Cuvânt înainte
Artele au avut un loc important în anii care au urmat
Primului Război Mondial. Până la sfârșitul secolului al XIX-lea, arta germană a
fost dominată de forme neoclasice. Descrierile pasionate ale naturii din
romantism au fost, de asemenea, prezente pe scena artistică germană, însă
stilul clasic direct sau compus a fost forma cea mai răspândită. Muzica și
dansul erau, de asemenea, clasice și formale. Acest lucru a început să se
schimbe la începutul secolului, când artiștii germani au început să se împartă
în grupuri experimentale și au dezvoltat expresionismul german. Arta germană în
ansamblu nu va mai fi niciodată la fel; artiștii din fiecare disciplină au
început să se împotrivească constrângerilor școlilor clasice și au început să
folosească artele lor pentru a se împotrivi tradiției și ordinii sociale.
Arta vizuală din Germania a înflorit în special între
1900 și 1933. Expresionismul german a pus accentul pe emoțiile artiștilor și a
respins realismul în favoarea semi-abstracției, a unghiurilor ascuțite și a
culorilor intense, precum și a utilizării mijloacelor tradiționale în moduri
noi. Această turnură a fost inspirată de dorința de a crea o punte între trecut
și prezent într-o nouă formă de artă. În manifestul lor, cei de la Bridge,
unul dintre primele colective expresioniste germane, au declarat că, prin arta
lor, „îi chemăm pe toți tinerii laolaltă și, în calitate de tineri, care
purtăm viitorul în noi, vrem să smulgem libertatea acțiunilor și a
viețiinoastre de la forțele mai în vârstă, confortabil stabilite”. După
Primul Război Mondial, stilul acestor imagini s-a schimbat. Abstracția și
angularitatea au rămas, dar a apărut un fel de realism deformat. Artiștii
germani au fost bântuiți de ororile inimaginabile și fără precedent ale
războiului - un conflict atât de mecanizat încât un număr mare de soldați
puteau fi uciși în câteva secunde fără să vadă vreodată chipurile adversarilor
lor. Artiști germani moderniști precum Otto Dix și Ludwig Kirchner au folosit
atât forme realiste, cât și forme grotești pentru a descrie ororile pe care
le-au văzut ca soldați pe linia frontului. Inspirat de aceste noi forme de
expresionism, curentul Dada a apărut în Elveția aproape de sfârșitul
Primului Război Mondial, iar în Germania, în timpul și imediat după război, a
căpătat o orientare politică deosebit de puternică. La fel ca lucrările
grotești ale unor artiști precum Dix, Dada a evidențiat eșecurile factorilor de
decizie presupuși logici care au dus lumea la război. Cu toate acestea, această
școală a folosit nonsensul și absurdul mai degrabă decât un realism
întortocheat pentru a evidenția nedreptatea războiului. Furioși din cauza
lipsei de sens a războiului și a morții în masă pe care a provocat-o, artiștii
Dada au fost intenționat antiestetici, folosind fotomontajul, obiectele găsite
și chiar gunoiul pentru a-și realiza operele stridente.
Mișcarea artelor vizuale către lucrări mai puțin
frumoase, mai colțuroase și mai surprinzătoare s-a extins și în artele
spectacolului. Filmul german a fost profund influențat de expresionism în anii
de după război, iar filme precum „Cabinetul doctorului Caligari” din 1920
foloseau decoruri exagerate, contorsionate, cu unghiuri ascuțite și stiluri de
interpretare accentuate pentru a exprima tulburările interioare. Efectele
acestei estetici cinematografice au influențat profund genurile filmului noir
și horror. Dansul din acea perioadă a fost, de asemenea, inspirat de această
creștere a expresionismului și a experimentării. O figură importantă a fost Mary
Wigman, o dansatoare și coregrafă germană și pionier al dansului
expresionist. Formată în balet, ea a respins fluiditatea și mecanizarea
formelor clasice în favoarea unui dans mai liber, care să exprime emoția și
pasiunea umană. Lucrările sale foloseau tensiune și eliberare, vibrații, căderi
și alte tipuri de mișcare care nu fuseseră catalogate anterior drept dans.
Wigman a considerat, totuși, că orice mișcare poate fi dans, atâta timp cât
este o expresie fizică a unui sentiment.
https://www.youtube.com/watch?v=aPG9GcykPIY&t=4s
Lotte Lenya sings Weill and Brecht’s “Mack the Knife”
from The Threepenny Opera in the original German (Source: YouTube)
Muzica și teatrul au fost, de asemenea, afectate de
această mișcare de îndepărtare de rigiditate și de exprimare. Cea mai
importantă pentru The Resistible Rise of Arturo Ui este propria
experiență a lui Brecht cu aceste forme în schimbare, pe măsură ce își
construia bazele carierei sale teatrale în Berlinul postbelic, în mijlocul
scenei de cabaret, cufundându-se în teatrul experimental și expresionist.
Împreună cu partenerul său frecvent, Kurt Weill, Brecht a creat o serie de
piese care foloseau secțiuni muzicale ca instrument de exprimare a opiniilor
sale politice. Weill a compus o muzică zdrăngănitoare, uneori discordantă,
inspirată mai degrabă din cabaret, jazz și ragtime decât dinformele muzicale
clasice, iar în cea mai faimoasă colaborare a lor, The Threepenny Opera, acest
colaj de stiluri se îmbină pentru a exprima puncte de vedere politice și
sociale, la fel cum încerca să facă și lumea artistică din jurul lor.
Dar toate aceste experimente înfloritoare și depășiri ale
limitelor nu aveau să dureze în Germania. Așa cum este descris alegoric în The
Resistible Rise of Arturo Ui, Hitler a devenit proeminent la sfârșitul
anilor 1920 și începutul anilor 1930. Regimul său a catalogat cea mai mare
parte a acestei arte drept „degenerată”, interzicând și arzând o mare parte din
ea și amenințând sau exilând artiștii responsabili. Cele mai potrivite forme de
artă pentru a critica fascismul au fost reduse la tăcere de ascensiunea
acestuia.
În această succintă antologie îmi propun să prezint pe
cei mai reprezentanți artiști plastici germani și deasemeni pe evreica Sonia
Delaunay care și-a făcut studiile de artă la Karlsruhe, capitala landului Baden
din Germania. Veți găsi referințe atât la artiști evrei și autohtoni, la
efectul politizării artei la școala Weimer cât și informații utile despre
expresionism, umanism și arta protestatară care a deranjat nazismul la culme.
AG 2024
Sursa: Adrian Grauenfels
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu