Coriolano Gonzáles Montañez - HĂRȚILE DURERII... TATĂL/ PADRE (2002 -2016), poeme în limba română traduse de Mirela-Ioana Dorcescu din limba spaniolă, cu o nota autorului, 94 pagini, Timișoara: Editura Eurostampa, 2021

 

HĂRȚILE DURERII LA POETUL Coriolano Gonzáles Montañez

 

Tema Tatăl este una densă. Legătura dintre tată și fiu face legătura dintre generații și dă sens în istorie. Moartea tatălui provoacă mari cataclisme spirituale acolo unde timpul este o rană. Coriolano Gonzáles Montañez, poet spaniol, publică în limba română, traducerea din limba spaniolă Mirela-Ioana Dorcescu, un volum de versuri cu titlul Tatăl/ Padre, prezentând această dramă a ruperii destinului, volum apărut la Editura Eurostampa în anul 2021. Pentru tânărul poet, moartea tatălui survenită în anul 2002, a produs un eveniment greu de uitat, de trecut, de acceptat. Realitatea vine să compenseze ruptura timpului. Este și greu de absorbit în ființa celui tânăr. Este expus în fața vremurilor, asta provoacă durere, amintiri greu de primit, cuvintele de sânge se fac de cenușă. Poetul își asumă limitarea în trup, în minte, în poem. Limitarea provoacă suferința, declanșează câmpului creației artistice, poezia crește din pământul faptelor trecute.

Poemele sunt mărturii, curg energic, decisiv, durerea este asumată: „O durere veche și lentă, o instinctivă și animalică durere, ce ia în stăpânire aerul pe care îl respir, o durere profundă și abisală, care mă halucinează în oglinzi, urcă în venele mele, ce nu mai sunt roșii, nici verzi, nici albastre. Venele mele au culoarea durerii” (p.30).

Evenimentul cutremură vremurile, calendarul are alte trepte: „Din când în când îmi aduc aminte,/ timpul vieții se scotea/ de la Carnaval la Carnaval,/ din vară în vară,/ de la Crăciun la Crăciun;/ dar am și uitat cum se făcea./ Acum, știu doar atât:/ înainte și după moartea ta, tată” (Calendar, p.44).

În fața morții, perspectiva este brutal abandonată, se ivește o altă realitate, o existență crudă: „Numai în cenușă se personalizează plenitudinea/ ființei care a trăit” (Despre trup, p.38).

Realitatea este modelată de absențe, de un trecut ars, dinamica este sistată, se instalează o nouă existență, cea mai cruntă: absența. Poemul Solaris ne arară noua stare: „După două luni de la moartea ta/ am revenit într-o sală de cinema./ Romanul lui Stanislaw Lem/ mă făcuse să reflectez/ cu ani în urmă la adevăratul spațiu/ pe care îl ocupă absența” (p.46).

Poet sincer, căutând sensul în ceea ce se poate percepe, fără o mitologie a spiritualului asumat prin credință, prin adevărul revelat și păzit, Montañez își asumă riscuri spirituale și, de aici, fizice. Poezia, însă, curge, modelată de dureri, de suferințe. Poemul Tatăl definește întreaga paradigmă a omului modern, pregătit să rămână cantonat în oglindă: „și mă aștept să ajung la vârsta ta/ și să mă uit în oglindă ca să știu/ dacă mă recunosc sau dacă te reîntâlnesc” (p.68).  Iată podul peste timpuri, peste prezențe și absențe, în același timp.

Tragedia este asumată, absorbită, reflectată. Există un ritual modern, unul profesionist: „Cu profesionalismul/ celui care gestionează abil/ moartea cotidiană,/ am fost asigurat:/ Nu vă faceți griji! Îl aranjăm noi” (p. 66). Suntem în prezența mundanului care devalorizează pragurile…

Poemul are o gestație aparte, anii au trecut peste poet, vremea l-a atins, dar vine momentul ultim, cel al inspirației: „Lângă Tibru am decis:/ că numai în prejma râurilor poemul ar exista/ și ar putea desăvârși moartea” (Un poem, 64). Timpurile și apa se îngemănează, au luciu și curgere.

Fotografia reține poemul de cristal, între cuvinte și imagine se leagă misterul și durerea, fotografia devine icoana modernă, exprimă stări trecute, atinse de un prezent atroce: „Dar, la fel cum mă obsedează aceste amintiri,/mă obsedează și îndoiala,/ nimicitoarea îndoială că în realitate/ nu rămân amintiri,/ ci imaginile altor fotografii/ care se substituie vidului - și nu doar în minte,/ ci și în sentimente” (Poemul de cristal, p.53).

Mirela-Ioana Dorcescu, reține în Cuvânt înainte: „Coriolano Gonzáles Montañez și-a circumscris o lume a sa, implicit a liricii sale, convins fiind că numai acolo, între conturile ei îngroșate, el și poezia de după moartea tatălui pot exista. Un refugiu, deopotrivă existențial și artistic” (p.6). Traducând aceste poeme, dânsa s-a întâlnit cu materia lirică, a prins firul narațiunii ivite din durere și a realizat o echivalență în limba română aparte, stranie. Venind din altă zonă, cea a literaturii spaniole, poetul este împăcat cu sine, acceptă durerea realității și sistarea timpurilor, versetele curg clar, decisive, metaforele nu sunt căutate, chiar această absență a tatălui reprezintă cheia lirică, apăsătoare și eliberatoare, simultan. Suferința este depășit prin nașterea poemelor. Prezența absenței (cum scria poetul român Eugen Dorcescu, prietenul poetului spaniol) este încărcată de sensuri, moartea este o temă dureros de intensă, capabilă să mobilizeze literatura și pe cel care scrie, și pe cel care citește: „Dar totul este inutil, tată./ Ești încă aici și nici măcar vântul/ care suflă acum în vale/ nu te poate risipi./ Vei rămâne aici pentru totdeauna,/ colorând țărâna strămoșilor” (Piatra din vale, p.81).

Tot Mirela-Ioana Dorcescu face o paralelă cu poezia lui Eugen Dorcescu, prietenul lui Coriolano Gonzáles Montañez, arătând că misterul realității imediate este rezolvat în metafizică și-n adevărul creștin: Există un Tată în Cer! La fel ca poetul spaniol, poetul român abordează evenimentul, moartea tatălui, prin poezie. Perspectivele sunt diferite: limita de jos și orizontul de Sus…Între ele, poezia ca o pasăre de pradă…  Nimic nu se pierde, totul devine altceva, durerea provocată de moartea tatălui este destrămată de prezența Creatorului, adevăratul Tată, Unicul. Stăpânul timpului, stăpânul spațiului, controlând moartea prin înviere.

Un volum dens, marcând o temă comună oamenilor, asumată literar de Coriolano Gonzáles Montañez cu sinceritate și forță, limitele aducând o tensiune care se rezolvă prin versurile limpezi, curate. La final, autorul are o notă, menită să arate procesul prin care s-au născut poemele, trăirile provocate de oprirea timpului, de exilul real și exilul interior, de găsirea cenușii din cuvintele scrise. O operă unitară, formată din douăzeci și cinci de poeme, scrise de la moartea tatălui și până ce i-a fost împrăștiată cenușa; paisprezece ani pe hărțile durerii.

 

 

Constantin Stancu

Februarie 2022. 

 

 

* Coriolano Gonzáles Montañez, TATĂL/ PADRE (2002 -2016), poeme în limba română traduse de Mirela-Ioana Dorcescu din limba spaniolă, cu o nota autorului, 94 pagini, Timișoara: Editura Eurostampa, 2021.     

Text apărut în revista Boema, nr. 3/2022.