Parcul îndrăgostiților
(Fragment din romanul Judecătorul și
jurnalul ars)
În ziua aceea
Eduard a zărit-o de departe, era pe aleea centrală a parcului, sub umbrele
grele ale pomilor ornamentali. O siluetă simplă, fragilă, o femeie misterioasă
așteptând să apară bărbatul. I-a plăcut imaginea. Ea nu l-a observat de la
început, era atentă la pomii care fremătau, atinși de un suflu delicat de vânt.
Se auzeau și zgomotele atenuate de pe marile bulevarde care curgeau pe lângă
parc. Apoi l-a văzut și s-a bucurat. A încercat să-și ascundă bucuria. Nu dorea
să fie vulnerabilă în fața lui. Edi nu a băgat în seamă toate aceste stări ale
femeii. Era tânără și lui îi plăcea într-un mod aparte. Nu putea explica, nu
avea nimic din ținuta tinerelor din vremea sa. Nu se coafa special, avea părul
lung, prins la spate. Zâmbea și era sinceră.
-
Iarăși ai întârziat la antrenamente, sportivule!, îi zise
ea de departe.
-
Eu? Nu, abia am terminat, sunt rupt. Ne-au luat la fugă
de dimineață, s-ar putea să intrăm într-un joc decisiv și ne pun la munci
grele. Mă dor picioarele, tot trupul, zău! Nu te-am văzut de multă vreme… Ce ai
mai făcut?
Când s-a apropiat
de ea, a sărutat-o scurt. Parcă erau prieteni de când se crease lumea. O undă
îi străbătea pe amândoi. Ea nu a refuzat gestul lui, l-a întâmpinat și, chiar,
a dorit să-l prindă de după gât cu ambele mâini. S-a răzgândit imediat. Era
prea repede. El a simțit începutul de gest. A luat-o de mână și a strâns-o
delicat.
-
Mă bucur pentru că ești aici. Chiar nu știam ce-mi
lipsește…, zise el fără răsuflare.
Ea zâmbi și începu
să-i povestească aventura ei la țară, i-a redat modul cum a procedat tatăl ei,
a povestit câte ceva din evenimentele din acea zi. El asculta amuzat. A
invitat-o apoi să se așeze pe o bancă. Au stat unul lângă altul, s-au ținut de
mână, au povestit, au râs. Se simțeau eliberați. Cumva, căzuse cenzura care îi
bloca.
Întâlnirile lor
s-au repetat. Au devenit tot mai îndrăzneți unul cu altul. El o îmbrățișa cu
multă dragoste, preferau aceeași bancă din parc, cumva ferită de ochii
trecătorilor. I-a descoperit trupul solid, puternic și fragil totodată. Mâinile
lui erau frenetice, căutau timpul pierdut. Se maturizase. Ea îi prindea chipul
între palmele ei fierbinți și-l încuraja. Când se sărutau, nimic nu-i mai
oprea. Se lipeau unul de altul. Au început să-și povestească tot mai multe.
Edi, care era mai tăcut, a început să vorbească, să pălăvrăgească multe
întâmplări. Într-o zi ea i-a propus să fie activ în grupul lor. Putea să
lucreze mici texte despre actualitatea sportivă, să le posteze pe sit-ul
asociației. Ea nu a mai folosit termenul de prieteni, doar îi spunea despre
relația plină de căldură dintre membrii colectivului. După un timp el a primit
și bani pentru munca lui, știrile sportive erau căutate. S-a concentrat asupra
fenomenului sportiv. Nu realiza câte informații bune putea pune la dispoziția
colectivului.
Ei au început să
colinde marele oraș, să se plimbe prin parcuri să meargă la concerte, la
întreceri sportive, la teatru. Încet-încet se schimbau. Lumea îi modela.
Dragostea era ingredientul care punea în mișcare universul lor. Într-o zi un
autoturism decapotabil a trecut pe lângă ei, era cât pe ce să-i lovească, să-i
accidenteze. Au auzit doar muzica dată la intensitate maximă, erau manelele
zburătoare. În altă zi au avut parte de un spectacol special. În metrou au dat
peste câțiva tineri și tinere dezbrăcați, cu picioarele goale, în lenjerie
intimă. Lumea îi privea. Estera și Eduard au povestit mult despre aceste
evenimente mondene, ieșite din comun. Ea a avut inspirația să-i povestească și
unchiului ei, Gheorghe Man. Acesta a râs, a ascultat povestea femeii, modul cum
se plimba cu prietenul ei. Nu înțelegea relația lor, dar era bucuros pentru că
tânăra avea un prieten. Era timpul…
-
Estera, i-a spus el atunci, nu te mira. Se vor petrece
lucruri interesante în perioada aceasta. Societatea va fi provocată. Va fi
testată. Este un experiment social, voi sunteți cobaii de serviciu. Se încearcă
diferite stratageme pentru a controla oamenii. Sa dau bani grei pentru astfel
de experimente. Oamenii trebuie controlați. Poate au luat și droguri, nu se știe
niciodată. Cine apelează la astfel de fapte extreme, apelează și la alte forme
de control a minții oamenilor. Vedeți și publicitatea, nu are menirea de a
prezenta un produs, se dorește ca oamenii să fie dependenți… Așa se întâmplă în
marile capitale ale lumii. E o modă de împrumut. Mi-a venit să râd, cică așa
devin tinerii mai siguri pe ei. În pielea goală! O, dar mare este lumea lui
Bulă, Bulanov, Bulansky… Nebunia libertății nu mai are limite… Stau goi pe
băncile din metrou, citesc liniștiți ziarele, nu le pasă. Parcă nu s-a
întâmplat nimic, e ceva „natural”… Eu zic să vă păziți de astfel de grupuri, nu
fac bine societății. No Pants Day,
așa e botezată moda asta, am citit și eu despre aceste „evenimente”. De fapt îi
interesează modul de convocare pe rețelele sociale, asta e ținta. Sunt etape,
pași intenționați făcuți pentru a atrage… Înțelegi? Strategie pură, pentru a
capta atenția oamenilor. Bine că mi-ai spus, sper că te-am lămurit, Estera!
-
Da, unchiule, încep să înțeleg. Am să dau mai departe
stilul, să ne ferim de el. Chiar că sunt caraghioși… Uite, ce bine că ne-am
întâlnit în parc. De mult nu am mai stat de vorbă, îmi era dor de lecțiile pe
care ni le livrai.
-
Bun, dar să povestești și la asociația voastră, parcă era
una a dragostei… Experimentul pare că pune în balanță Raiul pierdut, zise Man
și zâmbi. O să mai vorbim… Dacă mă vezi prin parc, vino să vorbim. Adu-ți și
prietenul. Poate vorbim toți trei. Nu am să le spun nepoților ce vi s-a
întâmplat. Doar suntem în plină Europă, nu? Hai, pa! Ai grijă!
Constantin Stancu ©
Text publicat în revista „Actualitatea literară”, nr. 135/2025
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu