LEBĂDA
LEBĂDA luminează NAOSUL-LAC – CATEDRALA
PĂDURII !
În PEȘTERI – VÂLVE[1]-Ncețoșate
alină HAITA URII...
Din PISC și până-n MISTICE FÂNTÂNI –
MUNȚII-PĂRINȚI
Ne binecuvântează – ne-ncoroneaz' SFINȚI
PRINȚI !
Suntem VOIVOZI – LECUITORII MISTICI –
sub PAJURI ocrotiți :
LEBĂDA-CRIST nu va cânta – în PRAG DE
RAI : toți fi-vom MIRUIȚI
De ROUA Noii Dimineți – Uluitoare
Unde EL-CRISTUL-FĂT-FRUMOS – e SACERDOT
ÎN ZALE !
...Trudim la Cruguri – STELELE să vină
Să-nscăuneze CRAII – în DIMINEAȚA
LINĂ...
...E Liniște la STÂNE : doar BACI
BĂTRÂNI-STRĂJERII
Strâng UCENICI – la TAINA LAPTELUI și a
MIERII...
...LEBĂDA LUNII-ZÂNĂ – prin
UCENICI-de-VARĂ
Revarsă RAI în Lume – precum Belșug – în
CARĂ !
***
prof. dr. Adrian Botez
[1] - VÂLVĂ, vâlve s. f. :
Făptură fabuloasă, în mitologia românească, având înfățișarea unei femei
îmbrăcate de obicei în alb
(benefică) sau negru (malefică),
care umblă, la miezul nopții, pe coama dealurilor și este considerată duh bun
sau nefast ; zână, știmă, spirit. Vâlva
apelor = știma apelor ; Vâlva băilor = duh păzitor al minelor, în special al
celor de aur ; Vâlva comorii
= duh care păzește comorile ; Vâlva bucatelor = zână care protejează holdele,
ocrotindu-i pe țăranii săraci ; Vâlva
pădurii = muma-pădurii etc.
[Var.: (pop.) vấlfă s.f] – Din sl. vlŭhvŭ, bg. vlăhva.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu