Pe străzile de aur... O retrospectivă poetică

Retrospectivă Constantin Stancu*

 

Antologia poetului din Haţeg reia titlul ciclului de debut, Fructul din fruct şi are un subtitlu exotic, Adio, ne vedem pe străzile de aur.

E cumva sugerată aici, prin această acoladă peste timp, întâmpinarea şi despărţirea, de viaţă, de poezie, de meditaţie? Poezia lui Constantin Stancu e dăltuită într-un material preluat din memoria şi conştiinţa unui creator mai degrabă discret şi echilibrat care are simţul măsurii şi al autocenzurii. El reuşeşte prin aceste calităţi – care lipsesc în ultima vreme din peisajul publicistic – să ofere o imagine panoramică şi esenţială a poeziei sale, văzută ca o ieşire la lumină a părţii abisale din om:

„Poesia nu rezistă nămolului din adâncul râului/ precum puietul de peşte/ dansul ei între cuvinte nu se ridică la puterea/ peştilor abisali/ care transformă 100% întunericul în lumină./ Poesia între echilibru şi memorie,/ îşi caută simetria în mandibulele iluziilor,/ migrează spre o altă viaţă, din altă zi.// Efemeră asemenea particulelor care nu există/ nici o milionime de secundă, străbate totul de la/ un capăt la altul….” (Poesia).

Antologia de faţă cuprinde poeme alese din volumele: Fructul din fruct, 1988, Păsările plâng cu aripi, 1988, Pomul cu scribi, 2006, Greutatea gândului nerostit, 2012 şi Eteminanki (Ultima săptămână), 2014, închizând un arc de cerc de aproape 30 de ani de activitate literară, dacă ţinem cont de întârzierea programată a debutului colectiv din celălalt regim. Interesant că primul poem din antologie, Argumentele antimateriei , un „poem de început” e un adevărat manifest care intră în logica unei creaţii lucide şi mature. „Antimateria” e locul fără cărţi din raftul de sus al bibliotecii şi exprimă tocmai rostul cuvintelor, cu dialectica existenţei, a alternării golului şi plinului, în procesul creaţiei:

„Nu înţeleg dacă voi putea trăi fără mână,/ fără ochi, fără umeri, fără coasta din care se nasc/ insomnii,/ antimateria a intrat adânc în mintea mea şi/ mintea s-a făcut ţăndări,/ ca un vas de sticlă pură în care/ sticlarul scăpase o lacrimă…” .

Din al doilea volum reţinem poemul titular, Pomul cu scribi , cu sugestiile sale desprinse parcă din imaginarul oriental:

„A înflorit pomul cu o mie de scribi,/ toţi tineri, purtând în mâini albe coli nescrise,/ pleoapele noastre precum aripile,/ păsări carnivore se rotesc deasupra,/ ieri purtam un nume obişnuit,/ astăzi sunt deja un număr/ mâine voi fi o culoare,/ dar să credem în tăceri,/ există un limbaj al tăcerii,/ săpat pe muntele acesta născut de alba zăpadă.”

Sunt imagini care conduc spre „un limbaj al tăcerii”, invocat simbolic, aşa cum imaginea îngerului apărut în forfota din mijlocul oraşului e de natură să extindă orizontul poeziei, ca discurs revelator şi metafizic. Motivul tăcerii reapare în volumul Greutatea gândului nerostit, alături de alte simboluri aflate „sub autoritatea şi spiritul Scripturilor” (cum se exprimă Olimpia Berca). Facerea e văzută ca rupere de trecut, ca o durere a despărţirii şi îmbrăţişării dintre elementul mineral şi carne:

„Încerc să mă smulg dar tăcerea mineralului,/ mă ţine legat încă de-nceput,/ carnea şi mineralul nu se amestecă,/ dar va veni vremea de apoi/ când piatra va vorbi într-o limbă veche/ pe care a învăţat-o cândva, demult, când literele/ i-au fost săpate în carnea ei de piatră/ chiar de mine, cel ceva fi o pată de sânge pe un/ cuvânt…”.

Volumul Eteminanki sau (Ultima săptămână) se deschide cu un frumos poem despre Memoria luminii şi continuă cu ipostaza comunicării absolute (Dumnezeu devine mai accesibil în aceste texte). Este poezia lui Constantin Stancu o lirică de tip religios, cum scrie un comentator? Răspunsul vine de la Ioan Evu care l-a citit cu mare atenţie: „Poezia este iniţiere, revelaţie, epifanie, iar aspiraţia spre sacralitate este pentru C. S. o condiţie esenţială. El simte permanent o primordială nevoie de protecţie patern-divină, fără a luneca însă în capcanele misticismului… Personajele sau miturile biblice sunt numai pretexte prin care poetul îşi pune în scenă trăirile personale, caută şi găseşte răspuns propriilor sale interogaţii”. Volumul se încheie cu o secvenţă din volumul de debut Fructul din fruct şi cu un ciclu inedit, Alte poeme . Obsesia istoriei cetăţii, poemul dedicat Sarmizegetusei şi imaginea finală a îngerului rătăcit în Bizanţ, îi marchează viziunea liricii, atât de personală, a căutării sensului existenţei sub blazonul „fructului din fruct”: „morţii sunt îngropaţi în ţipătul noului născut”. Iată un vers revelator pentru întreaga alchimie lirică a poetului din Haţeg.

Preocupat să confere un statut de cetate literară propriilor căutări şi universului afectiv care le învăluie, unde fiinţa îşi află sălaşul, Constantin Stancu e un nume de reţinut, cu un discurs inconfundabil în poezia actuală.

 

Gheorghe Mocuța

 

În revista „Arca” (Arad), nr. 7-8-9/2016, pp.146-148

 

* Constantin Stancu, Fructul din fruct, (Adio, ne vedem pe străzile de aur) , antologie 1988-2015, Editura Princeps Multimedia, 2015

 

George Popa și saltul spre cer

 

Ce văd crinii cu parfumul…

 

 

A te înălţa mai sus de tine, este un sentiment pe care George Popa îl trăieşte cu adâncimea celui care ştie … Scriitorul se retrage la esenţe, se prăbuşeşte şi se înalţă în divinitate cu bucuria desăvârşirii. Poate că Dumnezeu a riscat cu noi, atunci când a pronunţat cuvintele: „Să fie lumină!”, scriitorul primind gândul curat de a porni de la lumină, iar ceea ce zguduie fiinţa este întoarcerea în nefiinţă, în increat, sub forma întrebărilor, care au răspunsul chiar în lumină…

In această aventură a cunoaşterii prin saltul spiritual, George Popa descoperă că mesteacănul visează cerul, cu rădăcinile nevăzute, un vis care caută absolutul (Visul mesteacănului).

Volumul de versuri Înălţarea mai sus de sine, după George Popa, Editura  Cugetarea, 2002, este un volum plin de lumină, poetul apelând la întreaga sa forţă pentru a ajunge acolo, sus…, pentru că Împărăţia este chiar în noi …

Dorul şi dragostea de Dumnezeu dau sens poemelor, care se desăvârşesc prin eternul cunoscut într-un mod proaspăt, de curăţenie spirituală, nimic din trepidaţia la modă, nimic din cutremurul informaţional, doar cutremurarea de veşnicie. Această căutare dă partea poetului : întrebarea, iar răspunsul este moartea ca stare a păcatului ( Păcatul ). Fiecare poem are înger, pentru că îngerul aduce cu el evlavia şi puritatea, poetul simte că în faţa LUI, a lui Dumnezeu,  nu poţi veni oricând, oricum, ci doar cu vorba curată.

Ca simbol al bucuriei de a te întâlni cu Dumnezeu este nunta, nunta care este icoana clipei când cele două părţi se împreună, se regăsesc, iar în această nuntă poate avea loc doar pe ultimul pisc de gând, după ce trăirea s-a desăvârşit: „Este o arhivă în cer/  a ce-i desăvârşit ? / Modelul-mi din eter, / cum, Doamne,  să-l imit ?// Ci noi, copiii morţii, /redesenăm mereu / pe paginile nopţii / model de Dumnezeu. // Două oglinzi se-nfruntă/ himere răsfângând./ Dar ce sublimă nuntă/ pe ultimul pisc de gând!”.

Poemele au sarea, au lumina care se presupun la întâlnirea cu Dumnezeu: „pagină fecioară”, „o stea ţi se aşează la masă”, „ce văd crinii cu parfumul”, „Ştim noi ce moarte dă-n lumină?”, „Nu poţi s-atingi mireasma cu mâna ori privirea”, „din fiecare rană/ învaţă-mă că sunt”.  

Este în volum o mireasmă care renaşte cuvinte şi stări în cititor, poate că cititorul este împins spre cunoaştere de Dumnezeu, spre curăţenia gândului, spre bucuria de a întâlni, în adevăr lumina: „Durerea-i mama existenţei/ O rană-a fost în Dumnezeu,/ căci rana este golul său,/ şi-a vrut să-l vindece cu viaţă./ / O suferinţă a absenţei, / născu Întâia Dimineaţă. / Dar moartea–u-ntoarcere–n Dumnezeu, / o–ntoarce iar în golul său.// Dar golul nu e absolut” se –năbuşă de re-nceput ( Aporia creaţiei )”.

Multe din versuri sunt întrebări care se ivesc ca semn al aruncării spre ceea ce este mai sus de sine, spre Dumnezeu. Poemele aduc pacea care se naşte din relaţia curată dintre om şi Tatăl, aduc liniştea bucuriei de a fi o fiinţă vie atinsă de lumină . Multe întrebări nu au răspuns, iar poetul recunoaşte acest lucru dar se bucură de existenţă.

George Popa s-a purificat şi se luminează nu numai prin poezie, ci şi prin eseuri, prin aforisme, prin sinteze de cultură şi civilizaţie, prin traduceri din Omar Khayyam, din Rabindranath Tagore, Rainer Maria Rilke.

Este o şcoală de cultură în spatele poemelor lui George Popa, o acumulare de FRUMUSEŢE, venită din FRUMUSEŢE.
Cu regret, astfel de scrieri cu aripa nu sunt aduse în prim planul vieţii literare, că de multe ori ne extaziem în faţa unor îndoielnice experienţe poetice, de fapt abur trecător, de fapt adiere de o clipă.

Poetul aduce o Bunăvestire, dornic să ne prezinte noul etern, noul cel vechi, cu un înger  al cărui glas vesteşte ce a fost la început: pământ şi cer şi Domnul Sfânt.

 

Constantin Stancu  ©

Despre spinii florii de colț... Despre „Calea, Adevărul și Viața”... “ Dacă te ocupi de Dumnezeu şi de Lucrarea Lui, şi El Se va ocupa de tine şi lucrarea ta “

 

DĂNUŢ VRĂNCILĂ : “SPINII FLORII DE COLŢ “

 

Dumnezeu îşi alege vase de lucru, adică oameni vii care să ducă mesajul Său prin veac, care să dea viaţă prin Cuvântul divin. Autorii cărţii “Spinii florii de colţ “, un titlu bine ales, Dănuţ Vrăncilă şi Mircea Toma, slujitori ai tainelor lui Dumnezeu, propun cu ajutorul Editurii “Carmel Print“, Arad, 2003 o modalitate curată pentru mesagerii Scripturii de semănare a Cuvântului în inimile oamenilor şi propun un comportament relevant pentru cei chemaţi la sărbătoarea “Veştii Bune“.

Chiar ei pastori sau lideri creştini, autorii abordează cu mult curaj o temă care uneori deranjează lumea restrânsă a preoţilor, a pastorilor, a evangheliştilor, a celor care “scriu “ viaţa  din nou istoria revelată a naşterii, lucrării, morţii şi învierii lui Hristos Isus.

Scrisă cu har, prin Duhul Sfânt, autorii avertizează asupra marii responsabilităţi a celor chemaţi, căci ei nu sunt chemaţi de oameni, ci sunt chemaţi de Dumnezeu la o lucrare care îi depăşeşte de multe ori, dincolo de puterea umană, dincolo de talente, dincolo de darurile Duhului, este puterea veşnică a Evangheliei, putere care copleşeşte, care purifică, puterea care este un foc viu străbătând veacurile …

Cartea are menirea să ofere o vindecare spirituală a celor care cred că sunt aleşi de Dumnezeu, dar în fond lucrează prin puteri proprii, căci în vremurile din urmă, oamenii vor aştepta predici şi lucrări după placul lor, nu după voia lui Dumnezeu,  “oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroşi …fără dragoste firească …” ( 2 Timotei 3 : 1-5 )…

Cartea pune accentul pe esenţa lucrării : predicarea în exclusivitate a Evangheliei, pentru că  “…este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede “ ( Romani 1 :16 ) … În mod clar Dumnezeu îi echipează pe slujitorii Săi pentru acest mod de slujire, cerându-le o perioadă ucenicie în acest sector al vieţii de credinţă, pentru a  nu se îngâmfa, pentru  a se crede mai altfel decât alţii, care şi ei slujesc, după chemarea făcută de Cel Prea Înalt ...

Comportamentul slujitorului presupune şi salutul creştin, pentru ca relaţia pastor  – credincios să se lege în mod firesc, fiecare om are o valoare, pentru că în el Dumnezeu a pus multă dragoste, a pus chiar chipul său, făcâdu -L după acest Chip unic …Slujitorul are obligaţia de a se prezenta celor care îl ascultă sau îl aşteaptă cu vestea cea bună, pentru că Dumnezeu însuşi ne cunoaşte pe fiecare, iar în această lucrare, chiar Dumnezeu s-a prezenta pe Sine : “Eu sunt cel ce Sunt “ … Iahve …( Exodul 3:13-14 ), iar Isus a subliniat cu tărie, pentru ca noi să înţelegem  : “ …Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine “ ( Ioan 14 :6 ) .

Cartea porneşte de la adevărurile biblice trainice, scrise cu mult înaintea de secolul acesta, şi anume:     “Dacă nu greşeşte cineva în vorbire este un om desăvârşit “ ( Iacov 3:2 ), punând accentul pe modul de vorbire a slujitorului chemat să vorbească doar cuvintele lui Dumnezeu care au putere, dar autorii insistă şi asupra faptului că există o modalitate de comunicare fără cuvinte care transmite de multe ori mai mult decât credem, are un impact extraordinar asupra oamenilor, presupunând ca în adevăr Împărăţia cerurilor să fie în inima, în mintea oamenilor şi acest lucru trebuie să se vadă cu multă claritate …

Există, în toate şi capcane care trebuiesc evitate de slujitorii Evangheliei, iar cartea le pune în lumină pentru ca toţi să înţeleagă ceea ce a fost în primii ani a bisericii, comportamentul creştinilor a fost cea mai importantă modalitate a lui Dumnezeu de a vorbi oamenilor, dincolo de ritualul existent într-o biserică …

Autorii au scris cartea cu multă dragoste, s-au aplecat asupra Cuvântului, dar au apelat şi la ceea ce înseamnă o cultură de bun simţ, dovedind ancorare în creaţia şi lucrarea lui Dumnezeu cu lumea, dovedind că un slujitor al tainelor trebuie să fie receptiv şi sensibil la veacul său, ca un dar venit de Sus, pentru că viaţa este un dar pe care merită să-l apreciem la adevărata valoare.

Chiar dacă autorii sunt şi critici, o fac cu multă blândeţe, pentru ca cei care se simt criticaţi să înveţe din experienţa altora, din Cuvânt şi să se lase călăuzi de Duhul Sfânt …

Într-o vreme când se impun de către oameni anumite stiluri, chiar mode religioase, cartea atrage atenţia asupra marii SIMPLITĂŢI  a lui Dumnezeu, asupra profunzimii lucrării divine, atât de mult afectate de păcatul intrat în lume …

“ Dacă te ocupi de Dumnezeu şi de Lucrarea Lui, şi El Se va ocupa de tine şi lucrarea ta “, merită reţinut acest lucru pe care autorii încearcă şi reuşesc să-l transmită cititorului, iar noi încheiem cu adevărul biblic : “Dacă iubeşte cineva pe Dumnezeu, este cunoscut de Dumnezeu “       ( 1Corinteni 8 :3 )

Ca să ajungi la floarea de colţ trebuie să urci pe muntele acela din care s-a desprins o stâncă fără ajutorul unei mâni, o stâncă eternă care a devenit un  munte prin harul divin …

Constantin Stancu ©

*Text din „Arhivele de la Hațeg” 

 

 

Revista „Vatra veche”, nr. 5/2025. Semnal, sumar, cultura în cetate...

 

Cărțile Hațegului. Un colaj cât o mie de cuvinte

 

Revista „Boem@”, nr. 6/2025. Semnal, sumar, raftul de cărți

 

„Fără perdea”, un eveniment literar cu impact

 

FĂRĂ PERDEA

 În data de 20 iunie 2025, de la ora 17, în ambianța Sălii de Lectură a Bibliotecii Județene „Odid Densușianu” Hunedoara-Deva a avut loc întâlnirea cu sonetul, lansarea volumului Sonete fără perdea de Camelia Ardelean și David Valentin, apărut la Editura PIM din Iași, în anul 2024, cu un dialog poetic luminos, cu umor, ironie și jocuri de cuvinte.

Evenimentul a fost deschis și coordonat de domnul Ioan Sebastian Bara. Dânsul a făcut o scurtă prezentare a cărții și a celor doi autori. Evenimentul a fost moderat de domnul Dumitru Dumitrescu, scriitor, membru Asociația Oamenilor de Artă și Cultură din județul Hunedoara (ASOCA) etc.

Au participat la eveniment, în număr mare, sala fiind plină, iubitori de literatură, prieteni din județ și din țară, bibliotecari, scriitori. Din județ au participat scriitorii: Daniel Marian, Radu Igna, Elisabeta Bogățan, Daria Dalin, Constantin Stancu, Daniel Mariș, Nuța Crăciun, Dumitru Tâlvescu, Dorina Brânușa Landen, Sorin Micuțiu etc.

A vorbit  Daria Dalin, cu emoție și pasiune, prezentând, pe scurt, o istorie a sonetului în literatura română și adăugând câteva note personale la cartea prezentată.

Despre volum au vorbit și prieteni sau invitați din alte județe. Domnul Daniel Luca, directorul editurii Castrum de Thymes din Giroc, jud. Timișoara, a punctat importanța apariției volumului de sonete, adăugând cuvinte de apreciere la adresa celor doi autori, curajoși în demersul lor.

De asemenea, poeta Mirela Cocheci a apreciat prezența celor doi autori în revistele literare, în activitatea culturală a județului, curajul de a aborda cu sinceritate aceste teme eterne, relația dintre ea și el.

Camelia Ardelean a avut o epistolă argument prin care susținea volumul, punctând sinceritatea celor doi, dincolo de perdea se ascund adevăruri pe care omul de astăzi evită să le etaleze, dar literatura, cu mijloacele ei, descoperă realități mai puțin acceptate la nivelul formalismului social.

David Valentin a prezentat și el volumul și a punctat faptul că prefața a fost scrisă de Cornel Udrea, unul dintre cei mai importanți umoriști de la noi, din păcate, plecat spre alte zări.

Volumul reprezintă dialogul dintre ea și el, punând în lumină, sub rigoarea formei fixe a sonetului, mentalitățile dintre femeie și bărbat în umbrele evului pe care îl trăim. Mândria personajelor, șmecheria, interesul material sau de poziție, invidia, falsa superioritate. O fină satiră la adresa relațiilor sociale văzute prin prisma relației dintre ea și el. Ipocrizia omului în societate, în spatele formelor de falsă sobrietate aflându-se imense interese personale de natură materială sau de poziție socială, fără legătură cu dragostea emisă de sonete de-a lungul timpului. Duelurile ludice, cu accente de umor bine dozat, dintre David Valentin și Camelia Ardelean pun în evidență conflictul fals dintre un bărbat și o femeie. Sunt adresate săgeți unul către altul, replicile vin imediat, cu savoare și fără perdea.  De la mitul Adam – Eva, la miturile vechilor greci, trecând prin cultura cunoscută a lumii, ne sunt aduse în față curtoazia cavalerului și prezența femeii dinamice, realistă, fără mari romantisme. Miturile sunt demitizate, vechile tipare sunt luat la rindea, umorul țâșnește din versuri, licențele lingvistice abundă, moraliștii sunt puși la zid. Sugestiile de natură sexuală și erotică sunt prezente din abundență, după tipicul emisiunilor de televiziune, oralitatea sonetelor aducând un plus de umor. Un duel construit cu răbdare, meticulos, fiecare sonet se împlinește prin următorul, pasele lirice fiind vii, cu un umor atroce, sincer și brutal, până la extreme.

Cei doi au recitat, pe rând, din carte, punând în lumină dialogul dintre ea și el, dintre el și ea. Sala a reacționat pozitiv la umorul provocat de cei doi prin tabloul dinamic oferit.    

Cei doi autori și-au răspuns în versuri, stârnind zâmbete și reacții calde din partea publicului, care s-a bucurat de atmosfera relaxată și de ritmul versurilor. O pasiune literară, cu efecte evidente, materializate prin cartea de față, un exercițiu literar pe o temă dată, cu reușite stilistice.

La final, cei doi au dat autografe pe cărțile oferite cu generozitate și căldură. Au fost prezenți și alți scriitori, prieteni, cunoscuți, iubitori ai literaturii.

La finalul evenimentului, domnul director Ioan Sebastian Bara s-a întreținut cu pasionații de literatură, i-a îndemnat să participe la viața literară a județului. A subliniat faptul că biblioteca este un loc unde oamenii pot lega prietenii, pot avea momente de frumusețe și liniște sufletească. A prezentat biblioteca și scriitorii care au îmbogățit locul acesta. Munca bibliotecarului ne fiind ușoară, din contră, necesită atenție, ore suplimentare, delicatețe față de cei care iubesc arta, oameni sensibili, cu pasiune.

A fost o după-amiază densă, amintirile se vor păstra pentru cei prezenţi în instantaneele fotografice fixate în timpul manifestării, pe contul de Facebook a bibliotecii, a participanților.

 

 

A consemnat Constantin Stancu ©

*Foto: biblioteca; colaj C Stancu

Ionunț Caragea - ASCULT MUZICA UNIVERSULUI

 

 

Ionuț Caragea

 

 

Ascult muzica universului

 

 

prea multă gălăgie în jur

prea mult haos

prea multă politică

prea multă incertitudine

prea multe conspirații

prea multă frică

 

 

gata, ajunge!

mă spăl pe față cu tăcerea nopții

culeg două galaxii îndepărtate

și le pun la urechi

ascult muzica universului

aici este locul meu

în interiorul acestei muzici sublime

o inimă pe portativul infinit al iubirii

 

 

poți fi și surd

muzica aceasta te inundă

precum lumina învierii

trezește în tine apetitul pentru zbor

eliberează cuvântul

din menghina minții

te face poet fără să vrei

te face să spinteci întunericul

precum săgeata ce aprinde focul olimpic

 

 

ah, muzica universului

pasăre a infinitului cuibărindu-se

în universul meu interior

în anotimpul cald al amintirilor mele

Lansare de carte: Sonete fără perdea... O carte de Camelia Ardelean și David Valentin. Un duel nonconformist, ludic, umorul care sparge barierele... Semnal: Deva, 20 iunie 2025

 

Revista „Vatra veche”, nr. 5/2025. Semnal, sumar, viața culturală. Primăvara poeților

 

Sursa: Nicolae Băciuț

O carte monument: RĂSCOALA LUI HOREA, de David Prodan. Semnal, o inițiativă de la Academia Română, Consiliul Județean Hunedoara, Biblioteca Județeană „Ovid Densușianu” Hunedoara-Deva

 

Stropi de poeme... Poetul ar putea purta mustață

 

Buzunarul cu ierburi amare…

 

 

Poetul, pentru a-și câștiga pâinea,

mai are un job după-amiaza,

e călăul orașului,

specializat, totdeauna lucrând curat, fără urme.

 

În urma sângelui scurs de pe butucul public,

se ridică păsări colibri sau sufletele barbarilor

care au murit de moarte legală.

 

„Am  familie”, își spune poetul,

zilele sunt oricum lungi,

mai lungi decât un roman de Tolstoi.

 

Are timp și execuția celor din oraș

îi oferă experiențe postmoderniste,

câștigă timp și cuvinte.

 

Cui îi pasă de un poet,

e un funcționar onorabil cu mustăcioară,

numără morțile și poemele și veșniciile

pe care le găsește în buzunarele

din hainele condamnaților, printre fotografii și ierburi amare…

 

Constantin Stancu ©

Memoria literară - SCRIITORUL IOAN BARB ȘI-A LANSAT CARTEA ORAȘUL SCUFUNDAT (2013). Invitați, prieteni, scriitori

 

Revista „Sintagme literare”, nr. 2 (55)/ 2025. Semnal, literatura în poezie, proză, cronici literare, mituri, realitate, restituiri... Raftul de cărți. Semn de la Geo Galetaru

 

Priviri, tablouri, năluci.. Realitatea imediată sub un subiectivism calm, pe teme proprii

 

 

Tablouri trecute, bucurii mărunte, fotografii lirice

 

Tabloul literar se schimbă permanent. Stilurile dau năvală peste cititori, uneori se revine la stilul clasic, liniștit, cu ritm și rimă, fără să iasă în evidență marile șocuri lirice. Dumitru Tuhuț se încumetă să ne ofere volumul Priviri, tablouri și năluci, apărut la Editura Castrum de Thymes, din Gioroc, în anul 2024, un număr de 70 de pagini. Susținut de doi scriitori: Daniel Marian și Daniel Mariș, autorul ne propune câteva teme personale. Este realitatea imediată, plus un subiectivism liniștit, bazat pe melancolie, singurătate, nostalgie, discurs șoptit. În mod curios, el fuge de realitate își croiește o lume a sa, o prezintă ca pe un tărâm aparte, aproape mirific. Cartea are trei paliere: Căutătorul de icoane; Pictor de ocazie; Fotografii ciobite. Este, așadar, în căutarea de certitudini, de semne clare. Lumea sa se derulează în ritmuri interioare. Caută să dea consistență acestor semne, iar realitatea îi se pare frântă, brutală, de evitat, cu accente spre nebunie.

Este multă interiorizare în poezia sa, lipsesc și elementele de cultură clasică, din care să susțină această lume. Sunt semne religioase, o credință mult interiorizată, un discurs timid. De la contemplare la căutare, la bucurii mărunte. De la certitudini la un timp ars, frânturi și fracturi. Iubirea este înfrumusețată de sentimente ideale, utopice, ascunse în taină, inocență. Realitatea oferă spaimă, năluci, vedenii, nebunie. Sensibil și sincer, autorul lasă lumea din jurul său să dea năvală peste sine. Se ascunde după tablouri, năluci, privirea care abolește sunetul, tăcerea care dă fundalul. Vremurile în care trăim creează contextul retragerii, a refugiului în poezie sau zone spirituale.

De remarcat sfiala în fața poeziei care este locul de refugiu: „Nu sunt vrednic, Doamne, să-ți apleci privirea/ și s-asculți ce-ți cer în nepăsare;/ cufundat în umbre și uitare/ parcă nu mi-am înțeles menirea” (Rugăciune, p.9). Ca o notă aparte, ultimele versuri din poezia aceasta condensează mesajul, au consistență, vin să echilibreze întregul text: „La o margine de timp rămas stingher/ dă-mi la Tine-n curte, Doamne, un ungher”.

Bucuriile de fiecare zi aduc semnele în existența autorului, ele sunt dureroase, durerea îi dă temperatura realității: „O icoană veche, țăndări sfărâmată/ îmi sângerează aspru ființa/ dar cu ea alături crește și credința/ chiar dacă umbrită, strâmtorată” (Bucurii mărunte, p, 23). Înainte, însă, bucuriile mărunte sunt prezente, legând trecutul de prezent: „Bucurii mărunte mă-mpresoară-adesea/ o spoială ce se trece în grabă/ nostalgii mă încearcă prin zăbavă/ și frânturi de vise fără înțeles” (p. 23). Prezența iubitei vine cu noi comori, autorul se lasă copleșit de moment: „Ascunzi în ființa ta comori de taină/ ce-n dar ți-au fost aduse din pruncie;/ tu nu vezi c-au început să cearnă/ în jurul tău culori și reverie” (Comori de taină, p. 43).

Apropierea iubitei schimbă stările, există o contopire între ființe, o legătură subtilă: „Prin vene îmi curgi ca sângele vibrând -/ amestecul de ființă și lumină/ și nu mai ești în mine o străină/ ci țipătul ce vine fulgerând” (Contopire, p. 47). Grădinar într-un rai personal, stihuitorul se vede nevoit să abandoneze lumea sa: „De dragul tău mi-am părăsit grădina/ în care am creat din flori dantelării/ și ți le-anin acum în plete aurii/ și să-ți sporesc cu ele vraja și lumina” (Grădinarul, p. 50). Imaginea grădinarului accentuează starea, răbdarea acestuia aduce rodul, fructele coapte. Este preluată din poezia universală cunoscută (Tagore).

Există un fior romantic în poezia aceasta, unul preluat din cea tradițională, femeia este idealizată, natura este un tablou perfect, sentimentele sunt nobile, cuvintele sunt alese cu grijă, contextul mai larg este absent. Un refugiu în poezie și visare.

Realitatea aduce dezechilibre, iluzii, tablouri inedite, chiar nebunie: „Pe lângă noi plutește nebunia/ cu numele schimbat. Sub alte haine/ pe toate le-mbrăcăm și le propunem taine/ la care ne-nchinăm și acceptăm sclavia” (Nebunie, p. 62).

De remarcat ultimele versuri din fiecare poezie, sunt adunate energiile nedeclarate, au impact și aduc o scurtă concluzie despre lumea omului atins de fiorul liric.  De reținut versurile care coagulează stările, dau consistență mesajului liric: „Solstițiul – cumpănă la capătul de drum/ se-ntrezărește-n nemișcare și acum. (p. 29); „Dar mă-ntrezăresc printre ruine/ prinț și lucrător în curțile străine” (p. 27); „Fragila existență de nectar și miere/ topește-n noi credință și durere” (p. 40); „Prin stele se prelinge cerul în pământ/ să ne preschimbe spaima în cuvânt” (p. 57) etc.

O atenție mai mare acordată modului cum se țese poezia, mai dens, mai tragic, cu esențe tari, plus elementele eterne ale culturii care a modelat lumea, ar fi de așteptat în poezia lui Dumitru Tuhuț. Timpurile vor oferi noi perspective, rămâne la voința sa depășirea limitelor. Evadarea din sinele apăsat de melancolie și nostalgie ar da forță poeziei, alături de asumarea notelor de postmodernism și modernism cu accente fulgerător de abrupte în discursul poetic. Daniel Mariș reține în postfață: „Viziunea sa asupra existenței aducea acea stare de pace interioară, de eliberarea sufletului, căutător cu țintă al frumosului, bântuit pe alocuri de o undă de tainică tristețe” (Scene din firescul imaginar, p. 67).

În prefață Daniel Marian susține: „Pictor în cuvinte sau/ și poet de imagine, depășind inițiatic pretențiile formei, Dumitru Tuhuț dovedește și această tehnică a sonetului, adusă  într-o obiectualizare de domeniul prezentului. Taine împărtășite și descifrate, așadar, în beneficiul nevoii de fenomen liric autentic” (Turnarea în forme. Esența peisajului, p. 7).

Stihuitorul se descrie cu discreție: „Lovit ades și nebăgat în seamă/ purtam în inimă doar semnul de născare -/ pe umeri duc un om mai mare/ ce-mi cere tot mai des tribut ori vamă” (Solstițiu, p. 19). Poezia este tributul care dă sens și dinamism existenței sale. Vede dincolo de orizontul poeziei sale de acum, o altă poezie… Și-a pregătit tablourile, vedeniile, dreptul de a privi cu inima…

 

 

Constantin Stancu

*Text în rev. „Sintagme literare”, mai 2025

Eugen Dorcescu - PSALMI MIEZONOPTICI, Ed. Waldpress, 2025. Semnal, semn, semnificații

 După cum declară scribul, psalmii aparțin unei perioade mai vechi, din anul 1995, la care s-au adăugat psalmii mai noi, ei „deschid și închid adecvat și convingător desfășurarea înțelesurilor”. 

Din cei 27 de psalmi, 25 sunt noi, recenți scriși de autor, de la sfârșitul lunii martie la mijlocul lunii mai 2025. Primul și ultimul sunt mai vechi, din 1995. Ei se încadrează spre iluminare. 

Semnificații, dialog intertextual, plus mărturia de credință a celui care i-a scris, după forțele, înțelesurile și călăuzirea Spiritului Sfânt. 

Ladislau Daradici - PROVOCAREA PROZEI, Ed. Castrum de Thymes, 2025. Semnal, sumar, date despre autor

 

Daniel Marian, IUBIRE... Poezia la RRR. Un univers mai tânăr decât noi...

 

de iubire

 

 

pietrele acelea în care au fost puse iluzii

puțin, pentru o noapte

aveau cearcăne mari de nesomn

umblaseră mult pe străzi în neștire

le-a cuprins un fel de neliniște

ca o ploaie măruntă

tocmai leșinaseră de iubire

o frunză

un măr

o idee

și-n general universul știa să fie

mai tânăr decât noi

 

 

Daniel Marian

(Vol. Revelații, resuscitări, regrete, 2018)

LA OMUL DE PIATRĂ - ANTOLOGIE DE POEZIE ÎN LIMBA FRANCEZĂ... Semnal, semne, o carte alcătuită de Mirela Cocheci și Elisabeta Bogățan; traducerea: Elisabeta Bogățan

 

 

La omul de piatră/ Chez l` Homme de Pierre – ANTOLOGIA GRUPULUI DE POEZIE „Ioan Dan Bălan” / L`Anthologie du Groupe de Poesie „Ioan Dan Bălan”, alcătuită / ACCOMPLIE PAR: Mirela Cocheci și/ et Elisabeta Bogățan. Traducerea textelor în și din limba franceză/ la traduction des textes en et du française: Elisabeta Băgățan; Casa de editură Exclusiv, Vulcan, 2025

Gala Poeziei Române Contemporane, Ediția a XV - a, Alba Iulia, 14 iunie 2025

 

CONSILIUL JUDEȚEAN ALBA

UNIUNEA SCRIITORILOR DIN ROMÂNIA

BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ „LUCIAN BLAGA” ALBA

ATRIUM CENTURIONUM

 

Sâmbătă, 14 iunie 2025, ora 17:00

ATRIUM CENTURIONUM – Sediul administrativ al județului ALBA

Gala Poeziei Române Contemporane, Ediția a XV - a

 

Citesc din operele lor poeții:

Gabriela Gheorghișor, Marta Petreu, Andreea Iulia Scridon, Markó Béla, Gabriel Chifu, Vasile Dan, Nichita Danilov, Gellu Dorian, Horia Gârbea, Ion Mureșan, Aurel Pantea, Adrian Popescu, Nicolae Prelipceanu, Liviu Ioan Stoiciu, Robert Șerban, Varujan Vosganian

 

Considerații critice:

Angelo Mitchievici și Vasile Spiridon

 

Moderator: Cristian Pătrășconiu

 

Momente muzicale:

Ionuț Bogdan Ștefănescu (flaut), solist al Filarmonicii „George Enescu” din București

 

Gala se organizează cu sprijinul financiar al Ministerului Culturii.     

*Sursa: USR, Filiala Alba-Hunedoara