Umor de Dumitru Hurubă
-
Fragmente din cărțile sale -
-
Iată
ce scrie Mitică despre sine:
„În
continuare, precum orice bun şi brav român, am început să scriu versuri.
Constatând, însă, în scurtă vreme, că numărul poeţilor depăşea cu mult
populaţia ţării, m-am transferat la Departamentul Proză satirico-umoristică
unde mai erau câteva locuri libere la Compartimentul „Umor Negru”. La concursul
organizat am participat singur clasându-mă al doilea cu coroniţă de scai.
Pentru primul loc se punea coroniţa de spini …”.
-
„Gata, dragă, cu Infernul - /Am ajuns să ştim
un rost:/ S-a remaniat Guvernul/Si va fi tot cum a fost”.
-
Căsătoria:
Mulți s-au mirat
și, dacă mai trăiesc, se miră și azi ca Dracu’ că doi oameni căsătoriți din
dragoste, să aibă repartizate atâtea ghinioane de către Bunul și Răbdătorul
Dumnezeu, pe scurt: BRD. În sfârșit, cu luatul din dragoste, mai povestim noi,
fiindcă e o poveste nostimă care, cel puțin pentru mine, mă amuză copios, așa
cum am spus și altora care au hotărât în unanimitate că sunt tâmpit. Motivația?
Fix la trei luni după nuntă, nevastă-mea a născut băiețelul care – toată lumea
căzuse de acord –semăna leit cu taică-său, doar dinspre ceafă, spuneau ei,
aducea foarte puțin cu mine… (Nașterea în
secolul vitezei).
-
Despre atmosfera din biroul funcționarului mărunt, cu
leafă de la stat sau de la privat, după caz,
umoristul reține:
Buni-răi cum
suntem, intelectualii biroului nostru formăm un colectiv de oameni ai muncii
strâns unit în jurul șefului de birou. Așa se vede dinspre celelalte birouri;
în realitate, dacă ar începe un nou război mondial, sau parțial și s-ar
distribui arme… Doamne-ferește! (Intelectualii
biroului nostru).
-
Dumitru Hurubă explică clar situația scriitorului de
astăzi, pendulează între realitate și satiră:
…E
simplu-simpluț: I-auzi, numai: alo, Editura Smak-Smak? Da? Mersi, dragă, ok…
Știți? Am scris și eu un roman și aș vrea să-l tipăresc la dumneavoastră…
Sunteți cea mai prestigioasă editură din punctul meu de vedere… Bani, bani ai,
domnu romancier? Am. În regulă – trimite textul… Iar în două-trei săptămâni ai
romanul tipărit, aranjat frumos… Corectura o faci dumneata, că noi nu avem
prevăzut în organigramă post de corector… Ai văzut, vecine? Devin rapid romancier respectabil și respectat… (Roman-frescă).
Selecția C Stancu
Fragmente din cartea Dumitru Hurubă: Glumim, nu? (2019).

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu