Efortul spiritual depus
de poet este considerabil. Se simte tensiunea din poeme. Intră în joc marea
cultură a lumii, folclorul, teologia, ştiinţele exacte, mitul. Poetul se
cabrează pe vechile scrieri, acceptând limitele impuse de ştiinţa modernă.
Limbajul este unul al invocaţiei, al imnului, pentru ca tainele să se deschidă,
a temerii în faţa miracolului, al acceptării autorităţii divine ca un dat
necesar. Când echilibrul se stabileşte, poeme se revarsă în cântec nou-vechi,
în rugăciune, imn. Cântecul de laudă se adresează persoanei supreme, numelui
său, lucrării sale, puterii care radiază din acestea, frumuseţii absolute care
depăşeşte momentul estetic efemer. Simetria, armonia, rigoarea, haloul de
mister, rugăciunea, toate se regăsesc în imnul omului smerit. Raul
Constantinescu ia totul în serios şi acceptă suferinţa spirituală care vine din
acest mod de cunoaştere şi relaţionare, este un poet matur care nu se joacă, nu
e joaca jocului, e lauda, simplu, clar, cu mijloacele poeziei. ( C Stancu)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu