte, referindu-se la George Călinescu, marele cărturar al vremii, Dumitru Hurubă constată meritele acestuia în istoria literaturii române, dar punctează și controversa avută cu Adrian Marino, asistentul său la catedra de specialitate. Divergența iese la suprafața evenimentelor, fiecare personalitate având slăbiciunile ei și plătind tribut sistemului care-l susținea, sistem social care a exploatat frica oamenilor în favoarea celor aflați la putere, în acel moment. Frica a marcat și marchează oamenii în orice perioadă istorică și modelează caracterele. Valabil și astăzi, fără excepții…
Chiar dacă
timpurile au fost dificile, umorul a ținut sus nivelul literaturii. Scriind
despre Valentin Silvestru, eseistul subliniază un adevăr serios, cu greutate:
„Opera sa, cuprinzând scrieri în special legate de fenomenul teatral, dar și
proze (schițe) satirico-umoristice, face parte din zestrea literaturii române
atestând, prin întregul său, personalitatea unui mare și important slujitor al
teatrului, al scrisului în general. Opera sa este mărturie indubitabilă, iar
cărțile sale se constituie în puncte de referință…” (p.156).
Când scrie
despre iubirile lui Eminescu,
eseistul pune accentul pe omul aflat la intersecția vremurilor, omul copleșit
de limitele sale, în contradicție cu dimensiunea creatorului. Descoperim
bărbatul vulnerabil în fața unei femei frumoase, capabil de sentimente înalte
de iubire, sufletul său doborând aparențele - fizicul solid și fragil, în același
timp. Cu atenție, femeile au scris despre poet: „Mai mult scund decât înalt, cu
un cap prea mare pentru statura lui, (…) prea cărnos la față, nebărbierit, cu
dinți mari și galbeni, murdar pe haine și îmbrăcat fără nicio îngrijire”
(Descrierea aparține lui Mite Kremnitz, p. 180).
În relația
cu femeile, sentimentul iubirii a fost intens, de neoprit, catalizator al unor
poezii unice în literatura română. Tendința spre absolut a poetului, în contradicție cu gelozia unui bărbat dăruit,
făcea din sentimentele sale față de frumusețea unei femei, o trambulină spre
eternitate: „El dorea absolutul, iubirea lui să fie exclusivă, și îl deranjau
toate speculațiile care făceau referire la infidelitățile Veronicăi, de aceea
se despărțeau atât de des” (Titu Maiorescu despre Eminescu, p. 187). Iar
Veronica Micle puncta: „Și așa sunt fără nicio lege și fără nici un Dumnezeu,
să-mi rămâie cel puțin acela al poeziei, care pentru (mine) s-a întrupat în
ființa lui Eminescu” (p. 187).
I.L.
Caragiale, alt mare scriitor, prieten al poetului, concluziona: „Cu toată inegalitatea temperamentului său,
Eminescu avea două coarde întotdeauna egal de întinse: veșnic înamorat și
veșnic având nevoie de bani” (p.182).
Aceste eseuri și portrete literare, arată cititorului că lumea literară este complexă, că acest fenomen social nu poate fi strivit de ideologii de moment, de interese, mediocrități și „alambicuri”. Până la urmă, scriitorul este un pilon în templul social, unul capabil să susțină și el structura fragilă a lumii în care trăim cu toții. Prin aceste texte, Dumitru Hurubă s-a apărat pe sine, a apărat casta scriitorilor care trăiesc deplin momentul oferit de Dumnezeu și lumea în care se mișcă aceștia, fragili și puternici, prin scrisul lor ieșit din tipare și ritual.
Eseurile
sunt spovedania unui umorist care a avut curajul să spună lucrurilor pe nume și
să fie sprinten pe contrasens… Chiar dacă acestea au fost publicate și-n
revistele literare, adunate în cartea de față, reprezintă punctul de vedere
consolidat al scriitorului care-i pasă de lumea în care trăiește, se simte
răspunzător în fața cititorilor și a vremurilor ce vor veni... Unele teme și
idei au mai făcut obiectul altor eseuri și din partea unor oameni de cultură,
dar asta potențează demersul lui Dumitru Hurubă.
Așa că, având în vedere cele de mai sus, la loc comanda și rentează să fim puțin romantici…
Constantin
Stancu
*Dumitru
Hurubă, Având în vedere… (microeseuri),
192 de pagini, Florești (Cluj): Editura Limes, 2020.
Sursa: Rev. Portal Măiastra, nr. 3-4/2021
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu