DE CE?
Eseuri despre partea spirituală a
omului
(Olga Rodica Toma, Eseuri, Editura Călăuza v.b., 2021)
Olga Rodica Toma este dedicată
profesiei, culturii și sensului în viață. Prin cartea de eseuri ea abordează
partea sensibilă a existenței: partea spirituală. Temele analizate sunt
generoase, exprimă nevoia de echilibru într-o lume tot mai materialistă: emoțiile,
credința, educația și sensul în istorie pentru om.
Cartea Eseuri*, publicată la Editura Călăuza v.b. în anul 2021, ne prezintă
o autoare dedicată culturii. Sunt mai
multe capitole cuprinzătoare și surprinzătoare: Emoțiile, cum ne descurcăm cu ele; Credință și cultură; Educația, mai
este ea necesară astăzi; Problema morții
în opera lui Mircea Eliade. Cartea începe cu un Cuvânt înainte în care Olga Rodica Toma se prezintă și susține
despre această carte: „În cea de a trei carte, Eseuri, încerc să-mi lămuresc
mie însămi câteva probleme legate de emoții, de credință, educație, de problema
morții la Mircea Eliade și nu numai…” (p. 12). Anterior, autoarea a mai
publicat În sala de așteptare (2014)
– proză scurtă, urmată de O poveste de la
malul mării (2017) - miniroman. De remarcat la început și motto-ul semnat de Pierre Hadot care ne
transmite un mesaje esențiale despre înțelepciune, despre limbajul lăuntric,
despre lupta permanentă în sfera spirituală, dând și un exemplu din Marc
Aureliu. Cartea este încadrată de tema
supremă a luminii, temă abordată la
început și la final, ca o punte peste viață. Concluzia generoasă a eseistei:
„Și dacă este așa, de ce oamenii uită adesea că sunt purtători de lumină,
irosindu-și darul cel mai de preț - viața?” (p. 300).
Deși mulți oameni refuză să
recunoască, ei au nevoie tot mai mare de spiritualitate, de emoții care să le
aducă armonie în viață. Foamea de cultură declanșează nevoia de educație, de
cunoaștere. Într-o lume în plină schimbare, necesitatea de acumulare și
prelucrarea date este tot mai presantă. Peste toate se suprapune și curentul
nefericit „cancel culture”, generat de sistemul tehnic de manevrarea
informației într-o direcție sau alta.
În eseurile sale, autoarea abordează temele cu atenție, pune accentul pe disciplina intelectuală, apelează la partea teoretică a problemelor și la importanța practică a domeniului. Dascăl prin excelență, ea tezaurizează cunoștințele acumulate de-a lungul timpului și le transmite spre generațiile care vin. Este conștientă de importanța spiritualității în viața personală, dar și în colectivitate.
Despre emoții aflăm câteva date
esențiale: „…emoțiile sunt comportamente
învățate și transmise cultural, la fel ca limbajul. Deci, dacă mai întâi,
trebuie să auzi pe cineva vorbind engleza înainte să o poți vorbi și tu, la
fel, trebuie mai întâi să-i vezi pe alții bucuroși înainte, pentru ca mai apoi
să simți și tu bucuria”.
Citind despre tema abordată,
cititorul descoperă unele lucruri interesante: „O emoție controversată este iubirea romantică. Este ea întipărită pe
creier ca frica și furia sau colorată cultural? La Rochefoucauld este faimos
pentru că a spus că: <<unii oameni nu s-ar îndrăgosti niciodată, dacă nu
ar fi auzit de iubire>>. Un mare apărător al acestui punct de vedere a
fost C.S. Lewis, care susținea că iubirea romantică a fost inventată în Europa
în secolul al XII-lea. Este vorba despre <<iubirea curtenitoare>>,
tema centrală a poeziei europene. În astfel de poezii, un nobil se îndrăgostea
de o doamnă de la curtea regală. El devenea cavalerul ei și se punea în slujba
serviciilor acesteia, deși pasiunea sa pentru ea se consuma arareori. Iubirea
lui Lancelot pentru soția regelui Arthur, Guinevere, este cea mai cunoscută
poveste în acest sens”.
Autoarea insistă pe traseele
fricii, analizează evoluțiile unor sentimente profunde: iubirea, răzbunarea,
vinovăția…
Despre „inteligența emoțională” descoperim că: „Inteligența emoțională presupune realizarea
unui echilibru între emoție și rațiune, unde niciuna dintre ele nu deține
controlul absolut. Oamenii dotați cu inteligență emoțională știu când e bine
să-și stăpânească emoțiile și când e bine să se lase copleșiți de ele”.
Problema rămâne actuală și azi, când oamenii au mai multă
siguranță socială, sunt sub protecția forțelor sociale convenite.
Curajoasă, ajutoarea ne propune tema fericirii. Ea este cerșită în
vremurile de azi, oamenii având nevoie de fericire, cât mai multă fericire…
Sâmburele ideii de fericire este prezentat frust, clar: „Potrivit bazei de date despre fericire,
lucrurile care au cele mai multe șanse să ne facă fericiți sunt acele lucruri
pe care le știm dintotdeauna: o stare bună de sănătate, prieteni buni, și, mai
ales, relațiile bune de familie. Buna înțelegere cu părinții, copiii și
partenerul reprezintă secretul unei vieți fericite. Încă o dată vechile clișee
sunt uimitor de corecte”, citându-l pe Evans.
Totodată, Ridica Toma pune problema căii chimice spre fericire,
acea scurtătură care afectează viața a mii de oameni. De citit capitolul pentru
că este de mare actualitate.
Problema complexă a emoțiilor este abordată și dintr-un alt unghi:
inteligența emoțională. O constatare, plecând de la lecturile de specialitate:
„Poate că lucrul cel mai tulburător din
întreaga carte este sondajul efectuat asupra unui număr mare de părinți și
profesori care indică tendința mondială a generațiilor actuale de copii de a
avea mai multe probleme emoționale decât în trecut: sunt mai singuri și mai
deprimați și mai înclinați să se îngrijoreze din orice, mai impulsivi și mai
agresivi”.
De reținut și faptul că textele au concluzii personale, bazate pe
experiența proprie, pe lecturile de specialitate, pe experiențele altor oamenii
de cultură. Nu este ocolit nici mesajul Bibliei,
autoarea punând accentul pe cele două laturi ale individului: înțelepciunea și
nebunia… Este totul deșertăciune? Răspunsul vine din lectura eseului despre
emoții.
O altă temă abruptă este religia în legătură cu factorul cultură.
Din acest punct de vedere, descoperim un adevăr care ne marchează zilnic: „Oamenii dintotdeauna au fost preocupați
pentru viața lor, au dorit mereu să și-o facă mai bună. Putem vedea aceasta în
preocupările filozofilor și a oamenilor de știință și, mai recent, în
preocupările psihologilor. Există astăzi o atenție intensificată pentru
dezvoltare personală din punct de vedere cultural, material, spiritual. Și este
bine că este așa! Oamenii vor să învețe să trăiască mai deplin!” Rădăcinile
temei sunt prezentate cu eleganță și dedicare, plecând de la Platon, Aristotel
etc. Deci, avem un punct de plecare în filozofie. Dar firul narațiunii logice
se întinde spre teologi importanți, începând de la Toma d’Aquino și ajungând la
„fericirea chimică”, conform canoanelor actuale ale existenței sociale. Așa se
ajunge la criza de identitate, la deșertăciunea vieții.
Există un sens în viață? Iată întrebarea la care autoarea
oferă un răspuns.
În analiza sa, Olga Rodica Toma pune o întrebare importantă, mai
importantă decât răspunsul în sine, cunoscut de oameni prin experiența proprie:
Mai este necesară educația astăzi?
Răspunsul vine și el treptat, cititorul este inițiat în importanța demersului
propriu pentru a atinge esența vieții. Sunt analizate propovăduirile unor
intelectuali cunoscuți, dar se pune accentul pe cele zece nevoi umane care stau ca fundament al educației, așa cum
le prezintă Solomon Marcus, cunoscut academician român, în prezent decedat, dar
care ne-a lăsat o moștenire importantă spirituală. În această ecuație, Rodica
Toma prezintă problema educației în vremea crizei de identitate morală a
bisericii.
Un eseu important este dedicat problemei
morții în opera lui Mircea Eliade.
Tema este bine lămurită de la început: „Dar să vedem ce ne spune Mircea Eliade în legătură cu sentimentul
morții:... <<m-am întâlnit de nenumărate ori cu fenomenele morții, cu
agonia, cu stingerea, cu oprirea pe loc, am murit de atâtea ori până acum, ca
orice om încât moartea cea adevărată nu mă mai înspăimântă. Fiecare cunoaște
moartea în acest fel. Ce nu cunoaște nimeni este începutul de după
moarte. (...) Adevărul e că, deși, începe ceva complet deosebit, după viață,
moartea continuă totuși o conștiință pe care am fi putut s-o intuim încă din
timpul vieții. Acesta este paradoxul central al morții: altceva decât viața și
totuși ceva pe care l-am putea cunoaște cu ajutorul vieții>>”. Sunt analizate câteva din cărțile marelui
savant, cunoscător al religiilor și a vieții spirituale.
În fond, Mircea Eliade a pus problema destinului uman, a sensului
în univers, a scopurilor pentru care omul este aici. Cititorul se va izbi de
răspunsuri brutale, de idei neconvenționale, de partea nevăzută a existenței,
făcută vizibilă de cărturar. Până la urmă, descoperim poezia în matematică,
rigoarea într-un poem, filozofia în economia politică, arta în comerț, lumea
într-o frază poetică bine argumentată…
De reținut în aceste eseuri pasiunea pentru cunoaștere la Olga Rodica
Toma, dorința de a pune existența pe liniile de forță ale științei și, mai
ales, ale științelor de frontieră, dintre lumea vizibilă și lumea invizibilă.
Trimiterile la marii oamenii ai lumii, la gânditorii români, ne
face să înțelegem că există un efort continuu în realizarea unei perspective
luminoase asupra existenței. Pentru a înțelege sensul în istorie e nevoie să ai
cunoștințele necesare, să acționezi conform voinței bine strunite și să ai
trăirile care reglează orizontul la nivelul cunoașterii posibile pentru un om
limitat… Cităm din eseul dedicat emoțiilor: „În Japonia există
cuvântul amae, ce semnifică exact acest gen de “satisfacție datorită
acceptării depline de către o altă persoană”. Ideograma chineză originală era
aceea a unui sân la care suge un copil, ceea ce ne indică că emoția aceasta
realizează o pierdere a separației, o reîntoarcere la sentimentul integrativ,
de uniune în care fuzionează mama și copilul în primele luni de viață”. Iată una dintre concluziile
cărții.
Aceste eseuri sunt studii normale într-o lume anormală, despre
teme incomode uneori, despre probleme filozofice, religioase, psihologice,
despre partea acoperită de ceața fricilor de tot felul. Eseurile sunt în
aceeași linie de interes promovată și de Dumitru Constantin Dulcan în cărțile
sale, începând cu Inteligența materiei
și finalizând cu binecunoscuta carte, Creierul
și mintea universului. Mai putem cita și pe apologetul Gregg Braden, cel
care a prezentat Matricea divină sau Adevăr profund. Oricum, la finalul
eseurilor avem un bogat material bibliografic, trimiterile la cărțile
fundamentale ale cunoașterii în domeniu fiind demne de reținut.
Problemele nu sunt epuizate de autoare, dar lumea se percepe
altfel după această lectură.
Constantin Stancu
*Toma, Olga Rodica, Eseuri, 303 pagini, Deva: Editura Călăuza v.b., 2021.
Text apărut în revista „Vatra veche”, nr. 3/2022 - Nicolae Băciuț
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu