O călătorie pe Valea Poemului cu Lőrinczi Francisc-Mihai
Poezia are multiple fețe. Toate atinse de gerul vremurilor. Pentru Lőrinczi
Francisc-Mihai fiecare poezie exprimă sinceritatea, pasiunea pentru viață,
miracolul petrecut sub ochii noștri. Cu volumul de versuri Amiezi cu mocăniță și cu libelule, apărut la Editura CronoLogia din
Sibiu în anul 2022, poetul punctează maturitatea deplină, viziunea clară asupra
vieții, acceptarea realității din spatele realității ca o certitudine care
oferă siguranță. Ar părea că este un nostalgic, dar nu este. Poetul trăiește din
plin existența după coordonate, ritmuri și imagini profunde. Deși sunt în joc
elemente simple din viața omului, el mizează pe liniile de forță ale credinței
sale, totdeauna poate exista o lume mult mai bună. Titlul trimite la mocănița
care străbătea traseul Vard – Sibiu, punea în mișcare oamenii, oferea peisajul
mirific, zilele în care omul se întâlnea cu sine, o călătorie simplă, necesară,
care a făcut istoria agreabilă. În ochii libelulei se reflecta imaginea
mocăniței, amiezile marcau esența.
În fond, este o călătorie din realitatea de azi în suprarealitatea posibilă
pe care am pierdut-o. Poetul o recâștigă prin cuvinte, imagini, tablouri,
valori eterne.
Elementele acestei suprarealități se adună în câteva linii de forță: mocănița ca vehicul în timp și spațiu,
fără limitări; mărul poinic cu
aromele raiului; cerul înstelat; gustul pâinii de acasă; călătoria pe o
cale ferată cu traverse de lemn,
betonul dispărând ca prin farmec din versurile poetului, lemnul făcând legătura
cu alte dimensiuni; ritmul corect pe
care omul de astăzi l-a pierdut; laptele
muls proaspăt, alb ca o cale lactee în narațiunea istoriei; mierea de albine captând eternitatea; respirațiile care ne permit să rezistăm
în istorie; poezia ca o reintrare în
ritual; clopotul bisericii care
punctează eternitatea; viața și moartea
celor care au fost și sunt, și vor fi; posibilitatea de a coborî în halta necesară…
Călătoria inițiatică propusă de poet cititorului se realizează prin
mijloace literare clasice și moderne în același timp. Mesajul este unul plin de
căldură, o invitație de călătorie spre Rai, formele sunt ale poetului care
leagă dimensiunile după reguli moderne sau chiar postmoderne. Volumul se
susține și prin numeroase respirări,
ele sunt pilonii de sprijin pentru o lume spirituală coerentă, punctează și
susțin mesajul. Definiții în versuri ale lumii subtile, o lume trăită intens de
poet.
Poemul poveste (pp.90-91) redă
această călătorie, tablourile punctează peisajul, este descrisă starea unică de
acasă, cu familia și simplitatea ei
ancestrală: „…și se deschide o ușă/ și simt cum mâinile îmi alunecă în făina
caldă/ la moară/ gustul merelor poinic și a fagurelui de miere/ văd norii cum
își croiesc drum pe cerul albastru/ aud clopotul bisericii sporind liniștea/ în
suflet/ bunătatea/ miroase a fân și a pâine de cuptor/ a cărți și a haine de
sărbătoare/ așternut curat și lapte de bivoliță/ și apa din fântână/ parcă are
alt gust/ de rai”… De remarcat cum liniștea sporește/ se multiplică prin
clopotul bisericii, un sunet de început de lume, aducând pacea în locul acela… Sunt
elemente care au fost pierdute de omul modern, rupt de legătura directă cu
Pământul roditor.
Actualitatea este definită în poemul 2022: „citim/ în ziarul național/ că lumea toată se va alinia după marea resetare/
ca sateliții Sarlink ai lui Elon Musk/ oamenii vor fi toți fericiți/ niciunul
nu va fi uitat în afara operațiunii global
mind/ nu va dura mult și vor dispărea/ albinele…” (p.89) Va dispărea
„bucuria ultimei călătorii cu mocănița”… Dispariția albinelor înseamnă
dispariția vieții… Lanțul trofic, având în vârf sateliții, se va rupe sub
greutatea proprie…
În poemul mocănița, scriitorul
descrie mișcarea evenimentelor în istorie, analogia cu vechiul mijloc de
transport colectiv este relevantă, călătorul se află într-un „tren de poveste
cu ferestrele iluziilor larg deschise”, trenul „dansează peste traversele de
lemn”, cu acesta au venit deportații din „pământul pietrelor reci”, de la munca
forțată. Acum oamenii pleacă dintr-o țară liberă, apoi se oprește în halta
Bolovani „unde timpul alunecă în fântâni” (pp.35-36). Narațiunea unor oameni
este descrisă în aceste versuri care pun istoria în mișcare. Ei călătoresc dintr-o
parte în alta a lumii, libertatea este foaia de parcurs, iar timpul are doza
lui de iertare, fântânile rămân active în unele locuri din Valea Hârtibaciului.
Memorabile imaginile destinului care a bântuit locul și timpurile, o călătorie
gratuită, scrie poetul. Totul, însă, are un preț și cocoșii din gospodăriile
țărănești cântă deșteptarea.
Popasuri necesare în vremuri complicate, halta Bolovani ne prezintă cheia.
În aceasta urcă smerenia, casa de țară are locul ei lângă traversele de lemn.
În trenul care trece pe aici nu există discriminare, lumea nu se înghesuie,
călătorul este fericit. Trenul acesta duce în Rai, formalitățile au fost
abolite, în halta Bolovani există un portal magic, se poate trece în altă
dimensiune. Bucuria este descrisă într-un mod profund: „aveți încredere în vițelul îngrășat tăiat la întoarcerea
fiului/ risipitor/ este fericirea călătorului simplu/ care se bucură în tăcere/
iubește poezia cântecul dragostea/ călătoria noastră nu se termină niciodată”
(p. 40).
Volumul se susține prin respirări,
ele izbucnesc între poeme ca macii în holdă, marchează pasiunea zicerii,
cuvintele se încheagă pe lama timpurilor: „să dormi pe fân în șură vara/ cazare
în cer” (p.20); „desculț în grădina de mai dimineața/ rege acasă” (p.30);
„grădina/ locul în care mă întâlnesc cu mine însumi” (p. 39); „cântec de păsări
dimineața/ voluntariat” (p.53); „mac stingher în lanul de grâu/ suferință”
(p.72); „desculț în iarba moale la crăpatul zorilor/ plimbare în rai” (p.92)
etc.
Versurile curg liber, ceva le mișcă pe traiectorii spirituale aparte, se
simte pulsul psalmilor și a poeziei venite din fântâni ancestrale, este un
anotimp aparte în poeme, poetul s-a lăsat dus de mocăniță în locuri sigure și
mirifice. Temele și ideile sunt legate de o zonă aparte, dar zburdă libere prin
cultura lumii. Preiau imagini din tablouri vechi și noi, din istorii abandonate
dar cu ieșire prin cer, există o rugăciune dinamică în cuvintele care se leagă.
Poetul a renunțat la grafia clasică, versurile încep cu literă mică, se lasă
dominat de metaforă și de narațiunea lirică, dar sunt frânte la intersecția
gândurilor cu suflul istoriei de ieri și de mâine. De fapt, avem o istorie care
ar putea fi posibilă, cu ritm normal care să permită asimilarea vieții din viață. Poetul
are capacitatea de a reînvia o lume aparent pierdută pentru sănătatea
spirituală a fiecăruia. Cititorul se va regăsi în ritualuri refuzate… Portalul
acela, din halta Bolovani, se va închide la un moment dat, va apare un „cer
străin” (p.93).
În fapt, poetul definește poezia în poemul întrebare esențială, poemele sunt scrise „cu cerneală simpatică”, ca o prezență, se afișează în spații publice, unde se dansează salomee, poezia ar părea că place poeților limbuți… Lőrinczi Francisc-Mihai concluzionează: „Poezia adevărată pune o întrebare esențială/ ce faci cu libertatea” (p.103). Poezia formală: „oricâte rânduri de machiaj și de fard ți-ar acoperi fața/ nu mă păcălești/ tu ești goală pe dinăuntru/ și spui baliverne/ își afișezi doar fesele și fustele scurte/ ca să placi poeților limbuți” (p. 93).
Volumul se coagulează în jurul unor teme și idei importante, poetul a
reușit să se mențină la nivelul călătoriei spirituale pe care și-a propus-o, a
realizat-o, s-a bucurat pentru o clipă de ritmurile perfecte ale istoriei. Reținem
câteva versuri: „acum cerul e gol fără îngeri” (p.27); „rugăciunea/ glasul
tăcerii” (p.34); „lanul de grâu a început să plângă în tăcere” (p. 45); „cămașă
de înger/ ghiocelul” (p. 60); „bujori de maci răsar pe broderia inimii/ timpul
ca o talangă” (p. 76); „un ceas străvechi/ măsurând/ singurătatea…” (p. 76);
„te-ai ascuns în poemul din zori” (p.86) etc. Se simte lectura Scripturii și
influența asupra versurilor, temele sunt luate din poezia divină a textului
sacru, cu sens pentru om: pământul pe care trăim este sfânt; locul omului este
„acasă”, în familia sa; tărâmul promis este o țară unde „curge lapte și miere”;
ritmurile existenței au coordonate precise, mocănița definindu-le; smerenia este importantă, la
fel poezia ca rugăciune sau psalm; iubirea are un loc aparte în viața
oamenilor; anotimpurile definesc hotarele existenței; relația dintre oameni și
relația omului cu Dumnezeu dau consistență vieții și înving capcanele morții
etc.
Volumul are o prefață semnată de
Ioan Marcoș, cu titlul Transfigurări,
pune la dispoziția cititorului elementele de bază ale poeziei din volum și
subliniază esențele care au dat valoare poemelor, poetul propunând „o formulă
proprie” (p. 17), apoi notează: „Creatorul lor atestă un simț poetic superior,
o specială inspirație ce-i îngăduie să preschimbe tot ce atinge, în poezie”… Volumul
are și câteva blocuri de text din analiza făcută poezie de către iubitorii de
frumos, cuvinte care deslușesc lumea lui Lőrinczi Francisc-Mihai.
Mecanismele creației se deslușesc în poemul ninsoare, poetul preia imaginea atelierului de fierărie de țară,
unde se formau la foc intens lucrurile care au pus în mișcare lumea: „la
început era liniște/ apoi începea/ în tact/ să cadă bătăile barosului/ pe
nicovală/ am fost acolo când s-a modelat pe ilău ultima/ pasăre/ prima
ninsoare” etc.
Poetul descrie Geneza repetată pe Valea Hârtibaciului, sub un „cer de
sticlă”, „lăcrimam de ger”, scrie el, „cuiburi de amintiri din zăpada moale/
cad din pâlnia timpului”…
Constantin Stancu
* Lőrinczi Francisc-Mihai, Amiezi cu mocăniță și cu libelule, poezie, 145
pagini, Sibiu: Editura CronoLogia, 2022. Ilustrație coperta I: Lőrinczi
Francesca – Anamaria, Colegiul Național „Gh. Lazăr” Sibiu, clasa a VI-a.
Prefața Ioan Marcoș.
** Referințe critice: Monica Grosu, Ioan Brad, Ladislau Daradici,
Constantin Stancu, Mihai Posada, pr. Iosif Zoica, Nicolae Suciu, Ioan Popa,
Valentin Marica, Maria-Daniela Pănăzan, Aurel Podaru, Ion Mărginean, Ovidiu
Vasilescu, Zenovie Cârlugea.
Text apărut în Revista Banchetul, dec./ 2022
foarte frumos, felicitări și distribuiri
RăspundețiȘtergere