Omul de piatră –
Poezie, legendă, drumuri regale
O carte despre lumile trecute și lumile prezente: La omul de piatră/ Chez l` Homme de Pierre – ANTOLOGIA GRUPULUI DE POEZIE „Ioan Dan Bălan” / L`Anthologie du Groupe de Poesie „Ioan Dan Bălan”, alcătuită / ACCOMPLIE PAR: Mirela Cocheci și/ et Elisabeta Bogățan. Traducerea textelor în și din limba franceză/ la traduction des textes en et du française: Elisabeta Bogățan. Casa de editură Exclusiv, Vulcan, 2025. O antologie interesantă, care pune în lumină o inițiativă literară și culturală, și totodată, menită să arate că poeții, prozatorii, traducătorii sunt uniți.
Sunt mai
multe părți: Constituirea grupului de
poezie „Ioan Dan Bălan”; Omul de Piatră, realitate și simbol; Membrii grupului
de poezie „Ioan Dan Bălan”; Invitați ai grupului de poezie „Ioan Dan Bălan”.
Moto-ul cărții: „Când voi pleca de tot, la braț cu timpul/ și poate c-o iubire
aprinsă-vatră,/ în rai de mai mi-aș cere anotimpul/ și-n mai de rai sus,
într-un Om de Piatră”. A fost mesajul poetului, el cuprinde sensul, istoria,
mitul, iubirea, devenirea. S-a simțit legat de momârlani, de legendele din
zonă, de poezia care vine pe aripile timpului. Grupul literar s-a constituit în
data de 12 aprilie 2024, la Teatrul Dramatic „I.D. Sîrbu” din Petroșani. Au
participat scriitori, jurnaliști, teologi, juriști, profesori, militari,
iubitori de literatură. Inițiativa a aparținut poetei Mirela Cocheci, care a
devenit liderul grupului. Elisabeta Bogățan, cea care l-a cunoscut bine pe Ioan Dan Bălan, a
dezvoltat evenimentul în prefața cărții.
Ioan Dan Bălan a fost un împătimit de realitatea momârlanilor. Comunitatea
se delimitează geografic între munții Șurean, Parâng, Vâlcan și Retezat, o
depresiune bine localizată de reperele constante ale terenului, ei, momârlanii,
fiind locuitori ai Văii Jiului. În această zonă se află Momârlele, ele dând denumirea locuitorilor. Momârlele sunt
aranjamente formate din pietre masive, având o înălțime de aproape 3 metri,
sunt semne de aducerea aminte. Ele fac parte din realitatea zonei, dar nu se
mai pot preciza vremurile în care au apărut. Simbolul, păgân la început, a
devenit unul creștin, un cioban a plasat o cruce în vârful acestui semn fizic.
Sunt „oamenii de piatră”, apar în diferite locuri din ținutul vechii Dacii.
Misterul învăluie apariția și rolul lor.
Oamenii de Piatră erau amplasați în zone puternic străbătute de curenți
telurici, ceea ce schimbă perspectiva istorică. Poate exista un sistem de
legătură între aceste centre de energie telurică, deschizând panorama spre o
geografie spirituală/ sacră, cu speranța că, în viitor, s-ar putea revela
centrele spirituale ale Pământului, spre o nouă civilizație, reluându-se un
ciclu istoric mult diminuat de activitatea omului modern, agresiv.
Viața momârlanilor, portul lor, sărbătorile
în care se manifestau cu bucurii, stânele
din munții zonei, tradițiile ciobanilor, nedeile
din Jieț sau Straja, sunt repere spirituale pentru miracolul poetic. Misterul
vine de la momâile amplasate pe Drumul Regilor, Altarul de Piatră de lângă Drumul
Regilor, deschideri spre zone frumoase și emblematice, spre Poarta Raiului, spre munți etc. Ioan Dan
Bălan a pus accentul pe acest fenomen, el a fost îndrăgostit de zona muntelui.
În capitolul al II-lea se descrie motivația antologiei: realitatea, simbolul,
mitul, credințele, obiceiurile care transmit credințe. Omul de Piatră care se află în puncte de înaltă vibrație
energetică, tehnica radiesteziei punând în valoare această stare, geografiile
sacre ale popoarelor acceptă această ipoteză.
Antologia, atât în limba română cât și în limba franceză, transmite poezia:
„am coborât/ în lumea tăcerilor/ acolo unde inima lutului/ zvâcnește mai tare/
decât tâmpla mea/ am coborât/ să-mi împletesc/ negândurile cu seva” (Mirela
Cocheci, Introspecție, p. 18).
Pe de altă parte, Tiberiu Vințan, scrie: „Eu sunt Cel ce Sunt,/ Unul și
Totul,/ Neînceputul și Nesfârșitul./ Dar tu, tu cine ești?/ Eu sunt Tu!/ Unul
și Totul./ Neînceputul și Nesfârșitul” (Paradox
Brahman, p. 46).
Antologia are darul de a pune în lumină esența vieții, a morții, iubirile,
miracolul care vin din geografiile poetice, legate de cele sacre. Cu alte
cuvinte, „în spațiul dintre cuvinte e frig/ și hăuri și ceruri/ încap/ în
spațiul dintre cuvinte-n genunchi/ îmi plec fruntea/ și nici nu știu/ ce
înseamnă să scap” (Elisabeta Bogățan, În
spațiul, p. 56).
Iubirea este marcată de o mitologie care străbate veacurile, Ladislau
Daradici are darul de a puncta: „și oare ce ai nevoie de angoasele mele/ mi-ai
spus că sângele/ răzbate dincolo de moarte/ scurgându-se în mari răgazuri/ de
frumusețe și mirare/ nedecolorându-se de mușcătura/ viermilor și a vremii” (într-o frumoasă zi dintr-o altă viață,
p. 79).
Ion Popescu-Brădiceni reduce legendele și vechile narațiuni la cuvintele
uzuale, prin cuvinte s-au format căile regale pe care mai înaintăm: „E greu să
vezi un cuvânt/ Ca o cupă cu nectar/ stă aproape-n pământ./ E greu să vezi un
cuvânt./ Ca o spadă de aur/ în armura tăcerii scăpărând./ E greu să vezi un
cuvânt/ acolo,/ în cochilia lui/ luminând” (Pentru
vederea cuvântului, p. 123).
Exemplele pot continua, antologia e reușit să adune ceva din zbaterea
poeților pe Drumul Regilor, selecția
făcută ne propune un alt mod de a privi spre lume, mai îngăduitori,
apropiindu-ne de muntele speranțelor.
De remarcat și strădania Elisabetei Bogățan, ea a tradus din limba română
în limba franceză textele, a făcut-o cu bucuria celei care reușește să pună
punți peste lumi. La fel și traducerile din limba franceză în limba română,
poezia fără frontiere găsind o nișă fericită în Valea Jiului, care este sub
aripa Vării Momârlanilor. Poetul Jean Dornac (Franța), racordându-se la
frumusețea lumii, a privit o pasăre cum zboară, apropiindu-se de soare, așa și
omul: „lunecă prin zile/ ca pasărea/ lunecă printre nori/ și ce importă
furtunile/ mergi mereu mai departe/ și poate chiar mai sus/ uită de bariere/ de
nașterea ta/ de cultura ta/ deschide-te către eternitate/ și ce importă/ dacă
ea nu există/ tu vei fi trăit/ un moment de libertate!” (Pasărea, p.90).
Sub semnul Omului de Piatră, istoria devine mai permisibilă, poezia propune un
limbaj pentru suflet și nădejde. Cel care a fost Ioan Dan Bălan a reușit să-i aducă
într-o geografie literară actualizată pe acești împătimiți și împătimite de
poezie. Toate popoarele au lăsat semne, s-au folosit de piatra cea de toate
zilele, de piatra cuvintelor…
Constantin Stancu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu