Vremuri jupuite și speranțe –
dincolo de cicatrici
Într-un limbaj simplu, dar sincer, încărcat de suflet trecut prin suferință continuă, Lidia Pop ne prezintă povestea vieții în cartea Dincolo de cicatrici, apărută la Editura Vatra veche, în anul 2025. Narațiunea curge firesc, dar fiecare pagină are un mesaj despre schimbările pe care evenimentele neprevăzute din viața omului pot forța destinul.
O tânără în floarea vârstei, dintr-un loc obișnuit al țării, Rodna, din
județul Bistrița-Năsăud, a plecat în Franța în căutarea unui viitor mai bun.
Speranțele au împins-o spre alte orizonturi, optimistă, încrezătoare, pregătită
să muncească pentru oportunitățile care ar fi putut veni dintr-o libertate
presupusă. Un eveniment atroce, un incendiu îi atinge ființa, este afectată
profund, trece prin numeroase operații pentru a-și reveni într-o stare
acceptabilă fizic, dar cu deschidere spre timpul fragil. Deși a fost sinceră, muncitoare, optimistă,
cu energii nebănuite, Booba, un personaj straniu, ivit din peșterile moderne, o
agresează, ilogic, fără limite umane. Incendiul îi afectează trupul, trupul are
impact asupra sufletului, asupra femeii în putere și în frumusețe. Aflată în
Franța, este purtată de valul vieții la Spitalul de Arși din Saint-Louis, apoi
la Centrul de Recuperare, trece prin reconstrucția ființei, nu numai fizic ci
și psihic. Reușește să învingă, medicii i-au redat identitatea în măsura
posibilului. Ultimul salt, procesul în care s-au judecat faptele puse la cale
de Booba și doi tineri, doar pentru 300 de euro. Procesul în sine a fost un
experiment unic în viața Lidiei, cu impact asupra revenirii în societate și în
lume. Puntea spre o realitate crudă.
O carte cu destinație precisă, victoria ființei umane în fața morții, a
violenței, a evenimentelor care pot afecta sensul în viață. Este o carte de
mărturii despre viața posibilă în vremuri complicate, despre libertatea
transformată în libertinaj. O carte de mulțumire pentru cei care fac posibilă
recuperarea unui timp pierdut în labirintul vremurilor. Este o carte despre
lupta care poate răsturna lumile arse. Povestea ei este povestea lumii de
astăzi. Răul poate fi întrupat în personaje reale. Patronii sunt mereu
îngrijorați de afacere, nu de oameni. Relația lor cu Booba este ascunsă,
perfidă, alunecoasă. Lumea participă la evenimente extreme, dar nu se implică.
Cei care au filmat incendiul din 11 iunie 2017 nu au văzut durerea, frica,
moartea. Erau preocupați doar de evenimentul în sine, cu impact, nu vedeau omul.
Omul este inexistent, la fel suferințele, fricile, spaimele sale. O lume a
știrilor șocante, nu a realității cu durere. Domnica, colega Lidiei, nu a scăpat
din incendiu. O umbră de vină planează asupra Lidiei, între viață și moarte
luminile joacă asupra ființelor. Umbra aceasta este potențată de agresor, de
eveniment în sine, de conjunctură. Cineva trăiește, cineva cade: a fi sau a nu
fi.
În această lume jupuită există persoane care pot oferi susținerea celui
afectat de focurile vremurilor: medicii, prietenii adevărați, familia, cei
dedicați. Sunt aproape de Lidia membrii familiei, apoi prietenele românce
aflate în Franța, Anca, Dana, Corina. Ele înțeleg, acceptă, se implică în
recuperare tinerei, atât fizic cât și psihic. Apoi Ela și Ben, ei o susțin, o
încurajează, sunt aproape. Medicii dedicați care își fac meseria cu empatie:
prof. dr. Maurice Mimonn și medicul Kevin Serror. Un medic cu suflet, dr.
Richard Sebaali, este aproape de Lidia. Așa trece Lidia prin cele 74 de
operații, la limita suportabilității. În timpul recuperărilor lumea avea
reacții negative, doar la Centrul de Recuperare Coubert, cei în suferință,
înțelegeau, se înțelegeau pe ei, pe ceilalți, o lume în regenerare. O lume
complexă, în lumea reală.
În timpul procesului, la întrebările judecătorului, Booba a dat mereu
dovadă de o atitudine inumană, captiv răului. Totuși, unul din tinerii
implicați în producerea incendiului, marcat de un prezent al sincerității,
prezintă adevărata față a agresorului, animal de pradă scăpat pe marile
bulevarde. O fisură în zidul de oțel în care s-a înconjurat agresorul. Probele
din dosar sunt momente de fixarea unui timp absolut, necesar pentru revenirea
în realitatea posibilă, amintiri externe despre o viață supusă presiunii
generate de incendiu. Puncte de reper în trecut pentru un viitor posibil. De
asemenea, arta reprezintă o cheie a deschiderilor spre un viitor cu certitudini.
Lidia începe să deseneze, o forță o ajută să iasă din carapacea născută din
foc. O lumină, alături de cei care înțeleg suferința.
O ființă se poate recompune
parte cu parte, fragment cu fragment, dincolo de trup există sufletul, Dumnezeu
care lucrează în felul lui, prin oameni, prin energii nevăzute. Există o lume
dincolo de cicatrici, există speranță, mai există și dragoste, forța credinței
care împinge omul spre biruință. Autoarea se descrie: „Blondă, cu ochii verzi și o
fire rebelă, Lidia a fost întotdeauna un suflet viu, curios și pozitiv. Nu se
temea de schimbări, ci le căuta. A învățat devreme să își pună în valoare
feminitatea și să transforme simplitatea în autenticitate” (p. 5).
După incendiu, Lidia poate
să-și redescopere corpul: „A fost pentru prima dată când mi-am văzut corpul cu ochii deschiși. Eram
într-o cadă verde, într-o încăpere rece. Și acolo…mi-am văzut trupul. Un corp
roșu, plin de răni deschise, de pansamente sângerânde care se scurgeau încet
sub mine. Am amețit. Nu doar fizic. Am început să plâng, privind…la ce a fost
supus corpul meu” (p. 71).
Cartea pune problema ființei, a
unității dintre parte fizică și partea spirituală, amprenta despre o unitate
divină. Dintr-o dată, Lidia a devenit prizonieră în propriul corp. O experiență
crudă, dincolo de simțurile fizice.
La proces, sunt reluate
evenimentele din ziua incendiului, o experiență unică, să-și revadă ființa
alergând sub flăcări, imagini cutremurătoare: ”Imaginile de pe camera de supraveghere din interiorul restaurantului.
Acea cameră…care a văzut tot ce ochii mei n-au mai putut reține. Ni s-a oferit
opțiunea: dacă nu dorim să privim, putem aștepta afară. Am stat pe gânduri. O
parte din mine voia să fugă. Să se protejeze. Să nu mai sape în acea rană deja
vie. Dar… o altă parte din mine…voia să știe. Voia să vadă cu ochii mei ce s-a
întâmplat cu mine, cu noi. Am ales să rămân. Nu știu dacă a fost curaj sau
nevoia de închidere. Poate amândouă. Poate niciuna. Când s-a pornit video-ul, a
fost ca și cum mi s-a oprit inima” (p. 151).
Booba nu a putut recunoaște
gravitatea faptelor sale, a fost construit dintr-un material de zguri acide.
Era atunci, posibilitatea de a se elibera din închisoarea întunericului. Nu a
putut. Condamnarea oamenilor este relativă, deciziile divine sunt absolute.
Lidia a povestit în carte cum agresorul, urmărind-o, a intrat la ea în cameră,
înainte de incendiu, a avut cheile potrivite. Patronii nu au avut curajul să
admită că ei i-au dat cheile acelui individ. Ea a rezistat, un fapt șocant
pentru cei care nu pot înțelege, cum nu pot avea controlul asupra altor ființe,
că există o aripă care protejează lumea vulnerabilă în fața răului absolut.
Frazele în care este
desfășurată narațiunea sunt scurte, brutal de sincere într-o vreme a
relativităților de toate felurile, este o mărturie. Un poem epic în proză,
pendulând între jurnal și revoltă. Autoarea nu caută impactul stilului
autoimpus, este convinsă că adevărul are fețele lui, care au mesajul corect. Face
efortul de a reda cât mai obiectiv acest traseu al durerii. Dar și cicatricile
produse de focul ce mocnește sub tălpile oamenilor presupuși. Ele rămân, semne
în univers, în suflete care înțeleg sensul.
Sunt evenimente care apar în
viață, ele produc schimbări ireversibile, psihologii se ocupă de aceste
fenomene. Omul de după eveniment este altul față de cel de dinaintea
evenimentului, o altă ființă, dar vie, cu sensul pe umeri. Filmul interior este
altul decât filmul din sala de judecată, conținând probe referitoare la om,
lume, bine și rău.
Lidia mărturisește, pe ultima
copertă: „Aceasta
este povestea mea, a unei femei care a ars – la propriu – și a fost forțată să
se regăsească din cenușă. Un incendiu criminal care mi-a furat chipul, degetele
și o parte din viață. Dar nu și curajul de a trăi mai departe”.
Constantin Stancu
Promo: 2025
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu